GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
În căutarea vechiului parfum al dragostei
În copilărie, minunata mea soţie a avut o fotografie pe care a iubit-o foarte mult... o tânără, îmbrăcată elegant, pe un pod din Veneţia şi de aici un vis, de a ajunge în oraşul din imagine. Ştiam de mult timp de această dorinţă, dar merita şi o ocazie deosebită... şi iată că 2013 face ca să se ivească ocazia fericită. Fiind scriitoare de poezie, împreună cu fiul meu, informatician şi fiica mea, umanistă, am complotat pentru tipărirea primului volum din scrierile ei şi ne-am gândit că ar fi frumos să îi facem cadou de ziua ei... şi cum putea să fie mai frumos decât să-şi primească acest cadou, de ziua ei, chiar la Veneţia.
Astfel am rezervat bilete de avion de pe la început de august, am căutat pe Booking.com hoteluri în Veneţia şi am hotărât, citind foarte mult despre tot ceea ce înseamnă Veneţia, să fac rezervare la hotelul, Best Western Olimpia (vezi impresii), aproape de Piazzale Roma, locul de venire-plecare a mijloacelor de transport auto... şi am tăcut mâlc, iar timpul trece hoinar.
Nici nu am despachetat bine după incursiunea în Paradisul din Maldive, că am rugat-o pe soţie să pregătească bagajul pentru a pleca iarăşi, doar poimâine dimineaţă (au fost 2 zile la mijloc)... surpriza de care nu ştia şi i-am dezvăluit destinaţia ca un cadou de ziua ei.
Aşadar, duminică dimineaţă, 29 sept., 6h10, zbor Bucureşti-Roma, apoi Roma-Veneţia şi la 12h50 aterizam pe aeroportul Marco Polo... de aici cursa auto Marco Polo-Piazzale Roma.
O vreme mohorâtă ne-a întâmpinat în Veneţia, dar satisfacţia de a fi într-un astfel de loc romantic ne făcea lumină în suflet şi priveam totul cu bucurie. De altfel am vrut a fi o escapadă romantică, neinteresaţi de partea culturală (bineînţeles nu am trecut chiar nepăsători pe lângă marile obiective turistice), ci mai degrab de a simţi romantismul atât de zugrăvit de îndrăgostiţii fără vârstă; pentru acest fapt am căutat să evităm aglomeraţia, am probat ungherele cele mai ascunse ale Veneţiei şi deşi nu am stat decât 5 zile am încercat să trăim intensitatea atâtor poveşti de dragoste; ne erijam în doi copii, doi adolescenţi îndrăgostiţi, iar parfumul Veneţiei ne îmbăta; hoinari, ştrengari, sorbeam fiecare picătură de mister al vechii citadele ce îşi scrie istoria poveste după poveste.
Chiar şi pentru hotelul în care ne-am petrecut aceste câteva zile, am vrut aerul veneţian, cu o curte interioară, plină de verdele natural, în care să respiri linişte, relaxare, pasiune.
Despre Veneţia s-a scris, se va mai scrie, este descrisă şi se va mai descrie, aşa că eu nu spun decât că e mirifică, pasională, romantică.
Această poveste am scris-o şi noi, aici la Veneţia, oraşul multor poveşti de iubire.
P. S. Pozele pe care le ataşez nu sunt cu locuri deja multifotografiate, ci cu cele puţin umblate.
Trimis de barbu minel in 27.10.14 17:19:23
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (barbu minel); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@barbu minel - Pe viitor n-ar fi rău să desparţi recomandările despre cazare de cele referitoare la zona vizitată - în două articole distincte, unul de tip "de cazare" şi unul de tip "de călătorie".
S-ar obţine astfel o structurare mai bună a informaţiei utile - despre cazare, respectiv despre zonă sau împrejurimi şi, deloc în ultimul rând, notele acordate ar reflecta mai bine gradul de recomandare al celor două "obiective" distincte (se întâmplă câteodată să stai într-un hotel pe care nu doreşti să-l recomanzi, dar zona sau localitatea ar merita cu totul altă medie - sau viceversa).
În cazul în care vei dori să scrii un review separat dedicat hotelului Best Western Olimpia o poți face accesând direct acest link SCRIE IMPRESII.
@barbu minel - Desi putine randuri, mie mi-a placut aerul desprins din reviewul dvs. Si mi-au placut si coltisoarele de Venetie mai putin calcate de picior de turist... Si idea de "poveste romantica" pornita de la un vis din copilarie. Sotia dvs. are noroc. Si cu siguranta si dvs.
Numai bine va doresc si astept sa mai citesc si alte impresii, poate mai... indraznete (ma refer la detalii).
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2024 Veneția mirobolantă — scris în 26.02.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Feb.2024 Veneția unică — scris în 25.02.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Feb.2024 Veneția impresionantă — scris în 24.02.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Venetia, mini vacanta superba — scris în 26.12.23 de Nina1909 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Perfect pentru familie cu copii și la pachet obligatoriu cu vizitarea Veneției! — scris în 23.07.23 de vali65 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Mar.2023 Veneția, la pas ???? — scris în 18.03.23 de Daniela H din ARAD - RECOMANDĂ
- Dec.2022 Veneția cea prețioasă — scris în 05.12.22 de Mirinda din BUCURESTI - RECOMANDĂ