Pelopones - Sagapao oso pote

TIPĂREȘTE

Un bun amic de-al meu zicea odata “ca sa cunosti o tara straduie-te sa fii calator si nu turist”. In vara lui 2005 m-am straduit si eu “sa fiu calator” si sa incerc sa cunosc o bucatica din Pelopones.

Nu m-am dus in Grecia special ca sa calatoresc prin Pelopones, a fost o vacanta pe care initial voiam sa o petrec pe plajele din Atena, locuind la un prieten din copilarie, dar care vacanta s-a transformat pana la urma intr-un sir de calatorii de care-mi aduc aminte cu mult dor si fericire.

De ce ar trebui sa calatoriti prin Pelopones? Incerc sa va redau mai jos 6 din motivele pentru care ar merita sa incercati sa descoperiti si voi bucata asta de Grecie, altfel decat insulele, altfel decat Paraliile si altfel decat vecina si batrana Athina.

1. Fiindca merita vazut un deal pe care spartanii l-au aparat cu pretul vietii, la Termophile. Acum dealul ala intarit are sub el ziduri care abia se mai vad. Dar exista un mausoleum cu statuia regelui Leonidas in fata. Stati in fata, faceti poze cu statuia, cu valea cu dealul si admirati mausoleul.

2. Fiindca un canal sapat artificial intr-un munte desparte/transforma Pelopones-ul de fapt intr-o insula. Ca sa mergeti sa vedeti Corintul trebuie sa iesiti de pe autostrada si sa mergeti pe drumul vechi spre canal. Opriti masina ori la un capat ori in altul al canalului si mergeti pe jos de-a lungul pasarelei de sub pod. Pentru mine privelistea a fost un adevarat soc, peretii sapati in stanca, inaltimea ametitoare, apa verde care se vede in jos nu mai lata ca o panglica, vaporasele care traverseaza care de sus se vad mici ca niste machete de jucarie; fara sa vreau m-a trecut un fior gandindu-ma la munca gigantica la care s-au inhamat oamenii ca sa sape un munte pana la temelie, ca sa scurteze drumul corabiilor cu cateva sute de km.

La iesirea de pe pasarela pietonala care strabate canalul era un panou care povestea istoria acestuia. Suna cam asa: Canalul Corint este un canal artificial care leagă Golful Corint din Marea Ionica de Golful Salonic din Marea Egee. Canalul taie Istmul Corint și separă Peloponesul de restul Greciei. Canalul are 6,3 km lungime, fiind construit între anii 1881-1893. Împăratul roman Nero a început chiar lucrările de excavare, fiind cel care a săpat și îndepărtat primul coș de pământ, dar procesul a fost abandonat după moartea lui. Echipele de constructori, formate în principal din 6000 prizonieri evrei, au început săparea din ambele laturi ale istmului a unor șanțuri late de 40-50 m. O a treia echipă săpa puțuri adânci pentru determinarea naturii și durității rocilor. (Aceste puțuri au fost reutilizate în 1881 pentru același scop). Dat fiind că inginerii din secolul al XIX-lea au proiectat canalul pe cursul canalului lui Nero, nu au mai rămas vestigii ale construcțiilor antice.

In tot cazul, canalul Corint este ca un fel de poarta de intrare in Pelopones. Incepand de acolo Grecia capata parca o alta savoare. Nu stiu de ce, asa mi s-a parut, parca influentele Atenei se atenueaza pentru ca sa dispara cu totul cum te apropii de Napflio.

3. Fiindca daca te abati din drumul dintre Tripoli si Napflio, dai de locuri precum: Nemea, Tyrint (cu a sa cetate a ciclopilor), Micene (cu mormintele regale), Argos, Olympia, unde, daca ai timp sa mergi, incepi sa-ti dai seama ca te afli in locurile de inceput ale Iliadei lui Homer.

4. Ca sa vedeti un oras venetian care a facut concurenta Athinei (ma rog noi ii spunem Atena) pentru titlul de capitala Elladei: NAFPLIO

Ce are deosebit Nafplio? Pai este cel mai frumos oras al Greciei, un oras Hand-made, asa cum zicea bunul meu amic.

Pentru descrierea lui o sa-i imprumut cuvantul: hand-made. Nimic nu e „de serie” in Nafplio.

Conform legendei, orasul a fost intemeiat de Nauplios, fiul zeului Poseidon, care e mentionat in mitologia greaca ca si erou pentru descoperirile sale din domeniul astronomiei (printre altele a descoperit Ursa Minor) si pentru faptele de vitejie din timpul Razboiului Troian.

La intrarea in oras veti vedea un indicator pe care scrie WELCOME TO NAFPLIO THE OLD CAPITAL OF GREECE.

Conform analelor, Nafplio a fost ridicat de catre venetieni la 1500, care voiau sa-si asigure “porti de comert” in toate locurile in care puteau amenaja un port. Pe la 1800, Ioannis Capodistrias, primul presedinte al Greciei (care a renuntat la functia pe care o avea atunci, aceea de ministru al afacerilor externe al Rusiei, pentru a-si servi Grecia natala) a decis sa faca din Nafplio cel mai cel mai oras: a deschis prima scoala din Grecia, a construit palatul prezidential, insa a fost asasinat in fata Hagios Spyridon, incident care a omorat in fasa incercarile de a face din oras capitala Greciei. Asa ca Atena a castigat batalia, dar Nafplio ramane totusi invingator la frumusete si calitate.

Nafplio chiar este unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Greciei, daca nu cel mai frumos. Este inconjurat de două vârfuri muntoase acoperite fiecare de câte o cetate ce-ţi lasă impresia că supraveghează oraşul; in partea veche a orasului se inalta fortareata Akronafplia, cea mai veche, cealalta este Palamidi, o impresionantă construcţie la care ai acces fie pe jos, urcând cele 999 de trepte sau dupa altii doar 847. Eu am urcat cu maşina, pe partea cealaltă a muntelui, pana sus la castel, mai bine zis pana la parcarea amenajata din fata castelului. Aceasta fortareata are o mare importanta istorica atat in infruntarea cu turcii dar si pentru rolul jucat in revolutia de la 1821. Cel mai rau este faptul ca dupa 1822 pana in 1926 a devenit inchisoare. Aici se poate vedea si celula foarte ingusta unde a fost detinut Kolokotroni (daca imi amintesc bine), liderul razboiului purtat de greci cu turcii pentru cucerirea independentei. Fortareata Palamidi trebuie vizitata pe indelete, de la zidurile exterioare si posturile de paza, la celulele bine pastrate ale prizonierilor si pana la mica bisericuta din mijlocul curtii interioare.

Oricum merita drumul pana acolo sus, panorama asupra orasului este superba, iar marea vazuta de sus are un albastru ireal, nu stiu cum sa descriu, aproape ca laguna de la Oludeniz, daca ati apucat sa o vedeti, daca nu... nu-i timpul pierdut;)

Declar cu mana pe inima ca nicaieri in Grecia nu am mancat mai bine ca in Napflio. O sa imi spuneti ca se mananca bine oriunde in Grecia. Ce face insa diferenta este ca pe langa mancarea buna si multa, exista aici o atmosfera speciala, care “face bine” la suflet: stradute mici, magazine frumoase, terase una mai dichisita ca alta, greci prietenosi, yahturi de lux ancorate la mal, marea calda si curata, case vopsite in alb-albastru sau alb-violet si …flori, multe flori peste tot. Tufe intregi bine mirositoare de leandri si iasomie, gasesti peste tot: atarna din balcoanele venetiene din fier forjat, sant lasate sa creasca liber in fata caselor si pe marginea trotuarelor.

Atmosfera speciala mai inseamna ca atunci cand va asezati sa mancati, nici nu va dor picioarele de atata cautat un restaurant bun, nici stomacul, de atat adulmecat pe langa terase, ci dimpotriva: oraselul asta va pregateste sa savurati mancarea zambind si sa nu conteze ca nota e poate (cam) mare. Un pranz pentru doua persoane, la un restaurant pozitionat mai pe langa mare, sau in portul luxos, alcatuit dintr-un pahar cu vin rosu neaos, o bere Mythos, un calamar la gratar, o portie de scoici si un peste prajjit o sa coste undeva in jur de 60-70 Euro. Dar merita fiecare banut, fiindca e curatenie luna, mancarea vine repede, gustul e desavarsit, iar grecul care va serveste are zambetul pe buze si te face sa te simti excelent. Unde mai pui ca asculti si un cantec traditional grecesc, de bouzouki, cat mananci.

Daca va sperie marimea notei de plata sau pur si simplu nu sunteti dispusi sa platiti mai mult, puteti incerca un mic restaurant familial, cu 2-3 mese puse afara, pe o straduta lata de 2 m, unde nota e mai mica, iar mancarea la fel de buna, la fel de impecabil servita iar proprietarul cu acelasi zambet pe buze. O masa servita intr-un astfel de loc pentru 2 persoane a fost aprox. 15 Eur.

Tot in Nafplio exista insa si BOURDZI.

Bourdzi este o fortareata venetiana cunoscuta si sub numele “Castelul de pe mare”, care a servit multi ani drept inchisoare, dar din 1930 functioneaza ca hotel, restaurant sau locatie pentru evenimente deosebite. Este o fortareata construita in 1473 pe o insula micuta aflata in fata portului, in scop de aparare contra atacurilor piratilor. Cel mai rau mi-a parut ca nu am putut-o vizita, fiindca taman atunci se desfasura acolo un eveniment privat…ramane deci pentru o proxima ocazie.

Spuneam ca Nafplio pare un oras “hand-made”. Aproape tot ce inseamna “lucruri de vanzare” este facut de catre proprietari si fabricat chiar in magazine sau in micile ateliere adiacente. Si nu ma refer doar la paine sau la prajituri sau mancare. Gasiti in Nafplio tot felul de magazine cu:

-Incaltaminte unicat (care se “croieste” pe calapod sub ochii clientilor). Un dezavantaj este ca daca ati pus ochii pe o pereche si aveti nesansa ca cineva din fata voastra sa cumpere taman aceea pereche care va place voua, pana se face alta poate trece ceva timp, cateva zile chiar si o saptamana.

- Posete, genti, cufere, saci, in special din piele dar nu numai, minunat lucrate;

- Bijuterii, ahhhhh bijuterii: din aur sau din argint; Cercei stilizati cu animale sau cu flori sau alte motive care arata exact ca in galeriile de arta. De exemplu: un cercel cu o gaina iar celalalt cu ouale si cativa puisori abia iesiti de acolo, sau un cercel cu capusorul unui porc, celalat cu jumatatea anterioara, adica fundul si coada. Sau cercelul din stanga un iepuras, cel din dreapta un morcov. Sau o bratara din argint care reprezenta o funie de pus rufele la uscat, cu bluze, pantalonasi si clestii de prins rufele colorati. Sau un medallion cu o scena in relief (scena este la alegere, de la una de razboi, pana la una romantic)

- Lumanari, candele, rame foto, si tot felul de alte decoratiuni unicat

- imbracaminte si haine facute de designeri locali, din piele, blana sau combinatii.

Am pomenit mai devreme despre florile orasului, mai spun inca o data, peste tot dar absolut de peste tot, se revarsa in strada o multitudine de flori colorate, lamai, portocali si mai ales palmieri. Unele terase sunt pur si simplu construite printre palmieri, pana si unele din strazile micute cotesc brusc la stanga sau la dreapta tocmai sa lase cate un palmier nestingherit.

Un sfat: nu intrati cu masina in oras; nu o sa gasiti loc de parcare. Lasati-o undeva langa oras, sau in parcarea din port si mergeti pe jos: pana simtiti ca va dor talpile …fiindca oricum nu o sa apucati sa vedeti tot ce-i de vazut.

5. Ca sa faceti plaja In TOLO.

Tolo este o statiune micuta si cocheta. Este formata dintr-o zona mai veche, clasica, mai pitoreasca si mai animata si din zona noua, foarte turistica, moderna, cu hoteluri mai mari, însa mai putin animata. Este un statiune-orasel specific Greciei continentale, cu taverne, magazine de tot soiul si doua sau trei supermarket-uri. Are o strada principala, aflata cam la 20 de metri de mare si multe stradute în panta, foarte inclinate, perpendiculare pe aceasta strada principala. Este o statiune preferata de greci, germani, englezi si unguri. Nu stiu cati romani ajung in Tolo, eu una nu am intalnit acolo nici un roman, dar e drept ca nu am stat la plaja acolo decat o zi.

Seara, dupa ora 20:00, plaja este ocupata de mesele si scaunele tavernelor, scoase pana la liziera marii. Acolo, intr-o seara, la lumina unei lumânari, am luat o cina romantica direct pe nisip, la 1-2 metri de mare, constienti de riscul de a ne uda la picioare, cu insula din fata luminata feeric si cu o mare luna plina oglindindu-se în apa linistita. Nu spun mai multe fiindca asta e secretul meu.

6. Ca sa descoperi unul din secretele grecilor= VASTA.

Sa nu ma intrebati cum am ajuns la Vasta, fiindca chiar nu stiu. Am incercat sa dorm pe drumul pana acolo, chiar am si reusit la un moment dat. M-au trezit insa hurducaturile masinii pe drumul de munte si virajele prin serpentine. Nu stiu nici cat timp am mers asa, pe serpentine, dar sigur multe ore. La un moment dat am vazut un indicator: Vasta 1 km, si mi-am zis ca chinuitorul drum s-a sfarsit, dar nu era deloc asa, am mers mai departe pe un drum semnalizat „spre Agia Teodora”.

O sa ma intrebati: Ce este VASTA, de ce este un secret si daca se merita chinul de a ajunge pana acolo.

Teodora de la Vasta a fost o fata foarte credincioasa, care a trait acum aproape o mie de ani. Datorita deselor atacuri ale banditilor asupra satului ei dar si datorita faptului ca in sat mai erau doar putinii barbati care sa-l apare, s-a îmbracat în haine de barbat, sa participe si ea la alungarea navalitorilor. Intr-o astfel de lupta, a fost ranita grav si abia atunci s-a descoperit ca este femeie. Fiind o fata foarte evlavioasa si cu credinta în Dumnezeu, înainte sa moara s-a rugat astfel: “Fie ca trupul meu sa se transforme în biserica, parul meu sa se transforme în copaci iar sângele meu într-un pârâu. ”

In amintirea ei, localnicii au ridicat o mica bisericuta din piatra.

Minunea este ca aceasta bisericuta exista si astazi iar prin acoperisul bisericutei ies la iveala 17 copaci!

Trei dintre acestia sunt foarte grosi si foarte înalti, de 20-25 metri, si sunt grei de aproape o tona fiecare.

Iar o minune si mai mare este ca, daca intrati în bisericuta, NU VETI VEDEA RESTUL TRUNCHIURILOR SAU RADACINILE COPACILOR! Bisericuta este goala, fara urme de trunchiuri sau macar de radacini pe tavan sau de-a lungul peretilor laterali. Presupun ca anumite parti din radacini se scurg prin peretii subtiri si se alimenteaza cu apa din izvorul de dedesupt. In interior se poate vedea o singura radacina, groasa cam cat un brat de om, ce traverseaza cam un metru unul din peretii laterali. In rest, nimic! Si chiar daca au trecut de la constructie sute de ani, vijelii, furtuni, ierni, veri, însa radacinile copacilor tot nu se vad.

Acoperisul de câtiva centimetri grosime sustine, nu se stie prin ce minune, cei 17 arbori. Am inteles ca aici au venit echipe de specialisti din SUA, Germania, Anglia si Grecia, cu aparate sofisticate de penetrare cu raze X a peretilor bisericutei, însa nu au descoperit nimic. Totul a ramas o enigma nedezlegata pâna astazi.

De sub bisericuta iese la iveala un pârâias cu apa foarte foarte rece (la fel, specialistii s-au întrebat de unde provine aceasta apa rece, pe care nu o poti tine prea mult în mâini, deoarece ti le îngheata!), o adevarata binefacere în canicula de afara.

Locul nu este frecventat de turisti, cei putini care ajung pana acolo sunt grecii care-l considera de o mare spiritualitate, specialistii care vin sa-l studieze si cativa profani, asa ca mine, ajunsi intamplator.

Am stat acolo cam o ora, invartindu-ma de jur imprejurul bisericutei, Am ocolit-o, intrebandu-ma intr-una cum stau copacii aia acolo, mai ales ca la cea mai mica adiere de vânt (daramite la vânturile care or fi pe acolo toamna sau iarna) acoperisul de 5-6 cm grosime ar trebui sa fie spulberat imediat, datorita presiunii enorme exercitata de cei 3 copaci mai grosi. O adevarata minune!

In incheiere redau doar titlul unui cantec celebru pe care-l asociez cu Pelopones-ul- Sagapao oso pote!

---

VIZUALIZĂRI: 3296 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI