RĂU
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Vonresort Golden Beach - insipid
Wow! All-inclusive Antalya cu avion din orașul tău... cum să nu!
Resort pt familii, cu vechime pe "piață", cu plajă bună (cu nisip, lată și dotată). Cu aquaparc plus n-șpe bazine, cu n+1 feluri de mâncare... băutură cât vrei, ... ce vorbești! De vis!
Nu!
Vorba unui prieten cu care chiar am fost acolo: aici dacă bei, nu poți mânca... și dacă mânci, nu poți bea!
Noi nu am putut prea multe, pentru că:
mâncarea: ai de unde să alegi, dar sunt fără gust! am mâncat alteori (de ex.) în Venus la o autoservire banală, și era MÂNCARE.
băutura: -alcoolicele foarte amare, foarte slabe și chiar dacă erau la sticlă (tăriile și inclusiv vinurile) erau de speță joasă;
-berea: sincer nu am mai văzut (nici măcar la bulgari la Nisipuri la AI-ul lor...) bere la dozator 》》》fără bule!!! era rece în schimb!
-răcoritoarele la fel de amare, și tot fără bule;
-cock-tails fără noimă, nu respectau rețeta, o tonă de gheață, "bagă tată, ce tot comentezi, e rece și în trei culori? "
-cafea și ceai bune, dar nu de 4 stele; calitate echivalent dozator de stradă în RO.
mâncarea: -dimineață e bună mâncarea, dacă ai răbdare; e aglomerat la masă, toată lumea e agitată, se plimbă, vorbește, zgomot de tacâmuri; cine a mâncat la cămin/internat e OK cu asta, nu sesizează. Mâncare multă, bufet, și plus mai găteau câteva doamne/domni omlete, papare, ouă, friptane gen cârnăciori etc. tot ce vrei dacă știi ce vrei.
-la prânz: eu nu am văzut în viața mea adulți 30+ și alte "garnituri" să aștepte cu 15-20 min înainte să se deschidă restaurantul, în picioare aliniați în fața terasei, lângă bazine. Până la momentul Vonresort Golden Beach. Adevărul este că in zona restaurantului (principal, nu à-la-carte), mirosea a cantină și a arsură, mamă-mamă. O fi de la asta motivul cu coada la masă inainte de deschidere? Tot mâncare multă, unele lucruri fără legătură cu o masă de prânz (ex. brânzeturi de MD, ouă fierte cu maioneză, castraveți cruzi cu cârnăciori, bazaconii cu ciudățenii...) dar fără porc, doar curcan, pui, vită uneori, pește tot felul, salate, garnituri; fructe nu prea gustoase nici dulci dar proaspete totuși, și reci; prăjituri, torturi și tarte care arătau diferit, aveau același gust și totuși nici un miros!
-cina: o masă de prânz rearanjată, re-combinată și cu omisiuni; te orientai și tu să nu consumi ce ai luat la prânz.
În general personalul este prietenos, binevoitor, răspunde la solicitări chiar dacă 50% din ei nu vorbesc Engleza, dar măcar găsești peste tot, peste tot zic, cutiuțele de "tips". Începând cu camera unde ești cazat-aici ai 2 locuri unde poți lăsa bacșiș: pt menajeră și desigur pt băiatul cu frigiderul/bar care re-alimentează (cu bere la 0.33, cola/fanta la doză 0.33, apă plată/minerală)... dacă nu uită.
La plajă poți merge pe jos într-o plimbare, nu e mult de mers, sau cu mașinuța de golf, care are pe bord, nu poți să nu remarci, o cutie transparentă/plexiglass pt tips.
La lobby-bar primești tot ce e in lista de AI în timp ce din când în când barmanii bat cutia de tips de tejghea spunând nu-știu-ce în turcă; la barurile de la piscine barmanii te servesc dacă ai răbdare sau mai repede/mai atenți dacă dai ceva tips.
Da, așa este, acesta este feeling-ul, tips peste tips, când umbli în slip de baie, presupus că ești la AI și "n-ai treabă, ai brățară... " DAR așa este în toată zona aceea.
Aproape în fiecare seară spectacole la teatrul de vară undeva într-un colț al complexului (chiar mare, de altfel). Puteai să apelezi la barul din zonă pt ceva de băut gratuit dar era și un punct de vânzare pop-corn contra cost-copii erau încântați, 3.5 eur/dolari parcă o porție, nu era mult; nu am înțeles dacă era externalizată afacerea cu popcorn sau ce naiba. Spectacolele: trupe de dansatori care făceau turul hotelurilor, volum tare, prezentatorii zbierau înteligibil în toate limbile pe care le poceau (că nu prea le știau); dansau, făceau tumbe, sărituri, diverse scenarii, gelozii, etc funcție de tema serii (turkish dance, brazilience, pirații, acrobați, etc).
Am avut per general feeling-ul că în toate aspectele se dorește doar salvarea aparențelor, minim efort cu maxim rezultat dacă se poate, nimic din suflet, totul pentru bani, ca un fel de "bă, ce vrei... ? shaorma cu de toate, nu simți nimic, doar crezi că e bun... te saturi dar nu te hrănești". Dar cică așa e toată "coasta Antalyei". Eu: Nu mai merg. E ca la Arsenie Boca: mergi o dată să nu zici că nu ai mers.
Trimis de gojavaler in 25.10.23 22:43:47
- A fost prima sa vizită/vacanță în TURCIA
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (gojavaler); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.81891900 N, 31.30381250 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bun și acest review — dovadă că „nasul” meu nu mă prea înșeală
@gojavaler: Chiar dacă băuturile au fost fără bule, review-ul e tare” spumos”
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2024 In niciun caz de 5 stele. Un hotel de 3 stele de pe vremea lui Ceausescu — scris în 09.05.24 de ux133902* din BUCURESTI - nu recomandă
- May.2023 Un loc excelent pentru plimbareti si familii cu copii — scris în 05.06.23 de gianimary din BULZ [BH] - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Ok, dar nu prea — scris în 01.09.22 de claudiusava din FOCSANI - nu recomandă
- Aug.2021 Vonresort Golden Beach... ideal pentru familii care cauta o oaza de relaxare. — scris în 06.09.21 de Lucian T din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Jul.2021 O destinatie de luat in considerare — scris în 30.07.21 de 4ndrei din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Recomand — scris în 23.07.21 de alexandru77* din BAIA MARE - RECOMANDĂ
- Jun.2021 O vacanta incantatoare — scris în 14.07.21 de userbusy din SIBIU - RECOMANDĂ