Ce e mai periculos: avionul ori mașina?

TIPĂREȘTE

Am început lungul drum spre casă

Evident cu multe peripeții! Acestea au fost doar începutul lor! ; -)

Seara ne-am luat la revedere de la ghidul și de la șoferul nostru, care ne-au dus atâtea zile în siguranță cu microbuzul pe șoșelele periculoase ale țării. Ei urmau să se întoarcă în Lahore. Noi în schimb trebuia să luăm avionul de dimineață spre Karachi, ultimuloraș din periplu nostru pakistanez. Numai că socoteala de acasă nu prea se potrivește cu cea din târg.

Unul din băieții lui mister Akhtar, proprietarul pensiunii ce ne-a găzduit în Skardu, lucra chiar la aeroport. Aeroportul din Skardu este un aeroport foarte mic. Acesta are două piste de doar 3600 de metri lungime. Este situat la altitudinea de 2500 de metri și asta nu e tot este înconjurat de munți de peste 7-8000 de metri.

Toate astea plus inerenții curenți din zonă fac dificilă atât aterizarea cât și decolarea avioanelor de pe această pistă. În ziua respectivă erau doar două curse, una Lahore Skardu-Karachi și una retur. Doar că nu se știe în nicio zi sigur, dacă această cursă se ține.

Am stat dimineață ca pe ghimpi la pensiune. Băiatul lui Akhbar ne ținea la curent cu evenimentele în desfășurare. Până la ură într-un târziu s-au hotărât să decoleze din Lahore spre Karachi cu escală aici la noi în Skardu.

Așa că ne-am îmbarcat în două jeep-uri de la pensiune și am purces spre aeroport. Aici am dat de un mic aeroport în aer liber. Sala de așteptare era pur și simplu afară. Cu toții așteptam același avion. După câteva ore chinuitoare de așteptat afară în soare suntem anunțați să mergem să predăm bagajele de cală și să primim biletele de îmbarcare. Zis și făcut. Chiar eram bucuroși că într-un final o să plecăm de acolo și o să avem parte de un zbor palpitant.

În timp ce stăteam în interiorul aeroportului cu biletele în mână și așteptam să ne îmbarcăm vedem cum avionul nostru încearcă să aterizeze și nu reușește. Asta cu toate că afară era senin era soare, doar bătea puțin vântul. Mai încearcă o dată cu același rezultat și apoi suntem invitați să mergem să ne ridicăm bagajele, pentru că ziua noastră de zbor este total compromisă.

Așa că n-am avut de ales și ne-am întors la hotel. Eram destul de îngrijorați pentru că peste doar trei zile aveam zborul spre casă și noi eram blocați undeva în munții Pakistanului. Aveam doar două variante a doua zi să mai încercăm o dată să ne îmbarcăm sau să plecăm dis de dimineața spre Islamabad și de acolo să zburăm spre Karachi. Am ales această a doua variantă împreună cu ghidul nostru, chiar dacă ultima parte a excursiei prin împrejurimile orașului Karachi era compromisă. De fapt a fost un pic mai complicat decât atât dar despre asta o să povestesc mai târziu.

Ziua era deja pierdută așa că am avut program liber prin orașul Skardu! Noaptea a fost foarte grea pentru mine, am tușit încontinuu de ziceam că pur si simplu îmi dau duhul. Norocul meu a fost că aveam patul la geam și cu toate că era foarte frig afară, mi-am pus perna pe pervaz și așa am reușit să respir aer curat și să trec peste această noapte. Cert e că vroiam să plec de acolo cât mai repede posibil. Dis de dimineață, mai exact la ora șase ne-am îmbarcat într-o mașină a pensiunii destul de veche și incomodă și am purces la drum spre capitala Islamabad.

Urma un lung drum de nu mai putin de 600 de kilometri prin munții Pakistanului și pe drumurile acestuia. Am mers pe ruta Skardu- Babusar Pass sau Babusar top- Naran- Kaghan Valley Islamabad.

Babusar Pass sau Babusar Top (altitudine 4.173 metri sau 13.691 picioare) este un pas muntos din Pakistan, la nord de Valea Kaghan, pe autostrada Karakoram (KKH). Este cel mai înalt punct din Valea Kaghan, care poate fi ușor accesibil cu mașinile.

Pasul Babusar conectează Khyber Pakhtunkhwa cu Gilgit-Baltistan. Este una dintre cele mai periculoase rute din Pakistan. În fiecare an, aici se întâmplă multe morți din cauza versanților muntoși, care sunt printre cei mai periculoși din lume. Cel mai frecvent motiv al morții este defectarea frânei mașinilor, din cauza lipsei de experiență a șoferilor.

Cam despre asta a fost vorba preț de multe ore din această zi atât de grea. Abia pe la 10 seara am parcat în fața hotelului din Islamabad. Nu vreți să știți cât de înțepenit eram și cât de obosit. Felicitări șoferului care a condus foarte bine, chiar cu viteză, altfel probabil am fi ajuns tocmai dimineața. A fost o rută grea, aglomerată tare pe niște șoșele extrem de periculoase. Bine că am scăpat cu bine din această experiență. Parcă aș fi preferat să zbor chiar de pe aeroportul din Skardu.

După o noapte foarte odihnitoare la hotelul din Islamabad la 7,30 dimineața am plecat relaxați spre aeroportul din Islamabad. Aici am luat o cursă locala care în vreo două ore ne-a dus până la punctul final al unora dintre noi în această excursie respectiv în orașul Karachi.

Despre ultima zi în orașul Karachi o să vă povestesc în alt articol în care sper să închei în sfârșit seria Pakistan. Mi-a luat mai bine de șase luni să povestesc ceea ce am făcut acolo în două săptămâni. Cam mult, nu?

drumul spectaculos nimic de zis

doar că a fost foarte lung si foarte obositor

---

VIZUALIZĂRI: 307 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI