ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.11.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Brasov
ÎNSCRIS: 25.07.12
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
OCT-2014
DURATA: 8 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Prin Malta de capul meu

TIPĂREȘTE URM de aici

Am fost anul asta intr-un concediu de 8 zile in Malta, o destinatie pe care doream sa o vad mai demult, insa doar acum mi s-a implinit visul. Nu va voi prezenta obiectivele turistice pe care le-am vizitat, pentru ca am facut acest lucru in articolele anterioare. Voi incerca sa va spun cum m-am descurcat in Malta de unul singur, in contextul in care citisem mai multe articole din care intelegeam ca in Malta e foarte complicat sa te descurci singur, ca toate strazile sunt la fel, ca autobuzele sunt foarte aglomerate si vechi, etc. Va spun ca nimic din ce am citit nu s-a adeverit.

In primul rand mi-am planificat de acasa foarte bine fiecare zi de concediu, alegand astfel obiectivele incat sa fac cat mai putin cu mijloacele de transport intre ele. Mi-a iesit planificarea cam 90%.

Pentru a ma orienta cam cum se poate circula prin Malta am consultat: publictransport.com.mt. Cu acesta si cu Google Earth am reusit sa imi planific pe zile, ore si chiar minute, dar si obiective de vizitat, toata perioada.

Site-ul Companiei de Transport Public este foarte bine pus la punct si orarul publicat aici este identic cu cel de pe placutele din statii. Poti astfel estima durata calatoriei si planifica numarul maxim de obiective de vizitat intr-o zi. Exista abonamente pentru 7 zile doar pentru Malta sau pentru Malta si Gozo la preturi diferite.

Pentru cei care vor sa vada si Gozo, insula care nu trebuie ratata daca aveti timp, va trebui sa stiti si programul feribotului cu ajutorul caruia se face transferul din Malta in Gozo, in portul Mgarr.

Exista un site: gozochannel.com unde puteti vedea programul feribotului, in functie de anotimp, putandu-va astfel planifica excursiile cu timpi de asteptare minimi. Pretul unui bilet este de 4,65 euro de persoana. Din portul Mgarr unde acosteaza feribotul se poate lua autobuzul spre Victoria, capitala insulei, apoi din Victoria Bay, capatul de linie din Victoria, va puteti deplasa in orice directie.

Insa in momentul in care aterizezi in Malta trebuie sa te deplasezi mai intai la hotel. Pentru acest pas naveti mai multe variante. Fie luati unul din autobuzele Transportului Public din Malta (bilete se pot cumpara chiar de la sofer, case de bilete existand doar la unele capete de linii), in general autobuzele numerotate cu X, de la X1 la X7, va pot duce aproape in orice directie, fie alegand un mod de transport privat. Este indicat la sosire, deoarece dupa un zbor de doua ore e destul de greu sa mai stai inca doua ore in autobuz. Exista advanced.shuttledirect.com/searchresults de unde va puteti alege si rezerva mijlocut de transport pana la hotel de acasa din fata computerului. Noi asa am facut si pentru 8 euro/4 persoane, am fost asteptati la aeroport si transportati cu un microbuz pana in fata hotelului. Calatoria a durat 30 minute, dar cu autobuzul X3 am fi facut 2 ore. Deci merita investitia.

In Malta exista si o retea de taximetre pe care le puteti comanda fie direct din incinta aeroportului (un drum pana in Bugibba ar fi costat 25 euro) fie din fata aeroportului sau din alte statii amenajate. De multe ori se merge la negru, soferii nepornind aparatele de taxat. In aceste conditii se poate negocia cu ei, deoarece umfla bine preturile. Intr-una din zile dorind sa mergem la Grota Albastra am pierdut autobuzul de legatura si urmatorul era peste o ora. Intreband un sofer de taxi cat ne costa pana la destinatia dorita, nea spus initial 20 euro. Demonstrandu-i ca pana la destinatie sunt 5,5 km am scos cursa la 10 euro pentru 4 persoane, un pret relativ corect. Dar va repet trebuie sa va documentati, pentru a nu fi pacaliti.

La prima impresie in drum spre hotel, din microbuz, Malta mi s-a parut o destinatie stearsa si ma intrebam ce caut eu aici. Dar lucrurile s-au schimbat cu 180 de grade cand am inceput vizitarea. Pentru a folosi la maxim timpul mi-am salvat in telefon toate fisierele, pe zile, cu obiective, mijloace de transport, ore de plecare si sosire. Mi-a luat ceva timp, insa am economisit bani pentru ca fiecare MB de internet in strainatate este scump si mai era si timpul de cautare. Vreau sa precizez ca exista terase sau hoteluri unde se spune ca exista wi-fi gratuit, insa cu acesta poti accesa doar anumite site-uri si in general nu pe cele securizate cu parola, gen facebook, e-mail, etc. Mi-am salvat de asemenea off-line toate hartile destinatiilor pe care le aveam in plan, asa ca in orice moment stiam unde suntem.

In Victoria, unde am avut putin timp datorita unei excursii organizate am reusit sa vedem toata Citadela (cat se putea vedea ca era si ea in renovare), si in plus partea centrala a Victoriei. Fara aceste harti studiate in prealabil, ar fi fost foarte greu. Cineva din grup dorind sa ne demonstreze, cat de bine se descurca cu tehnica, a cuplat GPS-ul telefonului si a pornit sa viziteze Citadela. Va spun cinstit, ca noi terminasem vizita si ei se invarteau inca sa gaseasca intrarea. Nu au vrut sa vina cu noi spunand ca ei au GPS, si asa au ratat Citadela.

In Bugibba, unde am stat noi si de obicei intoate orasele unde sunt cazati turistii se organizeaza excursii cu vaporasul pe insula Comino si Gozo. Am beneficiat de o astfel de excursie si am vizitat in aceeasi zi Laguna albastra din insula Comino si Gozo cu Fereastra albastra si alte obiective. Am comasat astfel obiectivele din doua zile planificate, intr-o singura zi, cu singurul dezavantaj ca in Gozo am stat mai putin si nu am putut intra cu barca in Fereastra albastra. Am vizitat in schimb Manastirea Ta’Pinu, la care altfel am fi ajuns greu. Pentru Laguna albastra exista o gama variata de ambarcatiuni in zona portului de unde pleaca feribotul spre Gozo, care cu 10 euro de persoana te transporta spre laguna albastra, insa cu excursii organizate vezi mai multe pe insula Comino. Ambarcatiunile pleaca in perioada de vara din 30 in 30 minute din Cirkewwa, Paradise Bay Resort Hotel sau Ramla Bay Resort, toate situate in partea de nord a insulei Malta.

Autobuzele in general respecta programul, dar exista si situatii in care datorita diverselor cauze au intarzieri mari. In ziua in care am mers in Satul lui Popeye Marinarul am asteptat 65 minute autobuzul la capatul de linie Bugibba Bay, doua din ele nevenind, frecventa normala fiind de 30 min. Ce m-a mirat a fost faptul ca doar noi eram nervosi. Maltezii asteptau calmi, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Cand in sfarsit a venit un autobuz, intreband soferul cum e posibil sa asteptam o ora, el m-a intrebat calm, care este problema. Am ramas ca la dentist.

La intoarcerea din Valletta, seara de obicei autobuzele sunt foarte aglomerate, se produc multe blocaje in trafic si de multe ori daca nu coboara nimeni nu opresc in statii, deci risti sa astepti mult si bine. Pentru a cobora trebuie sa avertizezi soferul prin apasarea butoanelor plasate pe fiecare bara (autobuzele vechi aveau un clopotel actionat de o sfoara), altfel nu opreste in statie. De asemenea daca vrei sa urci trebuie sa faci semn din statie soferului, altfel nu opreste. Toate autobuzele au aer conditionat dat la maxim si de multe ori te urci de la 40 grade la 18, ceea ce nu e deloc placut. Iar aerul conditionat te bate oriunde ai sta asa ca cei neobisnuiti coboara cam intepeniti. Dar cu calm si rabdare se poate.

Programul obiectivelor este si el destul de interesant. Majoritatea obiectivelor turistice se inchid in perioada pranzului, de pe la 12.00 pana pe la 16.30. Deci trebuie sa va planificati bine obiectivele de vizitat, pentru a nu le rata. Exista o problema si cu servitul mesei de pranz. Multe restaurante servesc pranzul intre 12.30 si 15.00 si daca ratezi acest interval risti sa ramai nemancat. In Valletta ne programasem inca de acasa masa la un restaurant unde gasisem niste preparate care ne placeau, stiam meniul, stiam programul, insa furati de frumusetea Vallettei am intarziat si am uitat de program. Cand am ajuns in fata restaurantului pe la 15.15, am avut surpriza sa-l gasim inchis. Noroc ca exista si o serie de tarase deschise permanent. Chiar si daca vreti sa cumparati souvenire trebuie sa tineti cont de pauza de pranz. Intre 12.00 si 14.00 majoritatea se inchid, fie magazine fie chioscuri. Asta am patit noi in Valletta. In Malta o sa gasiti foarte multe toalete publice, foarte curate, bine dotate si nu costa nimic. La unele exista si personal, insa numai de forma, care iti ureaza o zi buna la plecare. Daca doriti sa dati ceva bani exista o cutie pe un scaunel unde lumea pune banuti. Dar de cerut bani nu cere nimeni.

Foarte multe obiective, in special cele mari, cum ar fi forturi, cetati sunt in renovare, deoarece maltezii sunt campioni in absortia fondurilor europene, deci va trebui sa va interesati daca vreti sa vedeti un anume obiectiv, pentru a nu face drumul degeaba. Noi am vazut asa partial Citadela Victoria, nu am reusit sa vedem Fortul Saint Angelo din Birgu si au mai fost cateva obiective pe care le-am vizitat partial. Despre hotelul Bugibba unde am fost cazati nu va mai spun nimic, deoarece a fost scos din circuitul turistic si transformat in camin de lux pentru batrani. Oricum pozitia lui era cea mai buna in statiune, fiind amplasat doar la doua minute de centrul statiunii, Bugibba Square si cinci minute de capatul de linie Bugibba Bay. Am vazut ca acum cazarea se face la Bella Vista Hotel Qawra, care este un hotel bun de patru stele, dar situat putin mai departe de capatul de linie al autobuzelor si de centru.

Ca si o concluzie, dupa parerea mea vizitarea Maltei pe cont propriu este avantajoasa din punct de vedere al programului flexibil, al faptului ca nu trebuie sa astepti dupa cate cineva care de fiecare data intarzie si vezi ce si cat vrei tu. Singurul dezavantaj este ca multe obiective nu dau audioghiduri si de multe ori trebuie sa te lipesti de cate un grup sa stii ce vezi. Asa am facut noi in Catedrala din Mosta. Si tineti cont ca in Malta este foarte cald. In 15 octombrie in Mellieha erau 39 grade celsius.

In rest Malta este fantastica si merita vizitata.

Va doresc un concediu placut.


[fb]
---
Trimis de IULIU ANTAL in 27.11.14 09:39:59
Validat / Publicat: 27.11.14 11:55:19
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MALTA.

VIZUALIZĂRI: 8378 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (IULIU ANTAL); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Malta, un taram necunoscut?
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25850 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

amero
[27.11.14 12:11:00]
»

foarte util si complex rew. ptr.organizarea unei excursii solo, cu harta in mana. de retinut. multumesc

IULIU ANTALAUTOR REVIEW
[27.11.14 13:21:54]
»

@amero - Sper sa fiu de folos multora care vor sa faca cum am facut eu. Si a fost bine.

DepartureGate7
[20.07.15 13:13:00]
»

Va multumesc si eu pentru acest articol foarte util. Voi merge și eu un Malta peste 3 săptămâni, tot pe cont propriu, și chiar aveam nevoie de niște informații generale, nu doar despre obiective.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
amero, DepartureGate7, IULIU ANTAL
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Malta:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.042269945144653 sec
    ecranul dvs: 1 x 1