ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.06.2012
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 22.04.12
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
APR-2012
DURATA: 11 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Vacanta de vis in paradis

TIPĂREȘTE

Insulele Seychelles sunt de vis, iar sejurul nostru petrecut in zona a fost absolut superb. Pur si simplu nu ai cum sa nu ramai inmarmurit in fata peisajelor pe care le intalnesti si care te surprind la fiecare pas. Trebuie sa marturisesc ca ma documentasem temeinic pe Internet si vazusem multe poze inainte sa mergem acolo, dar tot ramai fara glas in fata frumusetii cu care intri in contact. In ansamblu, a fost mult mai mult decat ne asteptam...

Apropo, recent am aflat ca Insulele Seychelles se afla pe locul patru in lume din punct de vedere al peisajelor salbatice, ramase oarecum neatinse sau putin atinse de evolutia omenirii (nu stiu de catre cine a fost realizat clasamentul), fiind devansate doar de Alaska, Siberia si Insulele Galapagos...

Am petrecut in arhipelag 10 nopti (11 zile), dintre care 9 pe Insula La Digue (pe care chiar o recomand, este o bijuterie, nu ne-a parut rau nicio secunda pentru alegerea pe care am facut-o) si 1 pe Insula Mahe. Uitandu-ma pe site si citind impresiile adaugate, am observat ca nu a stat nimeni efectiv pe La Digue, asa ca o sa adaug cateva cuvinte despre insula (care, de fapt, au ajuns sa fie mult mai multe, in final).

INSULA LA DIGUE – ASPECTE GENERALE

Este a patra ca dimensiune din Seychelles, este situata la 4 km de Insula Praslin, care este a doua ca dimensiune din arhipelag. Are 15 km patrati, un munte cu altitudinea de aproximativ 300 m (al carui varf este denumit Nid d'Aigle, adica Cuibul Vulturului), este supranumita insula starurilor (pentru ca se spune ca ar fi frecventata de persoane din aceasta categorie) si aici se gaseste cea mai fotografiata plaja din lume – Anse (acest cuvant inseamna „plaja“) Source d'Argent. Apropo de faptul ca este insula starurilor, intr-o zi, in restaurantul hotelului nostru a luat masa si Eros Ramazzotti (la inceput am crezut ca e un tip care vrea sa semene cu el... LOL) cu familia si apoi am observat ca ei chiar erau cazati in acelasi hotel cu noi...

Pe insula sunt doar 24 de masini (dupa cum ne-a spus un localnic) deoarece nu ai voie sa aduci masina pe insula decat daca justifici ca folosirea ei va aduce un beneficiu zonei... Asa ca atat localnicii, cat si turistii se plimba pe insula cu bicicletele. Din acest motiv poate se spune si ca pe Insula La Digue timpul pare a fi stat in loc. Doar din cand in cand mai trece cate o masina, iar drumul nu este destul de lat incat sa incapa doua masini (una pe cate un sens). Din cate am vazut pe site-ul de prezentare al tarii, este insula cu cele mai proeminente formatiuni granitice, pe care le intalnesti la tot pasul.

Insula a fost denumita dupa una dintre corabiile cu care venisera, initial, francezii in zona. Hotelurile din La Digue sunt micute si respecta stilul insular, fiind, in general, tip bungalow. Cazare ofera si localnicii, in diverse pensiuni. Pe insula sunt doua sate – La Passe (unde este situat si portul) si La Reunion -, ambele avand, in total, 2.000 de persoane. Exista mai multe restaurante si diverse magazine de unde te poti aproviziona cu mancare si bautura. Preturile (la mancare si bautura) sunt mai mari pe aceasta insula decat cele practicate in Mahe si Praslin (potrivit localnicilor). Ceea ce m-a surprins a fost faptul ca preturile pentru turisti erau la fel cu cele pentru localnici, chiar a fost o supriza...

ATRACTII

Pe La Digue exista o rezervatie naturala – La Veuve Reserve -, care este o parte de padurice, foarte frumoasa, fiind casa unei specii de pasari endemice, denumita Veuve (Vaduva). Apoi mai este si o zona denumita L'Union Estate (ca sa intri acolo platesti taxa, cam 6 euro de persoana), unde poti vedea o zona cu testoase gigantice, un fel de muzeul satului local, plus plaja Anse Source d'Argent. La intrarea la plaja gasesti si cateva puncte de unde poti cumpara nuci de cocos (pentru baut) si salata de fructe. Excelente. Tot perimetrul L'Union Estate este foarte frumos intretinut, cu palmieri superbi, aici sunt cele mai spectaculoase formatiuni granitice din insula, foarte inalte si mari.

A, inca o chestie, in Seychelles mareea este puternica si difera ca ore in functie de zile. Fiecare hotel are afisata la receptie lista pe zilele cu orele de flux si reflux. Daca vrei sa faci snorkling, de exemplu, trebuie sa te uiti sa fie ca moment de la punctul maxim de flux, cand incepe sa se retraga apa (se zice ca atunci e cel mai bine). Daca mergi pe diverse plaje la reflux, pot parea mai ciudate, ca apa se retrage destul de mult. Noi am fost la Anse Source d'Argent cand era flux, dar recomand sa mergeti cand e reflux sau si cand e reflux pentru ca aceasta plaja e formata din mai multe miniplaje, de fapt, care sunt separate de formatiuni granitice. Daca e flux, poti sa ajungi dintr-o parte a Anse Source d'Argent in alta mergand prin padurea marginasa (care e superba, iti faci loc pe langa palmieri si stanci, uneori poteca ingustandu-se, parca ai fi in jungla) si ocolind stancile. Daca e reflux, poti trece dintr-o parte in alta CHIAR PE plaja, ca apa se retrage mult (atunci ai parte de cea mai frumoasa priveliste).

Este foarte frumoasa privelistea asupra insulei si a insulelor invecinate pe care o ai de la Nid d'Aigle, merita urcat pana acolo, desi drumul este destul de obositor (pantele fiind uneori f. abrupte). Poti urca cu bicicleta doar pana la un punct, apoi mai este de mers pe jos vreo ora, o ora si ceva.

ALTE PLAJE

Alte plaje frumoase sunt:

1. Anse Patates (unde am fost cazati noi) - care este micuta, intima, dar f. frumoasa. Aici poti face snorkling, dar trebuie sa mergi putin mai departe sau mai in lateral ca sa ai o priveliste mai interesanta. O clienta a hotelului nostru mi-a spus ca a vazut si testoase in timp ce facea snorkling in zona.

2. Grand Anse – care e oarecum salbatica, fiind la o oarecare distanta de zona locuita. Aici nu sunt obstacole pe fundul apei, deci puteti intra cu picioarele goale si... implicit apa e super turcoaz, cat vezi cu ochii... parca ai fi intr-o piscina imensa... Dar valurile sunt destul de mari (aici se face si surfing), iar in larg curentii sunt f. puternici, deci nu este recomandat inotul. Noi am intrat in apa pana la umeri si a fost ok, saream peste valuri, ca acolo nu erau destul de formate incat sa ne sparga.

3. Petit Anse – la care se ajunge din zona Grande Anse (pe jos), pe o poteca, iar drumul inspre ea e super, ca trebuie sa te cateri pe pietre si ai panorama printre palmieri si potecile sunt inguste si pline de vegetatie... Conditiile de aici sunt similare cu cele de la Grand Anse, doar ca e un pic mai mica plaja, asa cim ii este si numele.

4. Anse Coco – se spune ca e foarte frumoasa, noi nu am mai ajuns si acolo pentru ca la ea se ajunge (pe jos) de pe Petite Anse si trebuie sa mergi ceva timp...

Mai sunt si alte plaje interesante de vazut, situate in zona de est, mai putin locuita a insulei, mai salbatica, nimic nu trebuie ratat, eu am insistat doar asupra celor care m-au impresionat mai mult...

De pe unele plaje din insula nu prea poti intra in apa fara papuci pentru corali ca fundul apei este plin de corali si de pietre. Avand in vedere acest aspect, apa nu este turcoaz in toate locurile. Oricum, nu vreau sa intelegeti gresit, culoarea apei in La Digue este de un turcoaz de invidiat... nisipul foarte alb si vegetatia abundenta.

Nu poti ajunge la toate plajele de unul singur, sunt vreo doua-trei unde poti ajunge doar cu ghid, pe care poti sa il contactezi pe insula.

Ce ne-a uimit f. mult a fost faptul ca oriunde mergeam, desi erau destul de multi turisti in insula, plajele nu erau pline... noi fiind obisnuiti cu aglomeratia de la marea noastra... Chiar ai surpriza sa te regasesti uneori singur pe o plaja... De necrezut. Pe una dintre plaje, care era de aproape 1 km, eram doar eu si sotul meu. Nici pe plajele importante situatia nu este mult schimbata. Este super...

EXCURSII OPTIONALE

In Seychelles sunt doua agentii mari de turism local. Cea cu care am fost noi, oferea trei excursii optionale (care sunt tare piperate), noi am fost in 2: una pe Insula Praslin (la Vallee de Mai, o padure patrimoniu UNESCO - categoric nu trebuie ratata -, apoi cateva ore timp liber pe Anse Lazio, una dintre cele mai frumoase din arhipelag), iar alta special de snorkeling (pe Insulele Sister, Coco si Felicite, se cobora doar pe prima insula, in rest faceai snorkling direct de pe catamaran, in zona celorlalte doua, unde e rezervatie marina). Ambele excursii au costat, fiecare, 100 euro de persoana, dar merita. Am vazut testoase si chiar am avut norocul sa inot cu una dintre ele, ghidul o tinea de o inotatoare, iar eu de alta.

De la hotel puteai inchiria biciclete cam cu 9-10 euro pe zi de persoana, daca inchiriai pentru 3 zile, plateai doar pentru 2 zile. In Seychelles rata infractionalitatii este redusa, nu era nevoie sa iti asiguri bicicleta ca nu ti-o fure, o lasam peste noapte in fata camerei si nu era nicio problema, toata lumea avea biciclete, asa ca nu mai erau tentante altele in plus... LOL. La fel era si cand te plimbai prin insula si vedeai o plaja care iti placea, iti abandonai bibicleta la marginea drumului si mergeai la plaja si la baie. Iarasi ce mi-a mai placut la insula, apropo, a fost faptul ca nicio plaja nu avea accesul restrictionat, nu era privata... asa ca te puteai bucura la maxim de frumusetea insulei, oriunde erai cazat.

TRANSFERURI

O mare problema o pot constitui transferurile inspre si dinspre Insula La Digue, context in care doritorii trebuie sa fie f. atenti si sa se documenteze inainte, informatiile se gasesc pe Internet (agentiile pot sa nu te avertizeze). Ca sa intelegeti, trebuie sa mentionez ca, pentru a ajunge pe La Digue, din Mahe (insula pe care este aeroportul) trebuie sa iei ferry-ul pana in Praslin, iar apoi din Praslin iei alt ferry pana in La Digue. Astfel, in unele zile sunt si doar doua curse intre aceste insule. Noi am avut ghinionul sa o patim. Am aterizat in Mahe la 7 si ceva dimineata, am ajuns in port pe la 8 si ne-au spus ca urmatorul ferry catre Praslin va pleca la ora 16.30 (pe cel precedent il ratasem la 15 min), asa ca a trebuit sa stam 8 ore in zona, program individual. Prima oara i-am intrebat daca este o gluma, ei, bine, nu era. Noi cumparasem totul prin agentie (de la o firma din Germania, de renume international, ma gandeam ca sunt seriosi), inclusiv transferurile, dar nu ne spusesera de aceasta problema, a fost chiar dragut din partea lor.

Cam atat deocamdata, o sa revin cu un review pentru hotelul nostru si cu poze pentru acest review de insula (in cel mai scurt timp)...


[fb]
---
Trimis de Delia1313 in 08.06.12 00:36:25
Validat / Publicat: 08.06.12 10:05:20
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în SEYCHELLES
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 14629 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

26 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Delia1313); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P21 Plaja Grande Anse (Insula La Digue). Apa era atat de turcoaz incat parca erai intr-o piscina imensa...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23150 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

26 ecouri scrise, până acum

webmaster
[08.06.12 10:05:37]
»

@Delia1313: bun-venit pe site si in comunitatea AmFostAcolo!

Multumim pentru impresii, te asteptam si cu alte recomandari din vacantele tale trecute sau viitoare

MCM
[08.06.12 10:11:13]
»

Asteptam fotos

Marian Preda
[08.06.12 11:20:56]
»

@Delia 1313;

Locurile din aceste destinatii trebuiesc evidentiate cat mai elocvent, iar tu ai reusit o recenzie convingatoare.

Felicitari!

Astept cu interes... ,,cartile postale''!

Vacante frumoase!

Delia1313AUTOR REVIEW
[08.06.12 23:05:24]
»

@Marian Preda:

Multumesc mult. Inainte de plecare am cautat mult pe net niste impresii despre La Digue, dar nu am prea gasit (desi mi-ar fi prins tare bine)... am vrut sa remediez acest aspect si sa vin in ajutorul celor interesati...

Delia1313AUTOR REVIEW
[11.06.12 23:57:05]
»

Mi-am mai adus aminte cateva aspecte care pot fi de interes referitoare la Insula La Digue:

Pe insula se asigura asistenta medicala in cadrul unui dispensar care este situat in zona portului, o consultatie fiind in jur de 150 rupii (1 euro = aprox 18 rupii). De asemenea exista si doua farmacii, in zona centrala, insa medicamentele pe care le poti cumpara nu sunt f. variate, de ex. nu gasesti antibiotice, ele putand fi obtinute doar de la dispensar. Am observat ca au destul de multe consumabile pentru bebelusi/copii (pampersi, biberoane, pudre etc...).

Magazinele cu suveniruri sunt masate in zona portului, dar se gasesc si in alte zone din insula. M-a mirat f. mult programul lor de functionare care nu este specific zonelor turistice, fiind destul de redus, aproximativ de la 9.00 la 17.00. In sarbatorile legale, acestea nu sunt deschise, deci mare atentie, sa nu ramaneti fara suveniruri. Magazinele alimentare sunt deschise pana mai tarziu si nu au inchis nici de sarbatorile legale. Oricum, trebuie sa fiti atenti pentru ca preturile pot varia f mult intre diverse magazine de suveniruri, am vazut unele articole, identice, si de doua ori mai scumpe. Magazinele din zonele marginase nu sunt neaparat mai ieftine decat cele din zona centrala.

Insula este destinata celor care vor sa se relaxeze, deci nu ofera viata de noapte. Au o asa-zisa discoteca, care e deschisa sambata pana pe la ora 24.00.

In mai multe zone din insula (in exteriorul satelor), nu exista iluminat stradal, deci daca vreti sa va plimbati si noaptea (soarele apune pe la ora 18.00-18.30), trebuie sa va luati lanterna.

Pe insula sunt tantari, dar sunt diferiti de ai nostri. Sunt mult mai mici, nu bazaie deloc (macar un avantaj sa fie, nu ii mai auzi), dar piscaturile lor sunt mai agresive, te mananca pielea destul de puternic, cateva zile. Noi am avut aparat inpotriva tantarilor luat de acasa, am avut si furnizat de hotel (gratis) si tot am mai fost piscati, desi nu atat de tare. Oricum, recomand sa va luati si spray impotriva acestor insecte...

le_maitre
[17.06.12 11:14:57]
»

Review-ul tau ar fi mult mai "vizual" daca ar fi insotit de o serie de fotografii graitoare care sa intregeasca impresia generala paradisiaca... Le asteptam cu interes!

georgy_monika
[17.06.12 13:04:50]
»

Delia poti sa imi dai mai multe detalii, despre preturi... si eu as vrea sa merg acolo... stiu cat ne-ar ajunge cazarea si transportul... dar nu stiu nimic de preturi... cam care ar fi, aproximativ, in magazine, la restaurante... ca sa ne facem niste calcule si pentru bani de cheltuiala... mersi

Delia1313AUTOR REVIEW
[17.06.12 23:06:14]
»

@le_maitre:

Da, stiu. Vreau sa spun ca am incercat timp de 4 zile sa incarc poze si nu am reusit deloc de la mine de acasa, mi se bloca pagina inca de la prima poza (si noi pretindeam ca avem conexiune la Internet chiar buna, se pare ca ne-am inselat). Vineri am incercat de la parintii mei de acasa sa vad daca se incarca poze, am reusit cu una... Astazi am fost din nou acolo si le-am incarcat si pe restul (oricum, mai am cateva de incarcat, dar le voi pune cu proxima vizita la ai mei).

Problema este ca unele poze le-am incarcat fara text azi si am zis ca o sa editez textul de sub ele la mine acasa. Din nou am gandit gresit, pentru ca nu le pot accesa, deci s-ar putea sa ramana (daca nu cumva ma vor ajuta admin-i) fara text. Chiar mi-ar parea rau sa fie asa. Oricum acum stiu ca data viitoare voi rezolva concomitent si incarcarea pozei si editarea ei.

O sa atasez poze si la celalalt review din Seychelles, in cat mai scurt timp.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster25
[17.06.12 23:18:49]
»

@Delia1313: Trimite-mi mie mesaj cu textul care vrei la fiecare poza si le editez eu.

Ceva de genul:

P25...

P26... etc.

Delia1313AUTOR REVIEW
[17.06.12 23:46:48]
»

@georgy_monika:

Nu stiu cat ar costa sa mananci la alte restaurante. Noi am avut cumparat sejurul cu trei mese pe zi incluse (tocmai ca sa avem control asupra pretului final), deci nu am mancat altundeva decat la hotelul nostru. Ceea ce pot sa iti spun, din cate imi amintesc, este ca la hotelul nostru (Patatran Village), in serile cand serveau cina tip bufet suedez, costa (pentru cei ce nu aveau cina inclusa in sejur) 300 de rupii de persoana (echivalentul a 17-18 euro).

Mancarea in magazine nu stiu cat este, din aceleasi considerente. Dupa ce am plecat de acolo, ne-a parut rau ca nu ne-am interesat, pentru ca ne gandim sa ne intoarceam, candva, dar sa ne cazam in regim de selfcatering.

O sticla de apa de 1 litru era, in magazine, aproximativ 1 euro-1 euro si ceva, dar la hotelul nostru era, de ex, 3 euro. Berea este doar la sticle de 280 ml (sau 230 ml, nu mai stiu sigur) si era in magazine cam 1 euro si vreo 20 centi (iti percepeau cateva rupii - f. putin - garantie pt sticla), de ex, la hotel aceeasi bere era 4 euro.

Tigarile sunt f. scumpe, nu mai stiu exact cat erau, ca am luat o singura data, dar pretul era exorbitant. Deci va recomand sa va luati din duty free.

La plaja Anse Source d'Argent gaseai salata de fructe cu 100 rupii si nuci de cocos de baut cu 50 rupii.

Vinul pot sa va spun ca in magazine am inteles ca se gaseste ca poti gasi si la 100 de rupii si ceva, noi am luat o singura data de la hotel, cel mai ieftin, si a fost 400 de rupii (groaznic de mult, avand in vedere ca era un simplu vin). Stiu ca si citisem pe site inainte ca vinul, in particular, este f. scum in Seychelles si se recomanda ca doritorii sa isi aduca o sticla doua cu ei din duty...

Cam toate bauturile la noi in hotel (doar de acolo stiu) erau destul de scumpe - un simplu suc era cinci euro si ceva, iar un coktail era 10 euro.

Ideea este ca preturile de la hotel sunt f. mari (si noi am stat doar la 3 stele, imi imaginez ce poate fi la altele mai bine cotate...)

Suvenirurile nu pot sa spun ca sunt scumpe, dar nici ca sunt ieftine. Preturile sunt medii, insa pot exista diferente f. mari intre magazine, in principal raportat exact la acelasi produs, deci va sfatuiesc sa aruncati o privire prin toate inainte de a cumpara ceva. Iata cateva preturi

- o rochita de plaja 175 de rupii,

- o bucata patrata f. mare de material (care se transforma in rochie lunga, pe care ti-o legi dupa gat) 200 rupii,

- o palarie de soare (cea rosie pe care o vei vedea intr-una din poze) 270 rupii,

- o fustita de plaja mini, cu imprimeu cu frangipan 100 rupii,

- un set suporturi de lemn pt pahare cu cutie (mai elegante) noi le-am luat cu vreo 300 rupii, apoi le-am vazut cu 100 de rupii mai putin in alta parte,

- un set 6 suporturi de pahare gen bambus, cu 6 sevetele din acelasi material de pus sub farfurie - 350 rupii,

- brelocurile mi s-au parut f. scumpe si nu prea reusite - cam 40-100 de rupii,

- tricouri cu Seychelles - de la 190 rupii in sus,

- camasa barbati - vreo de pe la 200 in sus.

Daca mai ai nelamuriri, poti apela oricand.

Deci f. mult depinde (legat de cati bani sa ai de cheltuiala) de ce regim de masa o sa va luati asociat sejurului. Ca practic, daca ai luate toate cele 3 mese, poti sa reduci mult cheltuielile suplimentare, doar la cumparatul de bautura si la ceva suveniruri. Pe noi cel mai mult ne-au costat optionalele, ca am fost in 2 si au fost cumulat 400 euro.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
georgy_monika
[18.06.12 00:05:20]
»

@Delia1313: Mersi mult, sunt ok prețurile, mai ales ca noi nu fumam si nici alcool nu consumam. Auzisem niște zvonuri cum ca ar fi exagerat de scump... dar din câte ai spus e ok. Merita. Eu m-am îndrăgostit de locul asta doar vazand pozele... si sunt sigura ca in realitate va fi incredibil. Singura problema e ca după ce vom merge in acest loc, restul vacantelor sa nu mi se para banale... mersi mult încă odată pt detalii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
le_maitre
[18.06.12 17:36:02]
»

@Delia1313:

"Chinul" urcatului fotografiilor a dat roade... imaginile sunt graitoare, iti multumesc! La cat mai multe vacante prin teritorii de peste mari si tari!

Delia1313AUTOR REVIEW
[18.06.12 21:55:02]
»

@webmaster25:

Cum sa le trimit? Ca ecou la mesajul dvs?

Delia1313AUTOR REVIEW
[18.06.12 21:57:35]
»

@georgy_monika:

Cu multa placere. Intr-adevar, este de vis acolo. Va doresc sa aveti parte de un concediu absolut superb...

Delia1313AUTOR REVIEW
[18.06.12 22:05:39]
»

@le_maitre:

Multumesc la fel!

webmaster25
[19.06.12 08:42:22]
»

@Delia1313: Poti sa le scrii si aici printr-un ecou.

gdanya2013
[21.08.13 09:47:11]
»

@Delia1313: Cat costa o excursie pe Insula Praslin, Insula Nordului si cea cu testoase?

Delia1313AUTOR REVIEW
[22.08.13 13:06:53]
»

@gdanya2013:

Stiu preturi doar legate de optionale cu plecare din insula La Digue. PLecari spre mai multe insule se organizeaza de pe Praslin si Mahe.

Optionala pentru insula Praslin a costat 100 euro/persoana si a inclus un tur ghidat in Vallee de Mai (de aprox. o ora si jumatate) si 2 ore si jumatate timp liber pe plaja Anse Lazio. Am avut inclus si dejun pe catamaran. In plus, ne-au dus sa vedem (doar de pe vas, nu am coborat; poti cobori doar daca ai, in prealabil, acordul hotelului de acolo) si Anse Georgette (care e superba).

Din La Digue nu poti cumpara excursie care North Island, am vazut pe net ca doar din Mahe poti pleca inspre North Island.

Nu stiu care e insula cu testoase la care te referi, testoase sunt pe mai multe. Poate te referi la Moyenne, nu stiu...

Din La Digue puteai lua (cand am fost noi, poate s-a mai schimbat de atunci) trei optionale: 1. catre Praslin, 2. catre Grande Soeur/Petite Soeur, Felicite si Coco Island - excursie de snorkling. Am trecut si pe langa Insula Saint Pierre; 3. catre o insula rezervatie naturala (pasari si testoase, cred ca era Insula Curieuse), combinata cu una sau doua alte insule. Nu imi aduc aminte prea multe despre excursia 3. pentru ca noi nu am optat pentru ea. Excursiile 1. si 2. au costat fiecare 100 euro/persoana, iar 3. era aprox. 120 euro/persoana.

Ti-as recomanda sa optati (si) pentru vizitarea, pe cont propriu, a rezervatiei Vallee de Mai. Acolo sunt 3 trasee turistice, pe care, in total, le-ai putea parcurge in aprox 4 ore, noi cu excursia am stat, in total, o ora si jumatate cu tot cu multele opriri pentru explicatii. Nu am ajuns intr-o parte f. frumoasa a rezervatiei, unde este si o cascada... Eu o vazusem inainte pe net, de acasa, si nu m-am gandit ca o sa o ratez....

innaalina
[21.11.13 18:24:49]
»

Buna, Delia! Minunat review, felicitari! Am si eu o intrebare: cam cat costa transferurile de pe Mahe spre celelalte insule? Multumesc!

Delia1313AUTOR REVIEW
[21.11.13 19:03:14]
»

@innaalina:

Buna, Inna. Multumesc pentru aprecieri, ma bucur ca ti-a placut. Nu stiu exact cat costa transferurile pentru ca noi am luat totul la pachet de la [****], avion, cazare, masa, transferuri. Dar o sa te ajut, cat pot, sa afli, pentru ca noi luasem in considerare si varianta de a merge pe cont propriu... Spre exemplu, estimez ca transferul pe ruta Mahe -La Digue - Mahe va costa undeva la 100 euro sau 100 si ceva euro de persoana.

Iti trimit trei link-uri unde vei gasi detalii referitoare la pret si orar (e f. important sa stii orarul, ca sa nu patesti cum am patit noi - am scris in review), conditii de transport, cat bagaj ai voie gratis, cum sa rezervi etc, dar am vazut ca este trecut pe unul dintre site-uri si cam cat costa taxiurile pe anumite distante. Cursele de taxi sunt scumpe, mai bine inchiriezi masina. A, inca ceva, din discutiile la fata locului am inteles ca daca mergi pe cont propriu, e bine sa iti rezervi cu ceva timp inainte transferurile... ca sa fii sigur ca nu ramai pe langa... Toti cei care merg prin agentii au biletele rezervate, nu se cumpara pe loc...

Inca ceva, la costul transferurilor trebuie sa iei in calcul si costul transportului de la aeroport in port (e un pic de mers), precum si din port la hotel...

LINK 1 - seychelles-info.com/docum ... _en-Sitours.pdf

LINK 2 - seychelles-info.com/en/ti ... -seychelles.htm

LINK 3 - holidays-direct-seychelle ... .com/pt_68.html (In cazul in care acest link se deschide la HOMEPAGE, si nu la subdiviziunea 68, intra pe meniul SEYCHELLES si de acolo opteaza pentru GETTING AROUND, vei ajunge unde trebuie).

Sper sa iti fie de folos si, daca mergeti acolo, va doresc o vacanta super!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
innaalina
[21.11.13 19:29:35]
»

@Delia1313: Iti multumesc tare mult pentru informatii! Agentia prin care ati plecat cum ti s-a parut? Scorurile agentiilor noastre sunt cam mari pentru Seychelles. Si... cam cat v-a dus toata nebunia? Ma intereseaza in special pretul sejurului... Iti multumesc din nou!

Delia1313AUTOR REVIEW
[21.11.13 20:14:44]
»

Pretul total a fost 4.600 euro/cuplu, in care am avut incluse: avion Munchen-Dubai-Mahe si retur, transport aeroport-port si port-hotel si invers, transferuri cu feriboturi pana pe insula La Digue si retur, cazare 9 nopti in La Digue (cu trei mese pe zi), 1 noapte cazare in Mahe, cu demipensiune. La acest pret al sejurului s-au mai adaugat vreo 220 euro, cat a fost costul biletului de avion, in total ptr 2 pers, pe ruta Sibiu-Munchen-Sibiu.

Acum referitor la preturile practicate de agentiile din Ro, intr-adevar sunt piperate, dar cand a fost vorba de a cumpara o excursie scumpa, am cautat mult inainte, ca sa ma asigur ca am ales cea mai buna varianta. Ne lamurisem dinainte ce mari sunt preturile, asa ca am stat cateva saptamani pe net pana ne-am decis la ce hotel vrem sa ne cazam, apoi am cautat oferte pe site-urile straine, la intermediari si touroperatori. Bineanteles ca am gasit ceva mai avantajos, apoi am observat ca pretul sejurului la touroperator era identic cu cel cerut de intermediarul strain, asa ne-a venit ideea sa mergem la o agentie romaneasca, colaboratoare a touroperator-ului strain respectiv si sa intrebam daca putem lua de la ei pachetul x la pretul y. S-a putut. Am fost f multumita de agentia romaneasca respectiva si o recomand. Daca esti interesata care este aceasta, scrie-mi si iti trimit numele prin mesaj privat, ca nu am voie sa scriu aici. Iti pot scrie si pe ce site strain am gasit oferta initial.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
innaalina
[22.11.13 00:15:12]
»

@Delia1313: Multumesc mult pentru informatii! Imi poti trimite mai multe detalii despre agentie la adresa de mail d*******na@y****o.com. La cat mai multe sejururi frumoase in continuare!

webmaster
[22.11.13 09:45:41]
»

@innaalina: Pe AmFostAcolo nu acceptăm postarea în clar a informaţiilor cu caracter personal (nume, numere de telefon, adrese de mail, etc). Asemenea date se pot trimite/primi însă prin mesaje private, destinatarul primind aceste mesaje în aceeaşi căsuţă de mail în care primeşte şi înştinţările despre ecouri.

Pentru a transmite un mesaj personal: click pe numele utilizatorului, apoi - în fereastra nou-deschisă - pe linkul "trimite mesaj pers".

Notă: Este necesar ca destinatarul să aibă opţiunea ACCEPT PRIMIRE MESAJE DE LA CEILALŢI UTILIZATORI bifată. Opțiunea respectivă se poate seta/deseta din secțiunea CONTUL MEU.

innaalina
[22.11.13 15:31:23]
»

@webmaster: Multumesc pentru sesizare! Nu stiam, dat fiind faptul ca sunt noua pe acest site!

Delia1313AUTOR REVIEW
[23.11.13 18:00:09]
»

Inna, ti-am trimis ieri toate datele promise intr-un mesaj privat. Atunci am cam avut probleme cu conexiunea la Internet, in cazul in care nu ai primit mesajul, scrie-mi si ti-l trimit din nou.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Delia1313, gdanya2013, georgy_monika, innaalina, le_maitre, Marian Preda, MCM
Alte impresii din această RUBRICĂVacanţa în Seychelles:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.3511528968811 sec
    ecranul dvs: 1 x 1