De la moschee și sandwish cu pește ... la stânci vulcanice și baloane cu aer cald

TIPĂREȘTE

Am aflat despre Cappadochia dintr-un serial turcesc (sa nu fiu rau și sa ii spun telenovela) și nu am mai avut nevoie de alte argumente pentru a ma convinge sa îmi fac bagajele și sa plec într-acolo. Dar am avut nevoie de ceva timp :) adică vreun an, an în care am mai oscilat intre Italia și Turcia, însă mi-a plăcut Assassin's Creed Revelations mai mult :)) Fiind prima mea excursie "adevarata", m-a atras mai mult occidentul, iar un tur Istanbul - Cappadochia începea sa sune tot mai bine.

Desi Cappadochia a fost punctul de plecare al acestui plan, nu puteam sa mergem în Turcia și sa nu vedem și Constantinopolul, cu apusul unic de pe malul Bosforului și siluetele umbrite alor câteva moschee (și sandwish-ul cu peste bineînțeles :))). Asa ca pana la urma ne-am hotărât la 6 zile în Istanbul și 4 în Cappadochia, mai exact în Urgup, un orășel de vreo 20.000 de oameni, care mi-a plăcut asa de mult mai ales ca nu colcăie de turiști (majoritatea merg în Goreme). Bun! Avem planul, acum mai trebuie sa ne și organizam. Și după ceva căutări pe net, am ajuns la varianta următoare : mergem cu avionul dus - întors Istanbul (aeroportul Attaturk), variantele fiind Turkish Airlines, Pegasus sau Tarom. Cel mai ieftin era cu Pegasus, însă avea 2 mari dezavantaje: pleca doar pe la 6 seara, ceea ce ne făcea sa plătim o noapte degeaba și ateriza pe aeroportul secundar al Istanbulului, Sabina Gockhem, de unde se ajunge mai greu în oraș, fiind pe partea asiatica. Cu Turkish Airlines nu aveam aceste 2 probleme, însă era cel mai scump asa ca am ales Tarom. Am plătit 252 Euro dus-intors pentru 2 persoane. Mai scump decât cu autocarul, care era 160 de lei de persoana, dar suna mai bine 50 de minute decât 12 ore :d. Am renunțat la principiul asta însă când a venit vorba sa mergem din Istanbul în Cappadochia și invers. Am găsit niște autobuze care circula noaptea și din Istanbul în Urgup și asa cu 70 de lire turcești de persoana (vreo 110 lei) am ales firma de autocare Metro (care cred ca e cea mai mare din Turcia) și asa am obținut avantajul unei zile în plus în Istanbul și una în Urgup, având autocarele la 9 sau 10 seara. Am avut și noroc de gazde de treaba la hotel și asa am putut sa ne plimbam toată ziua fără bagaje după noi.

Hotelurile le-am luat prin Booking; în Istanbul m-a interesat în mod special locația, asa ca am ales zona Fatih, hotelul Story House Istanbul fiind lângă Little Hagia Sofia și foarte aproape de majoritatea atracțiilor. E cam greu de găsit, nu apare nici pe google maps și după vreo ora de bâjbâie pe străzile deloc prietenoase turiștilor care trag trolere după ei (e plin de piatra cubica). Am luat un taxi, pe care am dat 15 lire după ceva negocieri și care ne-a dus maxim 3km (știam eu ca sunt pe aproape :)) și care ne-a lăsat pe acolo pe undeva prin zona, nici el nu știa adresa unde e hotelul și nici de înțeles cu el nu prea aveam șanse asa ca am coborât și am început sa cautam. Si parca dintr-o data tot ghinionul a dispărut și pe o strada înghesuită, singurul om pe care l-am găsit sa îl întrebam de hotel a fost exact camerista de la hotelul nostru, care nu știa engleza însă știa cum se numește hotelul la care lucrează, asa ca ne-a luat și ne-a dus înăuntru. Hotelul de afara arata destul de rău, nu avea numele afișat nicăieri... Însa camera a fost peste așteptări, de fapt arata ca în poze, de acolo fiind cam uimiți de exterior. Insă lăsând toate astea, odată ajunși în camera am avut și noi timp sa realizam ca eram în Istanbul. Iar muezinul din Moscheea din cartier ne-a făcut sa uitam cu totul de casa.

Pentru ca era cam 1-2 dupa masa iar noi eram treji cam de minim 24 de ore (bineinteles ca nu am putut sa adorm inainte sa plec spre aeroport :d), ne-am zis sa ne odihnim putin inainte sa iesim in imensul haos de afara. Dar nu am apucat sa ne adezam bine, ca si bate cineva la usa. Cand deschid, intra un barbat cu barba si brunet (asta sigur e turc) si cu o groaza de flyere in mana: "my friend... how are you... where are you from". Am aflat apoi ca era managerul hotelului sau ceva de genul... Si in scurta lui vizita, in care ne-a adus cheia si bonul (cu care ne-a dat ceva emotii pana si-a amintit ca ne-a retras suma completa cu o zi inainte), nu a uitat sa ne prezinte si nu stiu cate tipuri de excursii si tururi (foarte scumpe de altfel). In fine am scapat si de el... si putina odihna s-a transformat in vreo 3 ore de somn, dupa care am fost treziti de ceas, care a fost ajutat si de muezinul de la ora 5 :))

Si cand am iesit, am inceput sa luam stradutele la pas, cu o harta primita de la hotel in mana si cu un rucsac in spate. Si am pornit pe o straduta ingusta si aglomerata (de care aveam sa ne plictisim nespus in urmatoarele 6 zile). Insa la prima vedere am inceput sa o analizez. Si parca orice banalitate mi se parea interesanta. Eram inconjurati de niste blocuri vechi, majoritatea pareau parasite desi stiam ca nu erau, care la parter toate aveau cate un magazinas de prajituri, fructe si legume sau... Haine! In Istanbul, oriunde intorci capul vezi pe cineva care vinde haine. Dupa ce am fost acostati de cativa vanzatori deja ne-am obisnuit. Pe strada auzeai in cea mai mare parte masini claxonand, care de obicei cand se intalneau vreo 2-3 intr-o intersectie, era de ajuns sa blocheze strada vreo 15 minute, suficient cat sa ne mai scape de trotoar (care de obicei era ocupat de masini parcate sau... a-ti ghicit: vanzatori de haine). Oamenii isi vedeau insa de ale lor, fiind imuni la tot ceea ce pe noi ne fascina. Daca nu erai atent aveai sanse mare sa faci o baie cu apa murdara aruncata dintr-o galeata de undeva de pe un geam sau sa fi lovit de un cocean de mar venit de undeva dintr-un magazin :)) dar am avut noroc din punctul asta de vedere si nu am fost loviti nici de baietii care se chinuiau sa puna frana la carutul lor cu 2 roti cu care carau pachete imense (probabil cu haine dupa cum aratau) care le dadeau batai mari de cap pe strazile foarte inclinate ale Istanbulului. Apropo, trebuie sa va obisnuiti sa urcati si sa coborati strazi intruna. Dupa ce am mai hoinarit noi pe stradute si ne-am mai ajutat putin de harta, am ajuns in piata Sultanahmet, de unde am vazut pentru prima data de aproape cele 2 perle ale Constantinopolului: Moscheea Albastra si Hagia Sofia. Am facut cateva poze, ne-am mai holbat putin la femeile acoperita din cap pana in picioare carora li se vedeau doar ochii (celor care aveau soti ceva mai permisivi), dupa care ne-am luat cate un tavuk (un kebab cum s-ar zice la noi) si am plecat incet spre hotel. Am luato pe niste stradute inguste si dupa ce neam mai ratacit putin am dat de Little Hagia Sofia, dupa care am mai facut cam un minut pana la hotel.

A fost o zi frumoasa si interesanta, dar eram sigur ca cele ce vor urma vor fi tot mai interesante.

In ziua urmatoare ne-am trezit mult mai odihniti si cu mult chef de plimbare (vremea mereu buna de afara iti dadea o dispozitie placuta). Astazi aveam 2 obiective pe care ni le-am indeplinit: sa gasim o cafenea care oferea un peisaj superb asupra Bosforului si care nu, nu se numeste Pierre Loti :d Cafeneaua asta se afla in parcul... de langa palatul Topkapi si se numeste Setutsu. Aici am baut primul ceai turcesc, de care ne-am atasat foarte tare pe parcursul concediului si am admirat Bosforul cu cate un vas de croaziera care ajungea in Istanbul. Dupa ceva timp petrecut aici, am luat-o la pas catre podul Galata cu un singur gand: sandwish cu peste. Langa pod, de unde pleaca majoritatea feriboturilor, se gaseste un sandwish care te face sa nu il uiti prea curand: paineprospata, peste proaspat prins facut la gratar si cu ceapa. O reteta simpla cu un rezultat minunat. Costa 6 lire unul si il poti xumpara de pe una din barcile-magazin. Dupa ce am mancat prima data, ne-am luat cel putin cate odata in fiecare zi cand treceam pe acolo.

Urmatoarea oprire a fost la Suleymanie Mosche, mareata capodopera a lui Suleiman Magnificul si locul unde a fost ingropat. Are o arhitectura deosebita cu o curte interiara superba (si plina de turisti). Am intrat si in interior, am facut cateva poze (bineinteles ca maria a trebuit sa isi acopere parul) dupa care am plecat. Am mai hoinarit pe stradute si prin Spice Bazar dupa care am pornit incet spre casa. Eram putin obositi asa ca am luato pe ruta cea mai sigura si anume prin piata Sultamahmet, prin spatele moscheei albastre. Si asa ne-am stabilit obiectivul pentru urmatoarea zi: moscheea albastra.

In ziua urmatoare, dupa ce am facut mici cumparaturi de la un market din apropierea hotelului, am plecat spre Blue Mosche. Ajunsi aici, ne -am lovit de o coada imensa de turisti care asteptau sa intre, insa, spre uimirea noastra, mergea destul de repede. Exista si varianta mai jmechereasca sa nu stai la coada. Erau niste barbati care te abordau la intrare si iti cereau niste bani sa te duca direct inauntru. Dupa vreo 10-15 minute am ajuns la intrare, unde ne-am descultat, luandu-ne papucii in pungute si ne-an acoperit parul (dupa caz). Cand am ajuns inauntru, primul simt stimulat a fost cel olfactiv: ne-a intampinat un miros colectiv de... (ghiciti?? :))) sosetee! Ce-i drept, la cata lume era si la ce cald era afara, era aproape de inteles. Dupa ce am admirat interiorul si am facut niste poze, am iesit. Urmatoarea oprire a fost Basilica Cisterna. Este o incapere subterana care candva era rezerva de apa a orasului. Este foarte aproape de moscheea albastra si si mai aproape de Hagia Sofia. Am stat si aici ceva timp la coada dupa care am platit ibtrarea de 20 de lire de persoana si am intrat. Inauntru, era o racoare mai mult decat binevanita. La intrare se gaseau niste magazine de suveniruri si dupa ce treceai de ele erai lovit de imaginea unica data de zecile de coloane iluminate slab in intuneric. Dupa cum ma asteptam, a fost unul din cele mai interesante locuri vizitate in Istanbul. Dupa ce am traversat toata incaperea, trecand pe langa coloane, am ajuns la cea mai interesanta coloana care este atractia principala:medusa. Am asteotat ceva timp sa incerc sa fac o poza in care sa nu mai prind si nu stiu cati turisti, dupa care am iesit. Iesirea se face pe alta strada, insa destul de aproape si nu te ratacesti prea tare.

Ne-am dus apoi si ne-a mai plimbat printre strazi, am mancat un kebap si am mai pierdut vremea pana seara (faptul ca stateam 6 zile ne facea sa nu fim mereu in graba).

Era mereu placut cand ne intorceam in cartierul unde era hotelul, incepusem sa ne simtim ca acasa.

Urmatoarea zi era deja ziua 4. Incepusem deja sa iubesc Istanbulul si mai aveam inca 3 zile sa ne bucuram de el ceea ce era minunat. Ziua de azi era rezervata turnului Galata si unui alt obiectiv pe care il avem in orice oras mare in care mergem: Hard Rock Cafe. Am luat tranvaiul de la Sultanahmet (deja incepea sa se instaleze o durere de picoare la unul din noi) si am coborat dupa podul Galata. In tranvai o agloneratie obisnuita orasului, insa ne-am descurcat.

Ca sa ajungem la turn, trebuia sa escaladam un munte de stradute inclinate si pavate cu piatra cubica (asta fiind cauza durerii de picioare, in combinatie cu sandale cu talpa de o grosime milimetrica). Ajunsi la turn an ramas foarte incantat de el si mi-a amintit de curm ma urcam pe el in Assassin's Creed Revelations. De data asta nu puteam sa ma urc pe el, dar am urcat in el. Dupa ce am stat ceva la coada ca de obicei. Inauntru am urcat cu un lift vreo 7 etaje, dupa care am mai urcat un etaj pe scari pana am ajuns in varf, la balustrada care il inconjoara. De aici am avut pentru prima data privelistea de ansamblu a Istanbului istoric, pe care l-am batut la picior in zilele trecute. De aici se vedeau superb grupate cele 3 mari bijuterii ale otomanilor: palatul Topkapi, intins siinconjurat de copaci, Moscheea Albastra cu cele 6 minarete ale sala si nu il cele din urma Hagia Sofia, cu arhitectura sa romana si culoarea rosiatica. Totul se vede extraordinar de aici, Bosforul aglomerat plin de vase de toate marimile ne-a facut sa ravnim la o alta atractie Istanbulului: o croaziera pe Bosfor. Dupa ce am mai facut ceva poze ne-am luat adio de la turn si am inceput sa coboram stradutele inguste sper statia de tranvai. Am hotarat sa lasam Hard Rock Cafe pe ziua urmatoare si am luat tranvaiul 2 statii pana la Emynolu. Aici am inceput sa cautam un feribot care sa ne plimbe pe mare si spre surprinderea noastra am gasit unul care pleca in vreo 10 minute. Ne-am asezat frumos la coada si am avansat incet incet pana labarbatul care vindea bilete. Am platit 12 lire pe 2 bilete ceea ce m-a buvurat foarte tare ca nu am cumparat de la vanzatorii de excursii care erau peste tot si ale caror preturi incepeau cam de la 30 de euro de persoana. Ajunsi pe feribot, am cautat repede "cel mai bun loc" insa am fost putin dezamagiti sa vedem ca bancile erau proiectate in asa fel incat toti pasagerii stateau cu spatele la mare. Insa am gasit repede o solutie: ne-am varat picioarele printre barele balustradei si asta ne-a ajutat sa vedem prin alti ochi aceasta calatorie. Dar dupa ce neam gasit locuri si nean mai linistit putin dupa agitatia de mai devreme, ne-am dat seama ca nea lovit putin foamea (sau poate era mai mult gandul la sanwishul de peste) asa ca am fugit pana la barcutele plutitoare si am cumoart 2 sandwishuri. Intors la timp pe feribot, mian reluat locul iar cand vasul a plecat am uitat de tot si am "cazut" intro relaxare pe care nu o mai simtisem de mult. Croaziera asta a fost ca o oaza de liniste intrun oras atat de aglomerat si de galagios. Un city-break in Istanbul nu va fi niciodata cea mai relaxanta experienta, insa asa da mereu un concediu intr-o statiune la mare penteu a vedea din nou acest oras superb. Croaziera a durat cam o ora, o ora in care ne-am incarcat bateriile pentru inca 2 zile pe care avean sa le mai petrecem aici. Desi auzisem de agitatia de aici, am gasit ceva mai multa decat ma asteptam si asta ma facut sa ma bucur si mai tare ca dupa 6 zile in Istanbul aveau sa urmeze 4 zile in Cappadochia.

Incepand sa se intunece, am luato printre stradute, pornind incet spre casa. Pe strada, trecand pe langa un restaurant erai poftit inauntru, unii chelneri devenint chiar enervant de insistenti. Am luato ca de obicei prin Sultanahmet si intr-un final am ajuns la hotel.

Dimineata urmatoare, m-am gandit sa mai verific cate bilete mai sunt la autocarul care pleca spre capadochia si am ramas socat sa vad ca mai erau foarte putine. Ultina data cand verificasem erau destule, imi faceam griji ca nu se vand. Atunci am plecat direct spre Aksaray, de unde am luat metroul pana la Otogar, unde speram sa gasim un birou de vanzari al companiei Metroturizm de unde sa cumoaram bilete dus intors pentru Cappadochia. Am aflat de pe internet de firma asta si am tot urmarit pe site-ul lor cursele. Am ales varianta asta de transport din cauza a mai multor avantaje: calatoream noaptea, astfel nefiind nevoiti sa pierdem nicio zi petrecuta in Istanbul sau Cappadochia; pretul destul de bun 70 de lire de persoana un drum, ceea ce este ok avand in vedere ca distanta dintre istanbul si cappadochia este aproape egala cu cea dintre istanbul si bucuresti.

Ajunsi la Otogar, am fost usurati sa observam ca eram inconjurati de peste 100 de birouri ale mai multor companii de transport. Am descoperit ca in turcia eate foarte dezvoltat transportul cu autocarul, si ca multi prefera sa calatoreasca noaptea. Am gasit un birou si an fost foarte foarte usurati cand ne-am vazut cu biletele in mana. Ne-am inteles destul de greu cu cel de la bilete, insa nu mai conta.

Dupa ce am mancat cate un kebap (cel mai rau pe care l-am incercat) am plecat spre centru (centrul comercial). Azi urma sa mergem in sfarsit la Hard Rock Cafe, dupa care sa ne plimbam pe Istkilal Cadessi, strada cea mai de lux a Istanbulului, pe unde circula autenticul funicular celebrul Nostaljik Tramvay si care duce in piata Taksim. Am luat tranvaiul in directia Kabatas si dupa ce am coborat am incaput din nou sa urcam pe stradute in panta, pavate cu piatra cubica (dar ne obisnuisem deja :D). Ajunsi in Istkilal Cadessi, ne-am trezit intr-un altfel de Istanbul, unul mai modern si cu totul diferit de centrul vechi. Am inceput repede sa facem niste poze si curand a trebuit sa ne dam din calea funicularului tranvaiului, un fel de trenulet micut format dintr-un singur vagon, plin ochi de lume, cu niste copii care fugeau un urma lui si incercand sa se agate de el. Nu am vrut sa il luam pana in piata Taksim, trebuia sa parcurgem pe jos strada, insa nu am ratat ocazia de a face catava poze cu vedeta Istkilal-ului.

Am inceput apoi sa cautam Hard Rock Café-ul… stiam ca e prin apropiere si l-am gasit destul de repede pe o straduta perpenducilara cu bulevardul si am intrat entuziasmati in al 2-lea Hard Rock Café dupa cel din Bucuresti. La prima vedere parea mai mic decat al nostrum, insa avea si etaj unde nu am mai urcat (dar tot cred ca e mai mic). Era lume destula, la intrare era un mic shop cu produse Hard Rock Café. M-am bucurat sa vad ca un tricou costa in jur de 30 de Euro iar eu am cumparat de pe strada cu 10 lire turcesti :d. Insa asta mi-a adus niste “mustrari” destul de amuzante din partea unui barman, care s-a asezat cu noi la masa si am avut o conversatie de vreo 10 minute destul de interesanta: cand a aflat ca suntem din Romania de langa Castelul Bran, a inceput sa ne cam ia la misto legat de “cine a fost Dracula asta, ca voi romanii doar despre asta stiti sa spuneti” si ca vindem foarte mult imaginea asta. I-am spus:”Ok… insa Romania este o tara frumoasa, avem munti foarte frumosi… ”; ”... si in Turcia avem munti, poate chiar mai frumosi”) Incepea sa devina putin enervant, dar era simpatic si am mai discutat putin, apoi i-am zis sa imi aduca niste pliculete de zahar (sunt niste pliculete specifice Hard Rock Café) si pe care le colectionez. L-am rugat apoi sa ne face niste poze pe clasica scena din cafenelele Hard Rock (poza clasic intunecata) dupa care ne-am luat la revedere si am iesit din nou in aglomeratie.

Afara era foarte insorit, ca in fiecare zi de altfel si iti dadea o dispozitie numai buna de plimbare.

Am mai intrat prin unele magazine, ne-am mai holbat, Maria si-a cumparat niste oje, ne-am luat cate o inghetata si am ajuns in piata Taksim. Era destul de aglomerata, a fost greu sa gasim loc sa facem poze cu monumental de acolo din centrul pietei. Nu ne-am mai dus si in vestitul parc pe care Erdogan vroia sa il darame si sa faca un mall, fapt care a creat multe tensiuni in Istanbul cu un an inainte, avand loc multe revolte din aceasta cauza. Am luat-o incet inapoi si dupa ce am parcurs bulevardul in sens invers, am coborat si am de data asta am traversat podul galata pe jos, prilej minunat de a face cateva poze si de aici. Urmatoarea oprire, si din pacate cam ultimul obiectiv prestabilit pe care il avusesem si anume, cel mai mare mall al Constrantinopolului: Marele Bazar. Desi am citit si am auzit atat de multe despre el, eu, spre deosebire de Maria, nu aveam mari asteptari de la el in sensul ca acolo o sa imi golesc portofelul. Ajunsi acolo, am fost incantat sa observ cat de bine semana cel din Assassin’s Creed cu cel adevarat. Era un contrast aparte inauntru, o multime de culori si o multime de obiecte stralucitoare, bijuterii, vase traditionale, covoare, haine de piele, insa si multe “kitsch-uri” (de care mi-am cumparat si eu unul, si anume un tricou cu Bayern Munich). Asta m-a ajutat sa imi fac o parere despre marele bazar: desi este cu adevarat ceva special si unic in lume, fiind cel mai mare bazar intinzandu-se pe vreo 50 de strazi, dar fiind si cel mai vechi bazar din lume, nu m-a impresionat cu mai mult decat cu insemnatatea sa istorica. Tricoul pe care l-am cumparat l-am negociat la 35 de lire (de la 60) fiind mandu de prima mea negociere. Insa apoi, mai pe seara, pe cand ne plimbat prim Spice Bazar (un alt bazar cu mare traditie unde se gasesc tot felul de condimente), pe o straduta am gasit tricouri, la fel ca in grand bazar, si am fost putin surprins de faptul ca tricoul pe care mi l-am cuparat il gaseam aici cu 20 de lire. Deci marele bazar, din cauza ca este foarte faimos, are si preturi pe masura. Facandu-se seara, in drum spre hotel am poposit si la un restaurant, cedand insistentelor unui chelner (acolo la fiecare restaurant este cineva care te pofteste inauntru). Iar aici, vanzandu-ne ca ne si uitam la meniu, am picat in plasa. Atmosfera a fost insa placuta, am stat la o terasa care era o straduta perpendiculara strazii principale, pe udne trecea tranvaiul, insa era destul de intim si nu eram deranjati deloc de forfota de pe strada. Am lasat vreo 80 de lire aici... o suma nesemnificativa pentru vecinii nostii de masa as spune, niste pensionari nemti care pareau sa fie foarte fericiti. Este oarecum ciudat sa vezi asta, gandindu-te ca batranii de la noi nu fac decat sa stranga banii la ciorap, iar altii se plimba si se bucura de batranete. Asa sper sa ajung si eu :d.

Am stat vreo ora dupa care am pornit spre hotel, am ajuns destul de repede la Hagia Sofia, dupa care am cotit pe dupa Moscheea Albastra si cam in 15 minute eram in hotel. Era un sentiment tare ciudat, ultima seara pe care aveam sa o petrecem in Istanbul. Dupa 6 zile ajunsesem sa ma indragostesc pe deplin de acest oras, iar de atunci de fiecare data cand aud sau vad acest cuvant, mi se lumineaza fata. Insa nu aveam cum sa fim suparati pentru ca nu plecam acasa, ci plecam in urmatoarea Aventura, spre inima Anatoliei, in Cappadochia.

In urmatorul articol despre cum a fost in Cappadochia, impresii, recomandari si alte povesti amuzante :D

---

VIZUALIZĂRI: 2735 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI