GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
După o căutare asiduă pe net, ne-am oprit la Vila Aimee pentru un sejur de două nopţi în staţiune Eforie Nord. Încă din discuţia telefonică cu proprietara (d-na Alina) când am făcut rezervarea, am avut un sentiment că vom avea o cazare fără probleme. Şi presimţire mea a fost acoperită de condiţiile care le-am găsit acolo.
Vila (deschisă în 2008) se află la intrarea în Eforie Nord, când vi de la Constanţa, de la rond în stânga, în zona Steaua de Mare. Pentru cei care vin cu maşina, între stradă şi vilă există 6 locuri de parcare. Este formată dintr-o cameră, bucătăria şi un hol mare la parter şi patru camere toate cu baie proprie la etaj.
Camerele sunt destul de mari, aerisite, cu balcon, parchet, au mobilier şi dotări noi, toate cu bun gust şi cromatică diferită. Sunt dotate cu televizor şi ventilator. Noi am avut două camere mari în care am pus câte-o saltea pneumatică pluşată pentru fetiţe. Iniţial am vrut noi masculii să dormim pe ele dar nu am avut loc de gâze.
Băile sunt şi ele mari cu obiecte sanitare noi şi mai ales cu căzii şi lucru important, apă caldă în permanenţă, asigurată de la boilere.
Bucătăria are toată aparatura necesară preparării mesei, dacă sunteţi adeptul acestui stil de concediu.
Curtea nu este mare, suficientă pentru un parasolar sub care sunt mese şi băncuţe (stilul de berărie), un loc pentru grătar şi spaţiu verde.
Noi am venit pregătiţi pentru un grătar şi vreau să vă spun că a ieşit unul pe cinste, ca la iarbă verde.
Faptul că sunt doar cinci camere este un avantaj din punct de vedere al lipsei aglomeraţiei şi gălăgiei.
Un lucru foarte important este că proprietarii fiind tineri, nu deranjează turiştii fiind foarte discreţi şi drăguţi. Ba, chiar am plătit şi mai puţin decât am stabilit iniţial la telefon.
Prin poziţionarea sa aveam ceva de mers până la plajă sau seara până în centru, dar pentru noi nu era nicio problemă, mai ales seara când ieşeam la plimbare. Plajă se poate face şi lângă Hotelul Steaua de Mare (care este în paragină) aşa fiind mai puţin de mers. Acolo făceam plajă numai dimineaţa deoarece după amiaza se pitea soarele după faleza înaltă.
Vila este în extindere (un nou etaj - momentan lucrările sunt sistate), iar pe exterior şi-n balcoane mai trebuiesc făcute nişte finisaje. Cu toate acestea confortul general nu are de suferit în timpul şederii acolo.
Per total am fost mulţumiţi de sejurul petrecut la Vila Aimee şi cu prima ocazie ne vom întoarce cu plăcere.
Vacanţe plăcute tuturor!
Trimis de Horia in 22.11.10 12:36:45
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în EFORIE NORD.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Horia); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 44.07401000 N, 28.62984000 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Cât zici că v-a costat pe noapte sau pe sejur? De ce ai notat capitolul Bucatarie&Masa?
Altfel pare interesantă şi curată, dar pe hartă-i cam departe de plajă.
Pe noapte am dat 75 lei.
Am notat la capitolul bucatarie@masa echivalentul dotarilor din bucataria vilei.
Pare interesanta locatia. Nu stii cat era pretul in sezon?
Nu stiu, dar mai mult de 100 de lei, nu cred ca era.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)