Itinerarii madrilene de o zi, prin buzunarele clasice

TIPĂREȘTE

Madridul fierbinte râde în barbă... calor, calor, vă omor

Călătoria mea spaniolă, de solo traveller în Madrid a venit târziu, ea a coborât din cer lin, cu Blue Air, pe la 7 p. m în a treia decada a lunii iunie, pe aeroportul Barajas, totul a decurs șnur si a început confruntarea cu propriile mele bagaje și cu cele de istorie și cultură, reajustându-mi total vechile clișee.

Madridul ales de mine, habsburgic, burbonic sau contemporan, Madridul lui Goya sau cel romantic, isabelin, Madridul muzeelor sau cel gastronomic, e pe toate gusturile și are o poftă de viață contagioasă, nici un ghid scris nu-ți poate reda, sentimentul pe care îl încerci, străbătând metropola.

Madridul muncește ziua într-o ordine latină ce m-a uimit, prin traficul străzii, agitația din gări, stații de autobuze, înghesuiala din metrou, furnicarul de oameni din piețe, baruri, taverne, artere comerciale, el m-a lăsat năucă, ca pe orice provincial, trebuia mereu să-mi sondez gândurile.

Am zburdat muncind și eu cu hartă si fară hartă, prin Madridul canicular, pe alese, pietonal cu metroul, cu plasturi si fără plasturi peste bășicuțe la picioare, cu busul 27 pe elegantul Passeo de la Castellana, pe unde mi-a trăznit și pe unde m-a lovit săgeata lui Cupidon, am plecat la vănătoare de obiective turistice, ca romanii, dis de dimineață, odată cu mașinile ce spălau străzile și ridicau gunoiul și mi-am blestemat zilele prin tabernas, că nu am învățat spaniolă.

Am hoinarit la greu, strâmbând din nas doar dimineata, în căutarea de localuri cu păpică sănătoasă, apoi un tip ce căra în coș pe bicicletă, celebrele churros, niște gogosi lungi cât praștia, ce se înmoaie artistic în ciocolată, mi-a întărit convingerea că voi avea o problemă dulce/acră, cu micul dejun madrilen.

Orașul se trezește leneș dimineața și noaptea se termină aici și mai târziu, e musai să joci, dupa cum îți cântă acei madrilenos.

In altă ordine de idei, Madridul e o capitală la modă și cu modă, ce te atrage într-un caleidoscop de experiențe variate, turistice, comerciale, culturale și gastronomice. Viața cotidiană te copleșeste imediat și spectacolul străzii te prinde în sarabandă e, vesel, colorat turistic, supradimensionat seara, e vibrant, cu oameni ospitalieri, prietenosi și relaxați.

Capitala imperiala răde în barbă, cu un farmec rece, când vede un turist pietonal solo, înfometat inițial, la propriu și la figurat, cu harta în mână, zăpăcit, că nu prea știe cum să sondeze vastul teritoriu.

La orele amiezii, îmi venea să iau Madridul ăsta la pumni, când îmi turna în cap sulițe fierbinți, oferindu-mi pe tavă eternele tapas și alte mîncăruri cu nume de poezie, ceva mai diferite de cele iubite de mine în hotelurile de pe coaste, în regim cu demipensiune, acum era ca la loteria spaniolă, citesc fără să înțeleg, lista de meniuri, le diger sau crăp de foame.

Colac peste pupăză, am fost forțată de văpaia solară, neașteptată, să adopt siesta obligatorie, adaptându-mă ritmului local madrilen, transformându-mă uneori și în bufniță de noapte.

Itinerarii turistice prin Madridul vechi, întâlnirea cu reperele clasice

Cea mai bună metodă de a descoperi orașul e să te pierzi pe străzile lui, să te lași învăluit de culorile lui și de arhitectura sa, mi-am deschis 4 fronturi principale de marș prin capitală pe zile, ca un strateg turistic de cursă lungă. Indiferent de rutele alese de mine și modelate după gustul meu și după ritmul meu biologic, am reușit doar partial să trec prin proba Madridului, numai picioarele mele, pot să vă povestească prin ce supliciu au trecut, de la nord la sud, de la vest la est, cu escale răcoroase totuși, planificate metodic prin muzee si câteva case ale domnului, pentru un duș cu răcoare, sub cupole divine.

Puerta del Sol, sticla lui Tio Pepe și dansul dragonului

Astăzi voi porni plimbarea ca orice turist, de la km O, luând ca punct de reper Puerta del Sol , căci toate drumurile vin și pleacă de acolo, chiar dacă au curs oițe de cerneală despre ea pe site, mai e loc și pentru descrierea mea, nu voi ridica piața în slăvi, că nu mi-a intrat deloc în piele ca acum 20 de ani, dar e celebră pentru km O, marcat pe asfalt în fata poștei și pentru valoarea ei istorică, nu prea îți vine să crezi că aici s-a făurit destinul Spaniei, în ultimele două secole.

Eu m-am topit în ea, ca sticla aceea de pe vârful unui hotel, numită Tio Pepe, o reclamă luminoasă noaptea, ce reprezintă un reper emblematic, îndrăgit de madrileni.

Faimoasa sticlă uriașă de jerez sau sherry, nu era chiar visul meu de băutură, reclama istorică reprezintă un gentleman andaluz, ce poartă-n cap o pălărie mare, îmbrăcat fiind într-o jachetă roșie, e plin de carismă și culoare și domină linia cerului. El luminează noaptea Puerta del Sol și cântă la chitară simbolic, de sus de pe o clădire, dând parcă semnalul pentru nebunia nopții madrilene.

Nu prea era mușuroi de lume ziua, datorită infernului caloric, lumea ieșea în valuri, din stația de metrou, ce arata ca un dom, numită Vodaphone Sol.

Fizionomia ei umană se schimba seara /noaptea, cu puhoiul de madrileni și turisti, ce o luau în stăpânire, în jurul fântânii centrale.

Am surprins-o 7 zile în câteva ipostaze, în fluiere de polițisti călare, ce se stropșeau la o ședință cu o trupă de 8 țigănci cu fuste ample, ce vociferau de mama focului și în ședințe turistice pentru grupuri organizate în fața Casei de Correos , o clădire roșie severă, ce era odată vechea poștă, construită în 1768 pe vremea regelui Carol III, astazi ea a devenit o clădire guvernamentală, la care mă închin si eu, ca orice turist.

Într-o dimineață, în piața cu formă de semilună, m-am trezit prinsă într-o o manifestație taoistă, circa 70 de dansatori executau dansul dragonului, m-am lăsat învăluită cu curiozitate de mișcările impresionante ale acestuia. Am pândit cu aparatul momentul scurt când dragonul, purtător de noroc, se strângea ghem, ca un arici, însă părea că scuipă foc pe gură de căldură.

Am luat-o vioi la pas, spre arterele orașului, potrivindu-mi bine pe cap, pălaria mea de soare, salutându-l pe Charlie Chaplin, îmbrăcat la costum negru, sfida săracul de el dragonul de foc, văitându-se unui reporter de la televiziune, că moare de ,,calor’’.

La intersecția cu Calle de Carmen e statuia arhicunoscută cu cu simbolul ursului și al căpșunului, El Oso y El Madrono , am tratat-o cu indiferență, acordând mai mult respect, statuii lui Carol III, alintat cu expresia ,,Regele Primar’, datorită lucrărilor de modernizare pe care le-a adus capitalei spaniole, ce se va îmbogăți cu o centură de bulevarde străjuite de clădiri somptuoase.

Din Puerta del Sol pleacă radiar străzi sau bulevarde largi ce mă ispiteau să o iau spre toate direcțiile, am încurcat de căteva ori la întoarcere traseul, cu ochii pe fâșiile de nailon ’’ suspendate pe străzile adiacente, pentru a mai domoli filtrul soarelui.

Real Academia de bellas Artes de San Francisco cu un recital Goya

O iau la pas din Puerta del Sol, spre dreapta, pe un traseu al Madridului Bourbon, mergând pe Calle de Alcala , arteră ce se revarsă ca un fluviu, pe o distanță de 4 km, până la Plaza de Toros. Eu mă prind doar într-o buclă, mergând până la Academia regala de Bellas Artes, ascunsă în spatele unei porți la nr 13, pentru a recepta o lecție de artă inestimabilă.

Real Academia de Bella Artes , e mai puțin cunoscută și vizitată, nu am găsit absolut nimic pe Afa despre acest obiectiv major, ce ocupă locul trei, ca valoare artistică, după muzeul El Prado și Thyssen –Bornemitsza, cele 1500 de picturi și 570 de sculpturi, m-au invitat timp de 2 ore să efectuez o călătorie artistică valoroasă.Academia se află în sediul vechiului Palat baroc Goyeneche proiectat în 1725 de arhitectul Churriguera; același monarh iluminat, Carol al III –lea, va cumpăra reședința și o va transforma în academie regală.

Am descoperit că Picasso și Salvador Dali au fost studenți în această instituție, iar marele Goya va fi chiar director pentru o perioadă. Dali, considerându-se prea deștept, a fost dat afară din academie, deoarece afirmase la un examen de evaluare, că profesorii nu au ce să-l mai învețe.

Galeria de artă conține superbe picturi de Rafael, Rubens, Titian, Van Dyck, iar Arta spaniolă este reprezentată strălucit de Ribera, Murillio, El Greco, Velasquez, Sorolla, am descoperit pe Zurbaran cu 8 tablouri, care avea și o expozitie temporară la Muzeul Thyssen.

Cireașa de pe tortul colecției este sala dedicată lui Goya , prezent cu celebrul tablou ,,Înmormântarea sardinei ’’ ,,Azil de nebuni’’ și un autoportret.

Înmormântarea Sardinei ‚ este considerat de critici un tablou extraordinar, ce prezintă Carnavalul de la Madrid din Miecurea Cenușie, când are loc tradiționala înmormântare a sardinei, în care participanții sunt îmbrăcați în negru și duc un coșciug cu o sardină pentru a fi îngropată în Fuente de los Pajaritos. Atmosfera este explozivă și Goya arată o imagine a nebuniei și delirului rațiunii, unde forțele obscure zdruncină mulțimea de personaje.

In palat nu există lift, urci pe scări pănă la etajul 3, fotografiile sunt admise fără flash și intrarea în muzeu costă 5 euro, gratuit pentru profesori și studenți. Colecția e deschisă publicului între orele 10-15.

Grand Via, un Broadway madrilen, cu iz de Oxford Street

Revin în Puerta del Sol și o iau pe Calle de Preciados , o stradă veche, unde s-a născut faimosul El Cortes Ingles în 1940, cel mai mare lanț de magazine din Spania, pe unde am dat o roată scurtă, la parter, pentru o testa niște parfumuri.

La capătul străzii ajung în aglomerata Plaza de Callao , la intersecția cu Grand Via, ea e considerată epicentrul vieții teatrale din Grand Via, alimentând pasiunea spaniolilor pentru filme și teatru. Numele ei amintește de o bătălie navală ce a avut loc, în Callao / Peru, prin secolul 19, mă opresc la Fnac, în capătul străzii.

In piața Callao se află Carrion Building , (1933), o clădire în stil deco, faimoasă pentru brandul unei băuturi populare, Schweppers . Peste 100 de milioane de pietoni, trec anual prin această piață, extrem de aglomerată, mă simțeam seara strivită ca o sardină la pachet si –mi deschideam antenele precauției asupra buzunarelor, după ce asistasem la un incident zgomotos, cu evaporarea unui portofel.

Promenada mea pe Grand Via va fi efectuată pe fragmente, în două zile, o dată la stânga, și odată la dreapta, ca nu vânasem o păsărică din capul meu, barul frecventat de Hemingway, artera e foarte lungă, ea începe din Calle de Alcala și se termină în Plaza Espagna.

Grand Via a fost concepută pentru a rezolva problemele de circulație ale capitalei, construcția ei a durat peste 40 de ani, regele Alphonso XIII este cel care va inaugura în 1908 bulevardul, construit în trei etape și trei secțiuni, ca să-mi omoare mie picioarele, că tare e grandioasă.

Ce am văzut eu pe Grand Via, este un regal de arhitectură monumentală diversa, clădiri somptuoase, hoteluri ce arătau ca niște palate în soare, am țopăit de fericire căscând gura și la spectacolul străzii.

Grand Via e bulevardul vibrant, care nu doarme niciodată, e o zonă de shopping de lux, de distracție prin cafenele, baruri, magazine și cinematografe, am ramas blocată doar la vederea unei cerșetoare aiurit îmbrăcată, ce căra un căruț cu sticle goale, prin fața unui hotel de lux.

Am avut pe radar un evantai de stiluri de arhitectură, ca într-o vitrină a artei, voi trece în revistă începănd din partea estică, edificiul în stil francez Metropolis la nr 39, aflat la capătul lui Grand Via, pe colț cu joncțiunea cu Calle de Alcala, el se uită înapoi, pe spate spre fântăna Cibeles. Are un turn circular, cu alură franțuzească (1907), e gătit cu statuia aurit a unui înger înaripat pe vârful clădirii, ce o reprezintă pe zeița Victoria.

Personal m-a încântat acel Edificio Grassy , o altă bijuterie arhitecturală (1917), cu un amestec eclectic de stiluri.

Clădirea se cheamă Grassy pentru că din anii 1950, aici se află un magazin de bijuterii de lux, specilalizat în ceasuri. Imobilul este împodobit cu o colonadă rotundă, pe două rânduri, imposibil de ratat. In subsolul clădirii există un muzeu cu ceasuri, cu colecția fondatorului.

Un alt punct interesant este Telefonica , o clădire ce a fost inspirată de zgârie norii americani și proiectată de un arhitect american în 1929. Ea a fost primul zgârie nori din Europa și a fost bombardată în timpul războiului civil spaniol, scriitorul John dos Passos și-a scris cronicile de război de la înălțimea acestei clădiri iconice.

Pe Grand Via 12 am descoperit celebrul Museo Chicote , care a fost primul local ce a servit coctailuri în Madrid și care a primit în 2004 premiul pentru cel mai bun bar din Europa, el era frecventat de artiști, scriitori și personalități politice.

Am ajuns și în ultima secțiune din Grand Via, în drum spre Plaza Espagna, flancată de alți doi zgârie nori, Torre de Madrid poreclit Girafa, care a fost în epoca lui de glorie, cel mai înalt edificiu al Europei și Edificio Espagna , ele par smulse din Manhattanul american, dar m-au lăsat indiferentă.

Am descoperit pe traseu și restaurantul, All you can Eat , menționat de colegi pe Afa, pe partea stângă, care oferea meniul zilei, pentru circa 10 euro.

Plaza de Espagna și monumentul lui Cervantes

Plaza de Espagna este situată privilegiat, între patru zone, pe un colț începe Grand via, pe al doilea colț se află Palatul Regal și catedrala, Senatul și grădinile Oriente și Sabatini. Pe al treilea colț se află Parcul de Vest, cu templul lui Debod și în ultimul colț începe bulevardul Princessa, care se termină în Moncloa, zona universitară, unde eu am ajuns cu metroul, în altă zi, căutând autogara pentru Segovia.

Astăzi Piața Spaniei este un must-see pentru orice turist aflat la prima vizită, eu păstrasem în amintire o piață mult mai veselă, mai colorată și mai plină de viață, în comparație cu imaginea de astăzi, ca un buzunar liniștit verde, ascuns de arterele pline de trafic intens, din jurul ei.

In spatele unui obelisc, o fântănă a început să cânte în mici cascade de apă, am dat ocol monumentului și m-am apropiat, alături de niște japonezi, de cavalerul tristei figuri, ce aștepta să mă revadă, măngâindu-mă pe creștet cu o găleată de soare matinală.

Statuia lui din bronz era la fel de măreață, Don Qujote așteaptă parcă și astăzi, să mântuie lumea de nedreptăți, îmbrăcat în armura lui de cavaler, călare pe Rosinanante.

Mă îndrept spre capătul parcului și pe un colț descopăr Real Compania Asturianas, un complex arhitectural superb, realizat în epoca romantismului madrilen, care găzduiește astăzi Ministerul Culturii, mă intersectez pe traseu, cu funcționarii spanioli, îmbrăcați la patru ace.

Atracții turistice lângă piața Spaniei -Templo de Debod, darul egiptean

La 500 de metri spre vest de Plaza Espagna, am intrat în Parcul Montana pentru a admira Templul Debod, localizat în Passeo del Pintor Rosales, acel dar egiptean, oferit ca semn de recunostință pentru ajutorul adus Spaniei în timpul inundației de la Asuan, în 1968, pentru salvarea unor temple vechi.

Templul este dedicat zeilor Amon și Isis (secolul 2 î. Hr), fiind adus pe calea apei până la portul Valencia și apoi la Madrid, apa din jurul lui mă poartă cu găndul la apele Nilului, pe unde își începeau preoții drumul pentru a intra în templu.

Parque del Oeste înconjoară acest monument unic, superb, unde mi-ar fi plăcut să vin seara, să admir panorama și apusul soarelui. El este singurul templu rămas intact în afara Egiptului și singurul existent în Spania.

Am ieșit afară în bulevardul plin de trafic și am uitat imediat de călătoria pe Nil, de acum 2000 de ani.

Pe colțul străzii mă aștepta de o oră Muzeul Cerralbo , el va fi prezentat separat în rubrica muzeelor, este vorba de o mică bijuterie veselă, instalată în locuința celui de al 17 lea marchiz de Cerralbo, care a cedat casa și colecțiile de artă statului, totul e neschimbat în impunătoarea sa resedință, mi-am făcut o idee despre aristocrația spaniolă a acelor vremuri demult apuse.

In Plaza de la Marina Espagnola am vizionat pe exterior Palatul Senatului , aflat într-o veche mânăstire de secol 16, modificată în 1814, pentru destinația actuală.

Pe Cuesta de San Vicente intru scurt în grădinile Sabatini, plasate lăngă Palatul Regal.

Grădinile Sabatini , de pe latura nordică a Palatului Regal, au fost proiectate la ordinele regelui Carol III, e o grădină linistită, cu forme geometrice și simetrice, ce poartă amprenta unui stil neoclasic. Sabatini, care a murit în 1797, a fost doar arhitectul grajdurilor regale, ocupate astăzi de grădina ce îi poartă numele, ele au fost deschise publicului în 1978, după moartea lui Franco.

Palatul Regal Spaniol, unul din cele mai mari din Europa

Aflat aproape de Plaza Spaniei, Palatul regal se ridică peste râul Manzanares, el a fost construit în 1764 pe ruinele fostului Alcazar maur, distrus de foc în 1734. Acest edificiu regal, este cel mai minunat exemplu de arhitectură neoclasică ce poate fi văzut în Madrid și cel mai mare palat baroc din Europa.

El a reprezentat pricipala reședință a bourbonilor pănă în 1931. Am revăzut cele 50 de camere prezentate publicului, însă pozele în interiorul palatului sunt total interzise.

Personal, m-a impresionat scara grandioasă a palatului și somptuoasa sufragerie regală, sala porțelanurilor, fresca lui Tiepollo ,,Apoteoza Monarhiei spaniole’’, aflată în mica sală de audiențe, Sala Tronului decorată în stil baroc și Plaza de Armas , în rest am defilat prin saloane și salonașe, pe sub plafoane aurite, printre oglinzi și porțelanuri, picturi, tapiserii, afară era o coadă nebună de turisti în soare, ce se întindea până spre Almudena, între orele 17-19, intrarea este gratuită.

Covârșită de atâta pompă regală, am zăbovit afară în Piața Armelor, admirând arhitectura albă a palatului și am coborât pe Calle de Baillen, intrând să mă răcoresc în Catedrala Almudena , ridicată la stănga Palatului regal, urcând prea multe trepte.

Santa Maria la Real de la Almudena

Această catedrală nu este foarte veche, ea este un templu auster de culoare albă /gri de factură clasică pe exterior, care are trei nave în interior. În această catedrală a Madridului s-a căsătorit principele Felipe cu Letizia în 2004, o examinez pe exterior și interior, pentru a ajunge la sinteza dorită, pentru plăcerea ochilor.

Construcția ei a durat 100 de ani și ea a primit binecuvântarea Papei Paul II, a cărui statuie se află în fața bisericii, pe latura de est.

Interiorul catedralei este sobru, cu excepția vitraliilor colorate și a picturilor țipătoare, în criptă se află o icoană din secolul XVI cu ,,Virgen de la Almudena’’, care este patroana Madridului.

Intrarea în catedrală este gratuită, însă pentru vizita în muzeu, sala capitulară și sacristia principală, taxa este de 6 euro.

Am revenit pe Calle de Bailen, am traversat strada spre luminoasa Plaza de Oriente , admirând pe exterior, în partea ei de sus, Teatro Real , clădirea impozantă a operei din Madrid.

Am depășit Plaza Isabel și am luat-o pe vechea Calle de Arenal , plină de omenire, ce te duce spre Puerta del Sol, oprindu-mă pentru un ultim popas la Parohia San Gines , o biserică ridicată în secolul 17, am avut noroc că era deschisă, descopăr surprinzător, o pictură a lui El Greco, extrem de valoroasă și aflu că aici a fost botezat Lope de Vega. Pe un pliant, scrie că această parohie se închină Sf. Gines, patronul sfânt al notarilor și secretarilor.

Biserica are în patrimoniu un tablou al lui El Greco, numit ,,Purificarea’’ și picturi ale lui Alonso Cana, un pictor și un arhitect din Granada.

La iesirea din biserică, salut cu flash-ul o cerșetoare, acoperită teatral cu niște cearceafuri albe, pe post de cort, apărându-se de vipia solară.

Pe stânga, am nimerit iar în Pasajul de San Gines , unde am făcut cunoștință cu celebrele Chocolate con Churros, în vechea Chocolateria San Gines, plină ochi de clienți, ea are un program non stop de 24 de ore, dar vorbim de o adevărată instituție spaniolă. Nu am băgat churrosul în ciocolata fierbinte, fiindcă am interdicție totală la gogoși, din motive de colesterol ridicat.

Am revenit în Puerta del Sol, după o zi bogată, regele stătea la locul lui și ursul beat de căldură, mai ademenea câte un copil, la o sesiune de fotografii.

Am pus punct traseului meu în Puerta del Sol la km o, orasul începea să se umple iar ca un balon, invitându-te rupt de sete și de foame, să cauți un local pentru cina spaniolă, care începe după ora 21, nimeni nu merge la culcare la Madrid ,,până nu omoară noaptea’’, a spus-o Hemingway în secolul trecut.

Este greu să cuprinzi esența spiritului acestui oraș mare și interesant, am omis multe imagini clasice pe traseul prezentat, Madridul nu poate fi descris, are suficiente arme de seducție, frazele nu prea mi-au curs inspirat din cochilie, trebuie doar să fii acolo, să-l vezi și să îl simți, sunt sigură că voi, cei ce nu ați fost niciodată, îl veți vedea prin proprii ochi și-l veți lua în stăpânire spirituală, mult mai bine decât mine... visați acum la soare.

Bibliografie, Madrid, Fodor Guide

---

VIZUALIZĂRI: 2272 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI