Et in Istanbul ego!

TIPĂREȘTE

Et in Istanbul ego!! Sensul expresiei autentice sper sa nu se realizeze în totalitate aici la Istanbul. Deși legendele lor seamănă, sper ca oamenii Istanbulului și turiștii sa nu ai aibe soarta Arcadiei cea pedepsită de Zeus pentru lipsa ospitalității și să adeverească legenda greaca a lupului. Sper!

A vedea țările balcanice care mult timp au făcut parte din Imperiul Otoman dar a nu vizita nici un colțișor din Turcia, este de neiertat. Ei bine, eu am fost aceea care nu am călcat până ieri pe acest pământ, dintr-un motiv greu de înțeles pentru unii, soțul meu a refuzat să meargă aici și cum noi am făcut mereu vacanțele împreună, am pierdut.

Dar anul acesta împrejurările au fost altele, ba că se organizează o excursie la Istanbul cu un mic grup AFA, ba o prietenă nu are cu cine merge, mă rog, toate au căzut pentru mine. Dar la câtă gură am făcut că vreau la Stambul, cineva acolo sus m-a iubit căci am primit cadoul din partea bărbaților familiei, de ziua mea, un sejur acolo, cu o agenție turistică la alegerea mea, cu autocar (tot dorința mea). Păi mai bine de atât nici că se putea, doi în unu, văd Stambulul și încerc după foarte mulți ani excursiile de grup cu persoane necunoscute!

Ziua plecării ora 5.30. Ajung mai devreme cu 15 minute conform indicațiilor agenției. În parcare destule grupuri, majoritatea călătorilor având câte un bax cu apa, sticle la 2 l. Mă lămuresc repede, mergeau în Anglia. Dar unde sunt turcofilii?! În final ne strângem 16 persoane, cred că 2 din București, restul din Suceava, Galați, Slobozia și nu mai știu. Se face apelul, lipsesc 3 persoane pe care le așteptăm peste 40 minute. Au renunțat la excursie dar nici vorbă să anunțe agenția, cu atât mai mult cu cât au refuzat sa lase un număr de telefon la înscriere.

Deci 16 persoane într-un autocar mare! Deja eu aveam un mare stres, de ce pentru o țintă ca aceasta, atât de puțini călători?! Oare ce e la Istanbul?! Am făcut bine plecând acolo?! Așa cum am spus, eram puțini, doar cine n-a vrut nu a ocupat două locuri ori nu s-a mutat pe unde credea că-i este mai bine, eu la dus am stat pe două, la întoarcere m-am lăfăit pe patru scaune!

În fine plecăm. Ghid din partea agenției, o doamna foarte drăguță, Emilia D. (rog webmaster, dacă consideră că nu este voie să-i fie publicat numele, să lase doar inițialele) care ne ia scurt cu un salut de bun venit și trece la prezentarea traseului prin București, foarte util mai ales celor din provincie.

Ajungem la Giurgiu, trecem incredibil de rapid la bulgari, în câteva minute - pentru cine nu a fost cu autocar, vameșul s-a urcat și ne-a verificat pașapoartele, nu c. i. -ul), oprim pentru masa și toaletă la un popas în mijlocul pădurii, Baykal, nu tocmai elegant dar foarte util pentru toalete - 1 leu - și o gustare pentru cine nu are pachețel.

Printre poveștile ghidei și mici ațipeli, trecem de a doua vamă bulgară, oprim la duty free pentru cumpărături și eventual schimb valutar cine dorește, primim sfaturi despre noi reglementări vamale bulgare și precizarea de a nu afișa la întoarcere pungile de aici dar și faptul că la revenire nu vom mai opri pentru a nu fi tentați să luăm țigări sau parfumuri, noul “cui” al vameșilor bulgari. Iată-ne și în vama turca pe care o trecem și pe ea binișor ca timp, fără probleme și vine surpriza din partea Emiliei, doar suntem la primele învârtiri ale roții autocarului pe pământul otomanilor de atunci și acum: o cutie cu rahat și o sticlă cu parfum trece pe la fiecare, după explicațiile necesare și ne binedispune, noi desigur încântați, rostim care cum poate, “alala”!!!

Oprim pentru o pauză mai lungă la un complex cu hotel, restaurant și magazin micuț, facem primele cumpărături în lire turcești, cine vrea comandă de mâncare sau doar o cafea și la drum. Ultimul popas, doar pentru toalete și cumpărat apă de băut - Istanbul știți bine nu are apă potabilă în rețea - și de aici aproape începe calvarul unui drum super aglomerat dar în care aflăm istoriile orașului și ale cartierelor noi ce ne ies în cale. Cred că 2½ ore a durat drumul până în zona centrului istoric apoi un alt timp pentru un tur panoramic de oraș, obligatoriu în acea seară deoarece autocarul se retrăgea la garaj pentru următoarele 3 zile.

Aproape de ora 22 coborâm, cei care am dorit un bellboy pentru 5 lire ne predăm bagajul și încetișor, în șir indian pe pantele din Sultanahmet ajungem la hotel Selenay, locul nostru de odihnă și reparat picioare pentru patru nopți.

A doua zi dimineață, micul dejun pe îndelete la restaurantul de la etaj 5, cu vedere spre mare apoi întâlnirea cu ghidul local și la drum per pedes, nu apostolorum căci nu eram desculți ci fiecare încălțați cu ce a crezut că îi este mai comod. Aici nu vă voi povesti despre ce am vizitat, o voi face curând dar pot să vă spun că este o zicală, cred românească, “la barza chioară îi face Dumnezeu cuib”. Cam așa m-am considerat eu, venită cu ceva teamă aici, în inima culturii turcești. De ce? Pentru că ghidul local a fost o doamnă ce mi-a intrat în suflet, Selma, o bibliotecă ambulantă (poate mai corect în zilele noastre, un net de mare viteză), un dar pe care l-am primit, cum aflasem puțin de la Emilia, pentru că turismul în Istanbul nu mai este ce a fost și grupurile de occidentali sunt aproape rara avis, deci Selma este mult, chiar prea mult, mai liberă acum!!!

Și fapt confirmat, așteptând reîntregirea grupului nostru în una din grădinile Topkapî, aveam să ascult ce povestea un alt ghid local unui turist francez despre Selma, despre cât de multe limbi cunoște, despre cât este de apreciată. Pentru noi Selma a fost și mai valoroasă, vorbește românește perfect căci este născută în Constanța și plecată definitiv din România în 1988. Viitorul pe linie profesională al Selmei acolo? Incert, dureros, cu căutarea unor alternative! Aceste cuvinte nu le-am scris întâmplător, “citiți” și ce nu am scris!!!

A doua zi însoțiți de Selma - obligatoriu, ca în multe alte țări, ghizii români nu au voie să prezinte obiective turistice, trebuie un ghid local - am plecat spre Insula Prințului, tot așa voi povesti și eu puțin despre ea, cândva. Apoi, ca și în prima zi, vizite la bazaruri pentru ce a dorit fiecare să-și cumpere - lejer, foarte lejer prin bazar - și program de voie pe care l-am consumat împreună cu o doamna din Slobozia și fiul ei (cititori AFA și care au promis că se înscriu aici), cu care am colindat prin zona noastră, la mici cumpărături și o plăcută odihnă, foarte gustoasă, la o cofetărie.

Ziua a treia a fost petrecută frumos. Aveam în program, gratuit din partea agenției, o croazieră pe Bosfor, doar noi pe un vas micuț, curat, aveam să vedem ambele maluri, european și asiatic, ascultând poveștile frumoase ale Emiliei. Selma a fost totuși, gratuit, alături de noi deși rolul ei oficial a fost doar în primele două zile.

După croazieră, din cauza aglomerației grupul s-a spart. Eu am rămas cu Selma pentru ultime două cuvinte și m-am trezit singură într-o mare de ținute negre, de copii gălăgioși, fum de la grătarele cu pește, multă mizerie. Aveam de ales între a intra iar în Bazarul Egiptean, a lua T1 sau a merge pe jos spre hotel. Am ales ultima variantă, aveam astfel posibilitatea de a admira în voie clădirile cu arhitectură veche.

Căldură mare așa că am intrat într-o cafenea plină de arabi, eu singura îmbrăcată altfel dar aveam urgentă nevoie de o apă sau limonadă rece și o porție de aer condiționat. Nu m-a respins nimeni, din contră am fost condusă la o masă cu vedere la un magazin de covoare, exact masa pe care pusesem ochii privind din stradă. Am comandat o limonadă și o cafea turcească, am primit cafeaua, excelentă, cu păhărelul de apă și bucățica de rahat alături, totul 15 lire. Am stat până mi-am revenit apoi iar la drum urmând linia tramvaiului 1, cu ochii pe sus după clădiri interesante.

Ne-am reîntregit întâmplător grupul care iar s-a spart, unii după alte cumpărături, eu am trecut strada să văd zona moscheiei Baiazid al II-lea, doar zona căci moscheia era închisă cică pentru renovare și tot acolo este o parcare mare pe care, străbătând-o, am văzut câteva mașini cu număr românesc. Apoi, după ce am luat covrigi, simit, am plecat spre hotel, direct spre duș.

Seara, ultima ieșire la o mică plimbare prin jur, apoi bagajul aranjat, urma ca a doua zi la 6.30 să primim micul dejun și la 7.30 urcarea în autocar și lungul drum spre casă. Fapt respectat de tot grupul, dorul de casă probabil că a fost hotărâtor.

O ultimă oprire în scop turistic a fost la Edirne, la celebra moscheie a lui Selim al II-lea Bețivul, sultan pe care mulți îl cunoașteți din serialul ce s-a difuzat și la noi, cel mai rău dintre copiii lui Soliman Magnificul sau Legiuitorul și al ambițioasei Hürrem, sultan despre care istoria spune că a dus Imperiul Otoman din vârf spre panta coborâtoare, lucru adeverit și prin moartea lui “eroică” sub loviturile “armatei” interzise în islam, aburii alcoolului! Dar cum bine știm din viața noastră măruntă, odată ajuns în vârful piramidei, trebuie să și cobori, chiar dacă nu vrei, așa și cu marile imperii.

Am trecut relativ ușor vama turcă - am stat 30 minute în plus până ne-am lămurit că noi eram în regulă dar autocarul din fața noastră, românesc, avea ceva nereguli dar nu dorea să tragă pe dreapta pentru a nu pierde rândul în vama bulgară!!! La intervenția însoțitorilor noștri lucrurile s-au lămurit, respectivii au fost trași de o parte de vameșii turci și noi am trecut spre bulgarii care ne-au controlat, nu la sânge dar destul de mult, îngrijorător pentru noi care constatasem că avem în grup o persoană venită în cu totul alte scopuri decât cele turistice dar care a folosit prețul mic al cazării combinat cu transportul și, probabil, o oarecare lejeritate a controlului vamal, nefiind autocar de linie!

Trecuți și de bulgari, drumul a continuat în liniște, cei mai mulți dintre noi purtați de vise sau folosind telefoanele din dotare, tarifele bulgare fiind cu mult mai prietenoase decât cele turcești. Am trecut rapid și prin vama noastră, astfel că la o oră absolut convenabilă am fost debarcați la stația de la Muzeul CFR.

Și ca excursia să fie și mai împlinită, pe ultimii kilometri am primit un chestionar prin care să evaluăm agenția, ghizii, șoferul, etc. Undeva era și o întrebare despre site-urile de pe care ne informăm pentru excursiile ce le avem în plan. Ce credeți că era de bifat sau nu din două enumerate? Ați ghicit, Amfostacolo.ro!!!

Așa cum am spus la început, pentru mine a fost o excursie foarte reușită, chiar dacă nu am vizitat tot ce mi-am propus. Cum îi spuneam unei prietene, înainte de plecare, nu încerc să bifez o listă deși tare mi-ar fi plăcut. Timpul, căldura foarte mare și necunoașterea zonei și culturii lor m-au făcut să am o listă scurtă de obiective și așteptări puține.

Ca informații practice, dacă ajungeți curând acolo, euro este zeul dar nu să plătiți peste tot, e preferabil să schimbați la casele valutare locale. Cursul a fost în Istanbul, în cele trei zile efectiv cât am colindat, între 4,08 și 4,2, ultimul doar pentru scurt timp, cel mai des a fost 4,09 - 4,12 lire / 1 euro. Pe traseu până la Istanbul a fost mai mic unde am oprit, cred că 4 lire / 1 euro a fost cel mai bun, eu n-am schimbat decât în Istanbul. ATM-uri sunt suficient de multe dacă vreți să retrageți, nu a fost nevoie să folosesc cardul, am avut ceva lire din țară plus că am schimbat 150 euro în mai multe etape, după nevoi, la un curs bun.

Am plătit la bazar și în euro pentru că suma ce o datoram era mai mare decât lirele pe care le aveam în geantă și nu am dorit să folosesc cardul acolo, cursul a fost același cu cel de la casa de schimb. Poate nu-i rău, dacă mergeți curând, să luați în calcul că nu peste tot se acceptă plata cu card, deci e recomandat să aveți și cash și desigur moneda locală, lire turcești.

Plata la muzee și transport se face doar în moneda locală sau la unele și cu card. Cu euro de cele mai multe ori puteți fi refuzați sau dezavantajați la conversie iar cu dolari, sincer nu am notat cursul dar de plătit cred că este mai complicat, în Insula Prințului am văzut că în două locuri turiștii care doreau să folosească această monedă, au fost refuzați.

Costul unei călătorii cu transportul local este 4 lire / jeton sau dacă vă luați un singur card pentru toată familia sau grupul, 2,6 lire călătorie/persoană. Atenție însă dacă nu mergeți toți în același loc, cardul trebuie să rămână la cel din tramvai, Emilia a insistat mult pe acest amănunt care ne poate scăpa din vedere.

Apa potabilă este 1.5 lire / 1.5 l, așa cum a scris și Micutzu și poate este cel mai important preț pe care vi-l dau pentru că este necesar, chiar obligatoriu să cumpărați câteva sticle, preferabil dintr-un magazin mai serios.

Nu am avut probleme cu localnicii, chiar hotelul fiind pe o străduță mai micuță, a trebuit să întrebăm de câteva ori unde este, am primit mereu indicații bune.

O problemă ce se amplifică este furtul, pe stradă sau în tramvai, deci atenție la genți și buzunare, dintre toate pașaportul și banii să vă fie pe primul loc ca protecție. Desigur și telefonul dacă aveți date speciale în memoria lui.

Știu că întrebarea multora dintre voi este legată de siguranța locului - furtul din buzunar sau geantă nu intră în calcul, mai ales pentru bucureșteni - ei bine, pot să vă spun că de felul meu nu sunt o aventurieră dar în Istanbul chiar nu am avut temeri, nu m-am simțit nici o secundă în pericol deși este poliție militară la vedere sau nu, în zonele aglomerate.

Singura mea teamă a fost la traversarea străzilor, acasă în capitală e parfum!! Nici enorm de multele fețe acoperite cu burca nu m-au speriat. M-am îndrăgostit de tramvaiul lor curat și elegant și mi-a făcut plăcere că am fost invitată să iau loc pe scaun de turci care mergeau la muncă (de două ori) sau că o localnică să țină pe genunchi sacoșa mea cu măsline pe care oricum nu o duceam eu ci colegul de autocar, Claudiu! Am fost dimineața devreme dar și în amurg pe străzile din jurul hotelului, atunci când doar bărbații turci își aranjau marfa, nu am avut nici o problemă, nu m-a fluierat nimeni așa cum e trecut pe un ghid cu pretenții dar am avut o ținută decentă, normală, fără exagerare.

Istanbul este un oraș în care am pășit prima dată, tocmai acum când numărul călătorilor europeni, americani, ruși și asiatici s-a împuținat drastic și dramatic pentru turcii care trăiesc din comerțul legat de turismul obișnuit dar pot să vă spun foarte sincer că deja am în plan o nouă vizită, anul acesta. Sunt dispusă să amân alte obiective doar pentru a mă întoarce acolo. Desigur că am păreri personale despre care e greu să scriu după ce am văzut, am auzit, poate chiar am mirosit cu sufletul. De aceea îmi doresc să revin cât mai curând să vizitez pe îndelete ce se mai poate!!!

Acum partea legată de secretul acestei vizite, de ce n-a știut nici măcar Maria55, experta în special în datele tehnice legate de Istanbul. O lună de zile înainte, zilnic de câteva ori vroiam să o sun, la fel pe Micutzu să-i dau un PM să mă sfătuiesc cu el asupra siguranței, apoi mă răzgândeam. Pot să vă spun doar că am citit și răscitit articolele lor de multe ori (acum mă gândesc că poate din neatenție nu le-am votat, îmi voi face timp să verific, căci ar fi nedrept pentru ei și rușinos pentru mine). Pe Maria55 am vrut să o sun măcar la ieșirea din țară, am deschis agenda dar era doar ora 7 dimineața și apoi m-am gândit că sigur își va face multe griji pentru mine, cu atât mai mult cu cât era posibil să nu am internet la hotel și să pot ține legătura cu ea. Iartă-mă Maria, știu că tu ești bună și o vei face așa că deja mă simt mai bine la capitolul ăsta! Și n-aș fi vrut ca durerile de picior să se schimbe în dureri de cap nici pentru Mihai18!

Cineva de pe AFA a știut totuși de drumul meu, numele nu vi-l spun eu, dacă dorește o poate face aici dar îi mulțumesc mult pentru grija deosebită și telefonul de încurajare dinaintea plecării mele, plus că dacă pățeam ceva, avea cine să vă spună că n-am dispărut în ceața noastră ci a unui mare imperiu, în caz că locul ar fi contat cumva ????!

Dar peste toate am trecut, am vrut cumva să văd ce am învățat la școala AFA, dacă am citit bine articolele care m-au interesat, doar curând sper să-mi dau doctoratul, știți bine că am scris și când am luat bac-ul aici ????! Am citit și articolele despre obiectivele de vizitat, sunt câțiva colegi care au scris așa cum îmi place mie, îi voi aminti când voi scrie despre acele locuri pentru că au fost bune ghiduri, completate de Emilia și Selma cu mult profesionalism și dăruire.

Dacă ar fi să mă autoevaluez pentru această excursie, desigur că mi-aș da nota 8 fără să mă simt vinovată (sunt din generația care consideră că 10 este al lui Dumnezeu și 9 a profesorilor).

Ca o ultimă recomandare, dacă vă doriți să vedeți sau să revedeți Istanbulul, mergeți cât mai curând, nu amânați, nu puneți răul înainte! Este, trecând peste partea dezastrelor ce pot fi provocate de nebunia oamenilor, o zonă seismică importantă, așa precum Lefkada, unii știți deja că am scris anul trecut despre asta.

Telefoanele unora din grupul nostru au zbârnâit din noapte în urma unor știri false transmise de televiziunile românești despre recentul cutremur din zona de sud. Nu ne-a deranjat nici un cutremur, pe cei ce am dormit cu geamul deschis doar cântecul nocturn al muezinilor ne-a mai agitat puțin, în ultima dimineață fiind bun de ceas deșteptător.

Cum viața noastră este un drum în orb, pe care oricât de precauți am fi, nu o putem controla în totalitate - legenda prințesei din turn pe care am reascultat-o cu plăcere povestită de Emilia, este o bună dovadă - dacă vă doriți să pășiți prin Istanbul, faceți asta cât mai curând, acum, nu așteptați ca legenda lykaionului să se înfăptuiască ori sperăm noi, ba, nimeni nu știe, șansele sunt aceleași de a vă fi bine sau rău în Istanbul ca în orice stațiune de lux turcească, franceză, italiană, germană sau mai știu eu unde.

Dar, așa cum spune Leonard Cohen, există o fisură în toate prin care poate pătrunde o rază de lumină!

Vacanțe frumoase și împlinite!

Webmaster, te rog dacă se poate, youtube.com/watch?v= 6wRYjtvlYK0 Anthem / Leonard Cohen. Mulțumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 2819 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI