ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.09.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
MAY-2022
DURATA: 14 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Transferul de la Karimabad la Skardu

TIPĂREȘTE URM de aici

Transferul de la Karimabad la Skardu sau cum am schimbat stațiunile montane.

Articolul de astăzi probabil va fi mai scurt și pesemne nu atât de atractiv. Am avut o zi grea în care am mers preț de mulți kilometri pe așa zisă autostrada Karakorum de prin munții Pakistanului. Teoretic puteam să și zburăm între cele două destinații, doar că aveam mașina cu șofer și ghid arvunită așa că de voie de nevoie am ales calea mai grea.

Din fericire pentru rinichii noștri șoseaua tocmai ce fusese reparată așa că s-a circulat mult mai bine decât ne-am fi așteptat. Ruta noastră a fost Karimbad Gilgit Skardu și am avut de parcurs aproximativ 300 de kilometri pe care i-am făcut în mai bine de șase ore. Am mers chiar bine dat fiind serpentinele, dar și multele puncte de control.

Având în vedere că am ajuns mult mai devreme decât ne-am fi așteptat, înainte să intrăm în Skardu ne-am oprit să vedem două lacuri din împrejurimi, respectiv Upper Kachura Lake și Lower Kachura Lake. După cum le spune și denumirea lacul de jos si lacul de sus.

Pentru a vizita lacul de jos trebuia să plătim o taxă de acces destul de mare, asta pentru că era în administrarea unui proprietar de hotel. Nu am fost dispuși să plătim această taxă așa că ne-am mulțumit să-l admiram de la distanță.

Lacul Kachura de jos mai este numit și Shangrila (știu ați mai auzit de acest nume) este situat la altitudinea de 2500 de metri și aparține de stațiunea cu același nume. Stațiunea Shangrila a fost înființată în 1983 odată cu deschiderea primului hotel de stațiune din Skardu. Hotelul Shangrila Resort a fost fondat de Muhammad Aslam Khan Afridi, un ofițer militar pakistanez care a servit ca prim comandant al Cercetașilor de Nord al Armatei Pakistanului. Stațiunea este cunoscută pentru restaurantul său care este construit pe fuzelajul unui avion prăbușit din apropiere.

Pe malul acestui lac am remarcat o clădire tipic japoneză. Era o zonă tare frumoasă, doar că noi ne-am continuat călătoria spre celălalt lac, mult mai accesibil turiștilor.

În imediata apropiere a lacului erau o mulțime de parcări pline de mașini mai mari sau mai mici, semn că este o destinație foarte populară prin zonă.

De unde am parcat mașina am mai avut de mers preț de vreo 15 minute. Am filmat o parte din acest traseu. M-am oprit nedumerit în momentul în care un localnic mă îndemna să intru în cârciuma lui. Abia ulterior am aflat că acesta era drumul spre lac.

Am mai coborât câteva trepte improvizate și am ajuns pe malul lacului. Aici era o mulțime de lume, erau multe ambarcațiuni de tot felul și mare surpriză pentru mine răsuna muzica din difuzoare. Era prima și ultima dată pe parcursul sejurului meu în Pakistan când am auzit muzică. Nu știu frate, da sunt tare triști. Nici în mașină, nicăieri nu era muzică, nici măcar de-a lor tradițională.

Ajunși la lac ne-am pus pe niște scaune să ne odihnim și am admirat priveliștea.

Lacul acesta de sus mai este numit și lacul Zambakha și priveliștea de aici este deosebită. Lacul este înconjurat de munți maiestoși pline de zăpadă. Lacul este situat într-o pădure de conifere, iar drumul până la el este presărat de livezi de piersici. Din păcate nu erau pe rod când am trecut noi pe-acolo.

Dar cireașa peste tort a acestui lac este forma acestuia, care aduce foarte tare cu o inimă! Absolut superb.

Lumea pe aici se plimba cu barca ori pescuiau ori doar se relaxau. Noi am ales doar ultima variantă. Afară era destul de răcoare. Cam două ore am petrecut pe malul acestui lac apoi cătinel am plecat spre destinatia finală a acestei zile și anume orașul Skardu.

Orașul Skardu este tot în regiunea Gilgit Baltistan și este o parte din regiunea Kasmirului atât de disputată cu vecina India.

Skardu este situat tot la altitudinea de 2500 de metri. Nu știu dacă așat este motivul, dar tusea mea parcă nu mai trecea ci tot se întețea.

Orașul Skardu situat în valea cu același nume este construit la confluența râurilor Indus și Shigar. Râul Indus separă munții Karakorum de mult mai celebrii Himalaya.

Trei zile minunate am petrecut și în acest oraș, zile în care am avut multe aventuri, dar despre asta o să vă povestesc în articolul următor.

Hai să mai povestesc ceva! Am promis să spun două vorbe și despre camioanele pakistaneze, colorate și ornate, adevărate opere de artă.

Pe străzile Pakistanului de multe ori am întâlnit asemenea camioane vechi, dar ornate cu motive florale. Acestea sunt reprezentative culturii și simbolismului pakistanez.

Obiceiul de a-și orna camioanele ori căruțele a apărut în anul 1920 când o companie locală Sikh a cerut unei firme să decoreze autobuzele pentru a atrage călătorii... Inițial pe camioane era pictat portretul unui maestru spiritual. Apoi proprietarii de camioane au urmat acest exemplu și și-au decorat și ei mașinile.

Azi aceste camioane sunt decorate cu mii de picturi unice, cu beculețe și cu le mai trece prin cap. Muncă multă, dar migăloasă care arată dragostea proprietarilor și mândria pentru autovehiculele proprii.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Skardu s-a dovedit a fi o altă stațiune montană atractivă


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Chiar ne-am simțit bine aici printre localnici. dacă nu ar fi fost și tusea mea nenorocită ar fi fost perfect.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de robert in 06.09.22 10:33:41
Validat / Publicat: 06.09.22 12:20:25
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ASIA - ALTE LOCURI.

VIZUALIZĂRI: 284 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 pod spectaculos
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34400 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

mishu
[06.09.22 13:19:37]
»

@robert:

Articolul de astăzi probabil va fi mai scurt și pesemne nu atât de atractiv.

ai vrut sa ma dezamagesti de la inceput dar nu ti-a iesit. Nu cred ca este importanta lungimea lui ci ceea ce transmiti, iar tu ai transmis atat de frumos, iar pozele, de poveste, asa vedem inca o data cat de frumoasa este natura.

Ajunși la lac ne-am pus pe niște scaune să ne odihnim și am admirat priveliștea.

corect ca la scoala , insa pentru asa o priveliste cred ca as fi stat si pe coji de nuca.

Felicitari, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
emutica
[14.03.23 10:36:04]
»

Super pozele!!! Dacă mergeați mai devreme, aflam și eu de lacul ăsta. Din păcate am văzut doar Shangri-La... Și, evident, am mâncat carne de iac în Skardu, unde am "petrecut" o lună întreagă... :-)) )

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
emutica, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Pakistan:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.038710832595825 sec
    ecranul dvs: 1 x 1