ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.08.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Cluj-Napoca
ÎNSCRIS: 05.01.10
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
JUL-2013
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

[Doar] o saptamana in Creta...

Ilustrație video-muzicală
Nana Mouskouri - A Place In My Heart
TIPĂREȘTE

Am aterizat intr-o luni pe aeroportul Nikos Kazantsakis din Heraklion la ora 14:15, iar in vreo 20 de minute ne-au sosit si bagajele. La iesirea din aeroport ne-a asteptat reprezentantul agentiei de turism, care ne-a indrumat spre un autobuz care sa ne transporte in Hersonissos, la hotelul Albatros. Am pornit pe la ora 15, iar la ora 16 eram deja in camera, unde am lasat bagajele si am iesit repejor sa vedem statiunea.

Hersonissos este o statiune foarte animata, avand doua artere principale, una deschisa circulatiei rutiere, pe care sunt mai multe magazine, iar cealalta pietonala, care se intinde pe langa plaja si este plina de taverne, baruri si cluburi, inspre care te imbie chelneri, care te indeamna sa le citesti meniul, aproape tragand de tine. Strada pietonala se umple inspre seara, in timpul zilei fiind chiar linistita. Plaja in Hersonissos este cu nisip, dar in apa sunt pietre. Valurile sunt destul de mari.

Am observat ca in Creta se pune mare accent pe ingrijirea corporala, in statiune fiind mai multe magazine cu produse naturiste. In Creta am vazut pentru prima oara, ulterior si in Santorini, saloane “fish spa”. Clientul sta efectiv cu picioarele intr-un acvariu cu pestisori care ii fac un masaj natural. Mie sincer nu mi se pare o metoda igienica, dar, ma rog, fiecare face cum crede!

Pentru ca noua ne plac vacantele active, am incercat sa vedem cate ceva in fiecare zi si ne-am facut un program, dar, fireste, timpul de care am dispus a fost insuficient pentru a vedea tot ce am fi vrut.

Marti dimineata ne-am intalnit la hotel cu reprezentanta agentiei, care ne-a oferit urmatoarele excursii: Santorini (miercuri) – 145 EUR Pestera lui Zeus de pe platoul Lasithi si Cretaquarium (joi) – 45 EUR, Gramvousa (vineri) – 62 EUR, Knossos-Heraklion (sambata) – 40 EUR + intrarea in palat, seara cretana (sambata seara) – 42 EUR, Spinalonga (duminica) – 45 EUR + intrare. Preturile sunt de persoana, iar pentru copii se reduc la jumatate. Am luat doar croaziera in Santorini, iar in rest am fost pe cont propriu, inchiriind un scuter pentru o zi si o masina pentru trei zile.

Chiria scuterului era de 15 euro pe zi. Asigurarea cu fransiza de 350 euro ridica pretul la 20 euro, iar full casco la 25 euro. Am dat 20 euro, iar cu 12 euro l-am si alimentat.

Cu masina... alta poveste! Am inchiriat o masina pentru 3 zile. Aici gasesc de cuviinta sa va atentionez un pic: incercati sa faceti asta online, din tara si iesiti mai bine. Noi nu am stiut cand era programata excursia in Santorini si nu am stiut in ce zile aveam nevoie de masina, asa ca doar cand am ajuns pe insula am cautat masina. Marti seara ne-am dus la o agentie de langa hotel si ne-a spus ca ne da un Chevrolet Matiz cu 100 euro pe 3 zile, cu casco inclus. Mi s-a parut cam ieftin, dar am zis ca o fi cererea mare si au redus preturile ca si concurenta e ridicata. I-am dat 20 euro avans si am revenit joi. Ne-a mai luat 80 euro, dupa care ne-a spus ca de fapt asigurarea e cu fransiza de 1500 euro si ca pentru full casco mai trebuie 70 euro. Nu mi-a placut ca nu ne-a spus asta de la inceput, n-a fost corect, dar, ce sa fi facut, i-am dat banii, ca n-am vrut sa riscam. Deci masina ne-a costat 170 euro, la care se adauga cei 60 euro dati pe benzina, dar a meritat.

O sa va povestesc pe zile ce am gasit noi de facut in Creta.

Marti – Agios Nikolaos, Elounda, Gournia, Ierapetra, Kritsa

Am mers la Agios Nikolaos, ne-am plimbat pe strazile sale cochete, am admirat frumusetea golfului Mirabello si ne-am oprit sa bem ceva pe malul lacului, la Restaurant du Lac.

Ne-am continuat drumul inspre Elounda. De aici se pot face deplasari cu barca inspre Spinalonga, 10 euro costa un drum dus-intors pentru o persoana. Am stat, insa, la plaja, care era placuta, cu nisip.

Am coborat inspre sud, pana la Ierapetra, un orasel micut si linistit pe tarmul Marii Libiei, cu preturi mai scazute decat pe coasta nordica, ni s-a parut noua.

In drumul spre Ierapetra am trecut pe langa situl arheologic de la Gournia.

La intoarcere am urcat inspre Kritsa, un sat traditional cretan. La usile caselor erau scoase spre vanzare diverse tesaturi lucrate manual, am inteles ca sunt tare buni tesatori cei de acolo. Era un sat de munte, linistit, desprins parca din scrierile lui Kazantsakis.

Miercuri – Santorini

Am fost cu agentia in Santorini, despre care cred ca ar fi mai bine sa scriu un review separat, sunt multe de povestit si mai multe fotografii de aratat.

Joi – Vai, plaja cu palmieri

Am condus 150 km inspre est. Dupa ce treci de Golful Mirabello incep serpentinele, pana la Sitia. Dupa Sitia este mai drept, dar zona parca devine tot mai salbatica. Intr-un final, se zaresc palmierii, dar rasplata efortului de pe drum se arata inaintea acestora si consta in placerea intalnirii cu caprele care ne-au iesit la propriu in cale si la intoarcere.

Plaja Vai este frumoasa, cu nisip fin, dar pietre in apa. Peisajul este mirific, iar umbra palmierilor – o adevarata binecuvantare. Apa curata, dar cam multa lume pe plaja, se vede ca i s-a dus vestea. Langa plaja este o parcare cu plata, dar se poate parca si gratuit in afara ei, pe marginea drumului. Erau si niste terase si un punct de observatie, pana la care am urcat, in ciuda vantului puternic. Fotografiile obtinute au facut sa merite efortul.

Vineri – Vestul Cretei: Chania si Rethimno

Vineri am mai condus peste 300 km, dar in sens invers, ocazie cu care am descoperit frumusetea vestului insulei. Daca estul este o stepa pietroasa, vestul are munti mai inalti si verdeata care aminteste de muntii nostri.

Chania este un oras absolut superb. Se spune ca de aici se trage pictorul El Greco. Asta nu e ceva sigur, dar cert este ca Chania, al doilea oras ca marime din Creta si fosta capitala a insulei pana in 1971, este orasul natal al Nanei Mouskouri. Este un oras-port de toata frumusetea! Am stat la o cafea in port, bucurandu-ne de briza marii, iar apoi ne-am plimbat pe stradutele inguste ale acestei adevarate Venetii a Cretei. Cladiri precum Moscheea Ienicerilor sunt marturii ale faptului ca si turcii au marcat istoria Cretei.

La intoarcere am trecut prin Rethimno, care seamana cu Chania, numai ca este mai mic si nu la fel de frumos. Am facut o baie in mare si mi-a placiut: nisip atat pe plaja, cat si in apa, numai ca pestii erau cam enervanti.

Sambata – Knossos si Heraklion

In a treia zi de calatorit cu masina am fost la Knossos, unde intrarea este 6 euro/persoana. Am avut doua ghiduri la noi, ne-am mai lipit de cate un grup insotit de ghid, asa ca nu regret ca ne-am dus pe cont propriu. Peste tot in Creta am auzit greieri. La Knossos a fost record, cei de acolo cantau cel mai tare! Situl este bine conservat si partial reconstruit de controversatul arheolog Arthur Evans, care a decsoperit, studiat si pus in valoare acest sit.

La intoarcere am facut o plimbare prin centrul orasului Heraklion, pe straduta pietonala care leaga Piata Eleftheria de Piata Venizelos si am dat un mic tur prin Parcul El Greco. Am fi vrut sa ajungem si la mormantul lui Kazantsakis, dar era prea cald, asa ca am luat-o inspre port, sa vedem mai de aproape fortul Koules, pe care il mai vazuseram cand am luat feribotul spre Santorini. Venetienii au cucerit orasul in secolul al XIII-lea si au construit fortul in secolul al XIV-lea. Acest fort i-a ajutat sa reziste in fata turcilor intr-un asediu care a durat nu mai putin de 21 de ani, din 1648 pana in 1669. In timpul asediului au murit 118.000 de turci, pe de o parte, iar pe de alta parte 'doar' 30.000 de locuitori ai orasului. Imi aminteste de asediul cetatii Neamtului, dar la alta scara.

La plecare, trecand pe langa terasa unei taverne, am vazut niste muzicanti cu acordeon, iar prin fereastra a razbatut un 'Si cu lumea m-am certat'. Ne-am trezit fredonand mai departe 'Casuta noastra, cuibusor de nebunii', amuzati pentru ca tocmai lautari din Romania nu ne asteptaseram sa vedem!

Duminica – relaxare

Despre ultima zi nu sunt prea multe de povestit. Ne-am odihnit pur si simplu, iar seara ne-am plimbat pe faleza din Hersonissos, admirand luminile statiunii.

Am ramas cu amintiri frumoase, dar si cu nostalgia faptului ca nu am ajuns si la Spinalonga, Phaestos, Dikteon Andron, Maleme sau Matala. Sunt multe de vazut in Creta, dar o saptamana este prea putin!

Imi va fi dor de aceasta insula frumoasa care strajuieste Europa si la care ma voi gandi mereu cand voi auzi vreun cantec de greier, insecta pe care am ajuns sa o asociez, inevitabil, cu Creta.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de corinka in 12.08.13 00:35:34
Validat / Publicat: 12.08.13 09:07:17
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Paralia Katerini, Corfu

VIZUALIZĂRI: 6281 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (corinka); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 18200 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

webmaster28
[12.08.13 07:12:50]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

sunflower
[12.08.13 09:24:38]
»

Place mult! Felicitari!

corinkaAUTOR REVIEW
[16.08.13 17:18:21]
»

Pentru ca imi place Nana Mouskouri si a fost o onoare sa ii vizitez orasul natal, care a si fost orasul cretan care mi-a placut cel mai mult si mi-a ramas in inima, as vrea o ilustratie muzicala la acest review:

http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/nana-mouskouri-a-place-in-my-heart

Nana Mouskouri - A place in my heart

Daca se poate... multumesc mult!

-

adăugat cu plăcere/drag! (by webmaster)

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
simon_niculae
[16.10.14 00:27:42]
»

@corinka - idem! din toate punctele de vedere! Cred ca aceasta insula are ceva! Ceva ce te atrage, ceva ce te va lega toata viata de aceste locuri minunate! Despre ce am vazut, am scris destul de repede, dar despre ce a mai ramas de vazut cred ca ar trebui sa ne mutam aici! Frumos scris, si artistic, dar si util din punct de vedere turistic! felicitari, si nu-i asa, vacante placute in viitorul cat mai apropiat!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
corinka, simon_niculae, sunflower
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Creta:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.050790071487427 sec
    ecranul dvs: 1 x 1