GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
In popasul nostru la Sighişoara, de la inceputul lunii septembrie, ne-am cazat la Vila Mara. Vila se află pe Strada Codrului, foarte aproape de centrul oraşului şi de Cetatea Sighişoarei. Din capătul terasei de la etaj se poate vedea, peste case, Cetatea în toată splendoarea ei.
Ceea ce ne-a impresionat foarte mult este liniştea desăvârşită a acestui loc, deşi se află aproape de inima oraşului. Pe strada Codrului sunt case numai pe o parte a drumului, pe cealaltă curge un pârâu şi este pădure. Strada, în primii 100 de metri este foarte sinuoasă şi îngustă, iar mai apoi devine dreaptă şi se lărgeşte.
Vila îţi lasă impresia generală de nou şi de curat, are o curte destul de mare frumos pavată şi amenajată cu flori printre care am observat si cativa leandri infloriti. In curte se poate parca lejer, spatiul fiind generos.
In partea din spate a curtii e o zona de relaxare cu foisoare, mese si un gratar care poate fi folosit la nevoie. Totul ni s-a parut de bun gust si facut cu respect pentru oaspeti. Gazda este chiar o persoana deosebita. Mara este destul de tanara si e foarte amabila si volubila. Noua ne-a dat toate informatiile necesare despre restaurante, posibilitati de petrecere a timpului, etc.
Camerele sunt spatioase si confortabile, iar baia este utilata la nivelul unui hotel cu pretentii. Se poate observa cu ochiul liber ca au fost folosite numai materiale de calitate. Camerele de la etaj au iesire pe o terasa comuna unde se poate sta la o cafea, iar cele de la parter au iesire in curte in zona foisorului, iar in dreptul fiecarei camere sse gasesc masute si scaune.
Vila are si o mica receptie la parter. Timpul petrecut la Vila Mara a trecut, din pacate, foarte repede si am plecat cu regretul ca nu putem sta mai mult. Pentru cei care doresc sa exploreze Sighisoara este un loc foarte potrivit datorita apropierii de centru, datorita linistii, datorita conditiilor foarte bune de cazare si, nu in ultimul rand, datorita amabilitatii gazdei.
Trimis de adialexe in 30.09.16 11:28:21
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIGHIȘOARA [MS].
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adialexe); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.21956700 N, 24.80022400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 04&ridAnt=74031
Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2015 Vila Mara — scris în 01.02.16 de Marinus2010 din EFORIE NORD [CT] - RECOMANDĂ
- Feb.2015 Liniste — scris în 20.02.15 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ