Mistere... Haar

TIPĂREȘTE

Haar

Atentie! review foarte lung, nu este recomandat… nerabdatorilor.

Am plecat la drum stiut dinainte si mai mereu amanat, cu o strangere in piept. Aveam acel sentiment pe care il avem cu totii cand vedem un chip de om sau niste peisaje intalnite in alta parte si ne sunt cunoscute…de undeva… sau avem acea aversiune si antipatie cand privim ,,fatzaul’’ (citez un user) unei persoane sau ii vedem privirea. Stai pentru o secunda, te uiti la acel chip sau peisaj pe care il vezi si pentru o fractiune de secunda iti spui, o stiu de undeva sau ,,parca am mai vazut-o, imi este asa de antipatic (a) “ nu stim de unde avem acel sentinemnt. De unde vine aceea senzatie? Vorbim fiecare cu mintea noastra, dupa care acest sentiment dispare, a fost pentru o frantura de timp. Voua nu vi s-a intamplat sa aveti macar o data aceasta senzatie? Eu am avut aceasta senzatie si mai apare cateodata prin cine stie ce loc sau la cateva chipuri ale unor personae inatalnite pentru prima data. Toti ne intrebam ce este dincolo cand plecam din aceasta lume, ce este dupa sau ce va fi? Iar tampenii de felul asta? se va intreaba cineva. Vorbeste lumea prin parculet la un joc de rummy ca, noi oamenii am mai trait candva, undeva. De ce nu ne aducem aminte atunci? se vor intreaba ceilalti de la un gratar in spatele blocului, in alta viata vor spune cei care sparg seminte pe langa ei, eu in alta viata am fost cine stie ce…. mai afirma cu tarie cate unul care el le stie pe toate.

Se spune ca sufletul trece de la un corp la altul pana cand moare si el, cand ii vine vremea si lui. Misterul vieti noastre si a sufletului omului. Vreau sa va povestesc si sa va arat ceva care se identifica cu Scotia, de care una fara alta nu au farmec si acel mister de care suntem atrasi mai mult sau mai putin. Incerc sa va arata un fenomen, un tinut. Este un ,,copy-paste’’la vorbele unui locuitor din acel tinut care a stat prin preajma noastra. La sfarsit doar inchideti, dati click cu mausul pe X-ul din dreapta sus si… atat.

Ajunsi pe inserat nu am vazut mai nimic. Dimineata la cafea eram curios sa vad cum este ,,acolo’’, orasul la prima vedere. De acasa aveam o neliniste in privinta acelui tinut, de cand am primit vestea ca vom merge in Scotia, stateam ca pe ghimpi. Nu mai aveam rabdare si aveam un gol in stomac. Starea aceea o transmiteam si in jurul meu, ma gandeam sau asteptam aceasta calatorie in Scotia, poate de prea mult timp. Nu stiu de ce am avut acel sentiment, eram intrebat de ce sunt nervos si la ce ma gandesc intruna. Incercam sa nu mai fiu asa, sa nu mai arat, imi faceam de lucru mereu sa pot iesi din aceea stare. Am mai scris si cate un articol sau doua pe site, aici. Nu prea aveam dispozitia necesara de a povesti acele locuri dar macar am incercat. Ma duc la fereastra hotelului sa ma uit afara, vad un rau care taie orasul in doua iar pe calalalt mal, o catedrala inchisa la culoare, cenusie, un deal in spatele ei si un pod vechi. Parca am mai vazut undeva imagine asta, trec repede peste si o luam din loc la treburile care ne-au dus pe acolo. Am fost un grup de 4 si toti eram fascinati de istoria si peisajul acelui tinut. Un coleg de la firma cu care am colaborat a vrut cu tot dinadinsul sa vina si el cu noi. A fost veselie mare pe el cand a auzit ce vrem sa facem. Ne-a spus ca vrea sa mearga si el cu noi, ,,Va arat eu ce vreti si unde vreti sa mergeti, va sunt eu ghid’’. Ma uitam la el si il vedeam cat este de bucuros. Pentru noi a fost bine ca nu orbecaiam prin tara lui ca bezmetici si nu mai dadeam bani la inchiriat masina. Am plecat sa ne plimbam prin parcul si Gradina Botanica din oras, era soare si placut afara, ne faceam un traseu pe unde vom merge cand aud in spate o limba ciudata, mi-a ramas in minte acel cuvant. Ma intorc si doi locuitori ai acelui tinut se conversau. In limba lor ciudata dar placuta auzului meu tot se repeta un cuvant, parca il mai auzisem si imi suna familiar, imi era drag acel cuvant, pentru o secunda, ... Haar.

Am sa va concentrez descrierea ca pe un tur al tarii si nu pe bucati cum am facut-o noi.

Capela Rosselyn, misterul crestinatatii sta ascunsa dupa un palc de copaci de pe langa centura Edinburgului. Cu buna stiinta este ascunsa sau doar asa s-a nimerit, nu stiu. Locul nasterii masoneriei si a secretului pocalului sau a sangelui lui Isus? nici aici nu va pot raspunde. Catacombele unde nu ai voie sa intri si imagini ciudate la orice pas in capela. Chipul de drac, ingerul cu capul in jos, ingeri cu fata de cavaleri barbosi. Mormantul ultimului cavaler templier, placa de mormant cu un schelete care tine o coasa in mana. Ne indreptam spre Inverness pe langa Dundee unde am vizitat Castelul Dunnottar. Castel Dunnottar asezat pe coasta spre marea Nordului. De aici mergem spre un orasel incredibil de frumos, ramas din timpurile cavalerilor. Langa superbul Inverness, pentru scotieni este si acum capitala Higlands, la cativa kilometri de oras este Loch Ness, de fapt orasul Inverness este strabatut de raul Ness. Monstrul… valuri misterioase pe luciul apei…ceva serpuind la suprafata…vrajeala…afacere cu monstruleti si cafenele…cazari scumpe in zona si un castel al caror ruine sunt superbe in peisajul de la Loch Ness. Un lac imens si sumbru, malurile sunt impadurite si pietroase. Un peisaj in jurul acelui lacul…misterios…inchis…si rece. Apa inchisa la culoare, nu se vede in apa la mai mult de 30 cm, sinistru si desprins din povestile cu vrajitoare. Un castel in ruina si care pe mine m-a impresionat. Castelul Urquhart…pe malul lacului Loch Ness, iarba verde si peisaj superb... Highlands.

Ajungem sa vedem din departare niste munti si un peisaj cum rar mai vezi, as spune eu. Vezi un pod modern arcuit parca in ton cu podurile vechi pastrate si astazi de scotieni, aruncat de pe o limba de pamant pe alta. Tinutul acela misterios se vede la un moment dat din departare, acel tinut legendar al Scotiei. Pozele nu reflecta realitatea si nu sunt facute la adevarata calitate si realitate a acelor privelisti. In Scotia in 10 minute treci de la o extrema la alta in ce priveste vremea. Nu prea ghiceste nimeni pe acolo…mister si penrtu ei. Acolo Cineva danseaza cu natura si cu paleta de culori din jurul vostru. Doar sprijiniti-va barbia in podul palmei, priviti videoclipul, ascultati melodia si ganditi-va la povestea frumoasei din Scotia, daca va fi acceptat articolul? Veti vedea si un fenomen straniu dar si frumos in acelasi timp. Aceea frumoasa a Scotiei de care va povestesc apartinei acelui dialect ciudat si uneori greu de pronuntat si de tinut minte. Haar, este descrisa in acele cantece venite dintr-un alt timp, pe care le asculti si nu le intelegi cuvintele dar parca o cunosti din aceea melodie. Coborata din tinutul misterios al Scotiei o vezi in toata splendoarea ei. Tot acest pamant al Scotiei inchis si rece, sumbru si cenusiu este stapanit de Haar. Este pretutindeni si te insoteste vrand sa i-ti arate si sa spuna cu un aer rece trimis catre tine. ’’ Aici este taramul meu al oamenilor mei si este tara mea. ’’ Insotitorul ne intreaba si tot el ne raspunde:

Va deranjeaza Haar? Nu o bagati in seama, nu este asa de rea cum credeti voi.

La inceput Haar este apasatoare, se lasa pe tine si vrea sa te intimideze. Este cu tine si o simti rece, nu te stie si vrea sa te faca sa o respecti. Te opreste din drumul pe care te indrepti spre un castel vechi si cenusiu, il cuprinde si il ascunde in amintiri despre clanuri si razboaie. Dealurile, orasele, lacurile, castelele, oamenii si peisajele fac parte din ea. O vedem si o surprindem in fotografii si in filme. Este prezenta cu tine pe crestele muntilor si a coastelor abrupte de langa Neist. De sute de ani este prezenta in Scotia si nu stim de ce. Legende care ne aduc aminte despre faptele lui Brave Heart sau povestea lui MacLeod traind pana in zilele noastre, Haar le este alaturi. Mergand spre tara muntenilor te astepti sa vezi vreun monstru iesind din apa lui Loch Ness, dar nimic. Acele dealuri si acei munti cu rauri repezi si salbatici, imbracati in verde, culoarea acelei ierbi moale si foarte deasa. Iarba crescuta pe dealuri si pirogi unde dorm cateva vaci lanoase si nemaivazute de mine pana in Scotia. Te opresti, vrei sa fotografiezi, o faci si deodata o vezi cum apare. Insotitorul pronunta doar pentru el in dialectul muntenilor ceva si tace. Tot timpul in acest peisaj chiar si noaptea dar mai ales dimineata o poti vedea, se lasa fotografiata si este splendida pe acele locuri. Dimineata doarme si o privesti, ramai fara cuvinte la acele imagini. In acele dimineti scotiene, Haar viseaza in somnul ei pe vreun loch. Se joaca cu privirea ta si cu acele culori ale naturii. Parca visezi odata cu ea. Acele loch-uri scotiene devin calme, fara valuri si sunt asternut pentru Haar, o pazesc nu cumva sa fie deranjata si trezita. Este atat de frumoasa in diminetile muntenilor parca am mai vazut-o undeva pe aceasta Frumoasa a Scotiei. Lacurile negre si pamantii prind culoare si te trezesti in alt taram, taramul Highlanderilor. Acele lacuri unde isi trage sufletul din colindatul tarii ei, Haar doarme. Daca reusti sa ajungi pana la ea cred ca poti sa o atingi si cred ca te-ar lasa. Am vrut sa luam barca sa mergem in inima ei, dar un propietar de B&B mai vorbaret din fire si treaz in toiul noptii ne face semn si ne spune in soapta.

- Nu va duceti, nu o deranjati. Vreti sa plece? lasati-o sa doarma.

Haar este acolo, este cu tine, te lasa sa o admiri pana cand se trezeste incalzita de un soare placut de dimineata si pleaca peste taramul ei sa vegheze asupra oamenilor sai. Este capricioasa si schimbatoare. Acum este o vreme inchisa, deodata se da la o parte si printre acei nori cate o pala de soare vrea sa va vezi ceva splendid, o priveliste a unui oras de pe taramul sau, niste imagini pe care le vezi o data in viata, ceva ce nu vezi mereu. Un tinut de vis si parca stiut pentru o frantura de timp, cine stie… Nu degeaba au fost aratate acele privelisti in filmele despre highlanderi. Am scos aparatul si am inceput sa fotografiez. Am ramas un timp fara vorbe la acele privelisti, dupa care a venit si ea pe langa noi, sa vada ce facem. Am plecat spre alte locuri stapanite de Haar, in Scotia. Ajunem la castelul Dunvegan, castelul clanului lui MacLeod, in nordul Scotiei. Esti in barca pe un loch si esti cuprins de Haar, stie ca te duci in vizita la iubitul ei, esti tintuit de aceea priveliste. La un moment dat ea pleaca si te lasa sa vezi acele locuri scaldate in soare. Daca ai noroc si asculti vorbele unui batran barcagiu care te duce in acel loc iti spune ,,poate il vezi si pe MacLeod pe acolo’’. Rade si se uita la castel prin ochii lui patrunzatori si te iscodeste pe de alta. Nu o simte deloc si nu il deranjeaza. Te uiti in privirea lui si vezi ceva drag lui, dar strain tie. Crede in taramul si legendelor poporului sau. Crede cantand acel Flowers of Scotland dar mai presus de toate acele legende, si el crede in Haar. Castelul lui MacLeod’s il poti vedea si de pe celalat mal, este pe o ridicatura de pamant, in spatele sau o padure verde si deasa, la poale niste lei de mare odihnidu-se. Maluri noroiase si vreo doua vaci pascand in lene. Te intrebi daca ai ajuns unde trebuie si nu au gresit castelul. Deodata Haar a plecat de langa noi si ne lasa sa ne incalzim la soare. Impunator, tacut si maroniu la culoare. Opt sute de ani de ani de istorie a Scotiei si legende stau in fata ta. Un castel renumit si casa Nemuritorului MacLeod, il privesti si parca imi este frica sa intru, nu stiu de ce. Pana la urma intram si simti toata apasarea acelor ziduri cenusii. Datele istorice le dau la o parte le gasiti pe wikipedia si raman cu ce simt eu, cel care va asterne pe hartie vorbele insotitorului nostru. Merg pe aleile din piatra neagra acoperite cu muschi verde, stramte si intortocheate. Calc pe urmele celebrului clan MacLeod si nu realizam in acele momente acest lucrul. In gradina este un rau care este lasat sa cada in gradina castelului, ma gandesc daca este adevarata imaginea. Imprejurimile si gradina castelului, incaperile mari te fac sa te gandesti la o lume pierduta, scene din filmele facute despre MacLeod le am in minte. In castelul sau este printre altele si un salon cu un semineu, o masa iar pe masa este un serviciul de ceai. Pentru o secunda vreau sa beau din acel ceai, nu stiu de ce am avut aceasta senzatie atunci. Ne lasa sa facem poze. Nu stii pe unde sa o iei fara ghid si pana la urma iesim. Pleci de acolo cu parerea de rau ca nu poti ramane acolo pe veci. Iesi din castel si batranul te intreaba daca la-i vazut pe MacLeod? rade si se uita lung la acel castel si iar o simti pe Haar cum te cuprinde. Plecam spre alt loc unde te poarta insotitorul si de pe drum vezi acele dealuri si loch-uri cenusii, triste, goale si fara oameni pe acolo. Rar vezi o casa mai veche sau tot asa de rara una mai moderna, sunt putine si putini locuitori pe acele dealuri. In tot acest timp incercam sa o surprindem, sa vedem daca se lasa fotografiata. Vezi un alt castel si Haar este pe langa el. Intrebi si insotitorul ne raspunde, ca este castelul Eilean, cel mai faimos castel al Scotiei. Este pe un Loch si el. Prima oara eu am crezut ca este lacul monstruletului de plus la 4,55lire, alt loc de legenda si el. Povesti de dragoste si barbati care au plecat la lupta impotriva englezilor si nu sau mai intors. Vezi un peisaj din acele filme cu Sean Connery si Lambert. Esti langa acele locuri si simti ca faci parte din acele secvente cu cei doi iar… ea este alaturi de tine. Auzi limba lor neinteleasa si in acelasi timp vezi pe langa tine acei turisti veniti si ei ca si tine, lasand masinile in parcarea de la drum. Pana sa imi pregatesc rucsacul cu acareturi observ in oglinda laterala, Castelul. Ploaia se opreste si iese soarele in schimb. Am plecat pana la acel petic de pamant pe un pod de piatra veche. Ajuns la acel castel pozat si stiut de toti, ramas din acele timpuri trecute, l-am atins cu palmele. Este rece, cu urme de ploaie pe el. Ziduri groase din piatra, facute de cine stie ce scotieni. Ciudata vreme este in Scotia, in aproape 30 minute am avut din partea vremii de toate, in afara de zapada. Noaptea tragem la un han. Dimineata urmatoare plecam si drumul ne duce pe la poale de deal. Ajungem pe carari facute din piatra maruntita. Uneori mai tragi si o gura de scotch. Te face sa nu o mai simti si sa nu o mai vezi pentru scurt timp. Ne tragem sufletul si oboseala. Ne asezam pe pietrele de pe acele dealuri. Se face seara si vedem in apus imagini care iti raman in suflet pentru tot restul vieti tale. Stiu cum arata un apus sau un rasarit pe mare sau in in alta parte dar aici este altceva. Nu stiu ce poze sa va arat sa le puteti vedea pe toate? Suntem la sfarsitul lui mai si inceputul lui iunie, dar este frig, seara se lasa si mai tare. Pe munti ziua este frig, dar parca nu strange asa tare. Ploaia ne deranjeaza cel mai mult. Dimineata la cafea stand la sfat cu insotirorul nostru il intrebam unde mergem si iar ne spune si aud acel cuvant cunoscut de undeva.

,,Mergem alaturi de Haar’’. Plecam si uitandu-ma pe geamul masini nu o mai vedem. Ajuns pe un platou dupa vreo doua ore de urcat suntem in inima Highlandului, prietenul nostru ne spune.

,,Aici este tara muntenilor, astia sunt muntii si vaile noastre, asta este tinutul nostru’’. Higland, celebrul tinut al scotienilor, tinutul ravnit si dorit de englezi. Stai si te intrebi de ce au vrut cu atata ardoare acesti munti. Nu au nimic special, Nu au agricultura dezvoltata sau mine de aur. Nu exista pe acele vai decat natura si aerul respirat de Robert Wallace. Mai sunt si niste oi cu fata neagra, pascand iarba verde si placuta la miros si mai este doar… Haar. O vezi dupa vreun un pisc stand amenintatoare pregatita sa il apere pe cel drag ei, doar el era pe acolo cu noi. Il vede stand in iarba, il simte, il stie cine este si pleaca linistita, este omul ei. Stai si te odihnesti si nici unul dintre noi nu scoate o vorba. Privim doar…atat. Repet si rostesc in mintea mea aceeasi intrebare. De ce englezii au venit acolo sa le fure tara, ce motive aveau? Insotitorul nostru stand fara jena in iarba umeda si rece se uita la toata aceea priveliste. La un moment dat unul dintre noi o arata pe Haar cu degetul si ii spune ca ii place, atat a asteptat Steve. (A nu se puncta nu sunt vorbele mele.)

,,Haar, este Scotia si face parte din aceste locuri. Haar, a fost aici inaintea noastra a muntenilor, ne-am nascut cu ea si ne-a invatat cum sa traim cu ea alaturi. Fara Haar nu suntem noi, o natie care ne-am batut cu englezii sa o pastram. Este ceva din timpul legendelor si razboaielor purtate de poporul meu. Ea este acel ajutor venit de undeva, care a facut ca acest taram sa ramana asa cum il vedeti voi, Ea este Nemuritoarea Scotiei. ’’, asa spune insotitorul nostru.

,,Suferinta poporului meu si a stramosilor mei, ura si dusmania adusa din acele timpuri pana in ziua de azi. Tipetele de disperare ale nevestelor noastre violate de englezi, aduse in lanturi si legate de picioare. Acei englezi beti care ne furau femeile si faceau ei primii dragoste cu ele. Noi barbatii eram aruncati in puscarie pentru ca nu aveam voie sa ne purtam fustele, portul nostru. Ne-a fost interzisa limba pe care o vorbeam si era a noastra. Englezii au incercat prin toate metodele sa ne injoseasca, sa ne abandonam natia si poporul, dar pana la urma nu au facut decat sa ne uneasca si au facut sa ii uram si in zilele noastre. Acele zile au trecut demult, dar inca le avem in suflet si traiesc prin noi acele vremuri. Toata aceasta ura va este ascunsa si de Haar, celor veniti sa ne vada tara. Chemata in ajutor si auzind tipatul copiilor nostri ea a venit sa ii protejeze pentru a nu fi furati si dusi la Londra, sa fie facuti englezi. Ne-au infometat si ne-au furat mancarea. Atunci Haar ne-a dus in locuri unde numai ea stia ca exista si ne-a aratat acele pamanturi, le-a ascuns de nasul englezilor si am supravietiut odata cu ea “.

Simti si tu strain fiind ca incepi sa ii urasti pe englezi. Va las si eu sa va dati seama ce inseamna aceste cuvinte pentru un scotian. La un moment dat iese soarele, este senin si simti un soare cald, dupa aceea pleaca si Haar. Stand noi toti pe acel deal pietruit, vedem o imagine unica.

,,Ea este protectoarea noastra si a ramas sa ne pazeasca‘’ continua insotitorul nostru. “Ea este mai pe intelesul vostru prietenii mei vizitatori, ajutorul cerut in bisericile noastre si Dumnezeului nostru pentru a ne sprijii pe noi scotienii. Haar n-a invatat sa vorbim intre noi sa nu afle nimeni secretele si misterul poporului meu iar ea a ramas cu noi aici’’ vorbeste din tot sufletul insotitorul nostru dupa care tace subit. Ma gandesc la acel sentiment al scotianului care canta tinandu-se de umeri Flower of Scotland. Te uiti la acei scotieni cum canta din suflet un imn al muntenilor si descoperi ca de fapt ei canta despre o floare de ciulin crescuta pe vaile inverzite si cu niscai oi salbatice fara de cioban pe langa ele. Canta impotriva englezilor, canta despre highlanderi, stramosi lor, canta despre natiunea lor si ce inseamna sa fi scotian. Toata dragostea lor pentru pamantul lor furat de englezi. Un cantec scurt de 2 strofe dar acele cuvinte vin din vechime, aproape 800 de ani de ura si incrancenare. Incredibila senzatie ascultand un stadion plin de scotieni, cantand din…suflet.

Cati dintre voi cei care cititi acest articol stiti versurile imnului nostru? Sau cati dintre noi il cantam din placere? Cand romanilor le canta imnul pe vreun stadion, ei fluiera sau rad tamp unul la altul. Vorbesc intre ei si se apeleza cu diferite expresii despre organe genitale, ale mamelor sau ale… lor. Nici unul nu cantam din suflet, va spun eu.

Ne uitam la acei munti si acele dealuri si ne asteptam sa apara vreun locuitor al acelor tinuturi, dar nu apare nimeni. Ii simti langa tine si auzi o melodie calma si linistita placuta auzului intr-o limba demult uitata dar inca vorbita de muntenii Scotiei. Crezi ca la un moment dat langa tine sta un scotian imbracat cu kilt imbacsit, cu un par lung strans in cozi si roscat la culoare, cu niste cizme prinse in legaturi de piele, intorci capul dar nu este nimeni in spatele tau, mi s-a parut. Frumoasa din Scotia are viata si in tot acest timp te miroase a strain. Esti pironit si nu stii unde sa te uiti mai intai. Este fascinant si in acelasi timp este real. Acum imi aduc aminte de acel tinut si simt parca mirosul ierbii verzi care a fost din prima mea zi cu mine in acel tinut.

Am plecat pana la la urma spre locul de unde am inceput a cunoaste aceasta tara. Pana sa ajungem in punctual de unde am plecat am ajuns pe malurile de la Loch Lomond. Peisaj cum spun majoritatea care posteaza pe aici, de vis…lacul care este in cantecele scotienilor, peisajul care ii face atat de celebri pe highlanderi. Cineva spunea, ca sunt locuri si pesiaje care te inspira in a compune cantece si unde acele peisaje vorbesc si canta, unde simti natura din plin…asa este Loch Lomond.

Harr… muntii si padurile care inconjoara lacul, luciul apei si multimea de rulote, turisti veniti sa respire si sa admire…Loch Lomond. Un lac care este opusul sau se afla in cealalta extrema a celebrului Loch Ness. Aici totul este luminos, culorile naturii, apa este albastra si limpede, calda si fara valuri, padurile si aceea iarba deasa si verde unde numai in Scotia o gasiti. Loch Lomond…lacul indragostitilor Scotiei, Loch Lomond…locul uitat in tmp, pazit si iubit de Haar. Loch Lomond…unde Haar este binevoitoare si te lasa sa vezi locul cel mai drag oamenilor sai… locul drag, ei.

Alt obiectiv si cele mai cautate si raspandite pe pamantul Scotiei sun castelele.

In Scotia castelele sunt un bun national. Castelele Scotiei sunt pastrate pana azi, si de Haar. Cred ca au in Scotia sute de castele, ramase sa le aduca aminte cine sunt ca natiune. Ne-au trebuit zile de umblat prin Scotia sa vedem doar o parte din ele. Am vrut sa stam mai mult, dar timpul care ne aduce aminte ca suntem muritori si ne mai aduce aminte unde suntem, trece mai repede decat vrem noi si nu prea ne lasa sa visam, ne trage spre casele fiecaruia. Drumul de intoarcere este greu si cu parere de rau ca nu voi mai vedea niciodata acele locuri. Mai ma uit o data pe hubloul avionului, in urma se vede un taram pe care il stiam de undeva…. Am avut senzatia ca imi erau cunoscute acele locuri, unele cuvinte imi pareau cunoscute de undeva, cine stie… Acum recitind stau si imi aduc aminte despre frumoasa Haar, asa este numita de scotieni. Privind pozele pot sa va spun ca ele nu reflecta realitatea, trebuie sa vedeti cu ochii domniilor voastre, nu o poti descrie cu adevarat. Trebuie sa simti, sa faci cunostiinta cu Haar, Must See vorba englezoilor, parca imi spune ceva acest nume? cine stie… tot pentru o secunda am avut impresia ca ii urasc. Acum stiti si voi cum o cheama si ca este linistita. Si poate mai stiti ca in acele dimineti racoroase din Scotia, Haar este frumoasa dar si in acelasi schimbatoare.

Haar, Loch Lomond, Skye, Inverness, Loch Duich, Fort Williams, poate imi este dor… de casa, cine stie…o data…candva…am mai fost acolo…

In incheiere nu stiu cum sa va spun sau sa denumesc in graiul nostru pe aceea Haar, pot spune ca am vorbit si descris ,,Pacla “ sau ,,Ceata “ mai pe intelesul nostru. Este Pacla a Scotiei si a legendarului tinut Highlands.

Cati dintre voi, atunci cand va intoarceti dupa un drum foarte lung nu sunteti obositi?

Va asezati intr-un fotoliu sau pe o canapea moale, priviti fotografiile sau inregistrarile de pe camera, sunteti linistiti, va ganditi la acele locuri de unde ati revenit, le vedeti cum se deruleaza prin mintea voastra si adormiti usor…atat

Rugaminte pentru webmasterul care se ocupa cu atasarea melodiilor, daca sunteti de acord sa atasati la acest review urmatorul videoclip / melodie de la adresa de mai jos.

Multumesc

http://www.youtube.com/watch?v=0B7sH5QLyXY

---

VIZUALIZĂRI: 4859 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI