Pe firul Ariadnei... descoperind estul Cretei

TIPĂREȘTE

Bună din nou. Îmi fac datoria şi va avertizez că urmează un articol lung :) Cine nu are răbdare să citească, nu mă supăr dacă o face pe sărite. Ştiu că scriu destul de rar dar când mă apucă cheful nu mă pot opri, deci, să pornim...

Am aşteptat această vacanţă cu multă nerăbdare, rezervarea fiind făcută încă din octombrie anul trecut. Ne era dor de Grecia şi lunile treceau încet, înnebunitor de încet.

A venit şi sfârşitul lunii august şi în sfârşit ne-am pregătit de plecare. Destinaţia noastră : Creta – Malia. Aşa că mi-am luat soţul din dotare şi pruncii (una bucată 11 ani şi altă bucăţică 6 ani) şi am plecat spre Otopeni de unde zbura charterul nostru. Cu ochii încă lipiţi de somn la ora 5.30 dimineaţa ne prezentăm frumuşel la ghişeul de check in bodogănind în gând agenţia care ne-a chemat în aeroport cu 3 ore înainte de decolare. De unde să ştim bieţii de noi că vom sta la o coadă de 20 de minute la control bagaje şi alte 40 de minute la control paşapoarte? Zborul lin şi frumos, decolarea s-a făcut la timp iar avionul a fost plin ochi, nu rămăsese nici un loc liber. Ajungem pe aeroportul din Heraklion unde ne-a întâmpinat un vânt puternic şi cald care ne-a făcut să ne întrebăm ce fel de concediu vom avea după o aşa întâmpinare.

Transferul către hotel a decurs rapid în 40 de minute am fost deja la Malia la hotelul Dessole Malia Beach. Despre acesta voi scrie un review separat căci este un hotel superb.

Din prima zi ne-am hotărât să închiriem o maşină pentru 3-4 zile pentru a descoperi mai mult din această minunată insula. Aşa că din prima seară am ieşit în centrul staţiunii şi am luat la rând centrele de închirieri maşini. Am avut primul şoc, preţurile! Nu mă aşteptăm să coste aşa mult după ce citisem în alte reviewuri că o maşină se închiriază cu 25-30 de euro/zi. Da, poate o maşină micuţa pentru 2 persoane, dar noi fiind 4, iar „ micuţul meu soţ „ având o înălţime de 1.98 m nu încăpea în orice maşină. Am intrat în 4 agenţii rent-a-car şi preţurile pentru o maşină gen Ford Focus sau VW Golf variau între 55 şi 70 euro/zi. Asta e, înghit în sec, tai de pe listă parfumurile pe care aveam de gând să mi le iau din duty free la întoarcere şi batem palma pentru un VW Polo model 2015 cu 50 euro/zi. Maşina surprinzător de încăpătoare şi de „ nervoasă „ s-a dovedit a fii alegerea potrivită pentru zilele ce urmau. Am preluat maşina seară cu rezervorul plin ¾ (nu am înţeles de ce nu plin??? dar o fii şi asta o tehnică de-a grecilor). Aşa că dimineaţă la ora 9 am pornit să descoperim puţin din Estul Cretei.

Ziua 1: Palatul Knossos şi plaja cu palmieri Vai

Pe o zi ce se anunţa toridă, cu harta în mâna reuşim să ne rătăcim la intrarea în Heraklion motiv de bombăneli din partea consortului că ce fel de copilot sunt eu :) Regăsim într-un final drumul spre Knossos urmărind un autocar care normal nu putea merge decât acolo, pe principiul „ toate drumurile duc la Knossos „. Bună şi logică asta feminină câteodată! Parcăm maşina în parcarea gratuită (pe jumătate plină) şi ne punem frumuşel la coadă. Ai mei prichindei când au văzut coada au început să miorlăie că mai bine renunţăm decât să stăm 2 ore la rând. Eu nu şi nu, am venit aici să va „ culturalizaţi „ aşa că aveţi răbdare că uite mai avem puţin şi intrăm. Noroc că mergea repede, erau 4 ghişee deschise şi în aproximativ 15 minute am intrat. Tariful 15 euro/adult şi surpriză mare : copii gratis pe timpul vacanţelor şcolare. Situl arheologic e impresionant prin mărimea lui, peste tot sunt panouri cu explicaţii, totul foarte bine conservat şi pus la punct. Dar inamicul principal a fost căldura, era un soare teribil mon chére şi nici un pic de umbră.

Şi acum despre Knossos : cu toţii am auzit de legenda minotaurului şi am asociat acest loc cu ea. Dar nu am ştiut până acum de exemplu că este considerat cel mai vechi oraş din Europa, datând din Epoca Bronzului şi că a fost capitala Cretei Minoice. Prima aşezare a fost distrusă în anul 1700 I. Hr. dar a fost reconstruit un complex mult mai grandios în loc. A fost deteriorat de mai multe cutremure fiind afectat inclusiv de erupţia vulcanică care a distrus şi Insula Santorini în anul 1450 I. Hr. Redescoperit de Sir Arthur Evans, acesta a început lucrările de restaurare după anul 1900, lucrări care continuă şi astăzi.

Conform mitologiei greceşti, palatul a fost proiectat de arhitectul Dedalos. Se spune că palactul era aşa de complex încât nimeni nu a găsit vreodată ieşirea. Cel care a comandat palatul a fost Regele Minos care apoi l-a ţinut prizonier pe arhitect pentru a se asigura că nu va dezvălui planul palatului niciodată nimănui. Dedalos a construit aripi de lemn pentru ca el şi fiul său Ikaros să poată zbura de pe insulă. Dedalos l-a avertizat pe fiul său nu să zboare prea aproape de soare, deoarece ceara cu care a lipit aripile s-ar topi. Dar Ikaros, tânăr şi impulsiv cum era, a zburat tot mai sus până când razele soarelui au topit ceara de pe aripi, acestea s-au dezlipit, băiatul a căzut în mare şi a murit. Tot în mitologia greacă labirintul a fost locuinţa Minotaurului, iar mulţi asociază palatul Knossos cu legenda lui Theseus şi uciderea Minotaurului.

Gata, destul cu istoria, dacă v-am plictisit săriţi de partea asta :).

Şi o mică anecdotă : în piaţă centrală mă pun la o coadă (aşa e românul, unde vede o coadă hop şi el). Stau cu răbdare să îmi vină rândul să văd Sala Tronului, în spatele meu discuţie între 2 domnişoare de pe plaiuri mioritice : „ Fată, uite-te la ăla ce barbă are, şi-o fi uitat aparatul de bărbierit acasă... Da’ pe aia cu pălăria ai văzut-o? Parcă are un castron pe cap... Uită-te ce roşii is ăia, bieţii de ei, parcă îs nişte raci, etc... ” Şi aşa au ţinut-o cam 15 minute până am intrat în clădire, îmi ziceam în gând : dacă zic ceva şi de mine să vezi ce şi-o aud :) Intrăm în clădire, scot aparatul, fac poze la care iar le aud : Fată, dar ce vedem aici? Că am uitat să văd ce scrie la intrare? La care eu mă întorc, le surâd angelic şi le zic : e Sala Tronului... Şocate, mă întreabă : înseamnă că aţi auzit tot ce am vorbit? „ Of course că da”, în gândul meu, nici aici în Creta nu scap de bârfe şi comentarii???

Plecăm de la Knossos toropiţi de căldură şi avem surpriza să vedem că parcarea s-a umplut până la refuz. Atunci realizez câţi vizitatori are Palatul într-o zi şi rămân cu o uşoară strângere de inimă când mă gândesc câte vestigii istorice avem şi noi acasă dar insuficient restaurate şi promovate din păcate.

A doua parte a zilei o dedicăm plajei cu palmieri Vai amplasată în nord-estul insulei.

După o binemeritată masă de prânz, propun familiei o excursie până la plaja Vai, despre care citisem aici pe AFA. Cei mici încep să facă mofturi, nazuri că mai bine stăm la piscina hotelului, eu nu şi nu, am dat atâţia bani să închiriem maşină, măcar să profităm, aşa că la drum. Plecăm pe la ora 14.30 de la hotel pe traseul Agios Nikolaos - Sitia, sperând că vom ajunge la ora 4 la Plaja Vai. De ajuns am ajuns, dar la ora 5, drumul şi peisajul până acolo sunt atât de superbe încât am tot oprit pentru poze. E o altă Creta, sălbatică în toată splendoarea drumului de coastă care şerpuieşte de-a lungul mării. Am avut parte de priveliştea mării învolburate care parcă dorea să înghită tot ţărmul, se repede cu furie şi se sparge în stâncile aflate la picioarele noastre, aş fii stat ore în şir să mă bucur de spectacolul naturii dar ai mei erau tot cu hai-hai înainte şi la drum. Citisem şi văzusem zeci de poze cu Vai Beach dar nimic nu m-a pregătit pentru impactul vizual pe care l-am avut când am ajuns la plajă. Palmieri înalţi de 4-5 metri pe sub cupola cărora înaintezi pentru a rămâne fără cuvinte în faţă acestei minunăţii. Plaja Vai a fost decorată cu Blue Flag şi este arie protejată încă din anii’80. Se spune că aici găseşti cea mai mare pădure de palmieri crescuţi în mod spontan din Europa. De îndată ce păşeşti aici ai impresia că te afli într-un loc exotic, o plajă tropicală undeva departe. Setul de 2 şezlonguri şi umbrela era 7 euro iar după ora 5 plăteai 5 euro pe set. Noi am ajuns aproape la ora 5.30 dar nu a mai venit nimeni să achităm şezlongurile. Nisipul e auriu, fin, iar intrarea în apă puţin abruptă. Bătea un vânticel subţire aşa că ne-am aventurat doar o dată în apă, apoi ne-a dispărut curajul. Deşi mă asteptasem să găsesc aici o mare mai caldă, apa a fost mai rece decât la noi la hotelul din Malia. La câţiva zeci de metri de mal se găseşte o insuliţă formată din mai multe stânci, a fost foarte fotografiată, o adevărată vedetă! În dreapta plajei, urcând câteva zeci de scări se află şi punctul de belvedere de unde poţi vedea plaja în toată splendoarea ei. Am citit, am făcut castele de nisip şi zeci de poze. Ne-am bucurat de această zi superbă petrecută împreună într-un cadru de vis.

Şi aici o mică anecdotă (că nu mă pot abţine): după 2 ore care au trecut prea rapid, decidem să plecăm. În parcare o gheretă unde se vindea porumb fiert, 2 euro bucata, scump dar mare şi buuunnnn. Normal că nu scap de copii cărora trebuie să le cumpăr 2 ştiuleţi de cucuruz fiert. Îmi cad ochii pe pancarta din josul tarabei unde scria preţul şi stupoare : scria mare în română PORUMB FIERT. L-am întrebat pe nenea care vindea, un bătrânel grec la vreo 70 de ani ceva în română dar... nimic. Am vorbit cu el limba gimnastică până la urmă şi i-am zis ce are scris pe tăbliţă (o fii ştiut sau nu e un mister ). De altfel plajă era plină de conaţionali de-ai noştri, când mi-a atras atenţia piciul mai mare că aude peste tot vorbindu-se în română i-am zis că i se năzare. În momentul în care am fost înconjuraţi de 3 tinere speranţe care făceau un photo shooting cu halatele în vânt şi debitând expresii pur mioritice, nu am mai avut nici un dubiu. Am căinat în gând biata limba română şi m-am întors la cărticică mea de plajă de 1000 de pagini :)

Ziua 2 : Platoul Lasithi

Că să ajung aici trebuie să mă întorc în seara precedentă când pe drumul de întoarcere de la Vai Beach, pe sutele de serpentine pe care am fost, roţile maşinuţei noastre fluierau îngrijorător. Ajunşi în parcare al meu soţ studiază roţile dreapta faţă şi decretează : trebuie făcut unghiul de fugă, uită-te şi tu, au ieşit sârmele afară! În gândul meu bombăneam : parcă tu ai fii mecanic să te pricepi aşa de bine :). Aşa că dimineaţă la ora 9 fix ne prezentăm la agenţia de unde închiriasem maşina. O chem pe agentă afară îi arăt roţile şi încerc să îi explic în engleză că trebuie făcut unghiul de fugă (chiar, cine ştie cum se traduce asta în engleză are o bere de la mine :)). După multe gesticulări şi cu ajutorul unei alte colege italience care şi-a dat seama ce vrem să spunem, după ce a încercat să ne convingă că merge şi aşa (exact ce-i spusesem alui meu că vor zice grecii) au văzut că nu au sorţi de izbândă cu noi, că românul nu şi nu, că nu se simte în siguranţă să conducă aşa maşină mai ales că urma o zi de haladuiala prin munţi, aşa că ne propune să ne dea în ziua respectivă o altă maşină, un Ford cabrio, care în mod normal costă 80 de euro/zi. Dar schimbul era doar pentru ziua respectivă urmând să aducem maşina seara inapoi şi să recuperăm Polo-ul reparat. Superb, nu, ar zice unii, să conduci o decapotabilă, ce poate fi mai frumos? Ei uite că nu e chiar aşa, mai ales când ai 2 prichindei în spate şi mergi la munte unde e muuult mai rece, ba mai şi picură... Aşa că am fost nevoiţi să acoperim decapotabila pentru binele şi liniştea familiei.

Platoul Lasithi e amplasat la aproximativ 900 de metri deasupra nivelului mării şi e celebru prin cele aproape 5000 de mori de vânt care mai există în ziua de azi, majoritatea încă funcţionale. Podişul Lasithi este o câmpie fertilă înconjurată de munţi cu înălţimi între 1500 şi 2100 de metri, o adevărată grădină gigantică irigată prin apa pompată de morile de vânt. Aici s-au descoperit urmele unei civilizaţii minoice datând din neolitic, apoi după epoca română zona a trecut sub control veneţian. Când turcii au cucerit Creta, aici a existat un adevărat nucleu de rezistenţă. Astăzi, în jurul podişului regăsim 17 sate, ai căror locuitori se ocupă în special cu agricultura, meşteşugurile şi turismul.

Drumul din Malia spre Lasithi a fost o splendoare chiar dacă la un moment dat soarele şi-a ascuns faţa după nişte nori cenuşii şi a început o ploaie mocănească. Plecasem de dimineaţă cu 2 obiective în minte : să cumpăr ulei de măsline de casă şi să mergem la Lasinthos Eco Park. Acest Eco Park e o Creta în miniatură, un concentrat de Creta :) Găseşti aici ateliere de meşteşugărit (tâmplărie, atelier ceramic, broderie, prelucrarea plantelor aromatice, război de ţesut cum aveau bunicii noştri, cazan de ţuică :)), o mică bisericuţă şi un mini-zoo pentru copii cu animale de curte (raţe, găini şi ce or mai cotcodăci printr-o ogradă). În atelierele de meşteşugărit poţi învaţă să faci diferite forme de lut, era o localnică care te ajuta şi îţi arăta cum să foloseşti roata olarului. Al meu pitic mare şi al meu soţ au vrut neapărat să îşi demonstreze abilităţile aşa că nu am plecat de acolo până nu au meşteşugit o oală şi o vază de flori care normal că s-au spart după ce am ajuns acasă … Apoi la atelierul de tâmplărie a luat al meu dalta în mâna şi nu s-a lăsat până nu a meşterit o lingură de lemn foarte reuşită, de se adunase lumea pe lângă el ca după urs când au văzut ce iasă din mâinile lui (bine, nici eu nu le-am spus că al meu consort de meserie e sculptor în lemn, de ce să le fac sânge rău :)). Am vizitat atelierul de broderie, unde era plin de ştergare ţesute şi brodate, aşternuturi de pat cu cipcă cum am primit de la bunica mea când m-am măritat şi pe care le păstrez cu sfinţenie. Acest Eco Park e făcut în ideea de a descoperi puţin din tradiţiile locului, de a vedea cum trăiau locuitorii în trecut, recomand tuturor celor care ajung în Creta să încerce să viziteze acest loc. Nouă ne-a plăcut mult şi am petrecut o dimineaţă întreagă acolo, chiar dacă locul nu e mare nu ne-am plictisist deloc. Intrarea costă 4 euro/persoană dar când am intrat nu era nimeni la casă iar când am ieşit după vreo 3 ore băiatul care încasa banii ne-a spus : nu, voi nu trebuie să plătiţi! Probabil a văzut că ne-am simţit foarte bine şi ne-am bucurat de fiecare minut petrecut acolo.

Dacă la dus am luat-o prin Neapoli şi Zenia, la retur am ales o altă rută care ne-a scos în Stalida. Norocul nostru că am ales această ruta deoarece pe drum, în unul din satele lor, Krasi, am găsit şi ulei de măsline de casă :). În acest sat ne-am oprit să vedem un arbore străvechi şi vestigiile romane.

Cuvântul Krasi înseamnă vin, dar satul nu produce vinuri notabile. Krasi este cel mai cunoscut pentru apa sa, ceea ce este destul de evident în piaţa centrală. Pe o parte a piaţetei este Megali Vrisi (Fântâna Mare), încorporată în deal. Acesta este un sistem de apă publică existent încă din antichitate, umplut de izvoare locale, care alimentează bazinele de apă de peste 2000 de ani.

Apeductul care a alimentat cu apă oraşul roman Lyttos (la aproximativ 20 km distanţă), a avut principala sursă de apă colectată de la Krasi. Acest apeduct avea aproape o jumătate de metru lăţime. Localnicii şi turiştii se opresc încă aici pentru a bea apă, care este pură şi foarte rece. La câţiva metri este o spălătorie publică cu un şir de bazine de piatră, unde sătenii îşi spălau hainele. Apa din Krasi este importantă pentru viată plantelor din această vale, în special platani, copaci care au nevoie de o mulţime de apă. În piaţa centrală vizavi de fântâna publică este un platan enorm, cu ramuri masive şi frunziş dens care acoperă întreaga piaţă. Circumferinţa trunchiului este de aproximativ 24 de metri! Vârsta estimată a acestui uriaş este de 2400 de ani şi este cel mai mare copac din Creta.

La baza acestuia se găseşte o tăbliţă care m-a impresionat prin mesajul transmis :

“Thinking, Knowledge and Beauty met together many years ago in the many leaves of the platanos tree in Krasi. Humanity, Prosperity, Justice and Freedom were moving like wild branches inside those leaves. ”

Spuneam că am luat şi ulei de măsline, am găsit în faţa unei căsuţe o bătrânică care vindea ulei de măsline cu 6 euro litrul (am luat 3 l şi mi l-a lăsat cu 15 euro) şi miere. M-a rugat să le gust, avea pregătit în acest sens un castronel cu ulei de măsline cu oregano şi separat pâine prăjită pentru a proba uleiul. De câte ori merg în Grecia, Spania sau Italia nu vin acasă fără ulei de măsline, mărturisesc însă că acesta a fost cel mai bun cumpărat de 15 ani încoace.

Am plecat de pe Platoul Lasithi fără regrete că renunţasem la o zi de plajă şi mult mai bogaţi sufleteşte.

Ziua 3 : Insula Chrissi

După ce cu o seară înainte am recuperat maşinuţa închiriată de la reparat, am plecat dis de dimineaţă spre Ierapetra, punctul de plecare al croazierelor de o zi pe insula Chrissi. Compania care organizează aceste croaziere a monopolizat piaţa, o călătorie cu unul dintre cele 4 vase ale lor costă 25 euro/adult şi 12 euro pentru copil peste 3 ani. Doar cei mici până în 3 ani au gratuitate. Am citit că mai găseşti şi alte variante de transport cu ambarcaţiuni rapide ale localnicilor, dar nu am găsit nimic sub 25 de euro. Mi-am făcut un calcul rapid, 2 adulţi şi 2 copii = 74 de euro, scump dom’le, scump! Mi-am zis că dacă pot negocia ceva, bine, dacă nu adio croazieră, mai bine hoinărim cu maşina pe coasta sudică şi ne oprim pe o plajă oarecare. După ce în 4 agenţii diferite mi se dăduse aceeaşi oferta de preţ, la a 5-a agenţie domnişoara de acolo mi-a propus să îl trecem pe cel mic ca fiind de 3 ani şi să nu plătim pentru el. Cum să-l declar de 3 ani când el are 6 şi jumătate? Bine, e mai subţirel el, dar chiar să-l fac de 3 ani? M-a asigurat că nu o să-şi dea nimeni seama şi dacă îmi cere paşaportul pentru el cineva să declar că l-am lăsat la hotel :). Bun, luăm biletele, achităm 62 de euro şi mergem în port pentru îmbarcare. Biletul respectiv e valabil pe oricare din vasele lor care pleca la un interval de 20-30 de minute unul de celălalt. La urcarea pe vas achităm o taxa de 2 euro/pers (eco taxa) şi prezentăm biletele. Îi spusesem soţului să ia copilul în braţe să nu îşi dea seama cei de la control că e mai înalt decât un copil de 3 ani (parcă aia ar fii proşti...) Când vede biletul gratuit pentru cel mic imediat m-a întrebat : câţi ani are copilul? Aproape 3 zic eu repede, învăţată de fata de la agenţie! Aveţi paşaportul lui? Nuuuu, l-am lăsat la hotel că nu am ştiut că vom avea nevoie... Bine, treceţi :)

Traversarea a durat 45 de minute şi vasul a fost plin. De la bar se puteau cumpăra diferite băuturi, fructe sau dulciuri, la preţuri măricele.

Insula Chrissi este protejată ca o "zona de o frumuseţe naturală intensă" prin programul „ Natura 2000” şi găzduieşte cea mai mare rezervaţie de cedru libanez crescută în mod natural din Europa. Majoritatea arborilor au o vârstă medie de 200 de ani şi o înălţime medie de până la 7 metri, unii dintre copaci având chiar 300 de ani vechime şi o înălţime de 10 de metri. Nu e o insula mare, abia atinge 7 km în lungime şi maxim 2 km în lăţime. Nu există apă potabilă pe insula şi totul e de o ariditate copleşitoare.

După debarcare am urmat indicatorul cu Golden Beach pentru a ajunge la cea mai celebră plajă a insulei. Înaintam greu prin soarele arzător, nici un pic de umbră şi nisip... mult nisip, alb şi foarte fin, parcă eram în deşert. Noroc că pe unele porţiuni există o cărare formată din traverse de lemn pentru a uşura înaintarea. În capătul cărării ni se dezvăluie o privelişte de vis : o plajă lată şi cu acelaşi nisip alb şi fin pe care venisem şi cu o culoare a mării dumnezeiască. Culoarea apei trece prin tot spectrul de albastru, de la bleu la turcoaz şi apoi indigo. E de nedescris!

Primul şoc l-am avut când am văzut preţurile la şezlonguri : 15 euro/setul. Aşa că am scos prosoapele din dotare şi ne-am aşezat pe nisip, chinuindu-ne să le fixăm cu pietre pentru a nu le smulge vântul. Între timp soţul a plecat să exploreze insula pentru a găsi o plajă unde nu bătea aşa tare vântul. Al doilea şoc l-am avut când am intrat în apă. Nu ştiam de ce piticul meu nu intră în apă decât cu picioruşele, misterul s-a dezlegat când m-am aventurat şi eu în minunea albastră : aş exagera să zic că erau pietre la intrarea în apă, erau stânci de-a dreptul, peste care escaladai ca să ajungi apoi la porţiunea de nisip de pe fundul mării. Am reuşit să ne julim cu toţii, unii mai puţin alţii mai mult :) aşa că în urma unui mic consiliu de familie soţul decretează : gata, mergem pe altă plajă, traversăm doar insula şi în 10 minute suntem acolo, am văzut eu un golfuleţ frumos aproape de port, nu e departe. Bunnn, ne înhăţăm calabalâcul şi la drum, prin acelaşi soare şi aceleaşi dune de nisip în care se afundă piciorul până la glezne. Cele 10 minute s-au dovedit a fii aproape 30 :) dar fericirea e maximă când ajungem la golful respectiv. Ce credeţi că găsim şi aici la intrarea în apă? Pietre, da, exact, pietre :) Să mor de nervi, după ce-i trag alui meu o boscorodeală în toată regulă că m-a cărat cu copii 30 min prin deşert ca să găsesc tot pietre, găsim în final la capătul plajei o porţiune de 10 metri unde nu erau pietre ci doar nisip fin. Ei, aici ne-am petrecut restul zilei înotând şi prajindu-ne la soare. Nicăieri nu am văzut o apă mai limpede cum era aceasta de aici, de la 2-3 metri vedeai orice firicel de nisip de pe fundul apei. După 4 ore petrecute aici, moleşiţi de căldură o pornim spre vas, înaintând cu greu prin nisipul fierbinte. În port avem ultimul şoc : nu mergeau duşurile (normal, nu?) aşa că plini de nisip şi cu apa sărată uscată pe piele ne urcăm la bord pentru returul în Ierapetra.

Insula îţi lasă o senzaţie de ireal, de la plaja gen Caraibe la dunele deşertice din centrul ei. A fost o zi frumoasă şi o experienţă inedită. Dar zău că vântul ăla deşertic şi ariditatea de acolo parcă te fac să o iei puţin razna :)

Revenim în Malia, alimentăm maşinuţa pentru a o preda centrului de închirieri şi facem calculul : 150 euro închiriatul maşinii pe 3 zile, 18 euro benzină pentru Ford şi 28 euro motorină pentru VW. Am văzut multe locuri, am cunoscut zeci de oameni frumoşi. Dacă a meritat? Pe deplin!

Nu cunoşti o ţară stând 7 zile la un hotel cu all inclusive şi neieşind din resort. Nu-i simţi parfumul şi nici gustul, nu-i cunoşti oamenii dacă nu ieşi să te amesteci printre ei.

Iubesc Grecia prin toţi porii mei şi dacă ar fii să descriu această minunată ţară într-un cuvânt acesta ar fi... albastru.

Ελλάδα, σας ευχαριστώ... για να σας! Grecia, iti multumesc... pentru ca esti tu!

*** rog daca se poate atasati piesa "De ginete" de Elli Kokkinou

---

VIZUALIZĂRI: 9762 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI