9. Salema – (Surpriza din) Evora – (Must see) Podul Vasco da Gama – Lisabona (penultima impresie!)

TIPĂREȘTE

In programul de azi avem: pupat gazde - imbratisari inlacrimate - la revedere! – apoi 400Km de drumuri bune si... foarte bune, cu o pauza de-un ochi bagat la Evora si apoi fascinatia zilei – Podul Vasco da Gama!

Urma mai apoi sa incercam sa dibuim hotelul rezervat din Lisabona, cu masina, apoi sa predam masina si, in sfarsit, “program de voie” (pentru cunoscatori: scuturat cazarmamentul, intarit petlitele si cusut “cucul” la boneta! - ce tineri si imbecilizati mai eram... ha-ha!).

Doar ca fapt divers... In ciuda vicistudinilor, ieri AM FACUT PLAJA (yeeee!) pe celebra Praia Dona Ana! De fapt am petrecut 20min pt a gasi un loc de parcare, am mers 10min pana la plaja, ne-am instalat prosoapele, am strans din dinti vitejeste cand am oferit brizei reci portiuni vaste din piele si-apoi ne-am micsorat portanta lungindu-ne. Dupa 10 minute in care soarele s-a incapatanat sa stea mai mult pitit, darzenia noastra s-a prabusit... De intrat in apa nici vorba! Cativa entuziasti, mult mai ambitiosi ca noi au intrat pana la glezne... Cam asta a fost tot ce-am putut realiza din programul de plaja+baie inchipuit in ianuarie cand ne-a incoltit ideea cu Algarve...

* * *

Dimineata ne-a intampinat cu aceeasi nota de vreme bosumflata, asa ca despartirea a fost usoara. Am trecut pe la mica receptie si am salutat, cu zambetul pe buze, asa cum ne-au invatat parintii, am lasat cheia si da-i, sa iesim pe usa. Cateva onomatopee si-apoi adevarate chemari pasionale ne-au oprit din drum, induiosati de cat de greu ii vine gazdei noastre sa se desparta de noi... Intr-adevar doamna era un pic debusolata de faptul ca plecam fara sa... platim! Ha-ha! Nici n-am realizat ca n-am facut-o, obisnuiti fiind sa fim incasati la inceputul sejurului.

O chestie de remarcat in Portugalia. La plata cu cardul, mai intai trebuie sa apesi OK pentru a confirma ca esti de acord cu suma pe care urmeaza sa o platesti. N-am intalnit pana acum, in Europa, aceasta modalitate asa ca o vreme tot bateam mai intai PIN-ul si apoi ma miram de ce nu e bine! Sau poate ca in alte tari, inclusiv Romania, incasatorul ne face “serviciul” asta anticipat...

Am reluat traseul de acum 2 zile – ne-am luat la revedere de la semafoarele devenite prietenoase in urma compromisului facut – am defilat prin Lagos pe Av. Dos Descobrimentos si-apoi, intins, ne-am urcat pe A22, frumoasa autostrada cu 3 benzi pe sens. Undeva dupa iesirea spre Albufeira, am facut stanga, pe A2/ E1/ IP1 autostrada ce ajunge in Lisabona.

Dupa schimbarea directiei spre nord, s-a schimbat si peisajul. Un platou imens, incretit de numeroasele dealuri pitice si coline lenese, plictisitor, marcat de plantatii de maslini, multe zone sterpe, cu ceva arbusti si ierburi. Bleah! Noroc c-a inceput sa ploua si astfel macar stergatoarele mai intrerupeau imaginile... Autostrada, impecabila – 3 benzi pe sens – aproape pustie!

Parasim IP1 si ne inscriem catre Beja – Evora, pe IP2. Peisajul se schimba iarasi si intram intr-o zona cu agricultura intensiva. Cat vezi cu ochii campul este galben intens.

Habar n-aveam ce puteam vedea in Evora in scurtul timp pe care i l-am alocat. Iarasi cam nepregatiti!

Cel mai simplu, intri in oras si te tii dupa indicatoarele “Centrum”; daca mai scrie si “Historical Centrum” sunt si mai usor de gasit obiectivele turistice despre care citisem cate ceva, cam in fuga, recunosc. Dar cand gasesti doua indicatoare, unul indicand “Historical Centrum I” la stanga, iar celalalt “Historical Centrum II” la dreapta, chiar nu mai stii, atunci, pe moment, in trafic, ce dracu' sa faci!? Pai, ce sa faci? Faci “dreapta” dupa instinctul ala din Faro... Astfel am ratat, aveam sa aflam ulterior, un punct central al orasului vechi: Praca do Giraldo!

Am scapat pe niste stradute inguste care tot urcau... Peste tot masini parcate, n-aveai loc sa bagi o trotineta. Intr-o piateta – langa Tribunalul Comercial, o minune face ca, in fata noastra sa-si doreasca unul, din tot sufletul, sa paraseasca pretiosul loc de parcare. N-am exitat nici-un moment...

Buuun, de parcat, am parcat. Unde-om fi? Incotro?

Afara o vreme de noiembrie, umeda, intunecata, sta sa ploua... Si frig! Ma rog, frigul nu era o problema – abia nu transpiram! O luam razna, la deal, printre case, pe o straduta ingusta. Printre case - sus pe deal - se vad ziduri semete... A-ha! P-aci e! O bifurcatie stanga – dreapta! Fie ce-o fi, hai la dreapta... Ajungem pe un platou, intr-o curte mare in spatele Catedralei din Evora. Ii dam ocol la stanga si iesim intr-o mica piata de unde poti admira fatada romano-goticei Manastiri cu o vechime apreciabila (sec XII, cu adaugiri in sec. XIV). Nu foarte mare si, totusi, grandioasa! Am aflat ca exista un mit cum ca aici s-au sfintit steagurile (sau cum s-or fi numind) ce au fluturat pe navele lui Vasco da Gama in drumul sau spre Indii.

Dam coltul si iesim intr-un alt spatiu mult mai deschis, cu parcari generoase, practic suntem in varful colinei. Si aici, printre cladiri vechi din secole uitate (XII – XVI), printre masini moderne de ultima generatie, ZDRANG! - un templu roman! Ma rog, ruinele sale. Habar n-aveam de existenta unui astfel de templu … Surpriza a fost totala! Ulterior am aflat ca ar fi vorba (alti zic ca nu!) de un templu inchinat Zeitei Diana. Hm, dupa atatea razboaie, navaliri, reveniri, cutremure, este cu totul si cu totul neasteptata aceasta aparitie senzationala, zic eu (si sunt un profan profesionist in ale istoriei arhitecturii!). In apropiere, un parculet cu un balconas, de unde ai o oarecare perspectiva asupra orasului. De-aici, nimic impresionant.

Tot in piata larga poti gasi Biblioteca Publica si Muzeul Evora. Noi am preferat cativa pasi pe o straduta comerciala plina de vanzatori … francezi! Ca si la Sintra, la Lisabona sau Lagos, pluta domina produsele expuse. Cum nu am descoperit nimic nou, iar straduta se cam ducea vijelios la vale, am intrat sa bem o cafea intr-un patio amenajat foarte frumos.

Am parasit Evora, multumiti ca n-am batut drumul de pomana.

Drumul spre Lisabona (inca 130Km) a fost marcat de o multime de vii aflate pe coline, apoi a urmat o sarabanda de orasele, unul dupa altul...

Ne-am apropiat de exceptionala realizare a autoritatilor portugheze: Podul Vasco da Gama.

Podul este o constructie absolut fascinanta. Lungimea sa, 17,2Km!!! este o performanta greu de egalat – dealtfel este cel mai lung pod european. A fost construit in 18 luni! Op'spe luni, nene!

Podul traverseaza estuarul raului Tago si nu este singurul, mai la vale gasim Podul 25 Abril si tot cu cate trei benzi pe sens! Un gand foarte putin pios, ba chiar grobian, se indreapta catre impotentele Guverne ale iubitei noastre patrii...

Sa revenim. Deci, nu era musai sa se faca o asemenea constructie faraonica, ar putea spune unii...

Ei, bine, Portugalia – o tara destul bogata – a profitat din plin de fondurile europene si astazi se lauda cu peste 3000Km de autostrazi! Luati o harta si comparati teritoriul lor cu al nostru (ca sa nu ma oftic doar eu, ce naiba!). Ocazia gasita pentru a-l construi a fost sarbatorirea a 500 de ani de la isprava lui Vasco da Gama, organizandu-se cu acest prilej si targul Mondial EXPO 98 Lisabona. Bravo lor.

Pentru a trece podul catre Lisabona se plateste (am auzit ca cca 2,15euro – habar n-am, eu am avut trecere libera instalata de firma de inchirieri si mi-a venit ulterior suma de plata, la gramada). In sens invers, nu se plateste! Circulatie intensa dar calma. Am putut admira toata panorama Lisabonei, estuarul Tagus-ului, ritmicitatea aterizarilor pe aeroport. Senzatia – de nedescris!

Am intrat in oras trecand la inaltime, pe langa Parcque das Nacoes si m-am aruncat apoi in nebunia traficului. Nu esti localnic, ai pus-o! Un vartej de autostrazi se impletesc si se contorsioneaza, una dupa alta. O multime de intrari catre oras – nu stii pe care s-o alegi! - GPS-ul te tot indeamna sa iesi de pe autostrada, la dreapta dar, stiam din experiente trecute ca e bine sa mai si ignori astfel de indemnuri...

Am ratat vreo doua intrari potential bune dar, o a treia s-a dovedit cea corecta: instinctul de orasean si-a revenit la timp, dupa 2 zile de letargie :). Mai apoi, insa, fara GPS n-as fi nimerit never-ever... ; cred ca si astazi eram la volan cautand hotelul!

Hotelul la care facusem rezervarea – Fenicius Charm Hotel – nu exista pe Google Street. Nu-l cautati! . Urmarind adresa luata de pe booking.com am incercat sa vizualizez locatia si am folosit site-ul pomenit: nimic! La adresa respectiva poti vedea o prapadita de cladire parasita, ce sta sa cada! E normal, imaginile respective erau din 2014 iar hotelul a fost facut in 2017, renovand practic sediul fantomelor alora... Strada Andrade se afla in nord-vestul Alfamei in capatul strazii fiind statia de Metrou Intendente (Verde).

Am luat camera, am lasat bagajele si hai sa predam masina! Sincer, eram epuizat, si gandul s-o iau de la capat nu-mi starnea entuziasmul... Am intrebat la receptie unde as putea alimenta masina in vederea predarii. Foarte saritor, receptionerul ne-a explicat, pe-o harta cum ca trebuie s-o luam p-acolo, p-acolo, si-apoi dupa cca 3 Km gasim... bla-bla-bla... Un tampit! Dupa ce am plecat de la hotel, strada fiind cu sens unic, am ajuns, dupa 200m, la o intersectie “obligatoriu la dreapta” si – surpriza! - am gasit o benzinarie ce se afla la intrarea intr-un garaj... Ce sa mai spun, vina este a mea ca mi-a fost lene sa deschid aplicatia de pe telefon care precis mi-ar fi aratat aceasta locatie, dar, cum spuneam eram cam vlaguit de drumul lung...

In sfarsit..., am predat masina si bucuros mi-am invitat sotia sa-mi dea o bere, caci meritam, nu?

Seara am petrecut-o plimbandu-ne prin centru, fara o tinta anume, ciupind cate ceva de prin magazine.

Pentru a eficientiza timpul am luat metroul pana in Cais do Sodre unde-mi ramasese mie restanta o uitatura in Mercado da Ribeira – o hala unde cateva firme aflate in “boxele” amplasate pe lateralele incaperii isi prezentau produsele alimentare, iar in mijloc se afla amplasate cateva zeci de mese lungi “tip pomana” unde, incredbil de multa lume lua cina! Am mai vazut asa ceva la Rotterdam...

Cina am luat-o pe Rua Augusta, la un sir de mese aranjete pe mijlocul strazii, considerand locatia numa' buna ca sa ne luam ramas bun de la Lisabona, urmatoarea seara urmand sa plecam spre casa. Am ales locul langa Elevador de Santa Justa, alt simbol al orasului...

Imediat ce ne-am asezat la masa, langa sase frantuzoaice gurese, trecute de primele tinereti, am luat contact cu personalul de servire: o multime de indo-pakistani- macao-ani, roiau pe la mese, ametitor, iesind si intrand in/din toate localurile din zona, unul aducea meniul, altul scrumiera, altul bauturile si un altul mancarea. Te ameteau pur si simplu. Si toate astea si-au dovedit eficacitatea atunci cand, dupa ce au achitat nota de plata, cele sase frantuzoaice au asteptat, in zadar, restul – ha-ha! Pe oricare intrebau, raspundea “not me, not me! ” Pana la urma “fetele” s-au plictisit si-au renuntat! (rar am vazut francez darnic!). Cert este ca din acel moment am cascat si eu ochii si-am vazut cam de unde intra “ai nostri”, pentru orice eventualitate!

In timp ce degustam berea, trece pe langa noi unul dintre tipii ce vand “iarba” si ne semnalizeaza deschizand si inchizand, ritmic, pumnul cu punguta... Din cealalta parte, scuturand paharul de plastic cu cele cateva monede in el, tarandu-si dramatic piciorul beteag … apare unul dintre partenerii nostri de calatorie din avionul cu care am venit in Portugalia! Ne-a recunoscut si el, intr-o clipa si, fara sa-si faca prea multe procese de constiinta, ne-a “sarit”... Deci, Portugalia, “se merita”!

Ultima seara in Lisabona!

O bere, cate un peste si cate-un pahar de vin rosu... Minunat! Adeus!

---

VIZUALIZĂRI: 1489 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI