GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Revin cu un review după mai bine de 5 luni de la vacanța din Grecia. De ce mă fascinează Grecia? Nu știu, dar o simt aproape de inimă. Am ales să merg pentru prima dată, în Corfu. Nu știu exact ce m-a atras, poate pozele, poate review-urile citite, sau poate stilul venețian al orașului.
Călătoria propriu zisă a început din București, cu aterizare în Corfu undeva în jur de ora 23:00. Nu am reușit să vedem prea multe, dar de sus în timp ce avionul se pregătea să aterizeze orașul foarte frumos luminat mi-a atras atenția.
Evident după un drum lung, prima zi am petrecut-o la hotel, pentru curioși Rossis Beach (recomand hotelul cu cel mai mare drag și foarte curat. Mereu am putut schimba 2 cuvinte cu proprietarii hotelului și în ultima zi, am stat chiar la o cafea cu dânșii. Oameni superbi) și pe plaja Messonghi. Încă din primele minute, deși am mers cât de mult am putut de mult în larg, evident, uneori parcă caut să mă ia valurile la propriu, m-am simțit ca și cum aș fi ajuns în Rai. Marea și munții, cred că cel mai frumos peisaj posibil. Ca orice român, prima zi am stat să ne odihnim la plajă și în cameră.
Excursia propriu zisă a început din a doua zi până în ultima, când am început să vizităm insula. Prima dată am mers direct în Corfu. Din Messonghi până în Corfu sunt aproximativ 20km. Totuși am zis să încercăm ceva mai palpitant, și să folosim doar transportul în comun de data aceasta. Nu că nu aveam bani de închiriat mașină, dar am preferat să îi cheltuim pe "experiențe". Totuși poate am fi ieșit mai bine cu mașina. 😂
Ca oraș, Corfu atrage atenția prin stilul său de oraș venețian. Frumos, și ușor aglomerat. Cele mai cunoscute atracții turistice: Biserica Sfântului Spiridon, Fortul vechi din Corfu, Centrul Vechi și Muzeul de Artă Asiatică. Nu în ultimul rând Mânăstirea Vlacherna, iar umpic mai sus de ea poți face niște poze superbe sau videoclipuri și de ce nu, poți prinde în cadru și avioanele care aterizează.
Partea mai puțin plăcută dacă alegi trasportul în comun de pe insulă este că depinzi în mare parte de orarul autobusurilor, iar unele locuri sunt ceva mai greu accesibile dacă nu ai o mașină închiriată să ajungi la ele, dar merge și pe jos, dacă te țin picioarele.
Următoarele zile, am intrat mai adânc în insulă, mai exact Paleokastritsa, unde am încercat și scuba-diving. Dacă cumva ajungeți pe acolo vă recomand să luați legătura cu cei de la Achilleon Center. O experineță care trebuie făcută cel puțin odată în viață, iar pentru noi ei au fost oamenii potriviți. Evident, și pozele sub apă alături de pești și alte vietăți acvatice niște amintiri minunate. Costul este de 50€/persoană, iar ședința de scuba dinving tot cu instruirea ține 3 ore. Instruirea se poate face în limba engleză sau franceză, cum este mai ușor pentru fiecare. Pe lângă acestea, mănăstirea Paleokastritsa și Aquarium-ul din Paleokastritsa, locuri care trebuie vizitate neapărat. Liniștea mării pe care o vezi de la mănăstire, este foarte plăcută. Totuși dacă vrei ceva mai palpitant, poți ține șerpi sau alte reptile în mână la Aquarium. Totuși noi nu am avut curajul să ținem șerpii pe după gât sau alte reptile, dar spre rușinea noastră au făcut-o câțiva copii de 10-12 ani mult mai curajoși. Ghizii foarte amabili și cu foarte multe cunoștiințe despre fiecare animal aflat acolo. Iar după aceste experiențe am finalizat ziua cu o baie în apele turcoaze ale Paleokastritsei. Intrarea este undeva în jur de 10€/persoană iar pentru copii ceva mai ieftin.
Dacă dorești să iei o masă în Corfu, obligatoriu de încercat fructele de mare, sau alte specialități. Noi am luat masa la Fishalida, unde am fost serviți cu o porție sănătoasă de calamar la grătar asortat cu legume și paste cu frcute de mare și creveți. Relativ prețul a fost decent pentru masă de 2 persoane 39 de euro. Dacă dorești și ceva dulce la Mona Lisa L'atelier Del Gelato am găsit cea mai bună înghețată pe care am mâncat-o vreodată. Merită de încercat. P. S. : pentru curioși este vis-a-vis de biserica Sfântului Spiridon.
Iar în Messonghi, am cinat la Kostas Taverna, unde evident am ales tot sea food și o prăjitură specific grecească Ravani. Aici am fost întâmpinat și de o pisică flămână care se plimba pe la masa noastră și de milă i-am oferit o bucățică de caracatiță. Drept mulțumire am primit câteva zgârieturi pe mână din partea ei.
Totuși cel mai amuzant moment a fost la un magazin din Messonghi, unde proprietarul întreba pe fiecare turist care pășea de unde este. Evident nici noi nu am scăpat de întrebare iar când i-am spus că suntem din România a spus că îi plac foarte mult românii și felul lor de a fi și ne-am trezit cu un mic cadou din partea dânsului: câteva sticle de apă să ne hidratăm și o plăsuță cu câteva tipuri de brânză pe care le avea în magazin.
Totuși sunt multe de vizitat, dar ca să nu încărcăm prea mult am considerat că acestea ar fi cele mai importante.
Am încercat să ajungem și la Palatul Achilleion, dar din păcate acesta încă se afla în renovare, neputând vizita aproape nimic acolo. Alte drumeții le mai poți face la Canalul D'Amour, cetatea Angelokastro, la Palatul Mon Repos (noi l-am prins închis și pe acesta din păcate, dar se află tot în Corfu), Sidari, Muntele Pantocrator, dacă mergeți cu copii sau aveți copii puteți încerca și Aqualand Water Park, sigur vor rămâne încântați. Pe scurt în Corfu găsești cam tot ce dorești pentru orice vârstă. După mine o săptămână pentru Corfu este destul de puțin dacă dorești să vizitezi insula. Consider că trebuie minim 2 săptămâni pentru a reuși să te bucuri la maxim de ceea ce oferă insula.
Trimis de Bogdani97 in 22.02.24 11:44:35
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Bogdani97); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Bogdani97: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
-
@Bogdani97, pe viitor n-ar fi rău să desparţi recomandările despre cazare de cele referitoare la zona vizitată - în două articole distincte, unul de tip "de cazare" şi unul de tip "de călătorie".
S-ar obţine astfel o structurare mai bună a informaţiei utile - despre cazare, respectiv despre zonă sau împrejurimi (vezi mai jos) şi, deloc în ultimul rând, notele acordate ar reflecta mai bine gradul de recomandare al celor două "obiective" distincte (se întâmplă câteodată să stai într-un hotel pe care nu doreşti să-l recomanzi, dar zona sau localitatea ar merita cu totul altă medie - sau viceversa).
În plus, cine încearcă să aleagă o cazare în zonă - o gaseşte mai uşor, parcurgând doar lista rubricilor de cazare (fără a mai fi nevoit să citească - în acel moment - informaţii despre zonă); cine se documentează despre zonă - va găsi toate informaţiile căutate într-o singură rubrică (cea dedicată impresiilor "de călătorie"), fără a mai fi nevoit să "baleieze" toate rubricile de cazare (unele poate nu-l interesează, sau poate nu doreşte deloc cazare în zonă).
”pentru curioși Rossis Beach (recomand hotelul cu cel mai mare drag și foarte curat. Mereu am putut schimba 2 cuvinte cu proprietarii hotelului și în ultima zi, am stat chiar la o cafea cu dânșii. Oameni superbi) și pe plaja Messonghi. Încă din primele minute, deși am mers cât de mult am putut de mult în larg, evident, uneori parcă caut să mă ia valurile la propriu, m-am simțit ca și cum aș fi ajuns în Rai. Marea și munții, cred că cel mai frumos peisaj posibil.
Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
@webmasterX: Mersi mult pentru sfaturi. Am să țin cont de ele pe viitor. Toate cele bune!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2021 Corfu, între munte și mare — scris în 02.09.21 de glc.alexandra din BRASOV - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Punct și de la capăt! Vacanță în insula Corfu! — scris în 12.08.21 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Jun.2021 Kerkyra - gradina cu măslini a Mediteranei — scris în 30.06.21 de miha48 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2021 O experienta neplacuta — scris în 16.06.21 de ux120201 din RAMNICU SARAT - nu recomandă
- Jun.2019 Corfu dupa trei ani la rand — scris în 01.10.19 de Enki din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2019 Paște în Insula Corfu — scris în 06.05.19 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2018 O ratare epocală din cauză de... pește și câteva concluzii despre Corfu — scris în 01.11.18 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ