GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Vila Diandra, Eforie Nord, August 2010
Draga Cititorule,
Este o placere sa-ti impartasesc din impresiile mele privind sederea mea la Vila Diandra, din Eforie Nord.
Am pornit in concediu cu familie extinsa: noi (cuplu cu copil de 1 an si 7 luni) si socri, sambata la ora 8 dimineata pe ruta Bucuresti, Cernavoda, Eforie Nord. S-a circulat foarte bine astfel ca in jur de 11. 30 am ajuns la destinatie. Nu a fost inceputul de concediu cel mai fericit pentru ca fetita a facut febra chiar inainte de plecare. Pe drum febra s-a accentuat odata cu nelinistea noastra.
Ingrijorati de sanatatea fetitei, am intrat in vila.
Am avut parte de o primire frumoasa, calda si incurajatoare atat de la patron cat si de la receptionera. Ne-au indrumat in parcare, ne-au incurajat ca totul va fi bine, ne-au servit o cafea din partea casei si ne-au invitat sa ne asezam la racoare pe canapelele din receptie. Receptia este micuta dar foarte cocheta, decorata modern cu gresie tip granit, canapele din piele albe, o masuta si un televizor LCD mare prins pe un perete. Am avut rezervare pentru un apartament pentru noi si o camera dubla pentru socri. Nu am primit cheia imediat pentru ca apartamentul nu era inca liber si urma sa se faca si curatenie. A fost un prilej sa facem un tur de recunoastere al imprejurimilor vilei. Peisajul imediat este pestrit si arid. Vila se afla pe o straduta neasfaltata, pietruita, un drum ce deserveste o serie de vilute si hotelute nou construite, moderne, frumoase si cochete. Aleea este o sursa interminabila de praf, este pe alocuri plina de balarii si de tufe lasate la voia intamplarii, este totodata loc de parcare pentru foarte multe masini, nu este iluminata pe timp de noapte. In schimb, ca si amplasament in statiune, vila are o pozitie buna, chiar in spatele complexului Bran Brad Bega, oferind acces usor catre plaja sau catre centrul statiunii. Distanta pana la plaja este rezonabila (7-10 minute), dar dupa cateva zile parca mi-as fi dorit o locatie mai aproape. De asemenea este o zona linistita, lipsita aproape in totalitate de zgomotul din statiune.
Dupa o ora de colindat, in jur de ora 12. 30, ne-am intors in ideea ca o sa primim apartamentul. L-am primit dupa ora 13 cu o dezamagire: desi tot timpul am crezut ca de la 12 cand s-a predat camera si pana la 13 s-a facut curatenie, de fapt am gasit femeile de servici inca spalind pe jos si cand ne-au vazut, au inceput sa se grabeasca motivind ca fac curat mai de suprafata ca sa ne lase sa ne cazam mai repede. Asa era – curatenia s-a rezumat la maturat, spalat cu mopul un pic prin baie si pus lenjerie si prosoape. Ramasesera destule urme de la turistii de dinainte. Mi-am spus ca se vor revansa in zilele urmatoare si am trecut repede cu vederea. Dezamagirea mi-a trecut repede: apartamentul mi-a lasat o impresie deosebita, fiind foarte mare, cu mobilier nou, de buna calitate, gresie frumoasa pe jos peste tot, un dormitor spatios dotat cu aer conditionat, frigider, televizor, o baie destul de mare, frumos si modern amenajata, un living imens dotat cu canapea si fotolii din piele, frigider si televizor. Instalatia electrica functioneaza pe baza de cartela magnetica legata la cheie. Exista internet wireless in camera (semnal slabut la etajul 2 dar suficient) iar parola de acces se comunica la cerere de la receptie, gratuit.
Asta a fost prima impresie.
Ne-am grabit sa caram bagajele si sa culcam copilul. Febra mai cedase in urma medicamentelor, nu si ingrijorarea noastra. Ne si faceam planuri sumbre de plecare catre casa, spital, bani pierduti, concediu ratat din start, regrete si promisiuni ca nu vom mai programa un alt concediu lung cu copilul.
Prima zi a trecut repede dar a fost o zi stresanta si incordata. Aceasta stare a fost potentata de aglomeratia excesiva din statiune (masini parcate peste tot, trotuare invadate de foarte multi turisti, plaja excesiv de aglomerata si destul de murdara, in apa se statea umar la umar) si de o caldura insuportabila.
Zilele urmatoare au trecut cu bune: i-a trecut febra fetitei chiar din prima noapte (am pus-o pe seama eruptiei dentare in plina desfasurare), odata cu trecerea sfarsitului de saptamana statiunea s-a golit de cel putin jumatate din turisti, caldura s-a mai domolit, ne-am bucurat de plaja si apa marii alaturi de fetita noastra, am profitat de prezenta socrilor si am evadat seara in statiune in timp ce copilul dormea supravegheat; si rele: femeile de servici nu si-au dat silinta in nicio zi dar si-au facut “datoria”, prima impresie in acest sens fiind cea corecta, apa la dus nu putea fi reglata astfel incat sa nu fie ori prea rece ori prea calda, cabina de dus cam mica, am resimtit puternic lipsa aerului conditionat din living pentru ca noi acolo dormeam, din cauza ca dormeam cu usa de la balcon deschisa, ne-am ales cu dureri de urechi si gat, in a patra zi fetita a racit usor fara febra sau manifestari foarte urate.
Vila mai are o curte in spate, amenajata cu mese si scaune, un leagan si cu un fel de bucatarie de vara dotata cu un gratar si o plita pe gaz si o chiuveta.
In speranta ca nu te-am plictisit prea tare, iti multumesc pentru ca ai citit si impresiile mele, Cititorule!
Te salut si ne mai auzim!
Concedii placute tuturor!
P. S. Am descris apartamentul dar am vazut si camera dubla a socrilor. Este la fel de frumoasa, destul de mare, dotata cu aer conditionat, televizor, mobilier modern de calitate, un pat mare cu o saltea de buna calitate. Doar baia este ceva mai mica. Aceleasi probleme cu apa: cand fierbinte cand rece.
Desi vacanta mea nu a fost una de 100%, vila Diandra este o locatie buna de cazare, cu personal amabil si primitor.
Trimis de ciubaka in 14.08.10 20:06:59
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ciubaka); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.06450500 N, 28.63634500 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Foarte interesant, excelent chiar. Felicitari!
N-ati avut micul dejun inclus? Cum v-ati descurcat cu masa, mai ales pentru copilas?
Poate ar trebui sa ne spui si niste preturi?! Nu pare deloc rau si e buna de luat in seama pentru o fuga la mare! In plus ti-as fi recunoscatoare daca ne-ai adauga ceva foto!
Salut!
Cazarea a fost 250 lei/zi/apartament si 140 lei/zi/ camera dubla si nu a inclus masa. Vila nu are servicii de masa. In Eforie gasesti ce sa mananci - sunt foarte multe "restaurante" (cantine) tip autoservire cu foarte multe feluri de mancare. Mancarea este cam grosiera dar daca alegi bine este proaspata. Nu am gasit un restaurant mai select in care sa poti servi un pranz sau o cina mai deosebite. Am mancat doar la autoserviri (una langa faleza la parterul unui bloc nou langa hotel Belona si una mai prin centrul statiunii) din comoditate - la autoservire vezi ce comanzi, si nu astepti deloc dupa chelner.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2016 Cazare pe care o recomand — scris în 03.08.16 de catalin0729 din SIMERIA [HD] - RECOMANDĂ
- Sep.2013 Conditii ok — scris în 18.09.13 de fra din PAşCANI [IS], HANNOVER (îNCEPâND CU AUG2020) - RECOMANDĂ
- Jul.2013 Profesionalism, seriozitate, amabilitate si toate cu zambetul pe buze. — scris în 12.07.13 de madarusu din RAMNICU VALCEA - RECOMANDĂ
- Jul.2012 Ne-am simtit bine la Vila Diandra — scris în 06.08.12 de porumbelena din RAMNICU SARAT - RECOMANDĂ
- Jul.2011 Decent si curat — scris în 17.08.11 de calinf* din ARAD - RECOMANDĂ
- Jul.2011 Vila Diandra iulie 2011 — scris în 04.08.11 de X-TINA din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2011 Un concediu placut — scris în 03.08.11 de cristina97 din BUCURESTI - RECOMANDĂ