GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
În 1933, Lady Houston, o milionară britanică, fostă dansatoare de cabaret, a finanțat prima expediție aviatică deasupra Muntelui Everest. Sir Douglas Hamilton (lordul de Clydesdale, cel mai tânăr comandant de escadrilă din Royal Air Force) și locotenent David Fowler McIntyre, la bordul unui avion Westland Wallace, au survolat pentru prima oară vârful Everest, cel mai înalt din Himalaya.
Astăzi, când aceste expediții aviatice nu mai sunt de mult o premieră, Ministerul Culturii, Turismului și Aviației Civile din Nepal, în cadrul programului 'Experience Everest', cu implicarea companiei aviatice Shree Airlines, oferă amatorilor posibilitatea unei experiențe unice în viață - una dintre cele mai uimitoare priveliști asupra lanțului muntos Himalaya, cu cel mai înalt vârf din lume, Everestul. Experience Everest Flight este modalitatea excelentă de a trăi momente fascinante pe care cei mai mulți dintre noi nu le-ar putea trăi știut fiind că o ascensiune pe Himalaya - chiar și parțială - nu este pentru oricine.
Vârful Everest, cel mai înalt punct de pe glob, se află în Himalaya, pe hotarul dintre Nepal și Tibet (China). Are o altitudine de 8.848,86 m față de nivelul mării. Numele din limba engleză - Everest - a fost dat în onoarea topografului britanic Sir George Everest.
După această introducere, să trecem la fapte!
Informații de zbor
Durata zborului turistic este de 50 de minute. Vederea panoramică oferă priveliști uluitoare asupra mai multor vârfuri - Everest, Lhotse, Nuptse, Changtse, Pumori, Ama Dablam, Chumbu, Thamserku, Kangtega, Taboche și Lobuche. În total, se pot vedea 20 dintre cele mai înalte vârfuri situate în estul Nepalului (6 dintre ele cu înălțimi de peste 8000 m), veșnic acoperite cu gheață și cu zăpadă.
Rezervare și zbor
Pe site-ul web al companiei aviatice Shree Airlines se pot face rezervări și se pot primi informații detaliate despre zbor, oră și preț.
Dacă vremea nu permite sau dacă zborul se efectuează, dar crestelele sunt acoperite de nori și nu se pot vedea, se repetă cursa a doua zi, cu același bilet. Dacă nici atunci nu se văd, se returnează suma. În cazul nostru mai puțin cu 30 euro echivalentul transferului cu autocarul de la hotel și retur, precum și al serviciilor șoferului, ajutorului de șofer și ghizilor.
Shree Airlines acceptă 20 kg la bagajele mari și 5 kg la bagajele de mână. Pentru surplus se plătesc taxe suplimentare. În cazul nostru nu s-a pus problema bagajelor mari. Toate au rămas la hotel, noi având asupra noastră doar strictul necesar.
De asemenea, noi am avut rezervarea făcută din țară, de agenția turistică organizatoare. Banii s-au adunat la hotel de către ghidul însoțitor. Suma de 310 euro/persoană achitată pentru această excursie opțională includea și transferul la și de la Hotel Landmark - Kathmandu unde eram cazați, precum și îndrumarea la aeroport. Trebuie spus că - deși ar fi vrut - doi tineri din grupul nostru nu au putut lua parte la această opțională deoarece nu au avut bani cash. Cu card nu se poate plăti nici în aeroport. Nici bancomat de unde să extragă cash nu au găsit.
Pe cont propriu această experiență costă ceva mai puțin - parcă 280 euro/persoană (dacă am reținut bine), numai pentru zbor. Cu celelalte te descurci cum poți.
La check-in totul a decurs rapid. Sunt ghișee separate (cred că 3) pentru check-in zbor montan. Și sunt mulți amatori, de toate națiile.
Cu biletul în mână, am așteptat puțin la poarta de îmbarcare privind cu interes afișajul plecărilor. Trei avioane cu turiști au plecat la aceeași oră - 6.20 - spre Everest. Noi am decolat la ora 6.30. Am fost 20 de persoane, toți din grupul nostru de turiști români și am avut 'avionul nostru'. Avionul este mic, are aprox. 50 de locuri, deci cât un autocar. Este scund, așa încât persoanele mai înalte trebuie să fie atente la cap. Cele două rânduri de banchete, fiecare banchetă având doar câte două locuri, sunt cam uzate de prea marea utilizare, dar sunt foarte comode.
Fiecare dintre noi a primit un loc la geam pentru că, se știe, într-o astfel de expediție se fac poze. Nenumărate poze.
'Experience Everest' începe de la capătul cu masivul Everest, continuă pe una dintre laturile lanțului muntos, apoi, la întoarcere, continuă pe cealaltă latură astfel încât fiecare privitor are parte de imagini fantastice și poate face fotografii frumoase.
Stânci sălbatice, mai înalte sau mai puțin înalte, acoperite cu gheață veșnică și cu zăpadă se înlănțuie una după alta. Din loc în loc, în adânciturile dintre creste, vezi lacuri formate din topirea zăpezii.
O însoțitoare de bord ne-a oferit bomboane. Mai exista un însoțitor de bord, un tânăr care era mai degrabă ghid. Trecea pe la fiecare și - în engleză - cu pliantul Experience Everest și cu schema lanțului muntos primită o dată cu biletul, ajuta la identificarea celor mai semețe și mai spectaculoase creste.
Înainte de aterizare, fiecare dintre noi a primit diploma 'Experience Everest' datată 31 Oct. 2024, semnată de comandantul navei. Nouă ne revenea sarcina de a ne înscrie numele (lucru pe care eu nu l-am făcut nici până acum). Documentul atestă că 'witnessed the magestic grandeur of the Mt. Everest at 27000 ft on board Shree Airlines'. S-au făcut și poze la coborârea din avion, mândri, fiecare cu diploma la vedere. Bineînțeles, pilotul a fost invitat să ni se alăture.
Mențiune
Fotografiile pe care le atașez sunt în mare parte făcute de mine (cu telefonul și cu aparatul foto), dar sunt și unele făcute de colegii mei de grup, cu alte aparate.
Trebuie să spun, însă, că fotografiile nu au reușit să surprindă adevărata măreție a înșiruirii de creste înalte, abrupte, albite de zăpadă. Ca să simți asta, trebuie să fii acolo, trebuie să trăiești 'Experience Everest'.
Trimis de iulianic in 14.11.24 14:56:18
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@iulianic: Vă felicit pentru experiență și mulțumesc pentru că ați împărtășit-o cu noi.
În caseta tehnică apare că nu ne-ați recomanda-o și nouă, probabil că e o greșeală .
@adso: Mulțumesc pentru atenționare! Ba aș recomanda-o tuturor. Nici nu știu cum a ajuns acolo acel 'Nu recomand'. Sinceră să fiu mi-a părut rău și pentru cei doi băieți din grupul nostru care ar fi vrut să participe, dar nu au avut cash. Măcar dacă se făcea strigare în timp util și făceam o chetă pentru a-i împrumuta până făceau ei rost de bani.
Cât despre mine, când am luat cunoștință despre această opțională eram cam în dubiu. Sora mea zicea că trebuie să fiu nebună să fac asta (își închipuia că trebuie să zbor cu vreun elicopter), dar nepoții mei încercau să mă convingă de contrariul. Acum, după ce am făcut-o pot spune că a fost cea mai frumoasă experiență a mea în Nepal.
Doresc tuturor celor care ajung în Nepal să nu ezite.
Wow! Ce frumos trebuie să fi fost acolo sus, deasupra celor mai înalte vârfuri din lume!
Mă bucur că ai ales să zbori! Sunt momente (oportunități) în viață pe care nu trebuie să le ratezi, dacă tot s-a întâmplat să ajungi acolo! Nici noi n-am ratat zborul cu balonul cu aer cald, în Cappadocia! A fost frumos, dar eu vroiam ca balonul nostru să se ridice și mai sus, așa cum vedeam că se ridicau alte baloane!
Te felicit pentru alegere și-ți mulțumesc că ai atașat poze! Măcar așa am văzut și eu Himalaya de sus, că altfel, în viața asta n-aș avea cum!
@iulianic: mă bucur enorm pentru frumoasa experiență pe care ai trăit-o!
Felicitări!
Ca un mic detaliu - avionul care v-a purtat peste culmi este un Bombardier CRJ 200. Capabil să urce până la 12000 m, deci foarte potrivit acestor tururi.
Cât despre
”își închipuia că trebuie să zbor cu vreun elicopter
o poți informa pe surioară că niciun elicopter nu urcă mai sus de cca 3300 m!
@doinafil:
”Măcar așa am văzut și eu Himalaya de sus, că altfel, în viața asta n-aș avea cum!
Nu spune asta! Nici eu nu visam că voi ajunge vreodată să survolez Himalaya.
Cât despre zborul cu balonul cu aer cald, în Cappadocia, află că eu nu am trăit această experiență. Pentru că avea oroare de înălțimi, soțul meu nu a vrut să meargă, iar eu, singură, nu am putut să mă decid. Nu mai cunoșteam pe nimeni. Dacă-ți mai amintești, noi nu am fost cu grupul mare AFA, ci mai devreme.
@Dragoș_MD: hmmmmm, am zburat cu elicopterul în Elveția deasupra vârfurilor Monch, Eiger și Jungfraujoch, vârfuri de peste 4000 m sau aproape. Deci se zboară și la altitudini mai mari de 3300 m. Cel puțin în Europa.
@Dragoș_MD: Mulțumesc pentru ecou și mai ales pentru completările făcute!
Nu știam că avionul care ne-a purtat peste Himalaya este un bombardier. M-ai făcut să accesez linkul și să mă afund în detalii privind acest tip de avion. Așa am aflat că acest tip de avion are în palmares și destule evenimente tragice. Unul dintre ele s-a întâmplat de curând chiar pe Aeroportul Internațional Tribhuvan - Katmandu, Nepal, când un CRJ200 Saurya Airlines, cu 17 pasageri și 2 membri ai echipajului, s-a prăbușit și a luat foc în timp ce decola ucigând pe toți cei aflați la bord, în afara căpitanului care a supraviețuit, cu răni foarte grave.
Cu toate că aviația din Nepal este considerată slabă din punct de vedere al siguranței zborurilor, Aeroportul Internațional Tribhuvan - Katmandu este aglomerat, iar zborurile montane, turistice, sunt foarte multe pentru că sunt și multe solicitări. Cu Dumnezeu, înainte! Și costul unui zbor este mare, dar asta nu-i descurajează pe turiști.
@iulianic: Trebuie să fi fost fantastic. Fotografiile sunt minunate și dacă spuneți că” nu au reușit să surprindă adevărata măreție a înșiruirii de creste înalte, abrupte, albite de zăpadă” trebuie să vă contrazic. Am fost de multe ori deasupra Alpilor sau altor munți înzăpeziți și pot să spun că în comparație, Everestul este superb! Dar da, sunt de acord că "Experience Everest" trebuie trăită - senzația este cu totul alta.
Felicitări!
@iulianic: Extraordinar! O dată în viață de trăit așa ceva! Mulțumesc pentru pozele de vis pe care ni le-ai împărtășit și nouă! Aștept impresiile de acolo din Nepal! La ce înălțimi ați fost, mă refer la localitățile pe unde ați umblat!?
@k-lator: Mulțumesc pentru vizită și pentru ecou! Da, Everestul este fantastic.
@mprofeanu: În afară de Nagarkot localitatea cu priveliște către Himalaya, singura situată la o altitudine mai mare (2175 m), mă refer la cele ce am vizitat noi, nu am ratat Bhaktapur, Patan și Kathmandu, cele trei orașe imperiale, cu piețele lor înțesate de temple, pagode și palate regale. Toate sunt patrimoniu UNESCO.
Am vizitat și Stupa Boudhanath, unul dintre cele mai mari temple budiste din lume, vechi de 2500 de ani, precum și Pashupatinath, un templu hindus impresionant, dedicat zeului Shiva, unde am asistat la un ceremonial de incinerare pe râu.
Deși nu m-a încântat, am experimentat și plimbarea cu ricșa. Înghesuială și amestec de oameni, ricșe de tot felul, scutere, mașini, animale și... un zgomot infernal.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2018 Kathmandu – Kabul – Kandarar – Orasele K — scris în 05.05.18 de Soso42 din BUZAU - RECOMANDĂ
- Mar.2018 Primul contact cu Nepalul, plimbare prin Piata Thamel — scris în 19.03.18 de adri-nico din BUZăU - RECOMANDĂ
- Mar.2018 Un vis implinit - De ce Nepal? — scris în 19.03.18 de adri-nico din BUZăU - RECOMANDĂ
- Mar.2014 Treking pe ANNAPURNA — scris în 25.05.14 de buterfly* din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Mar.2014 CHITWAN NATIONAL PARK – partea a 2 a — scris în 22.05.14 de buterfly* din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Mar.2014 CHITWAN NATIONAL PARK — scris în 21.05.14 de buterfly* din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Mar.2014 Rafting pe TRISULI — scris în 20.05.14 de buterfly* din BUCUREșTI - RECOMANDĂ