La Roma, după 40 de ani – Roma catolică (Partea II-a)

TIPĂREȘTE

Întrucât ”Cardul Omnia” pe care îl achiziționasem pentru accesul direct în ”Muzeele Vaticanului” și în ”Bazilica San Pietro” asigura, timp de trei zile, accesul la ”Roma Cristiana Open Bus” în sistemul „stop & go”. Am dedicat ziua de miercuri acestui sistem de transport, pentru a vizita mai multe obiective de pe traseul acestei linii. Menționez că autobuzele respective sunt colorate în galben, sunt deschise, chiar și în varianta fără etaj, și circulă la aproximativ 20 minute interval. Accesul în ele se face numai cu cardul Omnia (48 sau 72 ore), verificat de un însoțitor de bord la fiecare urcare. Traseul acestuia este relativ un circuit, cu 17 stații, din care, cea de lângă ”Castelul San Angelo” este un fel de capăt. În afară de acesta am mai identificat încă cel puțin alte trei linii ce asigură circuite turistice prin oraș. Fiecare are o culoare specifică a autobuzelor. Dar, din nefericire, nu m-am preocupat de traseul, durata de valabilitate, sau costul biletelor pentru fiecare din acestea. În orice caz în toate punctele de interes turistic din oraș sunt vânzători ambulanți pentru asemenea circuite.

Primul nostru obiectiv este ”Piazza Navona”, pentru care coborâm la ”Stația nr. 3”. Dar nu despre piață vreau să vorbesc acum, ci despre un al treilea obiectiv ce nu era în programul nostru inițial, ce ne iese în cale la mijlocul laturii vestice a pieței. Este vorba de ”Chiesa di Sant'Agnese in Agone”, o biserică impozantă, ce pare că depășește în înălțime obeliscul din fața ei. Fără a ști ceva despre ea, intrăm totuși înăuntru, odată cu destul de mulți dintre turiștii din piață. Aici ne așteaptă un aspect neplăcut: este interzis fotografiatul sau filmatul. Însă, pentru că mulți alți turiști ignoră pictogramele de la intrare, ne permitem și noi câteva fotografii. Interiorul bisericii îmi pare destul de mare, față de ce îmi imaginam datorită înghesuirii bisericii între construcțiile din jur. Îmi atrage atenția bogăția decorațiunilor: coloane cu capiteluri foarte „lucrate”, basoreliefuri, o cupolă cu o frumoasă frescă. Altarul este mult mai bogat decât am văzut în alte biserici. Un basorelief ce dorește să creeze imaginea unui baldachin, cu patru coloane de marmură neagră și acoperit de o construcție complicată, aurită, și îmbogățită cu doi îngerași, acoperind un basorelief propriu-zis, are în față masa altarului, decorată cu multe flori și echipată cu câteva sfeșnice. Frumusețea interiorului mă face să consider că a meritat timpul acordat intrării în biserică.

Ajuns acasă, și documentându-mă despre ea, aflu că biserica a fost construită în 1654, la cererea Papei Inocențiu al X-lea, lângă Palazzo Pamphili, proprietate a familiei sale. Ca urmare, o perioadă de timp, biserica a fost o capelă privată a acestui palat. De altfel, Papa însuși este înmormântat în această biserică. Frescele și basoreliefurile interioare, în stil baroc, ilustrează martiriul unei întregi serii de sfinți. Totuși, numele bisericii nu are legătură cu agonia Sfântului Agnese, martirizat în timpul lui Dioclețian. Înțeleg că „in agone” în greacă înseamnă ”locul competițiilor”, și provine de la forma pieții, care este cea a unui stadion de influență greacă. Pronunția populară a transformat în timp „in agone” în „Navona”.

Următorul obiectiv pe lista noastră, la care ajungeam pe jos, a fost ”Pantheonul”. M-am gândit o perioadă de timp dacă să las acest obiectiv la capitolul ”Roma Antică”, sau să îl prezint aici. Având, însă, în vedere că din anul 609 a fost transformat în biserică, merg pe a doua variantă, cu atât mai mult, cu cât, această postură l-a salvat de la demolare, în Evul Mediu. Astăzi poartă numele de Basilica Santa Maria ad Martyres”. Pantheonul este singura construcție romană păstrată intactă până în zilele noastre. În greacă înseamnă „onoare zeilor” și, inițial, a fost un templu dedicat tuturor zeilor. Nu se cunoaște data exactă a construcției sale, și nici materialul din care este executat. Se pare că acesta este un fel de beton, destul de apropiat de cel al nostru. Istoria confirmă existența unor construcții anterioare, din timpul împăraților Augustus și Dioclețian, dar distruse de diverse incendii. O teorie recentă susține că actualul templu ar fi fost construit de cunoscutul Apolodor din Damasc în timpul domniei Împăratului Adrian, în anul 120. Domul, cu un diametru de 43.30 m a fost, timp de 1300 de ani, cel mai mare din acest domeniu. Chiar și azi este cel mai mare dom fără un sprijin suplimentar. Interesant este faptul că diametrul domului este perfect egal cu înălțimea construcției, astfel că, în interiorul acesteia s-ar înscrie perfect o sferă. Ce atrage atenția asupra lui este „oculus”, acea deschidere circulară, cu un diametru de 7.80 m din vârful cupolei. Acesta, în zilele însorite de 21 aprilie, la prânz, creează un efect de iluminare a porticului, ce pare că vine din interiorul Pantheonului. Cum data de 21 aprilie este data întemeierii orașului, se pare că apariția împăratului în această mare de lumină, îl ridica la nivelul zeilor. Cele 16 coloane din porticul bisericii au fiecare circa 30 tone, 11,8 m înălțime și 1,5 m diametru. Au fost aduse din Egipt.

Noi ajungem la Pantheon, venind dinspre est, în partea din spate a acestuia. Trebuie să-i parcurgem toată lungimea pentru a ajunge în piața din fața intrării. Primul lucru care ne „sare’’ în ochi este un grup de protestatari, bine dotați cu bannere și fluiere. Deși nu sunt mulți, gălăgia este mare. Înțeleg că solicită respectarea drepturilor unei categorii socio-profesionale. Apoi ne împiedicăm de câteva trăsuri cu cai, care duc mare lipsă de clienți. Abia apoi putem acorda puțină atenție ”Fântânii Pantheonului”. Construită inițial în 1575, este modificată substanțial în 1711 de Papa Clement XI-lea, când i se adaugă și obeliscul lui Ramses al II-lea. Adus de la un templu al lui „Ra’’ din Heliopolis, acesta a ocupat, în timp, mai multe amplasamente în Roma, până să se stabilească aici.

Când am fost prima dată aici, în decembrie 1977, am fost singurii doi turiști în biserică, Acum, piața este plină. Majoritatea formează o coadă, care așteaptă să intre în biserică. Nu se plătește intrarea, dar, un om de ordine urmărește cam câte persoane ies din biserică, și lasă să intre un număr echivalent, astfel ca numărul de turiști din interior să nu depășească o anume valoare. Avem noroc, și nu așteptăm prea mult. Probabil au ieșit simultan unul, sau două, grupuri organizate.

Interiorul îmi pare destul de aglomerat, dar ne putem mișca relativ ușor. Pentru început arunc o privire spre cupolă, și spre „oculus”. Remarc structura cupolei, care pare reabilitată recent. Parcurgem apoi interiorul bisericii, pe conturul construcției circulare, de la dreapta spre stânga. Nu îmi mai aduc aminte detalii de la prima vizită, dar știu acum că, printre picturile și sculpturile de aici, trebuie să identific mormintele unor regi italieni și mormântul lui Rafael. Primul ne iese în cale mormântul lui Victor Emanuel al II-lea. Supranumit ”Părinte al Patriei”, a fost, la început, rege al Sardiniei, pentru ca în 1861 și cu sprijinul lui Garibaldi, să realizeze unificarea Italiei, și să fie primul rege al acesteia. Diametral opus acestui mormânt este mormântul regelui Umberto I-ul. În afară de faptul că a fost fiul lui Victor Emanuel al II-lea, și că a fost asasinat în anul 1900, nu am reținut ceva deosebit despre el. Cred că Rafael a fost mai important pentru Italia. Dar mormântul lui nu îmi pare suficient de bine pus în valoare. Amplasat lângă mormântul lui Umberto I-ul, este pus în umbră de acesta. Noi eram gata să-l ratăm.

Mai impozant decât toate este ”Marele Altar”, amplasat în diagonală față de intrare. Partea din fața acestuia este ocupată de mai multe rânduri de bănci. O parte din turiști se opresc aici pentru odihnă și reculegere. Noi putem trece prin fața lor, dar am o ușoară jenă că blochez legătura credincioșilor cu altarul. Ceea ce remarc este faptul că masa altarului are aşezate pe ea o mulțime de candelabre.

Înainte de a încheia turul incintei, ajungem la o capelă care îmi atrage atenția. Se numește ”Sfântul Iosif în Țara Sfântă”. Deasupra mesei altarului, o statuie îi înfățișează pe Sfântul Iosif împreună cu Isus copil. Nu îmi aduc aminte să mai fi întâlnit această combinație de personaje și în altă parte.

Părăsind Pantheonul, parcurgem, tot pe jos, drumul până la ”Fontana di Trevi”. Aceasta va fi descrisă cu altă ocazie, așa că, după aceasta, tot pe jos, ne îndreptăm către ”Piazza Venezia”, de unde am urcat din nou în ”Roma Cristiana Open Bus” (stația 6). Mergem cu acest mijloc de transport până la stația 9, la următoarea noastră destinație, ”Basilica Santa Maria Maggiore”. Traseul autobuzului trece, mai întâi, prin spatele bisericii. Cu ochii la maiestoasele trepte ce înconjoară fațada posterioară, am un moment de derută, crezând că aceea este intrarea. Dar nu prea semăna cu ceea ce aveam eu în amintire. Și nu era lume pe aceste trepte, care să dorească să intre în biserică. Mă lămuresc imediat, căci la coborârea din autobuz, vedem coloana din mijlocul pieții ce poartă numele bisericii. Această coloană, de tip romano – corintian, având în vârf o statuie din bronz a Sfintei Maria cu Pruncul, a fost adusă aici în 1614 de Papa Paul al V-lea. Cu acesta ne vom mai întâlni și în interiorul bisericii.

Prima biserică pe acest amplasament a fost construită de Papa în anul 358. Se zice că, la un moment dat, atât papei cât și altor doi credincioși romani de seamă, le-a apărut în vis Fecioara Maria, și le-a cerut să ridice o biserică închinată ei, pe locul unde va cădea prima zăpadă. Și, ca o minune, în ziua următoare, în data de 5 august, în miez de vară, când la Roma sunt călduri toride, ninge și se depune zăpadă pe Colina Esquiline. Papa, care în acea perioadă locuia la San Giovanni in Laterano, nu foarte departe, înțelege că acesta este semnul divin, și se deplasează la fața locului, unde trasează forma viitoarei biserici pe zăpada proaspătă. 80 de ani mai târziu, Papa Sixtus al III-lea ridică pe același loc o biserică mult mai mare care, în decursul veacurilor suferă numeroase modificări, completări sau împodobiri. Turnul clopotniței a fost adăugat în anul 1300, și este și azi, cu cei 75 m ai săi, cel mai înalt din Roma. Din nefericire, nu se poate vizita.

Actuala fațadă și porticul de la intrare sunt refăcute în 1741, în timpul Papei Benedict al XIV-lea. Biserica, respectiv fațada acesteia, sunt flancate de două palate care, din exterior, par identice, dar executate în perioade de timp diferite. În timp ce palatul din sud – vest (stânga în fotografie) este realizat în 1605 de către Papa Paul al V-lea, cel din nord – est este datat 1743, sub papalitatea lui Benedict al XIV-lea.

Pentru a ajunge la intrare, noi trebuie să trecem prin furcile caudine ale controlului de securitate. Intrarea este liberă. În dreapta porticului ne întâmpină, sub forma unei statui de bronz, executată de Bernini în 1692, regele Filip al IV-lea al Spaniei. Și aici, ca și la San Giovanni in Laterano, dar în partea stângă a porticului, există o ”Porta Santa”.

Intrând în interior, descoperim o navă centrală de dimensiuni respectabile, echipată însă cu niște scaune de material plastic roșu, ce parcă nu se potrivesc cu locul. Compensează, însă, pardoseala cu un mozaic ce creează figuri geometrice variate, acel stil „cosmatesque” întâlnit la Santa Maria in Cosmedin sau la San Giovanni in Laterano, într-un ansamblu ce încântă ochiul. Pardoseala este realizată în secolul al XIII-lea. La același nivel de admirație este și plafonul casetat al navei centrale, realizat în secolul al XV-lea, și aurit cu primul aur adus de Cristofor Columb, din Lumea Nouă. Aurul respectiv a fost donat Papei Alexandru al VI-lea (Borgia) de către Regii Catolici ai Spaniei din acea perioadă, Isabella de Castilia și Fernando de Aragon. În aceeași perioadă, și cu același aur, au fost refăcute și plafoanele navelor laterale. Nava principală este separată de navele laterale de 40 de coloane ionice.

În capătul navei centrale este amplasat baldachinul, care acoperă ”Altarul Principal”. Acesta îmi pare mai impozant, mai decorat decât cel din San Giovanni in Laterano, și parcă și ceva mai mare. Cele patru coloane sunt din porfir. Baldachinul are, și el, ceva aur în decorațiuni. Masa altarului este ceva mai simplă, dar plafonul este foarte frumos decorat.

În fața baldachinului este o „criptă – capelă”, sub cota pardoselii navei centrale. Se numește ”Cripta Nativității”. Se poate coborî în această criptă, unde, în spatele unui geam de protecție este amplasată o raclă, ce conține resturi ale ”Ieslei Sfinte”, în care a fost pus Isus imediat după naștere. După mine, ar fi piesa de rezistență a bisericii, dar părerea localnicilor este alta. Voi detalia mai târziu. Tot aici se află o statuie din marmură albă a Papei Pius al IX-lea, rugându-se, care atrage, și ea, atenția. Pe lateralele criptei, lângă scările de coborâre, mai sunt două statui a unor personaje feminine, interesante, dar despre care nu am aflat detalii.

În spatele baldachinului este o absidă destul de mare. La San Giovanni in Laterano aici este corul. Se pare că aici nu avem un cor, absida fiind echipată, și ea, cu scaune orientate spre baldachin. Câteva din acestea sunt, însă, mai de soi, fiind tapițate și prevăzute cu mânere. Absida a fost realizată în 1673 și este vizibilă și din exterior, în fațada posterioară.

Ce este interesant în zonă, este arcul obținut în peretele navei centrale, în jurul bolții absidei. Numele acestuia este ”Arcul Triumfal”. Mozaicul realizat aici ilustrează scene din viață lui Isus copil. Nu cred că asemenea imagini se întâlnesc prea des. Pare-se că datează din secolul al V-lea, deși această dată nu se prea potrivește cu data execuției absidei. Doar dacă arcul în sine nu exista și anterior.

Biserica nu are un transept. În locul acestuia sunt două capele impozante, amplasate de o parte și de alta a baldachinului. În partea dreaptă este ”Capela Sixtină”, realizată în 1595, la cererea Papei Sixtus al V-lea. Inițial adăpostea un grup statuar din secolul al XIII-lea, ce ilustra nașterea lui Isus. La data vizitei noastre, un grilaj metalic bloca accesul în capelă. În spatele acestuia este un alt grup statuar, în care patru personaje susțin pe umerii lor macheta unei capele.

Pe partea opusă este o altă capelă, numită ”Capela Paolină”, sau ”Capela Borghese”, întrucât a fost cerută da Papa Paul al V-lea, cel pe care l-am mai întâlnit până acum, și care era membru al familiei Borghese. Scopul capelei, de la început și până în prezent, a fost acela de adăpostire a icoanei ”Saulus Populi Romani”, considerat cel mai important obiect din Bazilică. Se consideră că icoana, reprezentând ”Madona cu Pruncul”, ar fi fost pictată se Sfântul Luca Evanghelistul, dar numeroasele retușuri, din lungul timpului, fac imposibilă datarea ei cu exactitate. Oricum, prezența ei în bazilică este confirmată începând cu secolul al VIII-lea. Numele (”Salvarea Poporului Roman”) provine din legenda, conform căreia, în anul 590, Papa Sfântul Grigore cel Mare scoate Icoana în pelerinaj, de la Santa Maria Maggiore până la San Pietro, implorând divinitatea să oprească epidemia de ciumă, ce bântuia orașul. Cu această ocazie, Arhanghelul Mihail a fost zărit pe vârful Mausoleului lui Hadrian, agitând sabia, pentru a alunga ciuma. De atunci, Mausoleul a primit numele ”Castelul San Angelo”, iar în vârful lui a fost amplasată o statuia a Arhanghelului.

Capela este parțial deschisă, în grilajul ei fiind o poartă dată de o parte, dar pe grilaj există afișe vizibile care interzic accesul și fotografiatul. Încerc, de departe, o fotografie prin poarta deschisă, dar, din nefericire, în ceea ce rezultă, icoana nu este clară.

Alipite navelor laterale, mai sunt câteva capele, dar de o importanță mai redusă, deși fiecare adăposteşte icoane, picturi și grupuri statuare cu un aspect artistic deosebit.

Din nefericire, din cauza unei lacune în documentare, am ratat mormântul, lui Bernini și al familiei sale. Înțeleg că acesta se află undeva în dreapta baldachinului, între acesta și ”Capela Sixtină”.

În momentul intrării în bazilică aflăm că, dacă dorim, peste vreo oră și ceva (la ora 15.00), putem beneficia de un tur ghidat al muzeului bisericii. Bineînțeles că nu putem rata oportunitatea, plătim câte 5 euro de persoană, și, cu 5 minute înainte de ora convocării, revenim în porticul de la intrare. După apelul tuturor celor înscriși pentru acea oră, sub conducerea unei doamne ghid vorbitoare de limba engleză, franceză și italiană, pornim către, ceea ce ni s-a spus din start, că va dura aproximativ 40 de minute. În final, a durat mai mult de o oră.

Din portic intrăm, printr-o ușă din latura stângă a acestuia, în palatul anexat bazilicii, construit de Papa Paul al V-lea. Grupul de circa 20 de turiști se împarte în două. O parte urcă pe scară, circa 90 de trepte, nu foarte înalte, restul folosește liftul. În capătul urcușului ne întâmpină statuia Papei Paul al V-lea, unul din personalitățile importante pentru această bazilică. Ajungem, astfel, la nivelul „balconului” din fațada bazilicii, denumită în ghiduri „logia”. Aceasta apare în arhitectura clădirii odată cu refacerea fațadei, în 1743. În acest punct, ghida ne face o prezentare completă a istoricii bazilicii, începând cu legenda ninsorii din luna august. O frescă mozaicată de pe peretele logiei spre Bazilică susține cele prezentate. Aceasta a fost executată la cererea Papei Nicolae al IV-lea, în secolul al XIII-lea și cuprinde două părți, ce par a avea autori diferiți. Refacerea fațadei a afectat și a acoperit parțial această frescă, deși, arhitectul însărcinat cu aceasta a făcut tot posibilul pentru a o proteja. Logia are acces spre ambele palate adiacente bazilicii. Fiecare dintre uși are deasupra înscris numele papei care a ordonat construcția palatului respectiv. Fiecare ușă este flancată de doi îngeri care, se pare că, anterior au decorat baldachinul. Din logie avem o vedere perfectă asupra pieței din fața bazilicii, și se văd foarte clar și ”Madona și Pruncul”, din vârful obeliscului.

Trecând din logie în palatul comandat de Papa Benedict al XIV-lea, intrăm, practic, în ”Muzeu”. Se pare că acesta dispune de opt încăperi. Nu am idee de unde începe numărătoarea acestora (intră între ele și logia, sau încăperea cu statuia Papei Paul al V-lea), dar cert este că noi nu le-am vizitat pe toate. De exemplu, nu am văzut Grupul statuar al Nativității din 1290 care, inițial, s-a aflat în Capela Sixtină.

Muzeul a fost inaugurat și binecuvântat de Papa Ioan Paul al II-lea pe 8 decembrie 2001, ca un moment de celebrare a ”Neprihănitei Zămisliri” Muzeul urma să adăpostească cele mai importante și prețioase obiecte din patrimoniul bisericii. Întrucât printre acestea este menționată și icoana ”Saulus Populi Romani”, mai că îmi vine să cred că între cele 8 încăperi sunt incluse și câteva din capelele bisericii.

Pentru început, noi intrăm în ”Camera Papilor”. Este denumită așa datorită unei serii întregi de portrete ale diverșilor capi ai bisericii catolice, de-a lungul secolelor. Pe peretele opus, ni se atrage atenția de către ghid, asupra a trei portrete. Cer scuze că nu îmi mai aduc aminte cine sunt, dar rețin că au o legătură cu Isabella de Castilia și Fernando de Aragon, și donația de aur a acestora către Papa Alexandru al VI-lea.

Următoarea încăpere pare mult mai interesantă. Două dulapuri de lemn, foarte simple, pentru moment închise, în momentul deschiderii acestora ni se dezvăluie o serie întreagă de vesminte preoțești. Și aici am un moment de confuzie. În timp ce ghida ne spune că ar fi veșmintele unor cardinali, informații de pe internet consultate ulterior, îmi spun că în muzeu ar trebui să vedem veșmintele liturgice ale Sfântului Papa Pius al V-lea, ale Papei Paul al V-lea și ale Papei Urban al VIII-lea. Este drept că veșmintele din vitrină nu par să aibă câteva secole vechime, dar poate asta înseamnă că mai sunt și alte încăperi ale muzeului care nu ne sunt prezentate. Cu părere de rău, voi scădea nota la apreciere din acest motiv. Ce își dezvăluie, însă, vechimea în acele vitrine, sunt câteva cărți bisericești. Remarc una care este datată 1600. O parte din ele sunt donate bisericii de Papa Ioan Paul al II-lea.

Probabil, ca o compensare la ceea ce nu am văzut, ni se permite, pentru câteva momente, accesul într-un spațiu ce nu este destinat turiștilor. În spatele unei uși, prin care, cu câteva minute mai devreme, a intrat în încăperea noastră un înalt prelat (ghida noastră se înclină discret, îl salută respectuos, și apoi ne șoptește: ”My Boss”), se află ”Scara lui Bernini”. După ce preotul iese din încăpere, ghida deschide ușa respectivă, și ne permite fiecăruia să parcurgem 4 – 5 trepte ale ilustrei scări. Aceasta este o scară în spirală, destul de îngustă care, însă, nu are un stâlp central, treptele fiind încastrate numai în peretele exterior. Se spune că ar fi fost proiectată de Bernini, dar nu am găsit nici o altă dată suplimentară despre ea. Inginerul din mine nu rămâne foarte impresionat de această construcție.

Cu aceasta, vizita noastră în muzeu se încheie. Parcurgem drumul în sens invers, și părăsim și biserica. Programul zilei a fost realizat. Luăm, din nou, ”Roma Cristiana Open Bus” până în zona Pantheonului (stația 16), unde identificasem un restaurant ce servea pește spadă la un preț rezonabil (14 euro porția). Aici am avut parte și de o altă surpriză plăcută: cerând o bere, mi se aduce o halbă de un litru. Deh! Peștele vrea să înoate.

Dar, în programul nostru de ”Roma Catolică”, mai aveam Bazilica San Pietro a Vaticanului. Rămâne pentru episodul următor.

---

VIZUALIZĂRI: 1928 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI