Corintul antic şi Acrocorintul, două cetăţi emblematice care te întâmpină la intrare în Peloponez

TIPĂREȘTE

Îmi plac „pietroaiele” şi mi-au plăcut dintotdeauna (cred că v-aţi dat seama), oriunde am fost plecată în vacanţă, negreşit, am umblat şi după vestigii antice, dar ca-n Peloponez unde „am mâncat istorie pe pâine”, nu mi-a fost dat să văd până acum!

Din Tolo, unde am avut cazarea în vacanţa peloponeziacă, erau cam 50 km până la Corint şi ezitam să ne decidem dacă îl vom vizita în ziua de întoarcere, oarecum pe fugă, presaţi de timp, sau să mergem într-o altă zi, în excursie, aşa cum ne obişnuiserăm să vedem pe îndelete ce era de văzut, pe principiul „nu ştiu când sau dacă mai revin pe aici”. Bineînţeles că am ales cea de-a doua variantă, şi iată-ne în ultima zi din vacanţa (a doua zi urma să plecăm înapoi spre nord), dis-de-dimineaţă la porţile anticului Corint aflat la marginea oraşului modern contemporan, după ce, în trecere, am admirat în vârf de colină Acrocorintul sau Corintul de Sus ale cărui ziduri creneluite se zăreau de pe şosea. De fapt, ambele împreună cu portul Lechaion de pe coastă formau o singură structură, mai cu seamă că erau protejate de un zid înconjurător ce a fost distrus în timp. Există pe lângă cele două cetăţi amintite şi un al treilea obiectiv de „bifat”: muzeul de arheologie de pe lângă sit.

Corintul antic

A fost oarecum un noroc să venim dinspre sud, aşa nemaifiind nevoiţi să intrăm în oraşul nou, căci Corintul antic se află cam la 7 km de acesta. Chiar şi aşa am găsit mai greu loc de parcare, iar în drum spre situl arheologic ne-am orientat la câţiva magneţi ce ne îmbiaseră de pe tăbliţele comercianţilor scoase deja în stradă, în pofida orei foarte matinale. Pe partea cealaltă a străzii, dincolo de gard, se zăreau ruinele pentru care bătuserăm drumul, intrarea fiind mult mai în faţă. Măreţia cetăţii de demult este pusă în evidenţă de dimensiunile considerabile ale ariei şi vestigiilor rămase până în zilele noastre, Corintul fiind unul dintre cele mai mari situri antice pe care le-am văzut în Grecia, cu multe clădiri şi construcţii de tot felul, ceea ce denotă puterea sa economică de netăgăduit. În afara sitului, pe dreapta, rămăşiţele odeonului şi un pic mai încolo, cele ale amfiteatrului mi-au lăsat un gust amar, înfăţişându-ne o stare proastă de conservare, având nevoie stringentă de restaurare.

Odată intraţi în sit, după ce am plătit biletele (6 euro/persoană valabile şi pentru muzeu) şi am primit broşurile aferente, consultăm harta acestuia şi explicaţiile afişate pe panourile informative plasate la intrare. De cum am păşit pe poartă, atenţia ne-a fost atrasă de cea mai impozantă piesă: Templul lui Apollo cu ale sale câteva coloane rămase în picioare. Se pare că este şi cel mai vechi. Corintul a existat în mod continuu încă din perioada neolitică şi până în Evul Mediu. Potrivit legendei, cetatea a fost înfiinţată de Korinthos, nepotul lui Helios, soarele, de la care a luat şi numele. Tot aici se spune că a domnit şi Sisif, regele care, pentru cruzimea sa, a fost pedepsit de Zeus să ridice la nesfârşit, pe un deal, o piatră grea care, odată ajunsă în vârf, se rostogolea din nou la vale şi cazna era reluată (caznele sisifice).

Începuturile Corintului ca oraş din antichitate, coboară cu opt sute de ani Î. C. şi sunt legate de vestita familie aristocrată Bacchiadae care l-a întemeiat, mai apoi fondând două mari colonii: Siracuza în Sicilia şi Corcyra (Corfu). Oraşul a continuat să se dezvolte fără întrerupere, favorizat fiind şi de poziţia sa strategică din golful omonim, fluxul de mărfuri trecând negreşit prin Corint. Din acea perioadă datează Templul lui Apollo (sec. al V-lea Î. C.). asupra căruia, fără îndoială, toate privirile sunt aţintite, fiind, practic, simbolul Corintului. Era un templu peripteral, construit în stil doric cu coloane monolitice, şase pe laturile mici, cincisprezece pe cele lungi în care a existat o statuie de bronz a lui Apollo. Astăzi se pot admira în picioare doar şapte coloane, alte fragmente zăcând alături gata pentru a fi ridicate în picioare alături de celelalte, mai sunt şi două arhitrave. E într-adevăr uimitor prin arhitectură, l-am admirat şi fotografiat din toate unghiurile, în special asociat, în spate, cu colina pe care se înalţă Acrocorint ce se vede în depărtare. Lângă el se desfăşura o piaţă, Piaţa de Nord. Din aceeaşi perioadă ar mai dăinui şi fântâna lui Glauke, săpată în stâncă ce conţinea patru bazine în interior.

Corintul a fost unul dintre cele mai importante oraşe din perioada greacă, elenistică şi romană care s-a bucurat în antichittate de o existenţă intensă şi foarte tumultoasă. Oraşul prosper locuit odinioară de 300.000 cetăţeni şi 460.000 de sclavi, alături de Argos şi Sparta, alcătuia Liga Peloponeziacă, rivalizând cu Atena şi Teba şi participând, evident, la cele două războaie peloponeziace. De asemenea, e cunoscut că era una dintre cele trei mari puteri din Grecia antică, luând parte la toate războaiele împotriva perşilor. După ce aceştia au încetat să mai fie un pericol, rivalitatea acerbă cu Atena a făcut Corintul să cadă pe locul doi. Ar mai fi de spus că şi Alexandru cel Mare şi tatăl lui, Filip al II-lea şi-au legat numele de Corint pe care l-au cucerit. Însă, cucerirea zdrobitoare a avut loc în 146 Î. C. când romanii au îngenuncheat cetatea şi au distrus-o aproape în întregime, ca mai apoi, sub Iulius Cezar, să fie reconstruită din temelii drept o capitală de provincie. Finalizarea lucrărilor şi inagurarea oraşului ce renăscuse avea loc în anul 44 Î. C., anul morţii lui Iulius Cezar. Cea mai mare parte a clădirilor care au supravieţuit datează din secolul întâi, aspectul actual al tuturor obiectivelor în afara celor vechi greceşti pomenite deja, este unul roman, putând fi recunoscut uşor stilul arhitectonic din acea perioadă.

Ce am mai găsit în sit

Comerţul înfloritor al oraşului antic era practicat, cu siguranţă, în pleiada de prăvălii şi magazine de tot felul ce flancau în linie două dintre laturile Agorei Centrale, piaţa cu deschidere largă în mijlocul căreia trona altarul închinat lui Apollo şi Fântâna sacră cu oracolul. De fapt, aliniate prin tot oraşul, acestea au fost redenumite de arheologi după punctele cardinale în care se aflu: magazinele din sud, nord, vest, est. O mulţime de clădiri administrative, coloane, sedii şi case, temple dedicate lui Heracles, Venus Fortuna, Poseidon înconjoară agora pe latura vestică. Însă, edificiul cu semnificaţia cea mai importantă, situat, de asemenea, cu faţa către agora este bema, acea tribună de la care Sfântul Apostol Pavel, care a vizitat în două rânduri Corintul în campania sa de creştinare a oraşului, prima dată în anul 52 D. C. când le-a vorbit locuitorilor săi. Sunt foarte cunscute cuvintele sale transpuse în epistolele adresate corintenilor unde îşi exprima dezacordul cu moravurile locuitorilor din acele timpuri.

Dacă templul lui Octavia dedicat surorii împăratului Augustus, e un edificiu care reuşeşte să reţină atenţia, ceea ce impresionează ca şi grandoare şi bună conservare este Lechaion, măreaţa cale sau drumul de marmură, cu colonade pe margini care ţinea de la portul cu acelaşi nume, la Propylaia (poarta monumentală) a oraşului cocoţată pe scări ce sunt, încă, în picioare, din propylaia rămânând doar fundaţia. Ar mai fi şi Sanctuarul lui Esculap închinat zeului medicinei şi, alături, un centru de vindecare, Palaestra sau sala de sport, băile şi toaletele publice, o clădire superbă odinioară, numită Faţada Captivilor : o structură cu două etaje al cărei nume a fost dat de statuile capturate ce susţineau cel de-al doilea etaj, porticurile de sud aliniate pe lina sudică, în spatele forumului (agora centrală) cu celebrul bouleuterion (un fel de consiliu public) unde se luau deciziile importante.

Un alt element de referinţă din sit îl constituie grandiosul complex al fântânei Peirene, construită iniţial de greci, dar romanii dornici de apă curentă i-au făcut o serie de adăugiri şi modernizări. Se pare că Herod Atticus, bogatul atenian, iubitor de artă şi prieten al romanilor ar fi contribuit serios la aceasta. Chiar şi astăzi izvorul de sub ea continuă să alimenteze cu apă oraşul modern Corint. Lângă fântână, se întinde peribolosul lui Apollo, curte ce împrejmuia o clădire considerabilă. Există, de asemenea, rămăşiţele a trei bazilici situate în puncte diferite ale sitului: la sud, lângă drumul de marmură, la est.

Ne-am plimbat şi noi încercând să explorăm îndeaproape cotloanele Corintului, ne-am nimerit chiar în apropierea câtorva italieni veniţi cu un pastor sub oblăduirea căruia cântau în cor diverse versete. Toată aria sitului era monitorizată atent de supervizori care se asigurau că turiştii nu “escaladează” zidurile şi vestigiile pentru a nu-şi face rău lor înşişi că doar e periculos să calci pe pietre nesigure şi instabile, şi rău vestigiilor că s-ar putea deteriora mai tare. Soţul meu, în dorinţa de a obţine fotografii mai bune în anumite zone mai greu accesibile, s-a mai căţărat pe ici-pe colo pe câte o piatră, dar era repede fluierat şi atenţionat de fetele frumoase puse să urmărească tot ce mişcă.

Muzeul de Arheologie Corint

Înfiinţat în 1931 de către Școala Americană de Studii Clasice care se ocupase şi cu aducerea la lumină a ruinelor din sit, muzeul a fost proiectat să găzduiască minunatele descoperiri ale săpăturilor începute cu câteva zeci de ani mai devreme. Mai târziu, clădirea a fost predată oficial statului elen. Nu este foarte mare, aşa că o vizită nu e deloc obisitoare, în schimb e foarte bine organizat în trei galerii (săli) păstrând o frumoasă colecţie de mozaicuri, statui, amfore etc. Prima e dedicată perioadei neolitice şi expune figurine, unelte şi obiecte din ceramica vestită din Corintul străvechi, cunoscut fiind faptul că aceasta a fost perioada de glorie a ceramicii corintene.

A doua cameră prezintă artefacte din perioada ce a urmat, cea elenistică, intermediară până la cea romană care aduce în cea de-a treia sală o bogată pleiadă de statui, inclusiv de împăraţi romani, toate culese din sit, renumită fiind aplecarea către sculptură a artiştilor romani de demult. Într-adevăr statuile, uneori întregi, alteori, fără cap sau doar busturi îţi încântă privirea, fiind adevărate opera de artă. Cel mai mult mi-au plăcut cele ale lui Octavian Augustus, Gaius Cezar şi Lucius Caesar. Tot aici am văzut diferite obiecte din ceramică romană sau bizantină, resturi de pereţi pictaţi artistic, superbe mozaicuri, unul excelent, ilustrând capul lui Dionysos. Separat, există camera lui Esculap ce conţine mai cu seamă votive ceramice găsite în templul dedicat zeului medicinei din sit, dar şi diverse instrumente utilizate în vremurile acelea în ceremoniile de vindecare.

În curtea interioară a muzeului, din nou, alte statui, fără cap aproape toate, sarcofage, stau aliniate cuminţi pe laturile clădirii sau grupate în centru pentru a fi admirate de vizitatori. Asta am făcut şi noi pe îndelete, până când ne-am amintit că mai avem de urcat la Acrocorint şi-atunci am grăbit pasul.

Corintul de Sus sau Acrocorint

În vârful colinei din faţă tronează Acrocorintul, cetatea semeaţă, ridicată strategic ce controla traficul de mărfuri ce traversa istmul Corint. Acrocorintul domina oraşul de pe culmea aflată la distanţă de doar 4 km. Dacă ascensiunea până la ea cu maşina se face pe un drum plin de ace de păr, dincolo de prima poartă, pe jos, pietrele alunecoase dau multe bătăi de cap doritorilor de explorat. Am spus prima poartă căci accesul în cetate se face pătrunzând prin vest, succesiv, prin trei rânduri de porţi, prima aflându-se la 380 m înălţime lângă un platou cu o parcare largă, urmând ca punctul cel mai înalt al colinei să atingă 575 m.

Acrocorintul, mai întâi fortăreaţă antică grecească, citadelă romană şi bizantină a devenit mai apoi, fortăreaţă însemnată pentru toţi stăpânitorii străini ai Peloponezului, începând cu francii şi terminând cu turcii. După ce am văzut poziţia excelentă în ca este amplasat oraşul, am înţeles importanţa sa strategică şi motivul pentru care a fost întărit de fiecare val de invadatori, fie ei veneţieni, franci sau turci. Zidurile au o lungime de 2 km şi înconjoară o incintă de 24 hectare străbătută de o reţea interioară de poteci prin care se pot descoperi ruinele unor bazilici, locuinţe, fortificaţii, moschei, dar şi fântâna turcească a lui Hatzi Mustafa, încă funcţională. Una dintre cărări duce către cel mai înalt punct, la fostul Templu al Afroditei, care a fost transformat într-o moschee de către turcii otomani în secolul al XVI-lea. Din Templul Afroditei, în antichitate casă a prostituatelor de lux (chiar şi preotesele templului se spune că deveniseă prostituate), într-un oraş de lux, precum Corintul, astăzi n-a mai rămas mai nimic. În vremurile clasice, Corintul era cunoscut ca un loc de o moralitate îndoielnică, numărul curtezanelor sale depăşind o mie. Unul dintre verbele greceşti pentru preacurvie a fost korinthiazomai, un cuvânt derivat din numele oraşului.

Colina Acrocorintului este locul perfect pentru a surprinde imagini ireal de frumoase asupra văilor înconjurătoare cu câmpuri atent lucrate de localnici, dar mai ales, asupra mărilor Ionică şi Egee sensibil despărţite pe 6 km de istmul Corint, acum tăiat de canalul cu acelaşi nume, odinioară traversat de diolkos, un drum pavat, pe care erau tractate corăbiile sosite în Golful Corint până în cel Saronic, pentru a nu ocoli pe mare Peloponezul. Traficul de mărfuri, era, astfel, monitorizat perfect de pe acropolele Corintului, contribuind în cea mai mare măsură la prosperitatea şi bogăţia oraşului antic ce devenise un loc cosmopolit în care îşi găsiseră adăpost acele sute de mii de oameni şi unde se desfăşurau o dată la doi ani Jocurile Istmice, jocuri sportive de tradiţie ce reuneau numeroşi concurenţi de peste tot.

Aspectul actual al Acrocorintului nu este unul prea îngrijit, cu toate acestea ne-am aventurat şi noi prin interiorul cetăţii pe cărări, am mers de-a lungul zidurilor, l-am cutreierat în dorinţa de a-l explora cât mai mult. Erau puţini turişti în ziua aceea, cel mai tare m-au uimit două perechi de bulgari din două generaţii diferite, probabil copii şi părinţi, care, deşi îmbrăcaţi şi încălţaţi nu tocmai adecvat, s-au străduit să nu lase nimic necercetat dând dovadă de-un curaj şi-un stoicism rar întâlnite. După ce am cotrobăit îndelung prin areal, urcând şi coborând continuu, cel mai mult m-a impresionat, totuşi, momentul în care am atins punctul cel mai înalt ce ne-a lăsat cea mai frumoasă descoperire: priveliştea împreunată către cele două golfuri şi cele două mări, privelişte care îţi taie respiraţia, îţi dă senzaţia că trăieşti un moment irepetabil.

Concluzie

Chiar dacă Peloponezul, foarte ofertant prin natura lui, deschide calea către o multitudine de obiective turistice prin poarta sa de acces: Corintul, el însuşi nu trebuie trecut cu vederea nicidecum, merită cu adevărat atenţie, indiferent dacă vă hotărâţi să-l vedeţi pe fugă sau mai pe îndelete aşa cum am făcut noi. Cu siguranţă nu veţi regreta!

Surse de informare:

visit-ancient-greece.com/ ... nt-corinth.html

Vă rog ataşaţi videoclipul: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 4366 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI