GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
A fost cât pe-aci…
Banc local
Doi napolitani discută:
— De ce conducem atât de repede pe Coasta Amalfi?
— Ca să ajungem mai repede la următoarea priveliște!
— Și dacă ratăm curba?
— Atunci vedem priveliștea de sus!
Vacanța noastră în sudul Italiei nu putea fi completă fără o excursie pe celebra Coastă Amalfi, considerată de mulți cea mai frumoasă porțiune de litoral din Europa. Într-o dimineață senină am pornit din Napoli într-o excursie organizată cu microbuzul, având ca destinații Sorento, Positano și Amalfi, trei localități care au făcut faimoasă această coastă spectaculoasă.
Încă de la primele ore ale dimineții, Napoli era plin de viață. Scuterele traversau străzile cu viteza luminii, cafenelele erau deja pline, iar aroma de espresso proaspăt plutea în aer. Ne-am întâlnit cu ghida și cu ceilalți participanți la excursie într-un punct central al orașului, iar după ce ne-am urcat în microbuz am pornit spre sud.
Ghida, o napoletană autentică, ne-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze:
— Astăzi veți vedea cele mai frumoase peisaje din Italia. Dacă faceți mai puțin de o mie de fotografii, înseamnă că ați dormit! Privind entuziasmul din grup, era clar că nimeni nu avea de gând să doarmă.
La ora opt dimineața ne-am urcat cuminți în microbuz, convinși că urmează o excursie relaxantă pe celebra Coastă Amalfi. După primele zece minute am înțeles însă că șoferii din sudul Italiei au o relație foarte personală cu legile fizicii și cu lățimea drumului. Șoseaua șerpuiește deasupra mării printre stânci, sate colorate și suficiente curbe încât să-ți amintești tot ce ai mâncat la micul dejun. Coasta Amalfi este renumită pentru aceste drumuri înguste și spectaculoase.
Șoferul, un napolitan energic, un adevărat italiano vero ne-a liniștit:
— Nu vă faceți griji, conduc de treizeci de ani pe aici! Problema era că șoferul din sens opus părea să conducă de mai mult timp.
Prima oprire a fost la Sorrento, orașul cochet care privește spre Golful Napoli și spre Vezuviu. Străduțele elegante, hotelurile frumoase și terasele pline de flori ne-au făcut să uităm că excursia abia începea. Ghida ne-a povestit despre faimosul limoncello produs aici. Am observat că în Sorrento există lămâi peste tot. Pe sticle. Pe farfurii. Pe șervețele. Pe magneții de frigider. Probabil dacă ridicai o piatră găseai o lămâie dedesubt. Din acest motiv mi-am luat un șort de baie cu acest motiv! Pentru grețuri! ;-)
Ghida ne-a condus la o degustare locală de limoncello. Am gustat un pahar, sincer nu m-a dat pe spate. Ghida cred că m-a observat și mi-a spus că de la al doilea în sus voi avea o cu totul altă părere. Nu am ascultat-o era prea de dimineață și aveam o zi lungă pe străzi. Așa că ne-am despărțit de grup pentru a vedea câte ceva din acest orășel de coastă.
Am bătut destul de rapid orașul în lung și în lat, ba chiar am avut timp și de ceva cumpărături, dar și de o scurtă ședere la o terasă unde am savurat un fresh de portocale. Ba chiar am vizitat și biserica din oraș.
Dar cum timpul era foarte limitat a trebuit să ne întoarcem la ora programată la microbuz. De abia de acum încolo începea aventura sau distracția așa cum ne-a spus ghida. De altfel ea ne-a spus că am ales foarte bine perioada de vizită, deoarece pe timp de vară este absolut nebunie pe aceste străduțe înguste.
Drumul de pe Coasta Amalfi este celebru nu doar pentru frumusețea sa, ci și pentru numărul impresionant de curbe. Microbuzul înainta cu precizie printre stânci, ziduri și vehicule care păreau mult prea mari pentru lățimea șoselei.
Prima vedere asupra orașului a fost pur și simplu impresionantă. Casele colorate urcau pe versant ca niște cuburi suprapuse, iar în fundal strălucea marea. Era imaginea pe care o văzusem în sute de fotografii, dar realitatea era mult mai spectaculoasă.
Am coborât pe străduțele înguste pavate cu piatră, printre magazine elegante, buticuri și terase pline de flori. La fiecare câțiva metri apărea o nouă perspectivă asupra mării și fiecare părea mai frumoasă decât precedenta.
Ne-am oprit pe plaja principală pentru fotografii. Bărcile se legănau ușor pe apă, iar umbrelele colorate completau peisajul perfect. Atmosfera era relaxată, tipic mediteraneană. Nimeni nu părea grăbit. Mai puțin noi turiștii care încercam să ne întoarcem la microbuz. Coborârea fusese simplă. Urcarea înapoi pe sute de trepte a fost o experiență diferită. Dacă ar fi ceva să reproșez acestei excursii ar fi timpul mult prea scurt avut la dispoziție pentru vizitarea unui orășel. E drept că ar trebui cam o zi alocată pentru fiecare în parte, ca să ai timp să te relaxezi alături de localnici, să simți vibe-ul, să te integrezi în acele locuri minunate.
După vizita la Positano ne-am continuat călătoria spre Amalfi. Această porțiune a excursiei a oferit cele mai spectaculoase panorame ale zilei. Marea se întindea nesfârșită în dreapta noastră, iar munții abrupți se ridicau în stânga. Din loc în loc apăreau sate suspendate pe stânci, grădini terasate și mici biserici albe. Microbuzul părea să plutească deasupra mării. Într-o curbă foarte strânsă, un autobuz a apărut din sens opus. Timp de câteva secunde, toți pasagerii au tăcut. Șoferii au trecut unul pe lângă altul cu o precizie impresionantă. Cu toate astea tot mi s-a părut al nostru șofer cam nesăbuit. Stăteam chiar în spatele lui și vedeam de acolo foarte clar cum conduce.
La prânz am ajuns în Amalfi. Față de Positano, Amalfi are un caracter mai istoric și mai monumental. Orașul a fost în Evul Mediu una dintre cele mai importante republici maritime ale Mediteranei și păstrează și astăzi numeroase mărturii ale trecutului său glorios.
Piața centrală era animată de turiști și localnici, iar deasupra tuturor domina impresionanta Catedrală Sfântul Andrei, cu scara sa monumentală și fațada decorată spectaculos. După vizitarea catedralei am pornit pe străduțele înguste ale orașului. Magazinele ofereau produse locale, ceramică tradițională și nenumărate specialități pe bază de lămâie.
Am luat masa la o terasă umbrită, unde am ras rapid câte o bere rece și unde am savurat o pizza făcută la mama ei acasă. Aici am avut ceva mai mult timp liber. După ce am savurat prânzul am mai avut timp să colindăm prin oraș până ce a început o ploaie torențială. De voie de nevoie ne-am adăpostit într-un bar unde am băut câte o cafea și un whisky. Ploaia nu dădea semne că s-ar liniști și venise timpul să ne întoarcem la microbuz.
Am ajuns în parcare, toată lumea era prezentă mai puțin șoferul cu al lui microbuz. A ajuns într-un târziu și am remarcat că era schimbat. Oricum era el mai amețit de fel, dar acu parcă era pe bune ori de băutură ori de alte prafuri. Chiar mi-am propus să fiu mai atent la el, dat fiind zona unde ne aflam cu șosele foarte înguste cu serpentine și cu prăpastia alături.
Ploaia din fericire se linistise așa că am luat-o înapoi spre casă. De această dată atmosfera din microbuz era diferită. Toată lumea era mai relaxată. Făcuserăm sute de fotografii, văzuserăm unele dintre cele mai frumoase peisaje din Italia și descoperiserăm farmecul autentic al Coastei Amalfi. Mulți priveau în liniște pe fereastră, admirând ultimele panorame asupra mării. Alții discutau despre locurile vizitate sau comparau numărul de fotografii realizate. Soarele începea să coboare spre orizont, iar lumina aurie transforma stâncile și satele într-un tablou spectaculos.
Șoferul nostru conducea din ce în ce mai agresiv, parcă vroia să-I intimideze pe ceilalți cu mărimea mașinii lui. La un moment dat la o curbă îl văd pe al nostru șofer cum intră pe contrasens de era să strivească un scuterist cu microbuzul de parapet. Acesta scapă nevătămat, dar noi am intrat din plin cu microbuzul în parapet. Dacă nu era acel parapet foarte solid eram pa, în prăpastie direct. Evident toți cei din microbuz s-au speriat, iar singura lovită a fost ghida, care stătea lângă șofer și nu a avut centura pusă.
Am coborât rapid din microbuz și ne-am asigurat că aceasta este ok. Ea a vrut să apese un buton de panică din microbuz, dar șoferul destul de agresiv a oprit-o semn că era ceva în neregulă cu el.
Microbuzul era lovit destul de tare pe partea stângă, iar cauciucul pur și simplu explodase. Eu cu ghida eram pe jos și-l vedem pe șofer că pleacă așa cu el. A urcat așa preț de câteva serpentine, ca să găsească un loc mai lat de oprire, să aibă loc celelalte mașini să treacă. Și eu cu ghida pe jos după el.
Tot fiind pe jos cu ea singuri, i-am spus că eu nu mai am încredere în acest șofer și că ar trebui să sune la firmă să cheme o altă mașină să ne ia. Până la urmă s-a convins și ea că așa este cel mai bine.
Șoferul înjura de toți dracii. Nu știa unde este cricul, unde este roata de rezervă. Le-a găsit după mai multe telefoane, dar tot nu s-a încumetat să schimbe roata. Sincer eu nici nu vroiam să o facă.
Așa am pierdut vreo două-trei ore ore pe stradă. Deja se întuneca și se făcea răcoare. Într-un final a venit un alt șofer cu un alt microbuz și ne-au dus pe toți înapoi în Napoli.
A fost o zi frumoasă, o zi cu multe peripeții, pe care nu o vom uita prea curând. Trebuie să mai spun că excursia a fost achizițonată cu ajutorul booking și a costat 127 euro pentru două persoane.
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de robert in 12.06.26 09:04:42
- Alte destinații turistice prin care a fost: Algeria, Argentina, Bahamas, Benin, Brazilia, Camerun, Chile, China, Coasta de Fildeș, Cuba, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Etiopia, Europa, Gambia, Ghana, Guineea Bissau, Honduras, Hong Kong, India, Indonezia, Insulele Cayman, Jamaica, Kenya, Macao, Maldive, Mexic, Pakistan, Republica Centrafricana, Republica Dominicană, Rusia, Senegal, Sheychelles, Sri Lanka, SUA, Tanzania, Thailanda, Togo, Tunisia.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@robert: Citind articolul tău am înțeles și titlul! Ați avut noroc, putea să se termine rău! Nu știi peste ce dai și în aceste excursii, mă refer la șofer.
Mi-am adus aminte de o astfel de excursie făcută în insula Gomera acum foarte mulți ani, 2010 cu o mașină de teren deschisă. Soțului i s-a făcut rău din cauza virajelor luate brusc și în viteză. Nu am făcut însă accident ca voi.
Să înțeleg că în martie când ați fost voi acolo este aglomerație!? Mă tenta și pe mine să ajung, am în cap și zona Bari dar doar în extrasezon.
Totul este bine când se termină cu bine cu amintiri doar plăcute dintr-o zonă atât de ofertantă și de inedită!
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Vacanța pe Costiera Amalfitana, SORRENTO / AMALFI" (deja existentă pe sait)
@robert: Drumul spre iad e pavat cu bune intenții. Amalfi și Positano au fost intențiile bune in cazul ăsta. Ați avut noroc că era închis, probabil pentru inventar, de iad zic.
Nu-i de joacă cu idioții. N-am stat noi prea mult de vorbă pe unde ne-am văzut, dar știu că dacă-i șopteai două-trei vorbe, mai încruntat așa, poate că era mai potolit.
Bine că s-a terminat cu bine.
@mprofeanu: mulțumesc frumos pentru vizită și comentariu!
Dada am avut mare noroc. Dacă nu era parapet solid de beton eram acu pe la Doamne Doamne. Chiar nu aveam nicio șansă! Am mai avut incidente prin peregrinările noastre, dar până acum șsta a fost top.
Noi am fost la sfârșit de martie și dar era aglomerație, dar era încă gestionabilă. Vara am înțeles că este foarte rău din acest punct de vedere. Așa că o vizită în extrasezon este cumva preferabilă!
@robert: O experiență urâtă într-o zonă atât de frumoasă! Bine că s-a încheiat cu bine. Și la sfârșitul lunii aprilie traficul era încă acceptabil, nu erau atât de multe microbuze și autocare pe traseu. Autobuzele Sita sud sunt de mărime medie dar tot ți se pune un nod în gât atunci când șoferii merg atât de rapid și la distanță mică de parapeți/munte sau ceilalți participanți la trafic. Și ’al nostru’ a mers rapid, mai ales dinspre Positano spre Sorrento, dar fără exagerări. Cine este sensibil și are rău de mașină o cam pățește pe acele serpentine.
In rest, peisajul este magnific, în autovehicul trebuie sa prinzi loc în fata sau pe partea cu marea.
@Pușcașu Marin: Da am avut noroc și de data asta! E inevitabil când călătorești mult să nu ai parte și de evenimente mai puțin plăcute! Totul e bine, când se termină cu bine.
Sincer aș fi putut să mă iau de el, dar nu am făcut-o pentru că nu-mi place să mă bag peste meseria omului, mai ales când e vorba de un șofer așa zis profesionist. Cu toate astea i-am spus ghidei după accident că nu e ok șoferul și ar fi bine să vină altul. Ea chiar se speriase tare, mai ales că se și lovise!
Mulțumesc pentru vizită și pentru comentariu!
@tata123 🔱: dada peisajele din zonă sunt de nota 10! Mi-ar plăcea un concediu mai lung pe-acolo, dar fără mașină. Data viitoare, dacă va mai fii o dată viitoare, aleg navigatul pe apă cu vaporul.
Știu că ai fost și tu acolo prin aprilie și Dragoș deasemenea! E o zonă foarte ofertantă din punct de vedere turistic.
Mulțumesc frumos pentru vizită și pentru comentariu!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2026 Primăvară pe Coasta Amalfitană între parfum de lămâi și peisaje de poveste — scris în 02.05.26 de Opelantara din FOCşANI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 Croazieră pe mare cu oprire în Positano și Amalfi — scris în 10.12.24 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 Circuit pe Coasta Amalfi cu ghid — scris în 12.11.24 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 Un vis implinit — scris în 01.11.24 de Oana Elena din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jul.2024 Coasta Amalfi și Capri — scris în 18.07.24 de eugen p din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jul.2024 Coasta Amalfi - cu bune și mai puțin bune — scris în 17.07.24 de eugen p din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Italia, din nou minunată — scris în 15.08.23 de roxi-nico din IAşI - RECOMANDĂ


Rog așteptați...























