Începe aventura, ajungem in inima tribului Dorze

TIPĂREȘTE

Gata de aici începe aventura adevărată în această fascinantă țară. Venise timpul să părăsim capitala țării Addis Ababa și să mergem în sud vest spre granița cu Kenya și Sudan, să descoperim triburi cu tradiții milenare, Aici în această zonă te întorci fară să vrei la originea umanității și vezi pe viu modul de trai al oamenilor de acum 2-3000 de ani! Extrem de interesant!

In această parte, pe diverse zone găsim membri ai triburilor hamer, dasenach, mursi, dorze, ari, afar ori conso. Unele triburi sunt mai evoluate altele trăiesc în condiții greu de imaginat pentru un orășean din Europa, de exemplu.

Fiecare trib în parte are particularitățile lui unii trăiesc în colibe mai sofisticate, alții au doar niște paie deasupra capului. Copiii de regulă umblă goi, iar la unele triburi adulti sunt pe jumătate dezbrăcați. În aceastăzonă din Etiopia simți cumva că te-ai întors în timp. Este efectiv o lectie de istorie pentru noi toți. Și mai realizezi ceva, căt de binecuvântat ești că te-ai născut în România, o țară din Europa, chiar așa cum e țara noastră cu bune, cu rele. Când revii în țară nu mai vezi cu ochi atât de critici toate nerealizările de la noi. Africa nu are cum sa nu te schimbe.

Dar să începem povestirea! Aveam avion la ora 10 spre Arba Minh o mică localitate din sudul țării. Am plecat de la hotel la ora 8,30 cu mașinile puse la dispozitie de conducerea acestuia. Fiind o cursă locală nu trebuia să fim din timp la aeroport. Ne-am luat biletele și ne-am îndreptat spre gates de unde pleca avionul.

La un control de securitate unde ne verifica biletele de avion, pe cine credeți că a reținut ofițerul de securitate? Hai că nu vă țin în suspans. Firește pe mine! M-a luat la interogatoriu: de unde sunt, unde merg, cu ce scop, ce ocupatie am? Cerberul de la securitate era de neînduplecat. I-am dat toate detaliile cerute, i-am spus că suntem un grup ce vrem doar să vizităm țara el nu și nu. Mi-a mai cerut un alt act de identitate, bine că aveam buletinul la mine. Într-un final fără nicio explicatie mi-a permis accesul. Nu pot sa spun că m-au luat transpirațiile, dar mă gândeam eu așa de ce peste tot sunt luat de suspect? Am așa o față fioroasă? Probabil că da! =))

Zborul până la Arba Minch l-am efectuat cu o companie locală Ethiopian și a decurs fără incidente. Spre deosebire de Austrian care nu ne-a servit cu nimic aici am primit un sandwich vegetal și câte un pahar de suc, asta cu toate că zborul a fost foarte scurt, a durat doar o oră.

Am aterizat cu bine pe mini aeroportul din Arba Minch. Era singurul avion de pe pistă, iar bagajele ne-au fost aduse cu căruciorul si ne-am ales fiecare bagajul personal. Unul din cele mai exotice aeroporturi pe care am fost, întrecut doar de următorul aeroport de pe care am decolat spre capitală.

Aici deja era Africa adevarată. Am trecut rapid cu toții la tricou si pantaloni scurti. La ieșirea din aeroport eram așteptați de un sofer plus un ghid pentru următoarea parte a călătoriei noastre. Ne-am urcat bagajele pe acoperișul microbuzului si am purces la drum. Prima oprire am făcut-o chiar în orasul Arba Minch pentru alimentare cu bere. Era extrem de cald afară și trebuia musai să ne hidratăm.

Apoi am mers preț de cateva zeci de kilometri pe niște drumuri grele pentru rinichii noștri, până la malul lacului Chamo. Aici ne aștepta un nene cu Kalashnikovul pe umăr plus câțiva barcagii. În copaci am văzut prima familie de maimuțe din acest sejur.

Ne-am îmbarcat cu toții in bărcuțe și am purces la navigatie pe lac. Bărcile nu erau rele, doar că băncuțele nu aveau spătar și mai erau și încărcate la capacitate maximă. Așa am mers preț de vreo trei ore, cât a durat drumul dus întors. Am admirat ceva păsări, incomparabil mai putine ca la noi in deltă. Am stat la soare, ne-am bronzat, am râs, am glumit. După vreo oră și jumătate de navigat am tras la mal unde am văzut doi crocodili imenși. A început o adevărată sesiune de fotografie. Eu am stat cuminte la locul meu, de crocodili sunt sătul de câți am văzut pe Amazon, in Goa, dar mai ales la Malaga.

După ce s-au liniștit fotografii amatori, am luat-o pe drum înapoi. Chiar în apropierea locului în care ne îmbarcasem, am dat de o familie de hipopotami, care îsi mai scoteau din când în când capul la suprafață. Ei da, asta era ceva foarte interesant. Este vorba de animalul care face anual cele mai multe victime omenești in Africa peste leu ori leopard. Am făcut și io poze, da mai mult de jumătate de cap de hipopotam nu am reusit să prind. Experiența traită este neprețuită. Se stie că este un animal masiv, foarte puternic, care are capacitatea să se ridice din apă și să răstoarne barca. Adevărat e că a noastră era destul de mare, poate nu putea să o răstoarne, dar o putea lesne avaria. Asta-i Africa adevărată, asta-i pohta ce-am pohtit.

Dupa aceste experiențe ne-am întors în orasul Arba Minch unde am mâncat de prânz la o terasă foarte faină cu multă verdeață. S-a mâncat foarte bine la acest restaurant, asta cu toate că ne-au mai incurcat comenzile. Poate o să scriu si de acest local.

Drumul a contrinuat prin sate tradiționale, pe cărări de munte. Nu mai erau mulți kilometri de parcurs, dar drumul arata ca după război așa că abia când se însera am ajuns în zona tribului Dorze. Ghidul ne-a întrebat dacă vrem întâi să ne cazăm si apoi merem in sat. Toți am răspuns la unison merem in sat cât mai este lumină.

Aici am dat de o casă dorze tradițională pregatită special pentru turisti. Se vedea clar acest lucru. Dorze este de departe cel mai evoluat trib din câte am vizitat in Etiopia. Casele dorze au forma de stup de albine și sunt înalte de șapte metri. Am întrebat de ce sunt atât de înalte? Ei bine se pare că onor casele dorze scad cu câțiva centimetri in fiecare an din pricina termitelor. Deci într-o viață de om termitele îti pot hali două sau mai multe case. Interesant, nu?

În interior este un spatiu de luat masa în jurul focului. Focul se aprinde într-o vatră chiar în mijlocul colibei. Nu au coșuri de fum, acesta iese pe unde poate prin acoperisul de paie. Evident la u moment dat este foarte posibil să se facă un fum sa-l tai cu cuțitul. În partea dreaptă este patul unde doarme toată familia, iar vis a vis în partea stângă este un țarc unde dorm animalele, caprele sau văcuțele. Explicația lor pentru acest lucru este că ajută la încălzirea căsuței. Ceva corect! Decât să dai banii la gaze...

După ce am vizitat casa a venit o fată ce ne-a aratat procedeul prin care gătesc injer pâinea-clătită-lipie sau ceo fi făcută din făină de teff, plantă ce se găsește doar pe aceste plaiuri. Apoi cei mai bătrâni din grup, am fost îmbrăcați în haine tradiționale dorze. Niște șalvari croșetati plus o piele de leopard și o suliță. Ne-au înarmat! Cei din tribul Dorze sunt recunoscuți ca țesătorii Etiopiei și au niște modele foarte colorate. O să vedeți în poze. Nu am scăpat până nu mi-am cumpărat și eu o asemenea pălărie multicoloră.

Dar să revenim. Ghidul nostru era chiar fiul șefului tribului, iar după moartea bătrânului va deveni șeful tribului. Era un om educat, deținător de licență în inginerie, dar în loc să profeseze a ales să rămână în continuare alături de trib. Veti vedea mai departe că acest lucru este și foarte profitabil.

Deci ne-am pus la masă cu fiul șefului tribului. Noi cei trei bătrâni din grup eram ajutoarele șefului tribului și ne-am pus la sfatul bătrânilor. Întâi ne-au omenit cu niste injera și cu niște sosuri locale. Am gustat, dar doar așa de complezență, nu ne-au dat pe spate. Apoi am fost serviți cu țuică locală făcută din 7 ingrediente. N-am reținut din ce, am reținut doar că era nașpa și a trebuit să bem mai multe pahare. Eram inițiati de șeful tribului cu un strigăt războinic ioioiioiiiii și noi trebuia să răspundem în cor ioioioioioiiiiiiiiiii! Apoi luam o dușcă de țuică. Ei bine asta s-a repetat de mai multe ori, până ne-am ametit.

Afară se întunecase de-a binelea și am fost conduși în fața casei. Aici ne așteptau într-o liniște deplină vreo două sute de persoane îmbrăcate în alb, marea majoritate femei. În mijloc era un imens foc de tabară. Cum ne-au văzut a început distracția.

Femeile mai învârstă stăteau pe scaune și cântau și aplaudau, iar cele mai tinere la dans. Și am dansat și am chiuit. Poze nu prea am, pentru că eram cu treabă în mijlocul petrecerii. Mai făceam câte o poză cu o fată căreia îi dădeam 10 birr. Acestea încercau să-i ascundă, dar erau niște babe vigilente, care le urmăreau și le luau banii. Toți banii trebuiau să ajungă la șeful de trib.

La sfârșitul spectacolului ne-a cerut și nouă bani pentru comunitate. Asta cu toate că-i făcusem vânzare bună la prețurile lor ridicate, nenegociate. A dat fiecare după posibilități, pentru comunitate. Apoi șeful de trib a făcut un adevărat circ, a numărat banii în fața tuturor și le-a spun sătenilor suma colectată și ce urmează să facă cu ei pentru comunitate. Mi s-a părut un pic dictatura, dar poate ei se guvernează după alte reguli.

Afară se înnoptase, se făcuse frig eram la peste 3000 de metri altitudine așa că era timpul să mergem spre spațiul de cazare. Doar că acesta era sus pe munte, iar mașina nu mai putea urca. A trebuit să urcăm pe jos preț de vreo jumătate de oră. Problema era că eram destul de obosiți, da și de băuți.

Aici sus era un lodge dorze construit special pentru turiști. Dar despre cazare o să vorbesc în articolul următor! A urmat un somn odihnitor în niște condiții spartane.

satul Dorze este situat sus pe munte, într-un cadru natural de excepție!

Dans, tuică, cântece, veselie, cum să nu fie bine?

---

VIZUALIZĂRI: 1017 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI