Foarte greu , dar merită

TIPĂREȘTE

Una dintre cele mai mari provocări din excursia avută în Pakistan a fost urcarea pe Marsur Rock! Această stâncă similară cu cea din Trolltunga, Norvegia a devenit o mare atracție abia după ce a fost descoperită în 2017, dar mai ales popularizată pe facebook. Dacă stânca din Trolltunga este deja celebră și este vizitată anual de peste 300000 de turiști, cea de la Marsur Rock este mult mai puțin cunoscută. Se estimează că pe ea urcă anual maxim 1000 de turiști în special localnici. Ei bine pentru noi asta însemna o și mai mare provocare.

Astfel ne-am îmbarcat dimineață în două jeepuri de la pensiune alături de un ghid local fără de care nu am fi putut găsi stânca Marsur. Am mers cu mașina preț de o oră până în satul Hussainabad, iar de aici am început urcarea, tot motorizat, până într-un loc frumos numit Hussainabad Broq. De aici am luat-o per pedes.

Diferența de nivel din Skardu până la Marsur Rock este de vreo 1500 de metri, dar o parte din aceștia au fost făcuți cu mașina. Sincer nu îmi este foarte clar cât, cert este că am urcat ceva și motorizat. Cam de la Sinaia la cota 1400.

Cum spuneam de aici de la Hussainabad Broq eram la mâna ghidului. Acesta ne-a spus că sunt două variante de urcat până la Hussainabad Broq una mai dreaptă și mai dificilă și una mai ocolită și un pic mai ușoară. Am ales fără să ezităm varianta mai ușoară.

Și am început urcușul. Nici urmă de cărare. Se urca pur și simplu pe pietre, iar unghiul era destul de mare. Încet, încet coechipierii mei au luat-o în față cu ghidul local fiind mai rapizi. Eu cu toate că nu eram cel mai în vârstă din grup eram cel mai încet. Norocul meu a fost D ghidul din România, care a avut răbdarea să mă aștepte să stea după mine. Dat fiind că ceilalți o luaseră în față nu o dată am luat-o pe drumul greșit. Nu aveai niciun fel de repere. Norocul nostru a fost că ghidul local ne vedea de sus și se întorcea după noi. A făcut asta de vreo trei ori fără nicio exagerare.

Traseul nu era exagerat de lung, dar era foarte abrupt și din acest motiv mă solicita la maxim. Mai mult de foarte multe ori dădeam de zone cu grohotiș, zone mișcătoare unde trebuia să fim foarte atenți pentru că exista șansa să o luăm la vale cu munte cu tot.

După spusele ghidului pakistanez acest traseu se face în medie în trei ore. Dacă colegii mei nerăbdători l-au făcut în mai puțin de trei ore, mie personal mi-au trebuit trei ore și jumătate să ajung sus. Bine că am ajuns într-un final. Asta este tot ce contează.

Când am ajuns chiar am fost aplaudat de toți cei prezenți. Cam așa se întâmplă cu grașii, care-și depășesc limitele. În afară de colegii mei mai era o gașcă de localnice. Acestea au plecat odată cu noi pe traseu și au ales varianta grea. Au ajuns primele sus la Marsur Rock! Ce era intrigant eera faptul că nu aveau echipament potrivit, erau în papuci, in sandale, maxim în teniși. Nu m-aș fi încumetat pe acest traseu în așa mod. Probabil sunt mul mai învățate cu ascensiunile montane, dat fiind zona în care trăiesc.

Sus, pe Marsur Rock, era o adevărată sesiune de fotografii. Eu eram extrem de obosit și abia de am făcut câteva. Stânca nu este atât de periculoasă precum se vede în poze. Ai aderență foarte bună pe ea. Dificil este când plouă și bate vântul. Priveliștea de sus de acolo este uimitoare. Este cel mai bun loc de a admira întreaga vale. Această stâncă mai este denumită ca și punctul de observare a păsărilor din Skardu. Adevărul este că dacă aș fi vultur de acolo aș urmări întreaga vale.

Sincer ai mei colegi erau sătuli de poze așa că după mai puțin de un sfert de oră am luat-o la vale. Eu personal nici n-am apucat să mă odihnesc, nici n-am apucat să fac mai multe poze. M-am conformat și am luat-o împreună cu ei la vale.

Ce nu v-am spus a fost că în această ascensiune montană am prins patru anotimpuri. La plecarea pe traseu a fost ceață, apoi a plouat pentru ca un pic mai târziu să iasă soarele. La coborâre am avut parte de lapoviță și ninsoare și de un vânt puternic.

Și de data asta colegii mei au fost mai rapizi. Au ajuns în două ore jos, iar noi doi după încă vreo jumătate de oră dacă nu mai bine. Apogeul furtunii noi l-am prins pe traseu, restul jos la adăpost. Colac peste pupăză și de data asta am greșit drumul și a coborât prin niște râpe periculoase. Am coborât pe varianta rapidă și de data asta nu s-a mai întors ghidul local după noi să ne corecteze direcția.

Am ajuns într-un final și noi jos. Genuchii pur și simplu îmi tremurau. A fost o ascensiune foarte grea pentru mine. Probabil și altitudinea de 3800 de metri și-a spus cuvântul. cert este că tusea nu mi-a contenit deloc din contră am ajuns la apogeu, de am început să mă sperii și eu.

Ziua nu era gata pentru noi, mai aveam de mers la Katpana Desert, cunoscut ca și deșertul rece. Este un deșert situat la amare altitudine, care de multe ori iarna are dunele de nisip acoperite de zăpadă. Sincer vă spun eram atât de obosit că mi-a fost imposibil să mă mai dau jos din mașină și să urc câteva trepte până sus pe o dună de nisip. Mai ales că afară era foarte frig și bătea tare vântul. Oricum nu regret nimic.

Cam asta este și despre această zi petrecută în zona Skardu, Baltistan, Pakistan.

priveliște asupra văii Skardu absolut senzațională

greu la deal cu boii mari!!!

---

VIZUALIZĂRI: 469 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI