Transportul pe apa

TIPĂREȘTE

Venetia, este legata de continent print-un pod lung, Ponte della Liberta, construit la inceputul sec. XIX. Asadar, centrul istoric este o aglomerare de 117 micute insulite, unite peste apa de cele 410 mici podete. Mai clar; de cate ori am trecut peste un pod, peste un canal, am trecut defapt pe alta insulita.

Ce poate fi mai inedit pentru un orasan obisnuit cu asfaltul, cu autoturismele, cu autobuzele, cu tamvaiele si chiar cu metroul, decat sa le schimbe pe toate acestea, pentru cateva zile cu tot felul de ambarcatiuni si sa " dea strazile pe canale "?

Eu am perceput schimbarea la maxim si de multe ori m-am trezit aratand cu mana tot felul de ambarcatiuni, care mai de care mai dragute, mai caraghioase, mai rapide sau mai stiu eu cum.

Cele doua mari " bulevarde locale " pe care se desfasoara cea mai mare parte a circulatiei sunt Canal Grande si Canale della Giudecca. Primul taie orasul formand doua bucle si are o lungime de (doar) 4 km. si al doilea separa centrul vechi de insula Giudecca.

Am fost atenta la toate detaliile legate de cum se circula prin laguna. Asa cum cum asfaltul strazilor este marcat cu vopsea care delimiteaza sensurile de mers, tot asa in Venetia exista coridoare de circulatie pe canale, marcate cu niste piloni care ies din apa. Semnificatia lor este mai greu de inteles pentru un turist, dar important este ca o stiu barcagii si vaporenii. Pilonii acestia sunt defapt trunchiuri de copac, „ natur „ infipti pur si simplu in apa (in fundul apei). Unii sunt cate unul, altii legati cate trei, fiecare cu rolul sau. Unii sunt luminati pentru circulatia pe timp de noapte. Cum sunt luminati? Cu becuri alimentate prin panouri solare. Inclusiv „ locurile de parcare „ sunt delimitate cu piloni din lemn. Nici in Venetia nu isi fac toti de cap in privinta vitezei, chiar daca au super salupe sprintene, cum nici in orase nu toti sunt vitezomani.

La orice cot (curba) fara vizibilitate pe canalele inguste, barcagii isi anunta venirea prin tipete, iar cine detine... cu clasoane. Asta pentru situatiile in care doua ambarcatiuni se apropie simultan de o curba, venind din directii diferite si sa nu fie puse in situatia de a da nas in nas si una sa fie nevoita sa dea cu spatele (nu am vazut o astfel de manevra). Un lucru remarcabil este ca venetienii nu se lasa intimidati de „ domnii cu multi bani „ si nu le inchiriaza ambarcatiuni. Totul s-ar transforma int-o mare nebunie daca macar 100 de turisti si-ar face de cap cu barcutele pe canale. E mult mai bine ca turistii sa se relaxeze si sa se lase pe mana profesionistilior. Pentru ca intr-adevar cum un sofer de autocar este as in condus pe strazi inguste, tot asa in Venetia barcagii si vaporenii sunt adevarati maestri in navigatiea pe canale.

Ca orice alt oras si in Venetia transportul este de mai multe feluri si acopera toate nevoile locuitorilor si turistilor. Exista transporul public cu vaporetti, exista ambarcatiuni care „ te trec strada”, exista serviciu de salvare, de salubrizare si desigur „ trasurile „ de agrement respectiv gondolele.

Vaporetto - ACTV

Vaporetto sunt ambarcatiuni care echivaleaza cu autobuzele pamantene, adica fac parte din transportul public. Din cate am vazut eu sunt doua trasee pe Canal Grande. In Venetia exista 150 de vaporetii, unele mai mari si unele mai mici. Biletele pot fi pentru o singura cursa, sau pentru cateva zile cand desigur este mai convenabil pentru cine circula de mai multe ori in acest interval. Biletele se cumpara de la chioscurile de pe mal, de la automatele pentru bilete, de la tutungerii, cafene sau chioscuri de ziare. Statiile de imbarcare si de coborare, sunt niste cabine mari din metal si sticla, plutitoare. (sau pe piloni deasupra apei). Acolo se astepta pana coboara calatorii si un marinar invita turistii sa urce.

Biletele trebuie validate la aparatele (cutiutele) albe sau galbene de pe mal, inainte sa va urcati, altfel nu sunt valabile si se iau amenzi. Aparatele verzi, nu valideaza, doar va informeaza cum mai stati cu creditul. Exista si carduri care pe langa libertatea in circulatie cu vaporetto, includ si intrari la diferite obiective turistice. In functie de termenul de valabilitate sunt de 1,2, 3 sau 7 zile si costa; intre 18 si 60 Euro. Ca si traseu pe Canal Grande, linia 1 are mai multe statii in timp ce linia 2 este mai directa. O croaziera pe linia 1 dureaza 45 min.

Desi la prima vedere, toate sunt vaporetti, ele sunt defapt de patru feluri.

Vaporetti, au o capacitate de peste 200 de persoane, cabina este la suprafata puntii si au si zone libere nu doar in cabina.

Mottoscafi, care seamana cu primele, dar cabina este semiingropata in coca vasului (in „ burta „ lui), iar din acest motiv vizibilitatea este mai proasta. Au o capacitate mai mica si circula pe treaseele 4 si 5.

Motonave cu o punte, care sunt si mai mari, au o capacitate de 600 pers, si pot fi usor recunoscute nu doar dupa marime, ci si pentru ca au cabina comandantului sus, peste cabina mare a pasagerilor.Ele circula catre alte insule.

Motonavelele cu doua punti, sunt cele mai mari si au o capacitate de peste o mie de persoane.

La oricare din acestea sunt valabile biletele ACTV.

Pe Canal Giudecca, in fata Hotelului Hilton Molino Stucky am vazut o statie de alimentare a vaporaselor si salupelor.

Ferry-boat ACTV (ferries cum ii spun italieni) face legatura intre Ventia si insula Lido sau intre Venetia si peninsula Cava pe linia 17. Un alt ferry-boat, cel al liniei 11 ACTV face legatura cu insula Pellestrina.

Tot un vaporetto dar al unei companii private este si Vaporetto del arte sau vaporetto hopp-on hop-off cu zece opriri la cele mai importante obiective turistice. Un bilet cost 24 Euro (valabil 24 de ore) dar din pacate are traseu doar in Venetia si biletul nu este valabil si pentu alt tip de vaporas.

Daca vreti sa traversati Canal Grande si sunteti departe de unul din cele trei poduri, puteti apela la serviciilei unei traghetto sau ferry-gondola, care contra sumei de 1 Euro va trece de pe un mal pe celalalt. Tragheti sunt mai mari decat gondolele clasice, au doi gondolieri si o capacitate de 14-15 persoane, care de cele mai multe ori stau in picioare. Am facut si eu o asemenea traversare, cu o teama mare de apa, dar convinsa ca macar unul din cei zece tovarasi de drum, m-ar salva in caz ca ne-am rasturna.

Gondola

Pentru cei cu buzunarelele mai pline, cea mai inedita, ramane plimbarea cu gondola. Sunt ambarcatiunile simbol ale Venetiei; negre, elegante, de multe ori impodobite dupa gustul si bugetul gondolierului care o are in proprietate si timp de multe sute de ani au fost singurul mijloc de transport pe canale. Cea mai veche mentiune documentara este din sec. XI e. n. O plimbare cu gondola este scumpa si din cauza numarului relativ mic de ambarcatiuni de acest tip, ce primesc autorizatie de functionare. Doar 400 de gondole isi leagana turistii pe apele canalelor in zilele noastre, fata de cele 10.000 cate erau cand reprezentau singurul mijloc de transport pentru persoane. In evul mediu, meseria de gondolier era una de mare clasa, care se transmitea din tata in fiu, un singur urmas al familiei avand dreptul sa devina gondolier. Acum nu mostenirea sau traditia in familie conteaza, ci abilitatile de navigare, si comportamentul manierat fata de turisti, fac posibila obtinerea unui atestat in urma unui examen. Cu o singura exceptie, gondolierii sunt numai barbati. Prima si singura femeie care a devenit gondolier in urma unor teste lucreaza in cartierul Dorsoduro doar din anul 2009. Cred ca unii colegi de breasla ar ineca-o fara regrete, daca nu ar exista legi aspre pentru crima. Multi considera ca le-a stricat renumele.

Gondolele traditionale sunt din lemn (de cires, castan, ulm, stejar, tei) si ajung sa fie negre atat din cauza uleiurilor si rasinilor cu care este tratat lemnul pentru a rezista la apa sarata cat si din din cauza unui decret medieval care stabilea acest lucru. Am vazut totusi si cateva gondole care pareau a fi facute din fibra de sticla.

Cand gondolele nu erau folosite doar pentru agrementul turistilor, ele aveau si o micuta cabina pentru iarna. Gondolele nu sunt simetrice de o parte si de alta a axului lung. Sunt curbate putin spre dreapta, pentru a pute fi conduse de un singur om care sta la un capat nu la mijloc cum se face la barcile obisnuite. Gondolele au fundul plat pentru a putea circula si pe canale mai putin adanci.

Pentru cine se grabeste, exista varianta taxi pe apa. Sunt salupe, cu o mini cabina semi ingropata, curate si elegante, echivalentul unei limuzine cu preturi pe masura, in care pot incapea max. 8 pers. Spunea cineva ca in urma cu doi ani, a platit pentru o cursa pana la aeroport 140 Euro.

Cum Venetia nu este o simpla aglomerare de insulite, ci este un oras in toata regula, cu activitati firesti, aproape identice cu ale oricarui alt oras, si celelalte servicii publice se desfasoara aproape la fel. Asta insemana ca oamenii merg la piata sau la magazine, gatesc si deci inseamna ca arunca gunoi. Restaurantele sunt si el mari producatoare de reziduri menajere si cum nu am vazut gunoaie plutind pe apa inseamna ca exista serviciu de salubrizare; adica ambarcatiuni care ridica gunoiul. Cum isi anunata prezentai nu stiu, doar am vazut salupe pline cu saci cu gunoi. Unde le duceau, nu stiu.

Am vazut salupe ale ambulantei, ale politiei si una de pompe funebre pe care din pacate nu am apucat sa o fotografiez, caci mi-am dat seama cam tarziu ce este.

Am avut ocazia sa vad si doua vase tip Catamaran Jet ,,lungi de peste 40m. cu o capacitate de peste 300 de pasageri. Frumoase si elegante.

La toate aceste se adauga inca o categorie de ambarcatiuni; cele particulare. Ele pot fi salupele sau barci cu motor.

Toate acestea le-am vazut atat in timpul deplasarii cu vaporetto, cat si stand pur si simplu pe cate un pod sau pe mal si cascand gura la tot ce ma inconjura si ce se intampla in jurul meu. Pe langa toate acestea sa nu uit de vasele de croaziera care trec si ele pe acolo. Sunt imense si ma intrabam cum este sa vezi Venetia de pe puntea superioara a unui astfel de colos?

La festivalul sau regata istorica ce se desfasoara in fiecare an in prima duminica a lunii septembrie, pot fi vazute barcile traditionale venetiene. Unele sunt doar istorii plutitoare, altele se mai utilizeaza si astazi. "Viper" este o barca sprintena folosita de multe ori de hoti, usoara si usor de manevrat; "Pupparino" este o barca la fel de stramba (asimetrica) ca si gondola; "Sandolo", mai mica si mai usoara decat o gondola, poate fi recunoscuta dupa prova ascutita si metalica si era un fel de „masina „ pentru femei”. "Mascareta" este un fel de „masina de familie „ pe care o avea fiecare venetian ,, și "Gondolino" care este un fel de monopost de formula 1 printre gondole. Toate aceste barci reprezinta istoria Venetiei si le-am vazut la Muzeul de Istorie Navala.

In cele doua zile cat am stat eu in Venetia, nici vorba sa ma fi obisnuit cu acest gen de deplasare. Zgomotul mi s-a parut mai nebunesc decat in orice alt oras; vapoarele si salupele nu au motoare silentioase si sirenele lor sunt mai asurzitoare decat clacsoanele masinilor (normal, trebuie sa acopere galagia generala).

Dupa parerea mea, orasul este mic si in afara de o plimbare „ must „ cu vaporetto sau una necesara intr-o deplasare la o alta insula in afara lagunei, mersul pe jos este o alternativa mult mai buna si... mai gratis. In cele doua zile cat am stat, am strabatut la pas cam jumatate din Venetia, dar am si folosit si transportul pe apa, plus o traversare de pe un mal pe altul cu traghetto. A fost interesant.

---

VIZUALIZĂRI: 7600 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI