ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.06.2015
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Braila
ÎNSCRIS: 27.01.09
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUN-2014
DURATA: 8 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Corfu, insula-gradina

TIPĂREȘTE

Cate insule are Grecia? Atentie: nu cautati raspunsul la aceasta intrebare, daca ati fost o data in Grecia si v-a placut! Riscati sa patiti ca mine: sa ajungeti sa va planuiti o insula pe an, pt urmatorii… 150 de ani!? Minim!

Eu cred in compatibilitate. Intre oameni, da, dar si intre oameni si tari, oameni si orase, oameni si destinatii.

Eu si Grecia: pur si simplu facem click! Nu stiu daca este (doar) din cauza ca a fost prima tara vizitata, dar este strans legata de sufletul meu. Imi place totul la ea: marile, campiile, muntii, mancarea, tavernele, oamenii, pisicile, ferryboat-urile, totul. Aerul are alt gust in Grecia. Soarele este altul. Iar apa marii, marilor… o poveste in sine.

Ma surprinde sa intalnesc oameni care nu o iubesc, si atunci imi spun ca ei nu o cunosc cum o cunosc eu. :) Sigur, are destule defecte, dar ce tara nu are!? Conteaza insa ce alegi sa vezi sau ce esti inclinat sa vezi.

De asta spun mereu: cu unele locuri faci click, altele nu sunt pentru tine.

Dar sa revenim la subiect: insula Corfu, cea extrasa din urna de aceasta data. Recunosc, nu era prima pe lista mea (hello, Santorini, Skiathos, Skopelos, Lefkada…), dar o oferta de nerefuzat a aparut si iata-ne facandu-ne bagajul pt un inceput de iunie pe taramuri grecesti.

Primul contact cu Corfu? Aeroportul – o atractie in sine! Pe langa faptul ca are cea mai scurta pista din Europa, este si situat chiar pe tarmul marii, de fapt intr-o laguna inchisa. Vederea e superba, la aterizare si decolare (se vede desigur marea, dar Pontikonisi si Manastirea Vlaherna), si sentimentul destul de incitant.

Transferul pana la hotelul nostru (Marbella Beach, am scris review separat) nu dureaza foarte mult, asa ca iata, suntem deja pregatiti sa facem cunostinta cu plajele din Corfu si sa ne reintalnim cu prietena noastra mai veche, Marea Ionica.

Marea, draga de ea, era la fel de frumoasa ca intotdeauna! Toate nuantele de verde si albastru amestecate, superb. Plaja, in schimb, incomoda – cred ca ar fi cel mai potrivit cuvant. Mai multe pietricele decat nisip, destul de ingusta, intrarea in apa se facea pe scara, iar in apa pietre destul de mari.

Noi insa nu petrecem prea mult timp la plaja, preferam sa vizitam si sa ne relaxam la taverne, asa ca 2 zile de lenevit pe nisip au fost suficiente. Am mai poposit si pe alte plaje in timpul sejurului, dar o plaja 100% pe gustul nostru, cu nisip si cu intrare lina in mare nu am gasit…

Asa ca hai sa vedem ce are Corfu de oferit!

In primul rand, peisajele de aici sunt spectaculoase. Si nu ma refer doar la Paleokastritsa! Cam la fiecare pas si curba a drumului vedeai un alt colt de paradis, ape albastre mangaind stanci golase, plaje micute si ascunse, taverne superbe, pline de flori. Oh, si cate flori! Aceasta insula este o gradina! Leandri multicolori, chiparosi, lamai, portocali, maslini si cactusi, si desigur omniprezentele bougainvillea! Un amestec incantator de culori si arome.

Primul loc pe care am dorit sa il vizitam a fost capitala, Corfu Town, parte a patrimoniului mondial UNESCO. Plecasem cu asteptari destul de mari la drum, dar iata ca au fost implinte sau chiar depasite.

Recunosc, m-a cucerit orasul! Arhitectura, in primul rand, acest amestec italiano-frantuzesc, ba chiar si britanic pe alaturi – are un farmec aparte. Adaugati stradutele inguste, pavate cu piatra, casele frumoase, in culori pastelate si tavernele pline de flori… ce-ti poti dori mai mult? Ah, da, piatetele cochete, arcadele, magazinele si cafenelele, si toata acea atmosfera de relaxare si energie in acelasi timp…

E minunat sa vezi intr-un colt de cafenea un grup de italieni safurandu-si cappuccino-ul, putin mai incolo niste englezoiace negociind cu un grec batran achizitionarea unor palarii colorate, un grup de turisti de varsta a treia urmandu-si ghidul foarte concentrati, vreo 6-7 tineri, toti cu ochelari de soare la ochi, revenindu-si dupa petrecerea din seara trecuta… Si tot asa, un amestec eclectic de oameni si atitudini, dar toate potrivindu-se perfect in aceasta atmosfera de vacanta.

Dupa o cafea greceasca la o taverna, pornim si noi sa exploram pe indelete orasul si sa-i aflam istoria si povestea. Pornim de pe Liston, cea mai cunoscuta straduta din oras, unde gasesti tot ce doresti: restaurante, cafenele, magazine de suveniruri. Admiram Palatul Sf. Mihai si Sf. Gheorghe, care se inalta impunator deasupra orasului. Vizitam biserica Sf Spiridon unde se gasesc si moastele acestuia si bineinteles, cele doua cetati.

Ajunsi in port, ne imbarcam pe un vaporas cu fundul de sticla si ne bucuram, alaturi de copii si in acelasi glas cu ei, de sutele de pestisorii ce inoata nestingheriti pe langa vas, atrasi si de scafandrul cei ii hraneste si face diverse giumbuslucuri spre amuzamentul tuturor.

Urmatorul obiectiv pe lista a fost manastirea Paleokastrita, o bisericuta intr-adevar speciala, micuta si linistita. O curte plina de flori (si de pisici) si o superba panorama asupra golfuletelor din jur.

Am vizitat si Palatul Achillion, construit in timpul dominatiei austriece si devenit mai tarziu resedinta lui Kaizer Wilhelm. Ne-a placut si acesta, si linistea care reusea sa cuprinda locul, in ciuda sutelor de turisti.

Dar probabil cea mai spectaculoasa excursie a fost cea la Paxos-Antipaxos si Grotele Albastre. Peisajele sunt de-a dreptul dramatice, stanci albe pravalite in apa de cea mai frumoasa culoare pe care am vazut-o vreodata… De aici, cuvintele nu mai sunt suficiente, va invit sa vedeti fotografiile.

Concluzia? Corfu e un cadou al naturii, marea, muntele si vegetatia se completeaza atat de armonios incat nu mai ai nevoie de altceva… Inchiriati o masina sau un scuter si plimbati-va pe toate insula, in voie. Nu ratati Paleokastrita si croaziera la Paxos-Antipaxos. In rest, leneviti, mancati gyros si horiatiki si bucurati-va de vacanta a la grec!

## end review sc

[fb]
---
Trimis de Ammelie in 06.06.15 12:02:18
Validat / Publicat: 06.06.15 13:24:06
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 3333 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Ammelie); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Golfurile Paleokastritei
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29450 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

19 ecouri scrise, până acum

maria55 †
[06.06.15 14:24:53]
»

Primul vot! Incantata de felul in care percepi vacantele din Grecia, incantata ca Paxos a fost pe gustul tau (si al meu, bineinteles)... dar ceva tot ai ratat! Incantatoarele peisaje de la Bella Vista!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
AmmelieAUTOR REVIEW
[06.06.15 16:03:32]
»

@maria55 - Eh, sunt singura ca am ratat mai multe locuri faine! Dar nu exclud o reintoarcere in Corfu, asa ca e bine sa fie ceva pe lista si pt data viitoare!

maria55 †
[06.06.15 17:28:42]
»

@Ammelie - ai dreptate, eu fiind la fel de sigura ca ma voi intoarce in Corfu!

Desi abia intoarsa din Lefkada, tanjesc dupa Corfu... si cand ma gandesc in urma, nu pot decat sa le multumesc iubitorilor de Grecia, Johnny Red Label si @ionescunic ca au reusit sa ma convinga fiindca eu am zis... "Grecia... nevar" si iata ca nu ma mai satur...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
luciaoradea
[06.06.15 22:27:12]
»

Nu îmi vine sa cred ca nu ai găsit nici o plajă cu nisip și intrare lină în apă. Nu ai fost în Moraitika înseamnă. Sau Messonghi. Sau Mirtiotissa. Aici e mai greu de ajuns, dar plaja e superba.

Corfu are, după părerea mea, cele mai frumoase plaje din Grecia. Din câte am văzut până acum, comparativ cu Lefkada, Thassos, Parga și Sivota.

Sunt și frumoase dar și pietroase, cum e cea din Agios Ioannis. Am impresia că ați vizitat mai mult nordul insulei, deși și pe acolo sunt plaje nisipoase, de exemplu Sidari. Corfu este superba, așa că puteți reveni să le vedeți pe toate. Noi am fost de 3 ori și nu ne-am plictisit încă.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Rodel
[07.06.15 11:50:14]
»

Îmi place titlul ales de tine pentru review: Corfu este o insulă-grădină cu o vegetație bogată. Livezi întinse de măslini, flori, multe flori care se cațără pe gardurile și zidurile caselor, cactuși uriași, chiparoși, oleandri ce străjuiesc drumurile, plus altele, fac să fie numită „insula verde. ” Și între mine și Corfu a fost dragoste la prima vedere, deși n-am revenit după sejurul din 2008, Grecia ispitindu-mă cu alte locuri.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
AmmelieAUTOR REVIEW
[07.06.15 15:48:04]
»

@luciaoradea - Prin Messonghi am trecut si da, am vazut plaja cu nisip, doar ca nu ne-am oprit sa o si savuram. Sejurul nostru a fost mai mult de relaxare si vizitat, decat de plaja. De asta am si evitat sa spun ca nu sunt plaje cu nisip in Corfu, nu am explorat indeajuns aspectul acesta... De Moraitika am auzit numai de bine, iar Mirtiotissa o descopar acum in imagini si chiar arata spectaculos! Am notat pt data viitoare

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
flaviana77
[08.06.15 09:40:36]
»

buna

frumos spus si frumos scris

ce pot sa spun este ca am inceput sa numar zilele pana pe 29 iunie cand avem plecarea in Corfu

pana atunci ma delectez cu ceea ce scrieti voi cei care ati fost acolo

abia astept sa pun piciorul pe aceasta minunata insula la care am visat de multa multa vreme.

vroiam s ate intreb daca stii cum se numesc mnunatele flori siclam, nu leandri, altele, care pur si simplu m-au cucerit?

felicitari cred ca ati avut un minunat sejur

sper ca la intoarcere sa pot spune acelasi lucru.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
AmmelieAUTOR REVIEW
[08.06.15 09:50:16]
»

@flaviana77 - Cred ca de Bougainvillea vorbesti Vacanta minunata sa aveti!

flaviana77
[08.06.15 09:56:06]
»

@Ammelie -

multumesc sunt extraordinare abia astept sa le vad!

flaviana77
[08.06.15 11:13:18]
»

buna

daca nu deranjez vroiam sa mai intreb ceva

ai putea sa imi dai niste preturi pentru excursiile pe care le-ati facut voi?

adica ma refer la excursia cu vaporasul cu fund de sticla, croaziera paxos-antipaxos, acestea ma interesau in mod special.

in legatura cu croaziera, este bine sa luam ceva sandvis de acasa? nu stiu cum e pe vapor stiu ca sunt preturile maricele, de aceea as vrea sa stiu cum procedeaza si alta lume ca sa ne facem si noi niste planuri.

apoi vroiam sa stiu voi ati plecat din Corfu Town in aceste excursii? si ati luat de la agentiile locale din port sau cum?

spr sa nu deranjez dar chiar ma intereseaza si intreb si eu pe cineva care a fost acolo.

multumesc anticipat.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Flaviu
[08.06.15 11:32:02]
»

@Ammelie - Mai, da' fain le mai spui!

Prima mea iesire din tara a fost in Corfu. Greu de uitat, e o insula superba.

AmmelieAUTOR REVIEW
[08.06.15 11:39:38]
»

@flaviana77 - Buna,

Noi am cumparat excursiile optionale de la reprezentantul agentiei din Romania cu care am plecat.

Croaziera cu vasul de sticla a fost cuplata cu vizitarea pietonala a orasului Corfu si a costat 25 euro/persoana.

Paxos-Antipaxos a fost 30 de euro/persoana. Nu am avut pachet la noi si nici nu am cumparat de pe vas, in schimb am cumparat din statiune cand a oprit vasul. Unele croaziere stiu ca ofereau si un pranz la bord inclus in pretul croazierei.

Erau si multe agentii locale care ofereau excursii, preturile putin mai mici, dar fara transfer inclus de la hotel la punctul de imbarcare.

flaviana77
[08.06.15 11:40:57]
»

@Ammelie -

va multumesc din suflet!!!

maria55 †
[08.06.15 12:14:35]
»

@flaviana77 - spune-mi te rog, in ce statiune din Corfu ai sejurul?

flaviana77
[08.06.15 12:29:23]
»

@maria55 -

in Ipssos doamna Maria acolo vom merge, aproape de Dassia si relativ aproape de Corfu Town

danamandache
[13.06.15 23:08:10]
»

Superb articol! Imi place felul in care simtiti Grecia! Felicitari!

flaviana77
[22.06.15 15:54:18]
»

buna

as vrea s aintreb si eu ceva, daca vede careva ceea c scriu eu acum

stiti cumva cam pe la ce ora se pleaca din Bucuresti cu autocarul pentru Corfu?

o sa ne spuna de la agentie, dar vroiam macar asa informativ o ora de plecare pentru cei care au mers cu autocarul cu plecare din Bucuresti.

stiu ca se circula pe timp de noapte.

va multumesc.

pun aceasta intrebare deoarece noi va trebui sa plecam pana la Bucuresti cu trenul, cred ca in aceeasi zi cu plecarea.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
AmmelieAUTOR REVIEW
[22.06.15 16:38:55]
»

@flaviana77 - Buna, depinde cu ce agentie plecati. In principiu intre 18-22 se pleaca din Bucuresti. Dar sigur informatia ti-o pot da cei de la agentia de la care ai rezervat sejurul, da-le un telefon!

flaviana77
[23.06.15 09:34:52]
»

@Ammelie -

oricum o sa aflu de la agentie normal ca asa va fi doar tb sa imi dea si voucherele de calatorie.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Ammelie, danamandache, flaviana77, Flaviu, luciaoradea, maria55, Rodel
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Corfu:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.087234973907471 sec
    ecranul dvs: 1 x 1