GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Creta – vacanță la superlativ, pentru a doua oară
Anul trecut ajungeam pentru prima dată pe tărâmul cretan și după un prim sejur petrecut acolo promiteam că ne vom întoarce deoarece nu am reușit să vedem decât partea de est și ne doream foarte mult să ajungem și în vestul insulei, iar acum, după cel de-al doilea sejur, Creta a reușit să ne ajungă atât de tare la inimă încât sunt absolut convinsă ce ne vom întoarce pentru a descoperi și alte locuri minunare, dar și pentru a le revedea pe cele care ne-au surprins și impresionat.
Scurtă descriere a drumului până în stațiunea Adelianos Kampos unde am fost cazați: am zburat cu o cursă charter aparținând Aegean Airlines de pe Otopeni, beneficiind de un orar excelent astfel încât pe la ora 13:00 eram deja în Chania.
Aeroportul din Chania este mult, mult, mai mic decât cel din Heraklion și în renovare, însă partea "cool" o reprezintă faptul că am putut vedea "parcate", dar și decolând avioanele militare (MIG-uri cred…) aparținând bazei NATO de acolo. Transferul a durat aproape 2 ore, fiind ultimii "debarcați" din autouz. Partea bună a fost că am mai prins o jumătate de zi la plajă.
Încă din prima seară am decis să rezolvăm cu închiriatul mașinii, mai ales că eram în plin sezon și nu știam dacă o să găsim ușor o mașină mică, așa cum ne doream. Anul trecut făcusem rezervarea on-line, din țară, anul acesta am zis să rezolvăm la fața locului. Am avut noroc și am putut rezerva o masină mică, un Kia Picanto nou, cu numai 9.000 km parcurși, pentru 4 zile, de la firma de închirieri care își are sediul chiar la Hotelul Stella Katrin.
(cu mașina): Rethymno – Fortezza, Spili, Mănăstirea Preveli, Preveli Palm Beach
Pe la 8 și un pic am plecat spre Rethymno. În mod normal nu ar trebui să dureze mai mult de 20 minute până ajungeți în oraș, dar până am alimentat cu benzină și până ne-a amețit minunatul nostru GPS prin zona veche a orașului s-a făcut aproape de ora 9. Am lăsat mașina într-o parcare cu plată – 3.5 euro (dureros, știu), dar am zis să fie în siguranță și am pornit, la pas, spre Fortezza. Când am ajuns lângă cetate am constatat că acolo erau locuri de parcare suficiente și gratis. Dar, asta e, din greșeli învață omul. Citisem de locurile acestea de parcare, dar cum GPS-ul din dotare nu reușea să ne aducă la locul specificat ne-am asumat pierderea.
La ora 9:00 se deschide Fortezza și am fost primii clienți pe ziua respectivă (4 euro biletul). Construcția a fost începută de către venețieni în 1573, iar în anul 1646 este cucerită de către otomani, care au ridicat în incintă o moschee. Pe lângă monumentele pe care le găzduiește în interior, Fortezza oferă și o priveliște spectaculoasă asupra orașului și asupra mării. Noi am petrecut o oră bună în interior, fiind destul de mare.
Al doilea obiectiv pentru prima zi de excursii l-a reprezentat satul de munte Spili, situat la numai 27 km sud de Rethimno. Satul este renumit pentru fântâna venețiană cu capete de lei, de unde curge apă de izvor. Locul este foarte popular, plin de turiști. Vis-a-vis de fântână se află câteva terase. Noi am poposit pe una dintre ele, unde am servit un delicios suc de portocale cretane și un cataif.
După ce ne-am tras sufletul și ne-am răcoit la Spili am continuat excursia spre sud, următorul obiectiv fiind Mănăstirea Preveli. Drumul trece printr-un canion superb, unde există locuri special amenajate pentru amatorii de fotografii.
Înainte de a ajunge la mănăstire ne-am oprit și la monumentul ridicat în cinstea celor care au luptat în Cel de-al Doilea Război Mondial în timpul Bătăliei Cretei (1941).
Poarta era închisă, însă am reușit să facem poze și din exterior.
Am ajuns în jurul orei 13:00 și am fost anunțați la poartă, după ce am plătit taxa de 2.5 euro și am primit fusta obligatorie, că la ora 13:30 mănăstirea se închide pentru pauza de masă. Imediat după intrare, pe stânga, se află muzeul mănăstirii și un mic magazin cu obiecte bisericești, suveniruri și chiar produse alimentare proprii.
Pentru că nu am avut foarte mult timp la dispoziție am pornit spre Preveli Palm Beach. Înainte de a ajunge la mănăstire, drumul se bifurcă: în dreapta (înainte) spre mănăstire, iar în sânga (în jos) spre plajă. Sunt foarte bine semnalizate ambele obiective.
Ajunși în parcare, am plătit taxa de 2 euro, bănuți care sunt folosiți pentru restaurarea mănăstirii și, înfometați fiind, l-am întrebat pe băiatul de la taxare dacă jos, pe plajă, este vreo tavernă. Răspunsul a fost clar: NU, singura tavernă era cea de lângă parcare. Ok, atunci să mergem la tavernă. Priveliștea este absolut minunată, prețurile normale, iar mâncarea delicioasă.
După un prânz copios am pornit și noi spre plajă. Din capul locului trebuie să spun că nu e un drum ușor, e chiar dificil, la coborâre trebuie să fii atent în permanență cum calci pe pietre (în nici un caz să nu vă aventurați pe acolo în șlapi deoarece riscați să vă răniți), plus vântul care sufla foarte tare, plus căldura insuportabilă.
Chiar dacă plaja și mai ales pădurea de palmieri este incredibil de frumoasă și pentru noi a meritat tot efortul, nu recomand drumul celor cu probleme cardiace - la urcare am crezut că o să imi "sară" inima din piept . Când am ajuns la bază, ce să credeți? SURPRIZĂ! Terasă, unde se servea și mâncare!!! Dar, băiatul ne-a spus că nu mai există nici o tavernă jos, iar aceea clar nu era o tavernă
Locul era plin ochi cu turiști, unii veniți pe jos alții în croazieră, două amabarcațiuni fiind acostate în zonă. Plaja este ok, nici prea-prea, nici foarte-foarte din punctul meu de vedere, însă pădurea de palmieri formată în jurul râului care se varsă în Marea Libiei este de vis și merită tot efortul depus pentru a ajunge acolo.
(cu mașina): Falasarna, Argyruopoli
Știind că avem de parcurs mai bine de 100 de km până la Falasarna am pornit pe la ora 8, iar la 10 fără un pic am reușit să ajungem la Falasarna. Drumul este pe autostradă până la Kissamos, dar nici de acolo în continuare nu este un drum greu de parcurs. Priveliștea dinspre deal, în coborâre spre plajă, îți taie respirația, însă nu se compară cu priveliștea de pe plajă.
Plaja Falasarna a reușit să mă impresioneze profund. La ora aceea nu era nimeni pe plajă, așa că, pentru câteva zeci de minute acel paradis a fost numai pentru noi. Culorile apei sunt incredibile și chiar dacă nu am crezut până nu am văzut cu ochii mei, există nisip roz Am plătit 6 euro pentru două șezlonguri și o umbrelă și am petrecut câteva ore bune acolo. Prânzul l-am servit la o tavernă situată deasupra plajei – Galasia Thea – mâncare foarte bună, dar care se servește numai după ora 13:00 fiindcă numai atunci termină gătitul.
La întoarcerea spre stațiune am făcut un scurt ocol spre Argyruopoli, un sat de munte situat în apropiere de Rethimno, cunoscut drept un centru de excelență culinară cretană. Din păcate nu am rămas să luăm cina acolo deoarece se întuneca, iar drumul e un pic mai dificil, îngust și cu serpentine și nu am vrut să riscăm cu mașina închiriată. Însă, am văzut tavernele care sunt situate lângă niște mini-cascade cu apă de munte, ceea ce este inedit, într-adevăr. Pentru că era ora cinei, am văzut venind foarte multe autocare care aduceau turiști.
(cu mașina): Vrisses, Frangokastello, Mănăstirea Arkadi
Vrisses este o localitate situată la numai 29 km de Rethimno, înspre Chania, care are în centrul său un parc cu fântâni arteziene. Ajunși acolo dis-de-dimineață ne-am putut bucura, din nou, în liniște și de acest loc și am savurat o minunată înghețată Ben and Jerry's care se vindea la o terasă din parc.
Drumul spre Frangokastello nu este unul tocmai ușor, dar nici imposibill (multe serpentine). De la Vrisses am pornit spre Hora Sfakion și cu un kilometru înainte de a ajunge acolo am făcut stânga spre Frangokastello.
Pe o căldură imposibilă am reușit să vizităm fortificația (preț bilet 3 euro), dar a meritat. Am pornit apoi spre plajă și ne-am oprit la primele șezlonguri care ne-au ieșit în cale. Am stat vreo 2 minute și am fost tare dezamăgiți de cum arăta plaja, cu pietricele… poate și impresia după Falasarna.
Am hotărât să mergem un pic mai în dreapta și bine am făcut. La doar câțiva zeci de metri parcă era cu totul o altă plajă!!! Nisip fin, apă incredibil de limpede și spre fericirea mea mult mai caldă decât la Falasarna, plus priveliștea cu castelul în spate. Preț 2 șezlonguri și o umbrelă – 6 euro.
Prânzul l-am luat la terasa Milos situată în apropiere, mâncare foarte bună, mai ales că aveau specialități din pește. La ora 15:00 a început să bată un vânt foarte puternic încât nu am mai reușit să stăm la plajă, vântul te "biciuia" practic, așa că am decis să mergem la Arkadi.
Mănăstirea Arkadi se află la numai 20 km de Rethimno și este un obiectiv care nu trebuie ratat. Pe lângă faptul că este deosebit de frumoasă, mănăstirea este un simbol al rezistenței cretane împotriva dominației otomane, în timpul revoltei din anul 1866. Pentru că am ajuns în jurul orei 18:00 unele obiective erau închise (cum este osuarul, de exemplu) cu toate că mănăstirea e deschisă pentru vizitare până la ora 20:00. Și aici am achitat un bilet de 2.5 euro.
(cu mașina): Situl arheologic Gorthyna, Zaros, Matala
Pentru ultima zi de plimbare cu mașina am decis să vedem două obiective noi, situl de la Gorthyna, satul Zaros și să revedem Matala, care ne-a plăcut tare mult anul trecut și care ne era în drum.
Situl de la Gorthyna se alfă la câțiva kilometri de Mires înspre Agia Deka. Nu este un sit foarte mare, dar este deosebit de bine conservat, lucrări de restaurare fiind în derulare și acum. Prețul unui bilet a fost de 4 euro. Imediat după intrare este amenajată o zonă cu statui romane, iar un alt obiectiv important îl reprezintă zidul pe care a fost inscripționat Codul de legi de la Gorthyna.
După ce am terminat cu Gorthyna am pornit spre Zaros. Drumul este de la Gorthyna spre Mires și se face dreapta în localitatea Ambelouzos. Aici am poposit lângă un lac populat cu niște păstrăvi obezi fiind amenajată în zonă o tavernă. Liniște și atât…
Anul trecut am ajuns la Matala în timpul festivalului hippie, ceea ce a făcut ca zona să fie plină cu lume. Și acum zona a fost super populată, am găsit loc de parcare în zona special amenajată lângă plajă (alți 2 euro) dar, abia am mai reușit la ora 15:00 să ochim două șezlonguri libere.
Prânzul l-am servit la taverna Sirtaki, unde aveau (în sfârșit!) o supă de pește. Apa a fost minunată, însă devine adâncă foarte brusc, iar nisipul nu este tocmai fin. Am folosit papucii speciali. La finalul zilei am mers să vizităm și mormintele romane – preț bilet 3 euro. Nici aici nu vă recomand să vă aventurați în șlapi.
(cu autobuzul): Rethymno – portul și orașul vechi
În ultima zi în Creta am luat autobuzul din stațiunea Adelianos Kampos (1,4 euro biletul) și am mers până în orașul vechi, de această dată seara, când circulația este numai pietonală pe străduțele înguste pline cu magazine și taverne. Atmosfera este incredibilă! O forfotă continuă, multă, multă lume, însă o experiență minunată. Prețurile pentru suveniruri au fost mult mai mici față de cele din stațiune. Pe lângă ședința de shopping (suveniruri, miere direct de la producători, ulei de măsline, dulciuri tradiționale…), am reușit să vedem celebra Fântână Rimondi și Portul vechi.
Chiar dacă a fost un concediu activ, în total parcurgând aproape 1000 km cu mașina, am reușit să ne încărcăm bateriile datorită locurilor minunate pe care le-am văzut, iar Creta a reușit să ne surprindă, încă o dată. Singurul semn de întrebare este acum care insulă grecească se va putea ridica la acest nivel, sub aspectul numărului de obiective care pot fi vizitate într-un sejur de 7 zile. Rămâne de văzut, am la dispoziție un an să mă documentez sau, de ce nu, ne vom întoarcem în Creta…
Trimis de Cleopatraa in 07.09.15 17:03:26
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Cleopatraa); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mi-a plăcut mult cum ai scris: un articol bine structurat şi cu informații folositoare!
Creta se află pe lista mea pentru următoarele sejururi. Dacă tu ai fost de două ori, înseamnă că într-adevăr este frumoasă şi se merită.
Felicitări pentru acest review şi vacanțe frumoase oriunde ai merge!
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@Cleopatraa: Foarte frumoasa vacanta, foarte frumos povestita! Si pozele fac demonstratia completa. Pentru mine si multe informatii folositoare am gasit in impresiile tale, mai ales ca, desi am "mirosit" un pic Creta anul asta, prin primavara, mai vreau!
@gettyy - Multumesc mult gettyy! Da, Creta este incredibilă și nu cred că exagerez când spun asta. Sper să ajungi cât mai repede acolo și să citim impresiile tale.
@crismis - Mulțumesc pentru aprecieri! Am încercat să scriu un review care să cuprindă atât lucrurile care m-au încântat și care mi-au făcut vacanța mai frumoasă, cât și informații utile pentru cineva care vrea să ajungă acolo. Cel puțin așa mi se pare corect: să folosești informația de pe site, dar și să oferi, la rândul tău, din experiența acumulată.
@Cleopatraa -
Un articol care mie personal mi-a placut, urmaresc cu interes Creta si impresiile de aici.
Ideea principala care s-ar impune accentuata este urmatoarea:
Una saptamana este definitiv din nou prea putin, ati avut o vacanta hiperactiva, practic timp de relaxare nu ati avut decat sporadic.
Daca ati avut asa o experienta minunata in precedentul sejur nu v-a preocupat o extensie la doua saptamani, diferenta din punct de vedere material este la mai putin de 30% fata de o saptamana, trasportul este cel mai costisitor. Clar principalul factor este sa si dispui de zilele libere necesare. Este o remarca de ordin constructiv departe de mine ideea de a va reprosa ceva, dar practic in aproximativ ultimi 18 ani de vacante de vara am simtit din plin diferenta intre 7 zile si de la 10 in sus.
Aeroportul din Chania este intradevar mic dar pista are dimensiuni generoase (3300mt.) care permite chiar si aterizare/decolarea unor avioane de linie nu doar charter.
Baza militara se numeste Souda Air Base iar avioanele care le-ai vazut erau cel mai probabil celebrele F16 Lockheed.
@claudiu 71 - Într-adevăr, o săptămână pentru Creta este mult prea puțin, de acest lucru eram conștienți înainte să facem primul sejur dar, dacă dorești să te relaxezi și să vezi aproape tot ce e de văzut, nici două nu sunt suficiente.
Total de acord cu tine referitor la prelungirea sejurului. În ultimii 2-3 ani tot ne-am promis că vom sta 10 zile, însă de fiecare dată au intervenit două probleme: cumpărând sejururile de la agenție și cu cursa charter nu se putea decât varianta de 14 zile și aici intervine problema numărul doi: zile insuficiente de concediu. Oricum am pierdut o zi pe drum la dus și jumătate la întors, din păcate de pe aeroportul din Sibiu mai greu cu cursele charter pe Grecia Poate reușim și noi la pensie un sejur dublu .
În ceea ce privește concediul nostru hiper-activ, aici ține și de preferințele fiecăruia. Noi după două zile de stat la plaja o luăm razna. Nu ne place să stăm într-un singur loc și așa au fost toate concediile noastre. Dar, în fiecare zi din cele 4 în care ne-am plimbat cu mașina închiriată am prevăzut și o sesiune de plajă de minim 3 ore: Preveli, Falasarna, Frangokastello și Matala.
Mulțumesc pentru aprecieri și sugestii, vacanțe frumoase îți doresc!
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
@webmaster13 - Mulțumesc frumos, este perfect!
@Cleopatraa - tare frumos, acum - cand abia m-am intors din prima mea vacanta in Creta (dar sigur nu ultima) - inteleg perfect ce ai vrut sa spui
”Creta este incredibilă şi nu cred că exagerez când spun asta
Si nu, nu exagerezi deloc
@MCM - Primul concediu în Creta a fost tare frumos, dar al doilea a fost și mai și, motiv pentru care cred ca la anul ne întoarcem Pentru noi au mai rămas suficiente locuri de vizitat: Balos, Elafonissi sau Samaria Gorge...
Felicitări pentru review, mi-a placut mult, iar pozele sunt superbe, așa cum este și Creta
@Cleopatraa: așa este, Creta este minunată. Mulțumesc pt aprecieri. Și noi ne vom întoarce acolo, pentru mai multe zile
@Cleopatraa: Si ce poze minunate, grozava insula, frumoase amintiri, si eu am despre Falassarna o impresie deosebita, spectaculoase locuri cu adevarat.
@calatorul: Mulțumesc! Într-adevăr, Creta e grozavă și are atâtea locuri frumoase de oferit turiștilor. Falassarna a fost ca un vis, dar anul acesta am ajuns si la Elafonisi (spre să reușesc să scriu un scurt review) si efectiv am amuțit la frumusețea acestei plaje. Pozele pe care le văzusem până atunci, foarte frumoase dealtfel, parcă nu îi fac dreptate...
@Cleopatraa: Stiu, si de aceea imi doresc sa revad Creta, pentru plaja si insula Elafonissi, Gramvoussa si Balos si o noua vizita la Vai. Drumuri bune si vacante minunate!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2024 Creta in 7 zile (partea de Vest) — scris în 27.05.24 de HelloAlex din NORWICH - RECOMANDĂ
- Oct.2021 Circuit de două săptămâni prin fascinanta Insulă Creta — scris în 24.10.21 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Creta in Septembrie — scris în 27.10.20 de Donat_O din IAşI, - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Creta — scris în 16.11.19 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Creta de Vest de la nord la sud și... de la est la vest. Aspecte organizatorice — scris în 09.07.19 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Cateva impresii despre prea putine dintre minunatiile Cretei — scris în 02.08.19 de Maria29 din TIMIşOARA - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Creta - insula soarelui — scris în 09.08.18 de Anita40 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ