Învățați limba malteză: Tarxien - Għar Dalam - Marsaxlokk

TIPĂREȘTE

Marsaxlokk a figurat printre primele ținte ale excursiei noastre în Malta. Mai mult, citind despre târgul de duminică de aici am hotărat ca vizita noastră să aibe loc la sfârşitul săptămânii. Drumul nu pare lung când te uiți pe hartă, dar studiind orarul autobuzelor din insulă am văzut că durata depăşeşte lejer jumătate de oră.

După ce ne-am trezit devreme, am urmărit buletinele meteo la vreo două televiziuni şi am cercetat câteva site-uri de specialitate, am ajuns la concluzia că se vorbiseră între ei ca să ne dea toată ziua ploaie şi nori. Dar nu ne-am descurajat şi ne-am prezentat pe peronul principalei stații de autobuz a Vallettei. Traseul 88, pe care se circulă cu o frecvență lăudabilă, ne-a fost drumul până la stația Neolitici, un nume parcă predestinat pentru primul obiectiv al zilei, Templele Tarxien. Indicatoare spre situl arheologic erau din belşug, astfel că după mai puțin de două sute de metri ne aflam în fața intrării.

Cardul Heritage achiziționat cu o zi în urmă ne-a asigurat intrarea liberă, de fapt preplătită. Asemănător celorlalte temple văzute o uriaşă prelată protectoare precum cu o farfurie zburătoare acoperea ansamblul de construcții megalitice. Spre deosebire însă de Ħaġar Qim şi Mnajdra, aici drumul împrejurul complexului şi prin interiorul lui nu se mai făcea prin galbenul colb maltez, ci pe o potecă suspendată la foarte mică înălțime, modernă, cu balustrăzi, însă foarte discretă din punct de vedere al cromaticii şi designului. A fost ideea care cred că a mulțumit atât arheologii, cât şi vizitatorii.

Şi tot spre deosebire de templele din Ħaġar Qim şi Mnajdra, cele din Tarxien sunt situate în inima unei zone locuite. Structurile sunt însă de aceeaşi formă ovală, cu intrările create din blocuri grele de piatră, semn că meseria de constructor presupunea reale calități de halterofil, ridicatul făcându-se desigur prin sistemul "hei-rup". Descoperit cu doar o sută de ani în urmă, locul a impresionat cunoscătorii prin "lucrările" de artă decorativă primitivă. Pietrele având spiralele sculptate, cărora nu li s-a descifrat înțelesul, animalele schițate, care probabil ar fi fost jertfele sacrificate, şi mai ales ceea ce a mai rămas din statuia unei femei obeze, figurând poate "zeița mamă", au fost mutate în anii '50 la Muzeul de arheologie (unde le-am văzut mai târziu). În locul lor sunt replici, pe care unul ca mine oricum nu le deosebea.

Am lăsat în urmă Tarxien-ul şi misterele sale şi ne-am întors în stația Neolitici. După un drum de circa un sfert de oră cu autobuzul 82 debarcam la următorul obiectiv, Muzeul şi grota Għar Dalam. Nici n-am traversat bine strada că un domn mai în vârsta (decât mine) ne invită înăuntru. Şi nu-i anunțasem de vizită. Muzeul are două săli cu pereții acoperiți cu dulapuri cuprinzând mii de oase fosilizate, descoperite în peştera din apropiere. Exponatele sunt aşezate într-o ordine cazonă care ar face invidios şi pe un neamț. Mult mai atractive (prin comparație doar) sunt vitrinele care prezintă scheletele unor pui de elefant şi hipopotam şi mai ales cea cu scheletele unui cerb şi al unei căprioare. De abia aici am înțeles ce de Bambi nu se putea ține pe picioare. În ciuda valorii ştiințifice inestimabile a acestei colecții paleontologice prezentarea este asemănătoare unui muzeu de provincie de acum jumătate de secol. Este adevărat că prima sală a fost deschisă publicului acum 80 de ani, dar cea de a doua este din 2002 şi ar fi presupus o umbră de modernism. Totuşi fondul este mai prețios decât forma şi aceasta este important.

Am iesit în curte şi am început să coborâm spre grotă. Għar Dalam este o peştera naturală, cu o lungime de mai puțin de 150 de metri, din care prima treime este prezentată publicului. Numele s-ar traduce prin "Peştera întunericului", nume cam insipid, gândind că de obicei în peşteri este o lipsă acută de lumină. Cercetările arheologice efectuate aici au mai adus la suprafață schelete de urşi, lupi, precum şi dovezi ale existenței omului acum mai mult de şapte milenii.

Reveniți în stația Dalam am luat din nou autobuzul 85 şi după vreo zece minute de mers am ajuns la Marsaxlokk, destinația noastră finală. Acesta este un mic sat din sud-estul Maltei, având o tradiție îndelungată în pescuit. De altfel şi "marsa" din nume înseamnă "port". Farmecul micii localități este dat de poziționarea pe malul golfului plin cu bărci vopsite multicolor şi având pictat ochiul lui Osiris, bărci numite luzzu.

Privite în ansamblu casele au ca numitor comun acoperişul plat, adesea insesizabil, şi ferestrele mici, dintr-un motiv lesne de înțeles. La etaj apare mereu balconul, mai lung sau mai scurt, dar întotdeauna îngust. Locuințele mai pricopsite însă au terase largi cu coloane şi fațade cu fronton. Culorile nu diferă mult, doar cât să nu dea senzația de monotonie, acea nuanță care aminteşte de mierea de albine fiind suverană. Un aspect estetic neplăcut, dar pe deplin de înțeles, specific întregii Malte, sunt firele electrice şi telefonice care atârnă de la o casă la alta, de la o stradă la alta. Este logic că având un sol atât de dur cu greu şi-ar putea îngropa cablurile, aşa cum fac olandezii de exemplu. Dintre clădiri iese în evidență biserica dedicată Fecioarei din Pompeii, un edificiu baroc care domină mica piață de pe malul golfului.

Înaintea noastră sosiseră şi mulți nori negri şi amenințători, dar am continuat fără să-i băgăm în seamă. Fiind duminică era târg, eveniment de mare însemnătate, consemnat chiar şi de Wikipedia. Ca să fiu cinstit, jumătate din târg nu se deosebeşte mult de bazarul din Călăraşi, exceptând magneții de frigider şi alte articole cu specific maltez destinate turiştilor. Adică la noi nu sunt prosoape cu harta Maltei şi cu celebrele luzzu. În rest tricouri de doi euro, marca "atât dai, atât face", pantofi din vinilin asemănător cu pielea, rochii de firmă, chinezească, şi altele. Inutil să povestesc că aşa ceva găseşti şi în Germania sau Austria, diferențele fiind destul de mici. Să fie vorba de acel concept numit globalizare? Lume era multă şi încă veneau mulți, care cu autobuzele, care cu automobilele, semn că târgul este bine mediatizat.

Lăsând-o pe Şefa să "admire" mărfurile ieftine de pe tarabe mi-am scos camera şi am început fotografiatul golfului. Ca să-mi facă în ciudă a început să plouă mărunt, de acomodare. Am ocolit de-a lungul apei, apoi am luat-o direct printre comercianți, căutand adăpost cât de cât. Bineînțeles ne-am cumpărat prosop de plajă şi de aici, deşi n-am văzut soarele decât vreo două zile. O să-i fac botezul la anul, la bulgari.

Am ajuns şi în jumătatea faimoasă a târgului. Peşte şi alte viețuitoare marine, multe dând semne de viață şi dovedind că părăsiseră apa destul de curând. Locuiam la un hotel cu pretenții, însă nu ne dotaseră şi cu grătar, în concluzie ne-am limitat la privit. Dar tare eram curios cum s-ar descurca Şefa cu o caracatiță care nu vrea să stea de bunăvoie în tigaie . Despre legumele şi fructele expuse am dubii şi cred că sosiseră din Sicilia învecinată. Şi din poză în poză şi din tarabă în tarabă am terminat golful de ocolit. Am făcut cale întoarsă căutând o terasă pentru pauza de masă. Din păcate aproape toată suflarea venită în sat căuta acelaşi lucru, iar unii mai inteligenți aveau chiar rezervări făcute.

Cum nu puteam să plec fără a gusta renumitul lampuki am început să întreb peste tot de o masa liberă. Finalmente am găsit una exact pe marginea străzii, de îmi era frică să nu-mi ceară bon de parcare, şi am început cu o hidratare de origine locală. Pentru a-mi uşura procesul ploaia a început să se desfăşoare mai cu putere, aşa că Şefa s-a deplasat peste drum şi a achiziționat o umbrelă cu doi euro. Fiind cumpărătoare cu experiență din astfel de locații a verificat-o şi de abia după trei umbrele a găsit una funcțională. Cănd tânărul chelner a reuşit să vină cu peştele apa s-a revărsat din înaltul cerului fără a lăsa timp autorităților locale să anunțe vreun cod de avertizare de o oarecare culoare. M-am lipit de masă luptând cu peştele din farfurie, căci scaunul mi se umpluse cu apa prelinsă de pe prelata "protectoare". Cât regretam că nu mâncam la umbra unuia dintre templele megalitice vizitate. Şefa suferea din greu şi ea, fiindcă avea nevoie să țină cuțitul, furculița şi umbrela în acelaşi timp. Având scaunul poziționat pe bordură am remarcat gradul de civilizație şi de bun-simț al şoferilor care treceau cu automobilele prin băltoace foarte încet, fără să stropeasca pe cei din jur. Înainte de a plăti nota am plecat şi eu să cumpăr o umbrela, dar cum ploaia creştea în intensitate, am găsit doar la cinci euro şi am înțeles pe buzunarul meu proverbul cu omul gospodar, carul şi sania. Aproape că era să-mi cumpăr ochelari de soare, prețul de vânzare trebuind să fie undeva aproape de costul de fabricație.

Veniți de trei zile în Malta să ne bucuram de soare, acum săream cu dezinvoltură peste bălți şi mai ales peste torenții care curgeau cu putere de pe înălțimile din jurul satului. Ne-am îndreptat spre stația de autobuz pe care am descoperit-o uşor, deoarece o mulțime uriaşă o popula. Am aşteptat să treacă două autobuze pline, care au ignorat total şi stația şi pe cei care aşteptau. Posedând o experiență bogată în domeniu, din vremurile când eram tânăr şi locuiam într-un oraş aglomerat, am propus să plecăm per pedes spre stația precedentă. Ideea mea au avut-o şi alți iubitori ai autobuzelor malteze, aşa că la apariția următorului vehicul al transportului local am demarat cu Şefa mai ceva ca la Crosul oraşului. Cu mândrie declar că am ajuns primul, iar Şefa a prins podiumul şi autobuzul. S-a dovedit a fi fost o idee excelentă, şoferul conducând non-stop până aproape de Valletta.

Arată Marsaxlokk cu adevărat ca-n poze? Răspunsul este "da". Are un farmec aparte, în contextul maltez. Poate că duminica nu-i o zi prea bună pentru a-l vizita, dar este o părere personală, total opusă curentului de opinie general. Dacă în pozele mele veți ignora cerul mohorât şi vă veți imagina un cer albastru pătat doar de câțiva norişori pufoşi, sigur veți veni aici. Deasemenea opririle făcute nu sunt doar mofturi, ci cu adevărat reprezintă locuri unice care definesc Malta. Şi de ce am venit aici, dacă nu s-o cunoaştem.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 4242 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI