ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.06.2026
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Gura Humorului [SV]
ÎNSCRIS: 03.09.12
STATUS: CONSUL
LUNA
JUN-2026

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 5 MIN

Side și Green Canyon – Elena, baba și alte povești

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Salutare, dragilor!

Știu că sunteți foarte amabili și nu veți recunoaște că v-ați plictisit la ultimul articol despre Kamelya Selin, care, recunosc, a fost cam lung... 🥲

Promit însă că următoarea povestire va fi mult mai scurtă și voi face tot posibilul să rămâneți atenți până la final, fără să adormiți... 😊

Astăzi vă invit să ieșim puțin din resort și să facem împreună o excursie opțională în două locuri foarte diferite, dar la fel de interesante: orașul antic Side și Green Canyon.

Excursia am achiziționat-o de la ghidul agenției tour-operatoare, prețul fiind de 100 de euro pentru doi adulți. În această sumă erau incluse preluarea de la hotel, transportul dus-întors, vizita orașului antic Side, prânzul și o croazieră pe lacul din Green Canyon. De la hotelul nostru am fost în total șase persoane, autocarul a venit dimineața în jurul orei nouă și ne-a preluat, iar pe parcurs s-a umplut de turiști români. Am făcut apoi un popas în Manavgat, într-o autogară, unde erau parcate mai multe autocare și microbuze ale agenției tur operator.

Acolo ni s-a alăturat și doamna Stela, ghida care ne-a însoțit pe tot parcursul excursiei, o basarabeancă stabilită de 30 de ani în Turcia, foarte simpatică și mucalită. 😅

Primul nostru obiectiv a fost orașul antic Side, unde am coborât din autocar într-o parcare foarte mare, iar de acolo, la pas, alături de ghida noastră, am mers pe drumul principal. Toate obiectivele antice le-am putut observa doar de pe traseu, fără să intrăm efectiv în situl cu ruine, văzându-le de la distanță. Ghida ne-a explicat în linii mari istoria acestui loc.

Orașul antic Side are o istorie de peste 2.000 de ani, fiind întemeiat de coloniști greci și devenind ulterior un important port comercial al regiunii. În perioada romană a cunoscut cea mai mare dezvoltare, când au fost construite numeroase clădiri publice, temple, băi și celebrul teatru antic. Astăzi, ruinele păstrate și amplasarea spectaculoasă pe malul Mării Mediterane fac din Side unul dintre cele mai vizitate situri arheologice din Turcia.

Lecțiile de istorie erau presărate cu povestiri amuzante spuse de către ghida noastră, care făcea popasuri doar în zonele umbroase, afară fiind destul de cald.

La un moment dat, doamna Stela ne-a întrebat de ce grecii au asediat Troia.

Când a auzit răspunsul clasic, „pentru Elena” , ne-a spus râzând:

„Hai să fim serioși! Pe vremea aceea, oamenii trăiau în jur de treizeci de ani, iar războiul a durat aproximativ zece ani. În niciun caz grecii nu s-ar fi bătut pentru o babă... 🫢 S-au bătut pentru comerț și bani!”

„Și atunci, Homer de ce a scris că motivul a fost Elena?” , a întrebat cineva.

„Păi, Homer nu a fost bărbat? Pe cine să dea vina? Pe femei!” 😄

Vizita noastră s-a încheiat în zona portuară, unde am avut la dispoziție timp liber aproape o oră.

Eu și soțul ne-am desprins de grup și ne-am plimbat pe promenada din Side, cea care se întinde de-a lungul mării și trece prin dreptul mai multor hoteluri cunoscute, printre care Horus, Melas și Sunrise Queen.

După ce ne-am reîntors la autocar, ne-am îndreptat spre Green Canyon, următorul nostru obiectiv turistic, aflat la aproximativ 40 de kilometri de Side. Pe traseu am făcut însă un popas la un restaurant, unde am servit masa de prânz.

Până să ajungem acolo, ghida ne-a întrebat în autocar ce preferăm la prânz, pește sau pui. Când am ajuns la restaurant, ne-am așezat la rând, iar fiecare a primit preparatul ales. Noi am optat pentru pește, deoarece era somon.

Astfel, o angajată a restaurantului ne-a servit câte două bucăți de somon la grătar și o lingură de bulgur, iar salatele ni le-am ales singuri de la o masă tip bufet.

Restaurantul era foarte pitoresc și dispunea de mai multe spații pentru servirea mesei: o sală interioară acoperită și trei terase in aer liber. Priveliștea era deosebit de frumoasă, terasele având vedere spre un râu cu apă în nuanțe superbe de verde. În jur se aflau multe flori, iar complexul dispunea chiar și de o piscină cu șezlonguri pentru cei care doreau să se relaxeze.

Băuturile nu erau incluse în prețul excursiei, dar noi eram pregătiți. Ne luaserăm de la hotel, în rucsac, câteva sticle cu apă și, pentru orice eventualitate, cu rakı. 😄

În continuare, până în zona portuară din Green Canyon, am mai mers aproximativ douăzeci de minute, traversând orașul Manavgat.

Green Canyon este un lac de acumulare format în urma construirii unui baraj pe râul Manavgat. Acesta este înconjurat de munți stâncoși și formează unul dintre cele mai cunoscute și vizitate obiective turistice din regiunea Antalya. Lacul s-a format în urma construirii barajului Oymapınar, inaugurat în anii 1980 pe râul Manavgat, fiind unul dintre cele mai mari lacuri de acumulare din Turcia.

Biletele pentru croazieră fuseseră cumpărate din timp și aveam rezervare pentru o anumită oră, astfel încât nu a fost nevoie să așteptăm deloc. Cum am ajuns, ne-am și îmbarcat pe un vas cu două punți, noi alegând puntea superioară.

Croaziera a durat aproximativ două ore. Pe parcurs am putut servi băuturi răcoritoare și cafea de la barul aflat pe primul nivel al vasului (erau incluse in pachetul excursiei) și am făcut un popas de aproximativ jumătate de oră la o platformă amenajată pentru baie în lac.

M-a impresionat în timpul croazierei contrastul dintre culoarea apei și peisajul din jur. Lacul avea nuanțe de verde smarald, iar de jur împrejur era înconjurat de munți stâncoși și destul de arizi, acoperiți doar din loc în loc de vegetație.

Nu degeaba este denumit Green Canyon, iar muzica de relaxare de pe vas alături de peisajul spectaculos, ne-a cucerit!

La întoarcerea cu autocarul, am mai făcut o oprire la un magazin universal cu tot felul de produse cu prețuri accesibile.

CONCLUZIE

A fost o excursie frumoasă, bine organizată, care și-a meritat pe deplin banii! Peisajele au fost deosebite și încântătoare, Green Canyon fiind unul dintre cele mai pitorești locuri pe care le-am văzut în Turcia!

Ghida noastră, Stela, a fost foarte simpatică și amuzantă, autocarul a fost confortabil, iar masa servită la prânz a fost destul de bună. Toate acestea au contribuit la reușita unei zile minunate, petrecute într-un decor natural foarte frumos!

Recomand cu drag această excursie tuturor celor care își petrec vacanța în Side și doresc să vadă și altceva decât hotelul și plaja! 😊

P. S. Hai că ați scăpat ieftin... De data asta am scris mai puțin. 😄

Sau preferați un articol și mai scurt? Poate doar pozele? 😂

AmFostAcolo fără reclame?

  • Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
  • Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

[fb]
---
Trimis de elenaadina in 17.06.26 10:03:32
Validat / Publicat: 17.06.26 11:15:58
INFO ADIȚIONALE
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Europa, Asia, Africa, America de Sud, Oceanul Indian

VIZUALIZĂRI: 20 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elenaadina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 In autocar gata de plecare
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2700 PMA (din 3 voturi)

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

webmaster13
[17.06.26 11:12:59]
»

frumos caftanul/bluza dumneavoastra!

iata fondul sonor propus

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în zona Side:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2026 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = DA (IntC=1)
  • pagină generată în 0.050265073776245 sec
    ecranul dvs: 1 x 1