ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.08.2010
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Baia Mare
ÎNSCRIS: 14.08.10
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
AUG-2009
DURATA: 14 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
86.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Vacanta in Croatia - 2009

Ilustrație video-muzicală

TIPĂREȘTE

Cateva sfaturi pt vacanta in Croatia:

In primul rand, nu plecati fara pasaport, Croatia nu este in UE, deci este nevoie de el.

Intrarea in tara se face lejer, nu se sta mult la vama. Intrarea pe autostrada se face apasand un buton care declanseaza emiterea unui bon cu locul intrarii pe autostrada si determina ridicarea unei bariere. Bonul va fi scanat la iesirea de pe autostrada. Se poate plati in euro. Nu depasiti viteza legala.

Noi ne-am cumparat din benzinarie harta tarii. Cu benzina puteti alimenta la orice pompa, preturile sunt similare, un pic mai scumpa ca la noi, dar nu cu mult.

Cu cca 30 km inainte de Zagreb, am parasit autostrada si ne-am cazat intr-un motel oarecare: 30 euro fara mic dejun, camera curata, lenjerie de pat impecabila, terasa cu flori, baie cu apa calda, loc de parcare in garaj.

Autostrada se plateste, este impecabila, rapida. O varianta fara cost ar fi soselele obisnuite, f bune, pe care ar fi bine sa le folositi doar daca nu sunteti grabiti. Pana la Zagreb (cei 30 km) am mers pe o asemenea sosea pt a vedea cum arata satele lor.

Am vizitat capitala in cateva ore, are cladiri frumoase, vechi dar renovate, muzee, terase, fantani arteziene, parcuri ingrijite, cu platani batrani, nimic spectaculos, dar totul frumos si orasul merita vizitat. Parcarea in toata Croatia se face in peste 90 % contra cost si nu va recomand sa va lasati masina pe cine stie unde, am vazut multe masini parcate neregulamentar ridicate si am inteles ca amenda este usturatoare. Noi am lasat masina in parcarea unui mall din centru, tot contra cost, desigur. De acolo am coborat pe o strada plina de terase si am ajuns la punctul de informare turistica de unde ne-am luat harta orasului vechi. Incercati sa schimbati euro in kune in Zagreb (curs avantajos cum am prins acolo nu am mai gasit) sau in orase mai mari, gen Split. In statiuni este cursul mult mai dezavantajos. Cazarea se plateste lejer in euro.

In centrul Zagreb-ului se afla piata de legume-fructe. Am mancat acolo pe o terasa traditionalii cevapi, care seamana cu micii nostri si se servesc in lipie sau la farfurie cu cartofi prajiti, f gustosi. Au obligatoriu alaturi o pasta de ardei si o ceapa alba sau rosie delicioasa si deosebita de cea care se gaseste la noi, mai putin iute si mai putin puturoasa. Puteti sa va luati din piata si fructe. Berea este destul de scumpa si nu prea buna, nu este punctul lor forte, in schimb vinurile sunt bune si nu chiar scumpe. Berea mai buna este Karlovacko (putin peste un euro in supermarket). Va sfatuim, daca sunteti bautori mai ales de bere, sa o luati de acasa impreuna cu apa minerala, care este de asemenea destul de scumpa.

Amatorilor de supa le spunem ca o servesc in cesti (mananca f putina supa) si costa cca 2 euro, in schimb felul principal este in jur de 10 -12 euro si este f consistent. Un mixed grill a insemnat un carnat in mat de oaie, un gratar de porc, un piept de pui, 2 cevapi, cartofi prajiti, ceapa, pasta de ardei (10-12 euro).

Va recomandam sa le gustati branzeturile si sunca cruda uscata, gen prosciuto, cumparate din piata. In fiecare oras, fix in centru, se gaseste cate o asemenea piata.

Restaurantele din statiuni ofera peste (dorada este minunat), fructe de mare, scampi (o minilangusta destul de scumpa, 4 bucati minunat gatite si de la care se mananca doar corpul au costat in insula Krk cca 40 euro, dar a fost cea mai fina mancare servita in Croatia), scoici, pizza, paste, carne de oaie pe care o prepara f bine etc. Unele restaurante ofera desertul din partea casei, dar nu sunt specialisti in asa ceva. Am mancat strudel si prajituri bune in Split. In schimb, inghetata de pe strada la cornet este extraordinara si are toate aromele Pamantului, cca 4 kune (cam 0, 6 euro).

In rest, puteti cumpara din supermarketurile lor (“Konzum” de ex) salamuri, branzeturi (nu sunt asa de bune ca cele din piata, dar sunt mai ieftine), lapte, dulciuri, paine, fructe etc.

De la Zagreb, am plecat pe autostrada spre Parcul national Plitvicka si ne-am oprit intr-o localitate mica dar f frumoasa, Slunj. Cazare: 25 euro pt camera cu mica bucatarioara, baie. Nu ratati cea mai frumoasa parte a localitatii, urmarind de pe sosea undeva jos in dreapta, caderile de apa si morile de lemn, chiar la intrare. Faceti dreapta pe un drum care coboara spre ele. Pensiunile sunt tot acolo si de asemenea restaurante unde se serveste pastrav proaspat si f bine pregatit. Va sfatuiesc sa nu va cazati la Plitvicka pt ca este mult mai scump si ratati atmosfera romantica seara din Slunj.

Spre Plitvicka plecati devreme, noi in jur de ora 9.00 am fost acolo. Mai tarziu se aglomereaza si caldura umeda devine epuizanta. Incaltaminte comoda, pelerina de ploaie (noi nu am prins ploaie, dar de obicei ploua) si rezistenta fizica. Va recomand intrarea pe poarta A si traseul lung, care include si o plimbare cu vaporasul. Parcarea se plateste. 2 bilete de intrare si parcarea au costat in jur de 40 euro.

De la Plitvicka, am plecat pe autostrada catre Brela, o statiune pe Riviera Makarska, relativ scumpa si batraneasca pt cei care sunt amatori de dans in cluburi de noapte, cu terase putine unde seara se statea la coada pt un loc la masa. Insa inainte de intrarea in statiune, se face la dreapta un drum ingust care coboara spre un golf frumos, un pic exclusivist, in care fac plaja cei cazati in cele 4 pensiuni de deasupra golfului. Pensiunile nu se regasesc pe internet, reprezinta o afacere de familie si daca doriti sa stati acolo este necesara rezervarea, noi dupa 22 august am gasit camera doar printr-un noroc si doar pe perioada limitata, 40 euro camera cu 2 paturi fara mic dejun. Apartamentele sunt cu siguranta mai scumpe. Rezervarea se poate face la numarul de telefon trecut pe pliantul postat pe site-ul “am fost acolo. ro” de “turistro”. Unele pensiuni asigura si micul dejun si cina.

La intrarea in fiecare statiune, localnicii stau cu cartonase de oferta de cazare, “sobe”, asa ca puteti alege. In Brela erau de asemenea, dar noi ne-am dorit f mult sa stam in golf. Riviera Makarska este plina de pini in care traiesc un fel de greieri care canta toata ziua daca este vreme frumoasa. Noaptea, din fericire, tac.

Noi am fost in perioada sfarsit de august-inceput de septembrie 2009 si am prins 14 zile de canicula. Seara am mers cu haine f subtiri si nici nu am simtit ca este seara. Apa este insa destul de rece, nu are valuri decat f rar (de obicei in insule sunt valuri), are culori superbe, galbui, verde, turcoise, albastru... este cristalina, iar plajele sunt cu pietricele lustruite, nu cu nisip, dar nu conteaza absolut deloc acest aspect.

Prima cumparatura a fost reprezentata de umbrela de plaja, luati-v-o de acasa. La pranz nu am stat oricum pe plaja, dar chiar in orele permise pt plaja sanatoasa, este necesara umbrela. Cumparati-va de acolo papuceii specifici, seamana cu tenisii, dar au o talpa cu bulinute ce le cresc aderenta pe pietrele din apa. Da, veti intra cu ei in apa. Nu am intalnit arici de mare decat langa o insula nelocuita unde apa era impecabil de curata si linistita, am inteles ca asa o agreaza. In rest, nu am intalnit. Gonflabile luati-va de acasa, acolo sunt destul de scumpe si parca sunt mai confortabile pt plaja cu pietris. Dimineata, in golf venea barca ce vindea fructe, cam scumpe insa.

Nu ratati croazierele din Brela. Noi am optat pt una pe insula Brac, la plaja Bol, care este una dintre cele mai frumoase ale Croatiei. Inscrieti-va numai pt o insula, pt ca nu este timp pt a vizita mai multe, si cu cca 2 zile inainte pt a putea opta pt meniul pescaresc sau de carne de porc/pui. Erau croaziere si catre insula Hvar. Noi am prins un vas plin de tineri, am primit vin si suc la discretie, supliment de peste si la intoarcere o muzica antrenanta pe care a dansat tot vasul.

Ajunsi in Brac, am fost lasati cateva ore sa vizitam oraselul si sa facem plaja. Nu apelati la taxiurile pe apa ca nu sunt necesare, mergeti pe jos pt a va bucura de tarabele cu suveniruri; faceti cam 20 minute pana la plaja. Plaja Bol este superba, apa are valuri inspumate, si in jurul ei este plin de iahturi si mici corabii incantatoare. Plin de surferi si iole.

In alta zi am mers la Podgora si apoi la Dubrovnik, nu este autostrada decat o bucata din drum. In rest, se merge incet pe soseaua de pe Coasta Dalmatiei. Privelistea este splendida. Luati-va pasapoartele, aveti de trecut granita cu Bosnia Hertegovina.

Ajunsi in Dubrovnik, mergeti prima data pe zidul ce incojoara cetatea, pt ca circuitul este superb si accesul se face mi se pare pana la ora 16.00. Masina se lasa in doua parcari imense cu plata situate in apropiere de orasul vechi.

Noi am mancat mai ieftin si f bine in Stone, in peninsula Peljesac, la intoarcerea spre Brela. Dorada excelent preparata.

La recomandarea gazdelor croate din Brela, am plecat spre insula Pag, cu peisaje spectaculoase, legata de coasta prin pod. Plaje frumoase, dar unde se ajunge cu autobuzul sau masina (se plateste parcarea sau biletul de autobuz). Insula este plina de tineri si de discoteci (in statiunea Novalja) unde se danseaza toate stilurile de muzica, distractie maxima. De asemenea, pot fi inchiriate biciclete pt vizitarea insulei. Cazare 50 euro + mic dejun intr-un hotel din perioada socialista, f putin modernizat, dar noi seara nu am gasit altceva.

Am plecat apoi spre Split si Trogir, nu le ratati pt vestigiile romane si arhitectura venetiana splendida. Schimb valutar bun in Split, o piata f frumoasa si bine aprovizionata.

Am plecat spre insula Krk unde se ajunge parcurgand un pod care se plateste. Am prins cea mai frumoasa cazare, un apartament cu baie, bucatarie, dormitor, living si terasa, 40 euro/noapte. Toate cazarile asigura loc pt masina (care altfel trebuie lasata in parcare cu plata, acelasi sistem ca la autostrada, buton, bilet, bariera, plata la final) si taxa de statiune.

Plaja din Krk nu este grozava, v-o recomand pe cea din Baska, f frumoasa, dar aglomerata, insa oraselul Krk este minunat de romantic seara. Stradute inguste, magazine cu souveniruri, felinare cu lumina portocalie, artisti ambulanti. Mancare excelenta la restaurantul de langa turnul cu ceas.

Am optat pt croaziera pe langa insula Plavnik (maluri abrupte si spectaculoase de calcar), apa minunata, plaja pt 2 ore intr-un golf cu apa plina de stele de mare si arici de mare, deci atentie), un drum inot pana la grota albastra si apoi tot unul inot pana la Golden Beach. La fel, masa pe vas, peste sau ceafa la gratar (inscriere cu 2 zile inainte pt a alege meniul), salata de varza, suc, vin, grapa.

Dupa 2 saptamani, ne-am intors acasa. Nu uitati sa cheltuiti toate kunele din timp, in localitatea din apropierea granitei efectiv nu aveti unde sa le mai cheltuiti.

Vacanta frumoasa!


[fb]
---
Trimis de felix in 14.08.10 21:39:53
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în CROAȚIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4515 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (felix); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Zagreb
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 7500 PMA (din 13 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

romanitzaa
[14.08.10 22:23:30]
»

Eu personal iti multumesc pentru aceste informatii, imi sunt extrem de utile pentru vacanta ce urmeaza sa o fac in luna septembrie in Croatia.

Felicitari pentru modul cum ai prezentat toate aceste experiente!

Primul vot vine de la mine!

celeste
[14.08.10 22:26:40]
»

Felicitari un rw. util, f. interesant. Felix spune-mi si mie te rog la distractie si relaxare de ce ai dat doar 50% pt. ca daca am citit bine la un moment dat ai scris ca existau destule discoteci? Si sa inteleg ca ati plecat la plesneala, adica v-ati orientat la fata locului? Cat ati platit autostrada?

webmaster77
[15.08.10 07:56:52]
»

review mutat in sectiunea similara celei create, deja existenta pe site: "DE-A LUNGUL SI LATUL CROATIEI", sters noua sectiune.

webmaster13
[15.08.10 09:05:32]
»

Sper sa placa melodia atasata vine cu un SB

felixAUTOR REVIEW
[15.08.10 11:03:36]
»

Multumesc. Excelenta decizia cu septembrie, preturi mai mici, mai usor de gaist cazare, temperaturi mai suportabile.DRum bun!

felixAUTOR REVIEW
[15.08.10 11:12:53]
»

Pt celeste: Numai in Novaljia (Pag) era asemenea distractie, in rest nu. Pe vasul care ne-a dus la insula Brac era o muzica de doi lei. Noroc de poloneze care au cerut alta muzica si atunci a inceput distractia cu dans. Da, am plecat numai cu informatiile culese de pe internet si o schita de traseu pe care oricum am mai modificat-o ulterior.

Nu mai retin suma cheltuita pe autostrada, noi oricum am parasit-o din cand in cand pt a merge si pe soseaua de pe coasta. Oricum, in jur de 50 euro.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
felixAUTOR REVIEW
[15.08.10 11:16:33]
»

Imi pare rau ca din graba am trecut la cadrul natural apreciere de 90%.Pt Croatia as trece 200 %!

webmasterXY*
[15.08.10 11:28:15]
»

200 n-avem; am înlocuit cu 100, maximum cât e permis...

felixAUTOR REVIEW
[15.08.10 11:31:28]
»

Stiu, numai am glumit.Este o tara minunata ca peisaje si nu numai.

oxy*
[15.08.10 13:00:59]
»

De la intrarea in Croatia -prin Ungaria, pana la Opatija (Rijeka) am platit fix 96 kuna (un curs de 7,25 kuna/euro). Mai precis este cam 4,5 euro/100 km. Daca esti mai in graba, merita toti banii - 300 km ii faci cam in 3 ore cu opriri cu tot, pentru ca se merge lejer si constant cu 130 km/h

ancamariagadea*
[15.08.10 19:13:01]
»

Review-ul excelent, pozele...fara cuvinte! Felicitari!

felixAUTOR REVIEW
[13.09.10 22:19:07]
»

Le multumesc tuturor celor care au votat si au vizualizat comentariul.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
celeste, felix, oxy*, romanitzaa
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Croația:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.05038595199585 sec
    ecranul dvs: 1 x 1