Locul meu ideal de cazare pe litoralul românesc - există? Daaa!

TIPĂREȘTE

Vacanța-vacanță nu a venit încă pentru noi în vara asta (din motive obiective, a trebuit s-o împingem mai către a doua parte a sezonului), dar am reușit să tragem câteva fugi pe ici, pe colo; am calculat într-o zi și am realizat să aceste 4 mici escapade au totalizat 8-9 zile, aproape cât o vacanță adevărată! :) Evident că am ce povesti și o să încep cu primul episod.

Eram la o masă de prânz cu câteva prietene și una din ele ne spunea cum în duminica cu votul, dis de dimineață, a luat-o soțul de-o aripă și-a urcat-o în mașină, după aproape 3 ore s-au oprit pe plaja din Năvodari, s-au relaxat acolo până mai pe după-amiază și s-au întors acasă taman la timp ca să apuce și să voteze (aproximativ în ținută de scandal, plini de nisip și sare). Wow, ce palpitant! Mi-a plăcut povestea și, când am ajuns seara acasă, i-am spus-o și lui Tati: „Uite ce-a făcut Dana!” Și, deși peste două săptămâni și un pic, de Rusalii, aveam și noi programat un week-end prelungit pe litoralul bulgăresc, am adăugat, mai mult în glumă: „Noi de ce nu facem la fel?” „Facem!” a replicat Tati, spre surprinderea mea. „Gata, duminică mergem la mare! Sau sâmbătă, când vrei. Sau și sâmbătă, și duminică.” Hmm... Doar că lăsasem multe chestii de făcut la finalul ăla de săptămână, lucruri ce nu puteau fi nici devansate, nici amânate... „Atunci săptămâna următoare.” Da, puteam să mă organizez ca în următorul week-end să n-am mare lucru de făcut... Am hotărât așadar să plecăm de vineri până duminică.

Sezonul estival era încă tânăr, nu speram să facem baie în mare, poate doar ceva plajă; nu mi-am setat de fapt nicio așteptare, eu iubesc marea oricum, pe orice vreme, nici pe previziunile meteo nu m-am uitat măcar! Singurele lucruri după care tânjeam erau marea însăși și atmosfera de vacanță! De acestea vom avea parte, fără doar și poate!

Pentru mine, locul ideal de cazare la mare este un hotelaș sau o pensiune fără prea multe stele neapărat, dar curată; patul să fie moale și odihnitor, la duș să curgă apă caldă, iar pe balconaș când stau, să-mi îmbăt toate simțurile cu Ea, Măria-Sa – să-mi scald privirile în degradeurile de albastru, să-i ascult valurile și pescărușii, să-i adulmec parfumul sărat... Să am aproape o plajă cât de mică și o cherhana care să mă hrănească cu felurite daruri marine... Oare există aievea un astfel de loc sau doar în imaginația mea?!

Pe Vila Andreea o țineam de câțiva ani buni într-un folder secret al memoriei, de când am descoperit-o într-unul din episoadele de „joacă de-a booking-ul”. Din când în când i-am mai aruncat câte o privire, mulțumită să constat de fiecare dată că-și păstra bunele referințe cu care mă atrăsese și chiar își adăugase altele noi. În poze nu părea cine știe ce, dar avea câteva avantaje certe: apropierea de mare, de o mică plajă și de două restaurante, precum și calificativul „superb” conferit de comentariile turiștilor care-i trecuseră anterior pragul. La o simplă căutare, am remarcat că oferea camere libere pentru perioada respectivă, la prețul de 120 ron pe noapte, fără mic dejun. Cât de norocos să fii?!! Am respirat adânc și-am apăsat pe tastă: rezervat!

Adresa din buletin este Eforie Nord, str. Grigore Antipa nr. 62. De fapt, se află chiar în capătul nordic al Eforiei, pe faleza de deasupra Golfului Pescarilor. De fapt, e chiar ultima clădire de pe prima linie, chiar lângă mare. Se poate ajunge și din Eforie, desigur (aveam să ne întoarcem în prima seară cu un taxi), dar noi am străbătut ultima parte a traseului pe A4, pe care am părăsit-o în dreptul Sanatoriului Agigea, am traversat apoi podul peste Canalul Dunăre-Marea Neagră, am lăsat pe stânga Stațiunea Zoologică Marină Agigea și ne-am abătut fix în parcarea Restaurantului Golful Pescarilor, comună cu a vilei Andreea. (A nu se confunda Vila Andreea din Eforie Nord cu Casa Andreea din Eforie Nord – mă rog, pe multe site-uri apare tot sub titulatura de vilă – aceasta din urmă situată undeva mai în buricul târgului, zona Debarcader și care pe AFA nu are recomandări prea grozave! Și am văzut că mai există o locație de cazare, se cheamă pur și simplu ANDREEA, str. Diamant 1A.)

Am ajuns ceva mai repede decât preconizasem, deși pe drum ne-au prins câteva reprize de ploaie, cea mai zdravănă taman pe autostradă, rupere de nori, nu alta! Ca prin farmec, cerul și-a înghițit ultimii stropi de apă fix pe când coboram din mașină. Am ocolit cu grijă băltoacele formate (parcarea cârciumii e acoperită cu pietricele, dar bucata asta dinspre vilă e doar pământ bătătorit), am trecut pe lângă barieră (ce delimitează capătul aleii pietonale care duce până în stațiune), apoi de portița metalică și am pătruns în curtea pensiunii. Am întors privirile în stânga și în dreapta și mi-a plăcut ce am zărit: pavajul frumos, format din pietre șlefuite, câteva insule de pământ, din care se ițeau coapaci și flori, câte un spațiu de relaxare în ambele capete, cu mese și scaune de lemn. Gărduțul metalic era dublat de un gard viu cu mult mai înalt – obstacol în calea privirilor indiscrete din exterior. Totul curat și îngrijit, mi-a plăcut. A, am uitat să amintesc de mica fântână de lângă intrarea pe proprietate, destinată curățării nisipului de pe picioare.

Clădirea are două niveluri și este văruită în alb și cărămiziu și toate camerele sunt prevăzute cu balcoane sau cu mici terase deschise (cele două camere din dreapta intrării), cu vedere spre mare. Dincolo de ușă, ne-a întâmpinat un hol spațios, în care se află micuța recepție, dar și vreo două zone de relaxare, cu fotolii și canapele de piele și cu măsuțe. Un televizor vorbea singur, spânzurat de perete, iar parfumul unui buchet de crini de grădină îmbăta delicat atmosfera. Abia am avut timp să remarc celelate detalii, precum podeaua mozaicată și perdelele albe de dantelă, că – de nicăieri – a apărut o doamnă, care ne-a întâmpinat cu un zâmbet. Știa cine suntem și ce vrem chiar înainte de a apuca să deschidem gurile, așa că a luat o cheie din dosul tejghelei de la recepție și ne-a rugat s-o urmăm.

A deschis o ușă și ne-am trezit într-un alt hol, un fel de casa scărilor mai largă. Chiar în față era amenajată o mică sală cu aparate de gimnastică (în cele două zile n-am văzut pe nimeni să le dea nici cea mai mică atenție, dar e bine să știți că există). În ambele direcții se fac scări, noi am apucat-o pe cele din dreapta; nu mi-e foarte clar unde duc celelalte, poate la camerele de pe partea opusă mării, care nu știu dacă-s destinate tot turiștilor sau poate personalului. În orice caz, am tras concluzia că pe partea dinspre mare sunt 7 camere/apartamente, cele de la parter se fac chiar din holul central, iar celelalte se află aliniate pe cel de la etaj. Nouă ne-a fost repartizată camera 7, chiar în capătul holului, pe colțul dinspre Golful Pescarilor (aveam să beneficiem astfel de cea mai grozavă vedere posibilă!; cât noroc să ai?!!).

Am remarcat din mers că totul strălucea de curățenie. Balustradele scărilor sunt metalice, iar podelele și treptele sunt acoperite cu gresie maronie. Pereții văruiți simplu, în alb, împodobiți din loc în loc cu câteva tablouri gen Ikea. Pe holul de la etaj am descoperit un frigider cu congelator (probabil spre folosință comună; n-am avut curiozitatea să-l deschidem), precum și ustensile pentru curățenie.

Am pătruns în cameră, doamna ne-a prezentat pe scurt facilitățile și ne-a arătat de la balcon cele două căi de acces spre plajă și spre restaurante. Ne-a amintit și de bucătăria de la parter, în care desigur că eram bineveniți să ne desfășurăm, dacă am fi dorit. Pe urmă ne-a lăsat în banii noștri și am mai întâlnit-o de câteva ori în zilele următoare; mi-a făcut impresia că stă permanent acolo, angajată special pentru a supraveghea și a fi la dispoziția turiștilor. Tot dânsa avea să ne încaseze bănuții la final. Pare o doamnă bună și blândă, aveam să asistăm a doua zi dimineață, de pe balconaș, la plecarea unei familii (cu o mașină de Maramureș!) cu 3 copii, dintre care unul de numai câteva luni; copiii mai măricei tare greu s-au despărțit de doamna!...

Camera noastră a fost micuță, dar am avut la dispoziție absolut tot ce ne-a trebuit. Un spațiu simplu și luminos, care mi-a plăcut de la prima privire. Podea acoperită cu parchet laminat, pereți văruiți în alb, un tablou deasupra patului (ca pată de culoare), perdele și draperii ușoare la ferestre. Mobilier nesofisticat și funcțional: un pat matrimonial (învelit în lenjerie albă de bumbac, o „eșarfă” vișinie pe post de cuvertură și o penuță decorativă din același material; saltea excelentă, nici pernele n-au fost rele), câte o noptieră cu veioză de-o parte și de alta, un dulap în două uși și o comodă cu sertare, TV cu ecran plat fixat deasupra, un cuier cu policioară și oglindă chiar la intrarea în cameră. În dulap am găsit 2 prosoape mari (cele de mâini erau la baie), mai multe umerașe și o mică vitrină frigorifică. Aceasta din urmă a fost, să zicem, singura hibă a cazării; când o băgai în priză, se aprindea înăuntru o lumină albastră foarte frumoasă, dar de răcit nu prea răcea; glumeam cu Tati că nu-i nimic, ca lampă de veghe e perfectă! :) Hmm... acum realizez mai bine rostul frigiderului din capătul holului... Am avut și aparat de aer condiționat, dar n-a fost nevoie să-l folosim. Cu aparat contra țânțarilor am venit de acasă (și bine am făcut). Am apreciat în mod deosebit amplasarea prizelor cam peste tot în cameră; obligatoriu în spatele fiecărei noptiere.

În baie se intră direct din cameră, iar suprafețele celor două încăperi sunt comparabile. Vreau să zic că dormitorul e destul de mic pentru un dormitor, dar baia e destul de mare pentru o baie. Căptușită integral cu un mozaic de faianță în două nuanțe de bej, asortată cu gresia, baia noastră ne-a oferit și ea tot confortul posibil. Pe lângă dotările obișnuite (vas de toaletă, chiuvetă, oglindă, cabină de duș, coș de gunoi), ni s-au pus la dispoziție un uscător de păr, hârtie igienică și un recipient cu săpun lichid. Cabina de duș e separată de restul încăperii prin uși glisante și chiar ai loc să te învârți prin ea! Apa cu presiune bună, caldă la orice oră, scurgerea fără probleme. Singura mică hibă ar fi gemulețul de la baie, montat am sus, cam greu de acționat de o persoană scundă ca mine; dar așa-i când ești prea răsfățat, ai tendința să devii cârcotaș! :)

Balconașul! Divin! Mic-micuț, cât să încapă o măsuță și două scaune. Dar priveliștea pe care ne-a oferit-o a fost neprețuită – ziua, noaptea, la răsărit! Marea în față, în stânga și în dreapta, undeva, sub noi, suficient de aproape cât s-o auzim și s-o mirosim! N-aș mai fi plecat de pe balconaș, atât de liniștitor era acel decor – pentru ochii noștri obosiți, pentru urechile stresate de zgomotul zilnic al urbei, pentru nările înfundate de praful drumurilor zilnice, dar mai ales pentru neuronii pe alocuri scurtcircuitați... Cuvintele sunt sărace, o să atașez câteva poze, dar și pozele sunt sărace; trebuie să închideți un pic ochii și să vă imaginați!...

Am petrecut acolo multe momente minunate, care mi-au încărcat bateriile pentru bună parte din perioada următoare. Am urmărit cum s-au aprins luminițele în micul golf pescăresc (și mai departe, în portul Agigea), vânzoleala îndepărtată de la cârciumă, ce s-a topit încet-încet spre ora de închidere... Cel mai mult mi-a plăcut duminică dimineața, când m-am trezit odată ce cerul nopții a început să pălescă ușor, anunțând ivirea zorilor (m-ați mai auzit spunând vreodată despre asemenea ore de trezire de bună voie?! vârsta, deh...). Am stat pe balconaș mai bine de două ceasuri, în liniștea aproape perfectă, întreruptă doar de țipetele pescărușilor și de bâzâitul motorului bărcii cu care pescarii s-au dus până în larg, să aducă midii de la ferma de midii... Am asistat la toate etapele acestui ritual; cum au pregătit barca în golf, cum au demarat în trombă, cum au moșmondit plasele uriașe din larg, cum s-au întors la mal, cu o trenă uriașă de pescăruși...

Apoi, soarele răsărind! Ca o geană mică de foc mai întâi, ca o semilună, ca un glob, înroșind apă, cer și pământ deopotrivă! Când l-am văzut ca de-o palmă în înaltul bolții, ostenită de-acum de atâta frumos, m-am vârât din nou în pat și-am mai dormit vreo două ore...

N-am avut timp să ne plictisim absolut deloc. Ne-am plimbat de două ori până în Eforie; ca de obicei, stațiunea nu mi-a plăcut și m-a obosit teribil agitația de acolo, dar și străzile toate transformate într-un imens șantier (se trag gaze, am aflat; ok, dar în miezul verii, când vin turiștii?!). În schimb, mi-a plăcut la nebunie aleea de promenadă de la pensiunea noastră până la Steaua de Mare – cam 15 minute de plimbare agale, pe o mică faleză semi-sălbatică, cu vile tot una și una pe dreapta și marea jos, pe stânga... De multe ori, aleea trece fix prin bătăturile oamenilor, care și-au amenajat în partea dinspre mare adevărate oaze de relaxare, cu bănci, bolți de trandafiri, mici grădini pline de flori multicolore; superb!

Am făcut plajă chiar sub noi (se coboară pe o scară metalică amplasată în dreptul grătarului – despre care am uitat să amintesc). E o plajă îngustă, neamenajată, este și un mic dig pentru pescari acolo. Inițial am stat la baza dealului, printre maci înfloriți și alte ierburi, pe urmă ne-am mutat sub umbrelele de stuf, pe șezlongurile administrate de Restaurantul Golful Pescarilor (30 ron bucata), pentru a avea mai aproape toate facilitățile (mai o berică, mai o toaletă...). Apa e puțin adâncă, cu valuri mici, perfectă pentru toate categoriile de vârstă; se făcea baie, dar nouă ni s-a părut totuși destul de rece și nu ne-am scăldat decât gambele.

Am mâncat la cele două cârciumi destul de celebre (Golful Pescarilor și Pescăria lui Matei), dar și destul de controversate, motiv pentru care o să-mi expun și eu părerea în articolele viitoare. Am mâncat o dată și la braseria Hotelului Steaua de Mare – destul de banal, dar ok; despre asta nu cred că voi povesti suplimentar. Duminică pe la ora 14, ne-am strâns prosoapele și cartea (terminată) de pe plajă, ne-am scuturat nisipul de pe picioare și, în drum spre casă, ne-am oprit în alt loc pe care țineam de mult să-l încercăm – Chehanaua Tașaul.

Pentru micul dejun, ne-am aprovizionat cu brânză, roșii, pâine și iaurt de la micul magazin alimentar din apropierea pensiunii; plus niște fructe cumpărate la venire, de pe drum... plus câte o cafea preparată în bucătăria de la parter (mereu avem prin portbagaj un pachet de cafea; just in case...). A propos de bucătărie – se intră direct de afară și este dotată cu tot ce aveți nevoie, chiar și pentru o autogospodărire mai serioasă. Mi-a plăcut că fiecărei camere îi este alocat câte un dulăpior de ținut una-alta.

În concluzie, Vila Andreea ne-a prilejuit un mini-sejur foarte relaxant, condimentat cu momente de neuitat. Am apreciat locația mai ales pentru cadrul natural în care se află, pentru confort și pentru liniște, pentru apropierea plajei și a celor două restaurante. Cu siguranță vom mai reveni!

---

VIZUALIZĂRI: 1964 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI