ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.10.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 12.03.11
STATUS: TITAN
LUNA
SEP-2020
Cuplu
PREȚ 80 TL lei
FĂRĂ transport
Raport PREȚ/CALITATE: EXCELENT
"ECHIPA" A INCLUS:
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTA MEDIE REZULTATĂ
95.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Unde mâncăm în Yenişakran?

NB: Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă; — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții. Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

Urfa Kebap 2 Restoran a fost exact ce căutam

TIPĂREȘTE URM de aici

Adresa: Yenişakran Mahallesi, 174. Sk., 35800 Aliağa/İzmir, 35800 Yenişakran, Turcia

Coordonate GPS: 38.892438; 27.065046

Plecaţi la drum înainte de 6 dimineaţa am ajuns la hotelul Aksu din Yenişakran abia la ora 20.15, după ce am parcurs 880 kilometri, am traversat două vămi şi am trecut din Europa în Asia cu ferry. Tot ce îmi mai doream era o mâncare bună, un duş şi apoi somn de voie, aşa că după finalizarea formalităţilor de cazare am plecat de la hotel hotărâţi găsim un restaurat unde să mâncăm.

Urfa Kebap 2 s-a dovedit cea mai bună alegere datorită distanţei de maxim 200 de metri faţă de hotelul la care ne cazasem, mâncării gustoase şi servirii foarte rapide, fiindu-mi prea foame pentru a fi dispusă să aştept prea mult.

Restaurantul este unul tradiţional, fără pretenţii, dar curat, amplasat la parterul unui bloc, vizibil şi uşor accesibil din drumul european E 87. Dispune şi de o terasă generoasă, însă nimeni nu stătea pe afară la ora respectivă. Chiar dacă nu era decât ora 21.00, afară se răcorise bine, bătea un vânt năpraznic, deloc surprinzător pentru noi dacă ne gândim că în acele zile ciclonul Ianos făcea ravagii prin unele insule greceşti şi nici noi nu eram prea departe, astfel că am preferat să mâncăm în interior, mai ales că nu mai erau decât două alte mese ocupate şi puteam respecta distanţarea fizică faţă de ceilalţi consumatori.

Ne-am ales o masă mai retrasă şi ne-am aşezat, fiind imediat remarcaţi de personalul obişnuit mai degrabă cu localnicii, care ne-a adus, fără să ne întrebe, câte o sticlă de apă, dar cunoşteam prea bine obiceiul turcilor cu apa nelipsită de la orice masă aşa că nu m-am mirat. Meniul, în limbile turcă şi engleză, era disponibil pe nişte foi colorate aflate sub blatul de sticlă al mesei şi am observat imediat că restaurantul nu comercializează băuturi alcoolice, nici măcar bere. Nu am fost surprinsă, situaţia fiind frecvent întâlnită în zonele mai puţin turistice din Turcia. Pe mine nu m-a deranjat, dar soţul meu a fost tare dezamăgit, deoarece în acel moment ar fi plătit oricât pentru o bere rece sau chiar două.

Mi-am comandat o ciorbă de burtă (Işkembe) :D, pentru că trecuse ceva vreme de când nu mai mâncasem aşa ceva la restaurant, şi câte o porţie de Adana Kebap, la recomandarea ospătarului, eu oscilând între Urfa Kebap şi Ciğer Kebap, şi a fost foarte bine. Ciorba de burtă mi-a fost adusă aproape imediat, fiebinte şi cu o felie de lămâie alături. Tacâmurile le-am primit în nişte punguţe transparente. Nerăbdătoare, gust eu ciorba aşa fierbinte cum era şi strâmb din nas. Deşi părea să aibă tot ce trebuie, nu avea niciun gust. Ăia nu puseseră nici pic de usturoi. Am rezolvat rapid problema, am chemat ospătarul şi i-am cerut usturoi direct în turceşte. Tipul a zâmbit, s-a luminat la faţă şi a apărut imediat cu un bol cu mujdei, pe care îl avea deja preparat. Ehhh... altă viaţă, acum ciorba de burtă era exact pe gustul meu.

Nici felul al doilea nu s-a lăsat prea mult aşteptat. Kebapurile comandate au sosit fierbinţi, la farfurie, pe pat de pâine, alături de o garnitură de orez, pătrunjel, ceapă, ardei şi o felie de roşie coaptă. De ultimele trei mă puteam lipsi, dar Adana Kebap a fost exact cum trebuie, picant, dar nu foarte tare. Pentru a nu risca probleme ulterioare cu stomacul, amândorura fiindu-ne contraindicate mâncărurile prea condimentate, preventiv, m-am oprit în drum la supermarketul de alături de unde am cumpărat un iaurt pentru soţul meu şi un ayran pentru mine.

Mă mai tenta să comand şi ceva dulce, kunefe-le din meniu îmi cam făcuse cu ochiul, dar m-am abţinut eroic, având în vedere că şi aşa mâncasem prea mult pentru ora aceea târzie.

Nota de plată a fost mai „originală” : o sumă scrisă direct pe un mic calculator şi oricum umflată faţă de cele comandate şi consumate de noi. Ce bon fiscal??? =)) Am sesizat imediat diferenţa, am râs, dar nu am comentat, nevrând să mă enervez. Oricum costul era unul foarte convenabil pentru mâncarea gustoasă pe care o savurasem şi care ne săturase pe amândoi, aşa că am plătit cash lăsând şi ceva peste suma cerută şi toată lumea a fost mulţumită.

Recomand acest restaurant celor fără pretenţii de lux care însă apreciază o mâncare bine gătită, ieftină şi cu servire rapidă. A fost o alegere inspirată. Dacă unii se bucură să facă o baie în mare încă din prima zi în care au păşit pe tărâm turcesc, noi suntem nerăbdători să savurăm bucatele turceşti de care ne este mereu dor.

Citește și CONTINUAREA aici

---
Trimis de nicole33 in 20.10.20 06:11:59
Validat / Publicat: 20.10.20 06:42:21
VIZUALIZĂRI: 929INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 95600 PMA (din 72 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
INFO: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată

  • ECOURI la acest articol

    15 ecouri scrise, până acum

    webmasterX [20.10.20 06:38:28] »

    Mutat în rubrica "Unde mâncăm în Yenişakran?, IZMIR" (nou-creată pe sait)

    nrs [20.10.20 07:20:33] »

    si noi cautam locurile unde se duc cei de pe acolo la masa, placandu-ne mancarea turceasca, dar asta dupa ce ne-am muiat un pic in Egee, doar de asta plecam la miezul noptii, sa avem timp pentru toate placerile

    webmaster [20.10.20 08:14:50] »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    mishuscris / TELEFON [20.10.20 08:21:20] »

    @nicole33:  Cred ca as fi procedat ca tine avand in vedere ca le cunosti bucataria si stii ca iti vei indeplini dorinta. Cat despre ciorba de burta, cand stii la ce sa te astepti si ce primesti, normal ca strambi din nas, bine ca s-a rezolvat usor.  Sa va fie de bine, votat cu mare drag.

    mprofeanu [20.10.20 17:23:40] »

    Arătă bine, cât despre ciorba de burtă nu am știut că ei o servesc altfel, adică cu usturoiul separat... mi-a plăcut și lipia dar și chebabul din poze... am savurat totul!

    Chiar dacă nota a fost mai mare decât prețurile afișate înseamnă că a fost convenabil pentru voi.... ați mâncat ieftin și bine.

    m liviuscris / TELEFON [21.10.20 04:19:32] »

    Uite ciorba de burta nu încercasem în Turcia.   Doar  de miel și supa linte. Nu prea sunt cu ciorbele eu...dar sper sa am ocazia curând. Cat despre Kebab arata extraordinar.   M am uitat pe lista de preturi. Foarte ok mai ales ca lira lor... Și eu apreciez micile lor restaurante de cartier. În Edirne și Izmir am fost foarte bine serviți în aceasta vara la astfel de restaurante nu mai vorbim de preturi. Și un mare avantaj. Mâncarea este tot timpul foarte proaspătă.   Niciodată nu  am avut probleme nici eu nici cei mici. Felicitări pentru alegere!

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA [21.10.20 06:36:48] »

    @nrs:  

    si noi cautam locurile unde se duc cei de pe acolo la masa, placandu-ne mancarea turceasca, ​

    Mereu mi-au plăcut locurile de acest gen frecventate în general doar de localnici şi nu am avut niciodată surprize neplăcute. Nu am oprit niciodată să mănânc la locantele de pe marginea drumurilor​, chiar dacă odată mi se făcuse tare poftă de gozleme. Nu caut bombe, dar nici superlux. Doar restaurante/terase normale.

    Dacă nu mi-ar fi plăcut mâncarea turcească nu aş fi revenit ani la rând cu dor şi drag în această ţară. ​

    dar asta dupa ce ne-am muiat un pic in Egee, doar de asta plecam la miezul noptii, sa avem timp pentru toate placerile​

    Baia în mare din prima zi nu m-a tentat niciodată, eu fiind nerăbdătoare să ajung cât mai curând în resort. Nu plec cu noaptea în cap, deoarece îmi este tot mai greu să conduc noaptea. Dehh... ochii, vârsta...

    Mulţumesc mult pentru vizită şi ecou!

    ​​

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA [21.10.20 06:37:23] »

    @webmaster

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA [21.10.20 06:45:09] »

    @mishu:  

    Cred ca as fi procedat ca tine avand in vedere ca le cunosti bucataria si stii ca iti vei indeplini dorinta. ​

    Din punctul de vedere al bucătăriei turceşti, nu am avut nicio temere, am mers la sigur, experienţa multor ani de Turcia spunându-şi cuvântul. Anul acesta am fost mai reticentă având în vedere contextul pandemiei, alegând cu mai multă grijă, dar aici a fost ok.

    Cat despre ciorba de burta, cand stii la ce sa te astepti si ce primesti, normal ca strambi din nas, bine ca s-a rezolvat usor. ​

    Cu ciorba de burtă cam ştiam ce voi primi, deoarece am mai mâncat şi altă dată la turci. Am fost surprinsă însă că nu puseseră chiar deloc usturoi. La noi în ţară se pune usturoi de la început în ciorbă şi cu toate acestea eu comand mereu extra. Chestie de gust. ​

    Mai am de povestit despre un restaurant unde am mâncat ciorbă de burtă​ în această vacanţă

    Mulţumesc pentru vizită, urare şi ecou!

    ​​

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA [21.10.20 06:50:55] »

    @mprofeanu:  

    Arătă bine, cât despre ciorba de burtă nu am știut că ei o servesc altfel, adică cu usturoiul separat... mi-a plăcut și lipia dar și chebapul din poze... am savurat totul! ​

    Impresia mea este că o fac astfel doar pentru turişti​, pentru că altfel nu-mi explic cum au apărut aproape instantaneu cu usturoiul pe care îl aveau gata pregătit şi aceeaşi situaţie s-a repetat şi la un alt restaurant la finalul vacanţei.

    Lipia caldă a fost o ispită pentru mine, iar kebapul a fost proaspăt şi gustos.

    Pentru toate cele din poze am plătit maxim 45 lei, un preţ foarte convenabil pentru mine. Ciorbă de burtă cu doar 6 lei nu-mi amintesc când am mâncat ultima dată, sunt ani de atunci.

    Mulţumesc mult pentru vizită şi ecou! ​​​

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA [23.10.20 06:36:52] »

    @m liviu:  

    Uite ciorba de burta nu încercasem în Turcia.   Doar  de miel și supa linte. Nu prea sunt cu ciorbele eu... dar sper sa am ocazia curând. ​

    Eu nu eram la prima ciorbă de burtă mâncată în Turcia. Mai avusesem ocazia în cadrul resorturilor la care eram cazată, însă nu foarte des, la Titanic Bodrum de două ori sau la Delphin Palace Lara la seara turcească. După experienţa reuşită de la Urfa Kebap 2​, am "recidivat" la un restaurant din Edirne şi, din nou, a fost foarte bine.

    Kebapul s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor.

    Preţurile au fost convenabile şi mâncarea proaspătă. Nu cred că reuşeam să mănânc în Bucureşti o ciorbă şi două feluri doi cu 45 de lei.

    Mulţumesc mult pentru vizită şi ecou! ​​​

    Zoazore [25.10.20 13:35:00] »

    @nicole33:  Nerăbdătoare, gust eu ciorba aşa fierbinte cum era şi strâmb din nas. Deşi părea să aibă tot ce trebuie, nu avea niciun gust. Ăia nu puseseră nici pic de usturoi. Am rezolvat rapid problema, am chemat ospătarul şi i-am cerut usturoi direct în turceşte. Tipul a zâmbit, s-a luminat la faţă şi a apărut imediat cu un bol cu mujdei, pe care îl avea deja preparat. Ehhh... altă viaţă, acum ciorba de burtă era exact pe gustul meu.

    Ciorba de burtă, se zice, este specific turcească, dar noi românii am adus-o la rang de artă! ​ Cred că și eu aș fi procedat la fel ca tine. Și la cum arată, păcat să nu fie și bubă la gust!

    Cât despre Adana Kebap... Of, viața mea! Și doar ce-am mâncat!

    ​ Ai făcut alegeri inspirate! ​

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA [25.10.20 14:18:54] »

    @Zoazore:  

    ​Ciorba de burtă, se zice, este specific turcească, dar noi românii am adus-o la rang de artă! ​

    Cam da. Aici nu pot să te contrazic. ​

    Cred că și eu aș fi procedat la fel ca tine. Și la cum arată, păcat să nu fie și bubă la gust! ​

    Crede-mă că în final a fost perfectă. Am adăugat usturoi şi s-a rezolvat imediat. Recunosc, aveam experienţă, pentru că şi la hotel de 5 stele cu pretenţii a trebuit să cer usturoi. Acolo am mâncat chiar două porţii fiecare, aşa de mult mi-a plăcut. ​

    Cât despre Adana Kebap... Of, viața mea! Și doar ce-am mâncat! ​

    Stai să-mi fac puţin timp, să-mi adun pozele şi gândurile şi să vezi cu ce bunătăţuri turceşti de la mama lor te voi delecta​.

    Dacă nici la povestea şi poza cu ciorba de burtă nu ieşeai din bârlog, cred că deja intram în panică. Astea nu pot scăpa necomentate​

    Acum este rândul tău să mă ispiteşti cu ceva bun de mâncat. ​

    Mulţumesc mult pentru vizită şi ecou!

    Yoda [25.10.20 14:25:43] »

    @nicole33:  

    Am fost surprinsă însă că nu puseseră chiar deloc usturoi. La noi în

    ţară se pune usturoi de la început în ciorbă şi cu toate acestea eu

    comand mereu extra. Chestie de gust.

    Cred ca ei pun lamaie si eu cred ca lamaia ii da un gust foarte bun. Dar asa este: pana la urma e chestie de gust.

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA [25.10.20 14:56:59] »

    @Yoda:  

    Cred ca ei pun lamaie si eu cred ca lamaia ii da un gust foarte bun. Dar asa este: pana la urma e chestie de gust. ​

    Gusturile oamenilor sunt diferite. Şi mie mi-au oferit lămâie pe farfurie lângă castronul cu ciorbă, ok, dar eu voiam musai usturoi pentru că aşa sunt obişnuită şi aşa îmi place. Într-adevăr, lămâia dă gust bun ciorbei, am constatat şi eu şi voi aplica reţeta şi acasă, dar nu în loc de usturoi, ci înlocuind oţetul de mere pe care eu îl mai adăugam la ciorba de burtă.

    Povestea cu usturoiul s-a repetat şi la un alt restaurant în Edirne unde am cerut din prima usturoi, fără să o gust, pentru că nu simţeam niciun iz. Patronul localulu​​i nu a înţeles la început că eu chiar vreau usturoi şi a început să se jure că nu a pus deloc în ciorbă. În final a înţeles despre ce este vorba şi, tot aşa, a venit imediat cu un bol cu mujdei pe care îl avea preparat dinainte, dar nu se gândise să-l ofere turiştilor, nu ştiu.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    m liviu, mishu, mprofeanu, Yoda, Zoazore

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    pagină generată în 0.0830299854279 sec
    ecranul dvs: 1 x 1