De la puiuţ, la cocoş

TIPĂREȘTE

S-a încolăcit o rutină în creierii Faraoanei ca la fiecare început de an, să dea târcoale Prislopului. Eu nu subscriu la această cutumiadă dar... pentru că poftele/plăcerile mele sunt respectate atunci când... vocile... îmi spun ce cale/ ţară/ plajă/ logie să aleg, este evident un noblesse oblige invariabil şi elegant de a raspunde la fel. Deţin acea corectitudine de a întoarce acel respect. Având propriul meu credo, nu pot trage o linie în nisip, prin a fi injust faţă de cei ce au propriul crez. Aş fi nedrept şi total lipsit de bun simţ.

În trecut ca şi în prezent, observând la faţa locului, în occident, sunt trei tabu-uri persistente pentru ca lumea să se găsească într-un anumit calm ponderat şi să nu-şi dea cu buldozeru'n cap: apartenenţa politică, apartenenţa sexuală şi religia. Aceste trei subiecte/teme, se evită total la nivel de dialog, pentru a nu se ajunge la discuţii cretine de orice fel şi făr de rezultat plus capete sparte. Aşa că, toată lumea pleacă/rămâne acasă mulţumită. Evident, am îngurgitat aceste cutume şi subscriu, având o mare durere la batic vis-a-vis de, cine cu cine votează, face amor sau la ce totem îi dau lacrimile.

Nu am rezolvat nimic zbătându-mă şi nici societatea nu dă doi bani dacă mă zbat.

Mergând pe această linie, din considerente diferite, consecinţa face ca în situaţiile în care plăcerea/neplăcerea de a mă deplasa undeva sau aiurea "dă cu minus", mintea mea nu mai e preocupată de fel a căuta... ehm... locanta, silozu' sau hambaru' unde te întinzi ca fleaşca. Este bătaia de cap care nu îmi aparţine. Mai ales când urmăresc de-a-n boulea emisiuni preferate tip, "Vreau să-mi mărit varanul", care au efectul valerianei şi induc sforăituri pe o nară. Totuşi, aveam ceva presimţiri şi filozofam ca porcul, dacă există viaţă după Crăciun. Când ai în creier acele... ehm... lămpi care flicăre şi au tendinţa de a se aprinde, nu eşti prea departe de adevăr. Presimţirile mi-au explodat în mufă... cu aviz că, ... ceva e pe cale a se întâmpla...

- Surprizăăăă!

Acest cuvânt cu exclamaţie venind de la "armurierul" familiei, recte Faraoana, mi-a ridicat nişte peri pe spate dar având în vedere că dormeam ca vaca pe canapea, am simţit momentul ca unul redundant.

- Aloooo, Magazia!?! , îmi urlă plăcut în urechea cea bleagă.

Simţeam ca va fi rupere de utere...

- Am impresia ca îţi place să mă indispui, zic, numai cu un ochi deschis.

- Ei, hai... Ce visai?

- Reconfigurarea traseului!... spun, întorcându-mă pe cealaltă fesă.

- Ziiiiiii, odată! Ce visai?!?!

- Ehm... că sunt alpinist..., cu juma de buză.

- Eteh, na! Tu şi urcatul..., spuse în batjocură.

- Adevarat, ... dar era pe... muntele lu' Venus!

- Termină cu prostiile!... Ce să faci tu acolo? , spuse tâfnoasă.

- Să-nfig steagu'!

- Bine că vin cu sufletul la gură şi tu strici totul! , spuse cu năduf.

- Să înţeleg că, dormind şi nederanjând pe nimeni, aduc prejudicii?

- Eh... eşti nesuferit! , spuse cu ţâfnă întinsă.

Întodeauna trebuie să existe un echilibru în antagonisme. E bine de ştiut a avea atenţie cum sufli nasul în fasole, când vine vorba de partea feminină. Femeia este o dulce şi o scumpă, atâta timp când nu ai o foarfecă în mână care-i taie spaghetta. Mai ales când tema, este o anume destinaţie "de-plecat-de-acasă", care-i aduce în creieri o linişte orgasmică. Dacă te transformi, într-un "bou insensibil", aşa cum unele doamne pe drept văd lucrurile, toate ţi se vor sparge în cap, mulţi ani din acel moment.

Motivul fiind că, vor urma zile cu, "Ţii minte cum mi-ai stricat tot entuziasmu', atunci? ". Aşa că, mă feresc de lucruri care vor aduce rău, numai subsemnatului. În consecinţă...

- Ok! Fără ofticări, aiurea-n tramvai. Ce ai pe suflet? , zic cu blândeţe.

- Ehhh... s-a dus tot cheful, spuse cu buza umflată.

- Dacă s-a dus... atunci... mă uit în continuare la, "Baragladină pentru tac-tu"...

- Stai că îţi spun:... papatelapetolopatami, tetolotavitibumba, dalidumapepelononeto... Vila Veche! Vii??? , turuind

- Uou, uou, uou!... Calm... încet!... Ia-mă uşor ca-n prima zi de amor...

- Bref... Apartament, căldură, parcare interioară, mic dejun haţeganez. Ok!?! , spuse cu sufletul în buze ţuguiate.

- Ehm... căldura... Căldura e o certitudine la Casa... mmm... Vila Whatever?? Realizezi, că este april-fools-"month" şi România în aprilie nu e Bahamas, zic cu, creieri îndoielnici.

- Am fost asigurată telefonic când am facut rezervarea, spuse cu convingerea angajatului de la RADET.

După un drum de 'freo "treisutedecoţi", pleznim cu mufa-n Haţeg. Vila Veche fiind aproape de centru, nu a fost greu de găsit, că doar nu eram în piramida lu' Keops, căutând vreun sarcofag. Intrarea/ieşirea pensiunii pe sub un portal, făcea trecerea spre parcarea locului şi îţi infuza o anume intimitate. Am lăsat bulendrele în maşină şi aţă, pentru a ne face o impresie ca primă strigare.

La recepţie o fătucă ne primeşte zâmbind, confirmând rezervarea.

Faraoana sare neliniştită şi nerabdătoare...

- Căldură este... adică, nu sunt probleme, nu? , uitându-se pieziş la mine.

- Eh... stiţi... la noi se porneşte căldura la ora 19.00. Dar, sigur, avem căldură!

Zâmbind şi cu un calm ce enervează majoritatea, mă insinuez...

- Ehmm... domnişoară... e ora 13.00. Să înţeleg că până la ora 19.00, aştept să fac cangrenă la mâini şi picioare şi după... să fac un duş cu gheaţă?

- Stiţi, nu depinde de mine, spuse, întelegând unde bat.

- Ok!... putem să vedem apartamentul... aşa... ca să ne facem o idee? ..., având anumite semne de intrebare dupa zeci de ani de umblătură turistică şi păţanii, la fel.

- Desigur, nicio problemă!

Am, în general, o mică temere când, în limba neaoşă se înfiripă "nicio problemă". Nu sunt purtator de veşti proaste şi nici nu cobesc ca o babă urlătoare fără dinţi... dar... am o anumită precauţiune când aud acele cuvinte.

Poate părea curioasă lipsa mea totală de enervare şi fără dorinţă de, cap-dat-de-toţi-pereţii dar, ... Am - sau cred că am - acea cerebrală înţelegere a costului şi strategia lui, când vine vorba de o pensiune cu cheltuieli stricte. Când căldura este legată într-un tot unitar cam arde buzunarul, dacă din enşpe camere, din cei care au rezervat, se ocupă doar două. Aştepţi şi vezi dacă se confirmă rezervările şi atunci ai cât de cât linişte în privinţa asta. Ceea ce nu înţeleg, este lipsa de francheţe în a spune din capul locului şi la momentul rezervării că, căldura va fi de la ora cutare. Nu ar fi fost nicio problemă şi ne-am fi mulat orarul în funcţie de...

În fine...

Apartamentul... elegant... dar eram - sună cretin - orbit de frig. Din nefericire, culcuşu' era - din construcţie - deasupra portalului de ieşire/intrare din/în pensiune. Deci, dedesupt nimic care să emane căldură, doar vântul şi frigul. Cred că... orice cameră... ehm... frigorifică de la oricare hală de alimente, care are toate avizele, ar fi fost în acel moment un fel de litoral... din Miami, comparativ cu apartamentul în cauză. În acea clipă, aveam impresia că ar fi fost mai cald pe o plajă... în Siberia. M-am trezit că, chiloţii au trecut la faza de tablă zincată. De genitale nu vorbesc pentru că erau de negăsit. Dacă mi-aş fi dat un ciocan în cap, m-aş fi împrăştiat ca gheaţa pe gresie. Dacă iubeşti frigul, acesta este locul potrivit. Nu are rost să baţi drumul până la Bâlea Lac, la hotelul de/cu/şi gheaţă. Repet, totul era curat şi îngrijit dar cuburile frigorifice din vene, mă făceau să văd altfel lucrurile.

Hatshepsut era pământie la faţă şi se uita la mine cu vină asumată, de parcă eram pregătit s-o ard pe rug sau pe un coşciug de flăcări în luciul Nilului.

- Clar că nu vom avea relax aici! Poate găsim altceva... !?!?

- Serios?!?! Mie îmi place! Demult am vrut să particip la "Supravieţuitorul" şi uite că acum am ocazia. Mă dezbrac la nudu' gol... vii peste o juma' de oră şi iacă-tă gheaţă-de-om!! . Mă iei acasă şi mă foloseşti pe post de răcitor.

- Termină cu tembelismele că nici mie nu-mi convine! , spuse cu ciuda ne-mplinirii.

Ne întoarcem cu paşi de o tonă în recepţie, Faraoana scuzându-ne pentru renunţarea rezervării. Totuşi lasă loc unei posibile, "intervenţii divine". Pân-la urmă, Prislopul era în apropiere, divinitatea fiind la ea acasă.

- Vă las numărul de telefon şi dacă şefii înţeleg situaţia în ceea ce priveşte căldura, atunci e Ok! Între timp, vom pleca să căutăm alt loc... Fără supărare! , spuse mâhnită.

Având în vedere că, văzut-totum-ul era cristal, trebuia continuată aventura...

Plecăm necăjiţi, pentru că am fost la Prislop ca prim pas, tocmai pentru a avea un anume relax-după, la cazare... Se întrezărea că liniştea ce se cere la vârsta a doua, e pe cale de dispariţie în ceea ce priveşte locul de hodină. Eram negru de furie... dar... ar fi fost nedrept să-mi aliniez nervii către Hatshepsut. În definitiv, nu era vina ei. Începem să dăm rotobile cu maşina prin Haţeg şi văzând, în treacăt, ceva reclamă de pensiune, trag dreapta lângă trotuar lăsând-o pe... ehm... Mâhnită, în maşină. Dau să intru în curte... dar... în vederea periferică... doi copaci mai încolo, observ o... o... statură scundă cu doi ochi sfredelitori ce mă urmăreau. Am tresărit, pentru că ştiam că sunt cu toate taxele plătite la zi.

O nanosecundă m-am oprit şi am dat vina pe andropauză... dar... acei doi ochi erau prezenţi. Simţeam pregnant în ceafă, acea urmărire atentă. Eh... şi ce dacă era hoţ de maşini? ... Nu ar fi putut-o fura şi pe Faraoană. Cu ea nu te pui. I-ar fi despicat testiculele cu ştergătoarele de parbriz. Eh... nu am dat prea mare importanţă creaturii de lângă copac şi intru în curtea respectivă... Fiind o pensiune, trebuia să fie cineva în preajmă. Nici pic de suflet, după ce am luat la rând toate uşile. Cu mufă căzută mă întorc în stradalul nu prea aglomerat la acea oră când...

- Domnu', Domnu'! Un moment, vă rog..., spuse o voce ce nu o puteam încadra undeva sau de unde vine.

După o trezire rapidă - dintr-o plictisită moarte-de-oftică -, recunosc acei ochi sfredelitori ce pândeau după copac.

- Ce-i baiu'? , zic cu o morgă atribuită.

- Păi... e bai! Nu aţi plătit parcarea! , spuse în triumf.

- Say what??? Ce parcare?!?!

- Aţi parcat şi nu aţi achitat!

- Stimate domn... ehm... locul parcării nu are însemnele specifice... este doar asfaltul. Dacă era trasat cu vopsea, cum ar fi trebuit, credeţi că nu aş fi plătit? . Oricum... nu suntem în faţa spitalului, morgii sau casei lu' Pokemon.

- Poke... Ce? , spuse contrariat

- Never mind..., spun dezumflat

- Nevă... Ce? , ... şi mai contrariat. Uite cum stă treaba dom'le, nici ca tine nici ca mine. Îmi dai şi mata de... o bere acolo, un 10 lei şi cădem la pace.

Am o chestie mentală, când furia mă cuprinde... intru într-un calm enervant, pentru toţi din jurul meu. Alţii ar urla cu spume la gură. Eu, NU. Evident, sunt de un cinism incurabil dar aşa sunt învăţăturile, sau atitudinea generală a lumii în care trăiesc. De aici şi comportamentul meu.

Voalat ca resemnare şi fals ca atitudine învinsă, mă bag în joc...

- Bine, dom'le! Ai dreptate!... Poate... am parcat greşit şi în consecin...

- Aşa, aşa, mă întrerupe el. Noi avem întodeauna dreptate! Ia staţi!

În consecinţă, ce?

- Te muşc de nas! , spun cu o mină liniştită, parcă vorbeam de... fluturi.

- Po... po... po... poftiiiim??? , spuse cu ochii cât cepele.

- Te muşc de nas! , continui imperturbabil.

- Cum să mă muşti, dom'le de nas? , spuse îngrozit.

- Să-ţi arăt?

- Do... do... dom'le! Eu... eu... eu sunt în exerciţiul funcţiunii!

- Ce treabă am eu cu exerciţiul dumitale, spun calm ca gheaţa.

- Dom'le... du... du... dumneata jigneşti uniforma!! , spune-n disperare.

- Am spus cumva, că te muşc de uniformă??

Dă să facă cale întoarsă dar îl prind de piept şi având şi un gang întunecos în apropiere, fac cu el stânga şi-l ţintuiesc de zidul umed din interiorul făr de lumină şi ferit privirilor.

- Haaai dom'le, calmează-te... că... ce mare lucru am cerut? De'o bere... acolo..., spuse înfrânt.

- Pedeapsă! Ai vrut bani pe sub tejghea! , zic cu furie falsă.

- Ce tejgh... Peeedeapsăă? Eşti nebun, dom'le? , spuse palid ca unu cu gălbenare.

Mă îndrept cu falsă intenţie spre nasul lui, când...

- Alo, Magazia!!... mă-ntrerupe Faraoana. Ce faci aici... şi cine-i nenea ăsta?!?!?

- Heiii, long time no see! . Eh... facem şi noi... cunoştinţă, zic, neavând alt raspuns.

- Din câte văd ăsta e noul salut masculin sau sunteţi pe invers! , spuse madam, cu tâlc.

- Doa... Doa... Doamnă! Ăsta e nebunul dumitale? Ia-l doamnă de pe mine, că mai bine iau o râie de oriunde, spuse în disperare.

- Staţi liniştit! Vă scap eu, de domnul... Tourette! , spuse ea, supărată.

Tipul se uită în mufa mea şi văd că face ochii mici spre oblici, ca Ghinda din Ice Age...

- Turet, Turet, Turet... las' că te găsesc eu pe Facebook. Nu te iert!

- Chiar, te rog! Mă găseşti la rubrica "Muşcătorul de fose nazale", a lu' Zuckerberg.

- Tzucăr... Ce? , repetă el.

- Tzucă-mă la glonţ!... şi-i dau drumul să se ducă.

Pierdusem 45 de minute hălăduind aiurea şi de-a-n picioarelea. Nu cazare, frigul se înteţea, apusul era pe aproape şi noi ajunserăm să stăm ca boii în mijlocu' lu' Haţeg.

- Hai că m-au sunat de la Vila Veche.

- Veşti? , zic neîncrezător.

- Calde! Au dat drumul la "Arză-te-ar focu'! ", spuse în culmea fericirii.

- "Băh, eşti nebun? " Atunci ai noroc, pentru că abia, abia... m-am descărcat de nervi.

- Auzi? Da' ce-ai avut cu nenea ăla? , spuse curioasă.

- Bâz, bâz, bâz, kiss my ass and go sacâz... e poveste lungă şi n-am chef de una scurtă, la cât frig am înghiţit.

La intrarea în apartament, am simţit cum aerul era total schimbat, cu o căldură care-şi făcea mendrele. Inspecţia mea şi-a luat Start. Pat matrimonial în faţă, pe un hol de intrare la care prima uşă, pe dreapta, dădea spre baie. "Dau colţu'" şi o altă cameră separată se vedea, cu uşă desparţitoare între cele două. Următoarea cameră avea o altă largheţe şi era/părea mai mare. Cu o canapea-de-doi şi minifrigider. Deasemenea şi aici un matrimonial. Televizoare în ambele camere. Totul în ordine plus o baie mare, curată şi cu miros de nou... că aproape uitai de ea (vezi foto de'a fir a păr). Începeam să-mi revin. Evident că a început împărţeala cu, "Tu dormi în prima cameră şi eu aici, că drujbăleşti ca sirena lu' Vasile Roaită".

Ca elevu', cel cuminte...

- Bine, doamna profesoară! Faci ce vrea peleu' tău că mie, mi-e indiferent. La ce simt în vintre acum vis-a-vis de căldură, sunt convins că voi dormi buştean indiferent de cameră.

Mă îndrept spre perne - eh... e o dileală de a mea -, pentru o inspecţie fragilă a curăţeniei. Totul în ordine. Nu ştiu de ce mi-am îndreptat privirea spre canapeaua care îndemna la relax şi văd un pătoc negru pe una din perne, că era prea mare pentru o simplă pată. Mă benoclez şi... două muşte... ehm... îşi reînnoiau jurămitele, făcând amor în mijlocul canapelei.

- Hei! Voi două!... Ehm... Voi doi!... Ehm... Voi toţi, vroiam să spun!... Luaţi-vă o cameră!

- Cu cine vorbeşti? , strigă, madam din baie

-... Cu doi tineri amorezi, ce fac fâl-fâl şi nu se pot abţine!!!

Cei care conduc acest loc, s-or fi gândit că poate o-m fi noi mai fiţoşi... glumesc, evident dar... pe la 1 în noapte era aşa cald că puteam să stau în fesele goale, să deschid geamul şi să stau/fac plajă la lumina Lunii. Dimineaţa, toate geamurile aburite, de parcă cine ştie ce orgii se petrecuseră în timp de noapte. Am închis căldura din robinet şi din respect pentru gazde, lăsând termopanu' deschis batant. Să mai zic? A fost o plăcere. Nu am mai dormit la nudu' gol din tinereţe şi se întâmpla în Costineşti vara, acummmmm... ehm... o mie de ani.

Mic dejun, proaspăt şi chiar nu am a mă plânge. Sigur, dacă se duce Macedo undeva, ceva se strică sau nu mai vrea să meargă, că aşa vrea Murphy. În cazul de faţă, automatul de cafea, care, în clipa în care am pus cana, să-mi dea şi mie ceva zeamă lungă, nu mai mergea neam (mai târziu, problema s-a remediat) ! Din fericire, tinerii angajaţi au făcut tot posibilul să trompez si eu o cafea buna, adusă special pentru subsemnatu', din barul-pă-bani. Personalul, amabil şi păsător. Alergau de colo-colo şi nu în bătaie de joc. Destul de tineri şi norocul patronului, harnici.

Ajungând în acest loc, ca primă impresie şi prin evenimente succesive, în mintea mea a fost că Vila Veche este un puiuţ, care mai are ceva până guiţă. După o ora, la revenire se transformase în cocoş. Sigur, prin gândirea mercurială a celor ce conduc acest stabiliment. După toate cele... recomand acest loc, care, prin atitudine managerială poate infuza liniştea turistică.

Pe... oricând!

---

VIZUALIZĂRI: 2074 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI