10. Lisabona – Parque das Nacoes (ultima impresie) – Aeroport...

TIPĂREȘTE

Zborul catre casa l-am rezervat la o ora cat mai tarzie ca sa mai respiram un pic de Lisabona.

Asa ca, dimineata n-am mai lungit-o! Dupa micul dejun am facut bagajele – cautand sa distribuim cat mai bine greutatea si volumele stiindu-i pe cei de la WizzAir cat de rigizi sunt. Si bine am facut, caci mai tarziu, la aeroport, am vazut o multime de “neprevazatori” cu bagajele desfacute...

Dupa micul dejun, am coborat direct si cu bagajele si l-am rugat pe receptioner sa ni le pastreze pana ne intoarcem (trebuia sa predam camera pana la ora 10, asa ca nu ne-am mai complicat). Mai mult, avand experienta anterioara cu taxiurile lusitane, am si comandat unul, din timp, pentru ora 15. Pentru asta am platit 15 euro si ni s-a eliberat un vaucher pe care trebuia sa-l inmanam taximetristului in contul cursei!

In program: Parque das Nacoes.

Pentru a ajunge acolo a trebuit sa luam metroul de la statia cea mai apropiata – Intendente (linia verde, pe directia Telheiras), pana la statia Alameda unde se intersecteaza cu linia rosie. Aici am schimbat trenul de metrou, dupa ce am parcurs ceva distante si scari rulante. Am luat metroul catre

Oriente (gara), parcurgand statii cu un aspect mult mai modern fata de celelate linii. Ba chiar, la un moment dat, metroul aparcurs o oarecare distanta la suprafata!

Estacao do Oriente (Gara Oriente) este un “punct nodal” de unde poti lua autobuz, tren sau metrou. Cladirea este uriasa, c-o arhitectura moderna – beton – sticla – otel, fiind primul contact cu o alta fata a Lisabonei. Dupa ce te documentezi despre Lisabona, imaginea care ramane este ca vei vedea un oras vechi, asezat pe cateva coline, cu strazi pietruite, strambe, inguste, cu scari multe, tramvaie simpatice, tuk-tuk-uri, cu cladiri inghesuite, divers colorate, cu manastiri, biserici si castele... Foarte putin ne este atrasa atentia asupra acestei parti, mult mai noi, a orasului.

Orasul nou este foarte modern, foarte... stralucitor! Aparut in urma hotararii de a se face World Exposition 1998, orasul beneficiaza de spatii extrem de generoase, bulevarde “perfecte”, largi, cu cladiri speciale.

O Expozitie Mondiala reflecta cultura si civilizatia unei natiuni. Expo '98 (a 100-a editie!) a avut tema “Oceans - o mostenire pentru viitor”, fiind strans legata de comemorarea a 500 de ani de cand Vasco da Gama a dat peste Indii...

Oamenii cu creierul la ei care au proiectat si construit orasul au tinut cont de doua lucruri simple: o distanta scurta pana la aeroport si, evident, o distanta cat mai scurta pana la ocean.

Au fost construite special pentru eveniment Podul Vasco da Gama (17,2KM!!!) - ce nebunie! (inca un amanunt despre pod: cand l-au construit s-a tinut cont de curbura Pamantului, altfel ar fi rezultat o abatere de... 80cm la capatul podului!) - Gara Oriente, Pavilionul Portugaliei, Oceanarium si o Sala Polivalenta – Altice Arena, si cate si mai cate...

Am coborat asadar in gara Oriente si usor debusolati de marimea incintei si de du-te-vin-o-ul continuu, ne-am luat dupa fluxul de oameni mai important.

Am iesit intr-o alta lume, cum spuneam... In fata, un dit'ai Mall-ul (evident Vasco da Gama Centro) absorbea fluxul de oameni pomenit anterior. Am intrat si noi in “palatul de clestar” dar, ora fiind cam mica, nu prea se deschisesera magazinele asa ca, am continuat sa mergem inainte pe holul central iesind spre zona celor mai importante obiective.

Am trecut pe langa sala Polivalenta unde, probabil, se desfasurau ceva inclestari sportive intre liceeni (de jur imprejur si buluc, la intrare, o multime de pustani stateau la cozi kilometrice) si ne-am trezit pe o esplanada, un loc de promenada de-a lungul estuarului, unde cativa razleti adepti ai miscarii in aer liber, misunau in ambele directii.

Din acest loc, o perspectiva minunata se deschie vederii, peisajul minunat fiind imbogatit si de spectacolul impresionant dat de norii “cumulus-nu-stiu-cum” (d-aia albii care expandeaza catre luna). Podul (moamaaa, da' ce pod!) Vasco da Gama se desfasoara pana la limita orizontului, apele Raului Tagus – ce sa faca si ele - clipocesc si sclipocesc... Mai trece cate-un “amarat” cu yachtul...

Facem poze si ne punem in miscare. De-a lungul esplanadei trecem pe langa un sir lung de pini stufosi, in stanga, si pe sub sirul de telegondole ce trec neincetat, pe dreapta-sus...

Urmeaza o splendida alee pietruita, strajuita de alti pini stufosi si aranjamente de trandafiri rosii catarati pe stalpi, formand bolte, si iesim intr-o zona cu restaurante, baruri si cafenele cu terasele aferente, insirate una dupa alta. In paralel, daca vrei, poti merge pe aleile cu pietris din Jardim Garcia de Orta o insiruire de mici gradini, cu bazine de apa (cu ceva pesti, unele), unde sunt ingrijite plante din toata flora cunoscuta in tertoriile portugheze actuale sau trecute, inclusiv ceva gradini japoneze. Foarte interesant!

Chelnerii au inceput foiala de dimineata (e putin trecut de ora 10) aranjand mesele ce poarta, inca, urmele de cu seara... Zona este frecventabila mai ales dupa lasarea serii cand explodeaza viata, atat in cluburile si barurile de-aici cat si-n Cazinoul aflat nu departe. Acum era un pustiu ….

Pasii ne poarta pana in apropierea Torre Vasco da Gama, mai precis la casa de bilete a Telegondolei. Aici, doi functionari crapau de plictiseala. Insa, la vederea noastra s-au mai inviorat un pic, ca pescarii care au o “trasatura” dupa cateva ore de privit in zadar la luciul apei...

Din telegondola, ai o perspectiva mult mai buna asupra Orasului cel Nou si ca urmare am mai tacanit ceva memorie foto...

Coborati, nu departe, in capatul celalalt al esplanadei – practic am refacut traseul, in sens invers, si mult mai sus - am ajuns in imediata apropiere a Oceanario de Lisboa – punct major de atractie in zona - cel mai mare oceanarium indoor din Europa! Din pacate n-aveam timp pentru asa ceva... Si nici de urmatorul Pavilion al Cunoasterii, un “muzeu” inedit, interactiv, avand ca scop cunoasterea stiintifica si promovarea stiintei, relaxant si distractiv, in randul tuturor copiilor intre 3 si 90 de ani...

Pe drumul de intoarcere spre Gara Oriente am defilat prin fata Cazinoului – loc de pierzanie pentru sufletul celor pacatosi! Ne-am fi vandut si noi sufletul pentru o juma' de ora, dar in Iad se deschide mai tarziu...

Deci, nu exceptati zona din planurile vizitarii Lisabonei dar, mai pe seara...

***

Ajunsi la Hotel, destul de tarziu, nici n-am avut timp de asteptat caci, la 14:45 a aparut un Mertan, cu sofer la costum. Ii mai lipseau sapca si manusile! A parcat direct in fata hotelului, pe locul rezervat, si chiar in fata noastra aflati pe treptele de la intrare, la o tigara... Nu mi-am dat seama din prima dar, din a doua, m-am prins ca asta-i taxiul comandat. Un tip tanar, zambitor, amabil, ne-a citit si el ce-i de capul nostru... Ne-am salutat cordial, a intrat cu noi in hotel, a schimbat cateva cuvinte cu receptionerul, a semnat o hartie, ne-a luat vaucher-ul si-apoi ne-a ajutat la bagaje...

Tot drumul nu i-a tacut gurita! Se pare ca face parte din “fisa postului” aceasta amabilitate de a intra in dialog cu clientii si de a le oferi multime de informatii. Mi-i aduc aminte pe soferul tuk-tuk-ului, pe cei doi soferi de taxi care ne-au dus la diferite locatii sau pe barcagiul din Lagos...

In timp ce dezmorteam conversatia, tipul ne intreaba, evident, de unde suntem. Afland locatia, si-a manifestat, profesionist, bucuria de a intalni romani... Mandru, nevoie mare, ne-a spus c-a fost si el in Romania, in capitala, adica in... Sofia! Hai, ca p-asta chiar ca n-o stiam, dar era pentru a doua oara cand Bulgaria sau bulgarii erau aduse/i in discutie ca fiind OK! I-am explicat ca face o confuzie, gandindu-ma daca sa-i spun despre cealalta “capitala” a Romaniei – Budapesta! Banuiesc ca-l nenoroceam... Oricum, incercand sa se revanseze, a bagat-o p-aia cu Dracula, cel mai vestit locuitor al Transilvaniei. Ha-ha! Bram Stoker ala nici nu banuia ce serviciu ne face scriind celebrul roman...

Am aflat ca tipul lucra intr-un sistem asemanator Uber-ului, avand contract cu mai multe hoteluri. Deasemeni am aflat ca este bine sa stii la ce terminal ai avionul. Eu n-am stiut dat tipul a intrat pe o aplicatie si, stiind de la mine numarul zborului si compania, ne-a dus la Terminalul2.

Ei, si aici este o mica poveste...

Am ajuns cam devreme. Aeroportul, micut, abia facea fata numarului mare de pasageri. Am luat cate o cafea, o bere si, dupa cum am constatat mai tarziu, si-un virus nemernic... Langa masuta noastra, printre rusi, polonezi si alte natii estice tineau sa se evidentieze “baietii” nostri acordeonisti. Si nu prin muzica, din pacate... Tot “de la munca” au aparut cativa ciungi, unul purtat chiar in carucior. Fara vreo problema, una dintre “casnicele” “muncitorilor” a scos – nici nu vreau sa stiu de unde – o basma pe care a desfacut-o in vederea “inventarului” celor 2 kile de monede... In hahaielile acordeonistilor a aflat ca-i mai bine sa-i schimbe in hartii...

Si am mai aflat una - nu se stie cand ai nevoie, nu? - daca vrei sa te duci direct in Suedia (de pilda) de aici, tot in aceleasi scopuri, si nu vrei/poti cu avionul, exista o retea de “binevoitori” care, pentru doar 200 euro te duc cu masina... O lume cu care intram in contact doar tangential – din fericire- arata o adaptare fantastica la conditiile laxe de control ale tarilor europene...

Si ca sa ne mai treaca din placerea vizitei la Lisabona, organizarea din acest terminal este catastrofala. A trebuit sa stam in picioare mai mult de doua ore in urma unui anunt oficial, timp in care ne-au tot mutat in vreo doua sali...

Si totusi, trebuie sa revenim... Lisabona “se merita”!

---

VIZUALIZĂRI: 1517 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI