Prima vacanţă în Insula Afroditei

TIPĂREȘTE

Era noiembrie, săptămâna 46 a anului 2015… Nu, nu, să nu credeţi că e o greşeală, că am încurcat articolele: acesta este un review despre o minunată vacanţă estivală, dar nu pot face abstracţie de … începutul începutului!

Cum avusesem două articole publicate în acea săptămână pe sait, sunt anunţată pe e-mail că ocupam locul al 4-lea în topul săptămânal şi pot să acced la un premiu din cele puse în joc, dar la o privire mai atentă am observat că ceilalţi trei colegi ce se situau în faţa mea nu mai aveau dreptul la premii deoarece câştigaseră, deja, unul în săptămânile trecute. Aşadar, mă văd “în mijlocul grămezii” cu acces direct la unul dintre cele două mari premii care constau în bilete de avion. La început am fost puţin nedumerită, eu fiind obişnuită doar cu călătoria terestră, după care am început să mă acomodez tot mai mult cu gândul că se va produce o mişcare majoră în ceea ce priveşte destinaţia de vacanţă a anului 2016. Şi la ce se gândeşte omul asupra căruia a picat o “asemenea pleaşcă”, la o insulă, bineînţeles! Care să fie?! Păi ar fi bună una care ar putea să însemne Turcia şi Grecia la un loc şi atunci ce ar fi putut să fie mai potrivit decât Cipru?

Introducerea fiind făcută, vreau să mulţumesc membrilor sait-ului şi sponsorului pentru premiul oferit şi, totodată, pentru schimbarea planului de vacanţă care a inclus, în felul acesta, o nouă ţară.

Ajunsă pe tărâmul stabilit, am fost uimită să descopăr că Cipru nu reprezintă, neapărat, Grecia şi Turcia la un loc, ci că are o identitate proprie, la fel şi oamenii care, deşi, seamănă destul de bine cu rudele lor elene sau turce, sunt altfel: cu trăsături orientale mai pronunţate atât la înfăţişare, cât şi la obiceiuri sau comportament. Limba pare a fi mai clară, deşi cred că vorbesc un soi de dialect şi de-o parte şi de alta.

Am găsit o ţară caldă şi la propriu (noaptea 25 grade C, ziua 30-32 grade C) şi la figurat cu oameni prietenoşi, săritori, dornici să te facă să te simţi bine. Aflând că le vizităm ţara pentru prima dată, ciprioţii erau şi bucuroşi să ne aflăm în insulă, dar şi curioşi să afle cum ni se par meleagurile lor. Oricum, am reţinut faptul că erau interersaţi de starea de bine a turiştilor, convinşi fiind că vom reveni şi altădată dacă am fi fost mulţumiţi. Ciprioţii sunt buni vorbitori de engleză de la mic la mare, de la tineri la bătrâni, fie parte dintr-o moştenire britanică de peste un secol, fie parte a unei politici naţionale de a fi în slujba turistului într-o ţară turistică, prin excelenţă.

Amestecul de etnii, religii şi tradiţii face din Cipru un ţinut cosmopolit în care trăiesc alături grecii şi turcii ciprioţi, mulţi alţi oameni provenind din toate colţurile lumii atraşi de frumuseţea şi oportunităţile insulei. Şi românii sunt prezenţi în număr mare, în special veniţi să muncească, nu de puţine ori am fost serviţi de ospătari/ospătăriţe sau vânzătoare de la noi din ţară şi de fiecare dată eram întrebaţi de către cei care cu care intram în vorbă dacă şi noi eram veniţi la muncă. În fine, în această ţară, aşa le este dat oamenilor: să trăiască laolaltă şi separat şi să se tolereze reciproc creând un adevărat mozaic cultural.

Fiindcă în Larnaca am avut cazarea pe toată duzina noastră de zile de concediu, elegantul oraş-staţiune a fost leagănul vacanţei noastre cipriote, mai cu seamă atunci când nu eram plecaţi prin insulă, şi de data aceasta căutând să împletim, aşa cum îi stă bine călătorului, lungi plimbări de explorare, cu peisaje pitoreşti, civilizaţii moderne, medievale dar şi străvechi, distracţie, taverne, cumpărături cu binemeritate momente de relaxare. Ne reîncărcam bateriile la băi de soare şi de mare stând pe şezlong la dichisita plajă Finikoudes urmărind spectacolul oferit de uriaşele păsări de oţel ce coborau la câteva minute una după alta, înţesate cu turişti dornici să vadă/revadă fermecătoarele plaiuri cipriote. Măsuram, deja, timpul de stat în apă sau întinşi la soare în număr de… avioane: “Mai stăm încă trei avioane şi plecăm! ”

Am călătorit pe cont propriu cu autobuzul în insulă spre marile oraşe de pe coastă: Limassol, Pafos dar şi spre inima sa, capitala Nicosia, soţul meu fiind unicul deţinător de permis din familie, negăsindu-şi curaj suficient de a se încumeta să conducă pe partea stângă. Asta se întâmpla înainte de a sosi la faţa locului, însă văzând lejeritatea din trafic, mai-mai că-i venea “să se bage”, dar nu mai avea cu ce, pentru că lăsase strategic carnetul acasă pentru a nu ceda în caz de ispită.

Sistemul de autobuze intercity greenline este foarte bine pus la punct, maşinile foarte confortabile, cu AC, curate, condiţiile decente, tarifele bune. Apropo de condiţiile de călătorie, am asistat la două întâmplări care m-au impresionat: prima s-a desfăşurat în cursa ce se întorcea seara din Nicosia către Larnaca când un muncitor în construcţii a vrut să se urce în autobuz ca pasager, şoferul n-a vrut să-l primească din cauză că era îmbrăcat într-o salopetă murdară de vopsea pe motiv că murdăreşte sau că “nu dă bine”. Abia l-a convins să-l ia şi pe el, după îndelungi insistenţe, la coborâre, muncitorul promiţând că nu va mai repeta, cerându-şi scuze îndelung, şoferul a dat mâna prieteneşte cu el. A doua a fost mai scurtă în sensul că din Ayia Napa, de la parcul acvatic, cum doi tineri au vrut să urce în autobuz “la bustul gol”, şoferul s-a impus imediat şi le-a cerut să-şi îmbrace tricourile, altfel nu-i ia. Bineînţeles că pe loc s-au conformat.

Nici sistemul local de autobuze nu e mai prejos, în fiecare oraş e bine organizat, autobuzele circulă punctual, condiţiile la fel de bune, la preţuri modice, de pildă: transferul de la aeroport în Larnaca: 2,5 €/persoană, iar din Larnaca către aeroport: 1,5 €/persoană cu acelaşi autobuz 425.

Referitor la plimbări şi excursii, pot să vă spun că am încercat să atingem cât mai multe puncte din areal, mai ales că ne-am dat seama că totul este destul de simplu faţă de teama de necunoscut cu care veniserăm: o insulă relativ mică, deci cu distanţe uşor de parcurs, dispunând de o bună infrastructură, civilizată, cu locuitori amabili şi drăguţi, cu o bună organizare a vieţii cotidiene.

După numai o zi şi două seri de acomodare au început “să ne mănânce tălpile”şi “ne-am scărpinat” în ziua următoare în Pafos, considerată cea mai îndepărtată destinaţie de Larnaca: 140 km spre vest. De fapt, am fost încurajaţi de ruta directă, recent introdusă, aflată “în probe”: am fost invitată s-o categorisim ca fiind utilă sau nu, completând un formular la finalul cursei. Ziua în sine a fost aventuroasă şi ne-a ţinut adrenalina la cote înalte prin câteva obiective demne de mare atenţie: Petra tou Romiou, locul de naştere al Afroditei, zeiţa-patroană a insulei, situl arheologic Pafos cu celebrele sale mozaicuri, castelul medieval din port.

Weekend-ul a venit în ajutorul nostru cu odihna dorită, dar săptămâna a început cu mult-aşteptata excursie de capul nostru la Nicosia. Pe aceasta am abordat-o pătrunzând în interiorul zidurilor cetăţii căutând să cucerim multe ţinte atât din partea greacă, cât şi din cea turcă. E atât de neobişnuit şi de bizar traiul acelor nicosieni divizaţi la nord şi la sud de o linie verde, în acelaşi timp invizibilă, în funcţie de etnia lor greacă sau turcă şi obligaţi să convieţuiască, totuşi, împreună. Lucrul acesta l-am aprofunda pentru a-l analiza mai bine după numai o zi de pauză activă în Larnaca, pe meleagurile Ciprului de Nord, turcesc (KKTC), în excursia organizată la Famagusta.

Famagusta, cel mai important oraş turistic al Ciprului până în 1974, odată cu invazia armatei turce şi separaţia ce a urmat, a rămas în KKTC, sudul pierzând cel mai de seamă bastion al turismului din insulă. Se spune că două treimi dintre hotelurile din Cipru se aflau în Famagusta la momentul acela, de aceea ciprioţii greci au fost nevoiţi să construiască altele în partea lor, dezvoltând Agia Napa şi Protaras. E un oraş atât de trist, că te dor retina şi sufletul la privitul acelor imagini şocante din Varosha “oraşul părăsit” sau “oraşul fantomelor”. Ai impresia că trăieşti o tulburătoare poveste de groază la vederea, în spatele sârmei ghimpate, dincolo de care nu pătrunde nimeni, a unor clădiri superbe în urmă cu patruzeci de ani, astăzi ruine încă în picioare. E multă suferinţă acolo, chiar şi oameni care n-au legătură cu locul, sunt vizibil marcaţi. Voi detalia într-un articol separat ceea ce am văzut şi simţit pe propria-mi piele.

La polul opus, am fost încântată de Limassol, oraşul vesel şi colorat, plin de viaţă, situat la 69 km vest de Larnaca, al doilea oraş al Ciprului ca mărime şi importanţă. Fireşte că şi el are o istorie bogată şi veche ca cea din insulă, ce coboară cu câteva mii de ani Î. C., dar nu despre asta vreau să vorbesc acum, ci de rafinamentul şi eleganţa acestei urbe care m-a cucerit imediat cum am intrat zona vechiului port şi a castelului medieval. Acum se poate mândri cu una dintre cele mai noi şi mai sofisticate Marina din insulă, vizavi de centrul vechi al citadelei. Mi-au mai reţinut atenţia şi alte obiective de seamă despre care, sper, să vă spun altădată câte ceva.

Însă excursia la Limassol nu ar fi fost nici pe departe completă fără o incursiune la Kourion, situl arheologic de referinţă din Cipru, situat la 16 km vest, până la care am luat un autobuz local. Cea mai mare surpriză a fost să găsesc pe viu mozaicul ce înfăţişează un cap de femeie frumoasă romană, acelaşi cu cel redat pe coperta “Top 10 Cipru”, ghidul ce, excelent, m-a însoţit oriunde în insulă şi pe care-l ţineam în mână la momentul descoperirii.

Apoi, pentru ultima zi întreagă ne-am rezervat o vizită la Ayia Napa, polul distracţiei cipriote, staţiunea tumultoasă care nu doarme niciodată, dar şi împrejurimilor sale ce s-au dovedit fermecătoare: plajele Nissi, Landa, Makronissos, micul sit arheologic Makronissos.

În Larnaca am experimentat şi plimbarea cu autobuzul etajat, gen Hop-On, Hop-Off care, aici, venea la pachet cu un nou concept: Love Buses (autobuzul iubirii), special pentru îndrăgostiţi şi cum nu suntem deloc departe de subiect, ne-am încadrat perfect în peisaj. Dealtfel, fără această plimbare n-am fi reuşit să ajungem în câteva locuri din jurul Larnacăi, nu prea la îndemână: Lacul Sărat şi Moscheea Hala Sultan Tekke, Mănăstirea Angeloklisti din satul Kiti aflat la 11 km vest de Larnaca şi desigur, două centre de “şopingăreală”, aranjamentele şoferului, tot în afara oraşului.

Şi, fiindcă nu puteam pleca fără să adulmecăm de-aproape şi mirosul mării, într-o croazieră pe mare, am ales o plimbare de-a lungul golfului Larnaca la apus de soare: Sunset Cruise. Culorile au fost demenţiale, lumina asfinţitului în cădere pe clădiri şi strălucitoare în apă a creat un spectacol aproape feeric.

Dimineaţa ultimei zile (aproape o zi întreagă, făcând check-out la orele 18,00, cu amabilul acord al patronului hotelului) am păstrat-o pentru un program domestic cu stat la soare la Finikoudes şi scăldat în Mediterana cea cristalină de care ştiam că-mi va fi dor imediat ce vom fi plecat, dar asta e, ce e frumos se sfârşeşte repede! După ce soarele era sus pe cer de-o suliţă, ne-am retras la taverna noastră dragă unde ne-au tratat iarăşi ca pe cei de-ai casei cu un ultim prânz cipriot cu bucate tradiţionale delicioase. Apoi, iute la împachetatul bagajelor şi fuga la aeroport, căci vacanţa era la final.

În concluzie, Cipru mi s-a părut ca şi destinaţie new-entry, un loc extrem de pitoresc şi interesant, cu mixul său etnico-cultural, o ţară ce-şi pune bine în valoare resursele de care dispune. Mi-a plăcut mult, declar cu inima deschisă că am trecut-o la favorite!

Şi pentru că în titlu am precizat că aceasta a fost “prima vacanţă în Insula Afroditei”, negreşit vreau să revenim şi-n alte vacanţe, dacă nu cât de curând (o ieşeală ar fi numai bună când la noi frigul “strânge bine”), măcar la pensie, să ne încălzim oasele la soare, căci ţara asta e binecuvântată să fie îndelung mângâiată de razele astrului diurn: 320 zile pe an!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=2uvAPpSvIUY

---

VIZUALIZĂRI: 5808 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI