Mânăstirea San Benedetto din Catania, una din surprizele frumoase ale vacanței noastre!

TIPĂREȘTE

Dacă vine vorba de Catania nu poți să nu vorbești și despre bisericile ei. Sunt ceva aparte, ca mai peste tot în Sicilia, dar aici în Catania este aproape un fenomen. Mai ales în centro storico, pentru că în orice parte te-ai uita găsești cel puțin una, dacă nu două alăturate sau peste drum.

Și firește, mai toate sunt construite în stil baroc, nu degeaba și orașul Catania face parte din Patrimoniul Mondial Unesco pentru Val di Noto, curentul baroc sicilian.

Aș putea spune că una este mai frumoasă ca cealaltă, dar toate sunt grandioase, iar la prima vedere ai zice despre fiecare că este o catedrală. Printre acestea sunt și mânăstiri, sau foste mânăstiri, astăzi sedii pentru universitate.

Atunci când credeam că le-am văzut pe toate, sau mă rog, aproape pe toate, în ultima zi a șederii noastre, trecând din nou, a nu știu câta oară deja, pe Via dei Crociferi, am zărit pe geamul unei clădiri o săgeată, ce indica intrarea spre mânăstire din strada laterală. Poftim? Ce mânăstire aici, la doi pași de casa noastră-Casa Desirè? Cum de nu am aflat despre ea?

Am dat ocol clădirii, trecând pe sub Arcada San Benedetto și într-adevăr am găsit intrarea. Este la doi pași de Piazza San Francesco d' Assisi, pe lângă care am trecut zi de zi, cel puțin de patru ori.

Nici n-am stat pe gânduri, deoarece pe afișe erau niște poze cu interiorul magnific al bisericii, așa că am pășit înăuntru pentru vizită.

Istorie:

Biserica este închinată sfântului Benedict de Nursia-Benedetto da Norcia, denumit așa după locul de naștere. El a trăit între anii 480-548 d. Hr și este venerat ca un sfânt patron al Europei, atât de biserica catolică, cât și de cea ortodoxă răsăriteană, orientală și cea anglicană.

Amplasamentul primei mânăstiri San Benedetto, construită în 1334 a fost puțin diferit, spre Teatro Greco și Odeon, la o distanță relativ mică totuși. Câțiva ani mai târziu, în 1355 s-a luat decizia reconstrucției ei în locul în care o găsim și azi. Pe de altă parte, în acest loc a mai existat o biserică, San Stefano, ridicată în anul 679 d. Hr, la ordinul episcopului bizantin Arcadio.

Astăzi mai sunt doar câteva rămășițe din mânăstirea medievală, distrus la cutremurul din 1693. În 1704, s-a reînceput construcția mânăstirii, în stil baroc, curentul în vogă la aceea vreme. Ocazie care a dus și la unirea celor două clădiri, mânăstirea mică de călugărițe benedictine, situată la dreapta, de abația mare. Sau cum ar veni, Badia Minore de Badia Maggiore, prin Arcada Benedictină-Arco delle Monache Benedettinne, pe care o admirăm și astăzi.

Badia Minore era pe vremuri Monastery of Santa Maddalena, care ușor s-a integrat în ansamblul monahal al Mânăstirii San Benedetto, iar astăzi la parter, cu intrare de pe Via San Francesco d' Assisi, găzduiește Muzeul de Artă Contemporană.

De aceste lucrări s-a ocupat arhitectul Gian Battista Vacarini, unul dintre cei mai mari arhitecți ai renașterii baroce din Catania și din Sicilia în general.

După al doilea război mondial, biserica a mai suferit ceva deteriorări datorită bombardamentelor, iar de restaurări s-a ocupat atunci arhitectul Armand Dillon.

Chiar și azi, frumoasa mânăstire este un important punct de referință pentru spiritualitate și creștinism. Este sediul unei comunități monahale feminine, cu o particularitate, aceea de adorare perpetuă a Sfântului Sacrament. Asta înseamnă că în orice moment al zilei, există cel puțin o măicuță a Ordinului Sfântului Benedict, care se roagă Celui Prea Înalt.

În general, viața măicuțelor urmează cursul „Ora et labora” , regula benedictină foarte cunoscută, ce înseamnă să-ți alternezi firesc- munca cu rugăciunile.

Trebuie să vă spun că fațada bisericii este pe Via dei Crociferi, una din cele mai frumoase străzi din centro storico. Biserica este aproape paralelă cu Chiesa San Giuliano, iar alături este nu mai puțin frumoasa Chiesa de San Francesco di Borgia. Pe străduța dintre ele se ajunge în Piazza Asmundo, de unde se poate intra la mânăstire, pentru că da, acolo încă sunt măicuțe și evident la Palazzo Asmundo. Fațada bisericii San Benedetto este înconjurată de un gard de fier, până la marginea trotuarului, flancând treptele ce duc la intrare.

Fațada înaltă este flancată de pilaștrii, decorată cu mai multe statui. Frontonul rupt la mijloc al timpanului are două statui feminine, înclinate, două statui care reprezintă Forța și Cumpătarea.

Mai sus în centru, chiar deasupra portalului, este o statuie ce o reprezintă pe Fecioara Maria. Ușa impresionantă, din lemn, are sculptate scene din viața Sfântului Benedict. De fațadă s-a ocupat arhitectul Alonzo di Benedetto.

Vizita noastră:

După ce am achitat biletele, am primit o mică broșură cu informații utile și am scanat codul QR pentru a putea avea și informații în timp real, la momentul vizitei. Pentru tururile ghidate trebuie o programare în prealabil.

Am pornit în tur și primul lucru ce trebuia să-l facem era să trecem printr-o încăpere ce avea scări din sticlă, totul fiind luminat, iar jos, sub trepte sunt ruine ale unei foste case romane-domus romana.

Primul instinct a fost să mă opresc... eu am o mică frică de înălțime, nu de orișicare, ci de așa ceva. Inițial am zis că nu voi intra. În cele din urmă, cu ochii pe sus, am urcat, însă e dificil puțin pentru că totuși trebuie să știi unde să calci. Pozele sunt făcute de soț, eu n-am putut.

Odată acest obstacol trecut, am intrat în ceea ce se cheamă salon.

Salonul era folosit pe vremuri pentru vizitarea călugărițelor de către familie sau de către cei apropiați. Dacă ne uităm în jur, salonul văruit în culori pale, bleu-verzui, cu frumoase decorații albe-stucuri dantelate pe tavan și un candelabru superb, are de jur-împrejur șapte geamuri, dublate de niște gratii de fier. Aici aveau loc vizitele, dincolo de ele era familia, totul pentru a nu exista deloc contact fizic. Aspru, nu?

De remarcat este că frumoasa pardoseală din salon este cea originală, din evul mediu, din teracotă și inserțiuni de calcar, un maroniu cu alb, forme geometrice.

„Cum m-am simțit când l-am văzut pe tatăl meu iubit așteptându-mă în salon! … Ce am simțit când mi-am pus mâinile tremurătoare pe grătarul acela! Am vrut să mă arunc în brațele lui, iar acel grilaj tare și rece era acolo, între noi, între tatăl și fiica care s-au revăzut după ce au fost la un pas de a nu se mai vedea niciodată” -spunea Giovanni Verga în cartea sa „Storia di una capinera” care descrie exact un astfel de salon medieval al unei mânăstiri.

Cartea sa a fost mai târziu ecranizată de Franco Zeffirelli, celebrul regizor italian, folosind exact acest salon-cadru pentru scene din filmul său. Filmul se numește Sparow, a fost realizat în 1993, a fost un succes și a fost premiat.

Pasul următor a fost trecerea printr-un fel de vestibul, în care stăteau frumos niște pianine, o frumoasă masă stil Ludovic XIV, apoi câteva dulapuri cu vitrine, cu mai multe obiecte bisericești.

Abia apoi trecem în spațiul destinat scărilor, care corespunde și intrării din Via Dei Crociferi. Fără îndoială superba scară de marmură cu o balustradă de fier forjat, împodobită cu 8 sculpturi ale unor îngeri, este magnifică. Nu degeaba se numește Scara Îngerilor-Scalinata dell' Angelo.

Îngerii sunt realizați din marmură în 1763, de Nicolò Mignemi. Recunoaștem între îngeri pe Arhanghelul Mihail datorită inscripției de pe scut „Quis ut Deus” , pe Arhanghelul Rafael, sau pe îngerul monahismului benedictin.

Portalul este din lemn aurit, care deși realizat abia în 1950, pare desprins din aceeași poveste, din același decor. A fost realizat de Carmelo Abate și în partea inferioară are reprezentate mai multe simboluri-euharistic printr-o lebădă și biblic printr-un toiag și un șarpe.

În partea superioară sunt două vitralii ce-i reprezintă pe Sfântul Benedict și sora sa, Sora Scolastica.

După ce urcăm pe scara îngerilor, intrăm propriu-zis în biserică. Primul cuvânt este uau! Nici nu știi unde să te uiți mai întâi...

Nu întâmplător se spune despre ea că este poate cea mai frumoasă biserică din Catania! Totul reprezintă un triumf al barocului, al frescelor și al arhitecturii baroce.

Interiorul are o singură navă și este decorată cu stucuri și fresce, multe fiind lucrări ale lui Matteo Desiderato în timp ce întreaga boltă, absolut fenomenală este opera lui Giovanni Tuccari, realizată între 1726-1729. Cu toate astea, un secol mai târziu, bolta a fost acoperită cu tencuială albă la ordinul arhitectului Antonino Battaglia, pentru o crea atmosferă mai sobră, probabil mai potrivită vremurilor respective.

Poate și datorită evenimentelor nefericite după al doilea război mondial, când biserica a fost lovită de bombe și tavanul a fost fisurat, s-a început restaurarea bolții. Pentru început s-a înlăturat tencuiala albă, iar arhitectul Armand Dillon, și-a propus să restaureze în totalitate frescele descoperite, dar destul de bine conservate de dedesubt. Asta se întâmpla prin 1948 și așa au ieșit din nou la lumină absolut senzaționalele lucrări.

Frescele reprezintă scene din viața sfântului Benedict și șase alegorii care înconjoară Triumful Sfântului Benedict.

Altarul principal este din marmură policromă și inserțiuni de jasc și pietre semiprețioase. Deasemenea sunt folosite obiecte aurite și de bronz, multe sfeșnice înalte, obișnuite în stilul imperial.

Absolut magnific este corul din spate, realizat din lemn aurit, în 1712, pe două niveluri, iar prin forma sa amintește de pupa unui galion spaniol al vremii. Aici cântau și mai cântă corul de călugărițe.

Deasupra lucrăturii delicate cu arabescuri și ajururi, este chiar stema abației benedictine.

Fresca de sub cor este cea care reprezintă ascensiunea sfântului Benedict spre cer. Îngerii care-l însoțesc, luminile puternice, culorile calde, toate sunt menite pentru a arăta glorie și eternitate.

Central, pe boltă este fresca cu Trionfo di San Benedetto, reprezentat bătrân, pe tron, alături de sora sa, Sora Scolastica și de primul lui biograf, Pope Gregorio Magno.

În ultima secțiune, în fața altarului este fresca Il Viatico di San Benedetto, scena în care el moare, primind euharistia. Dacă în celelalte fresce hainele lui sunt gri, aici sunt negre, iar capul este alb, subliniind parcă și mai tare moartea iminentă. În contrast cu toate astea este covorul roșu de pe trepte.

Presbiteriul, este cu coloane acoperite cu marmură gri, realizate de Giuseppe Orlando în 1763.

Domul este acoperit cu o frescă realizată tot de Tuccari, L' Incoronazione Della Vergine.

În centrul frescei este sfântul duh, iar lângă este Tatăl Ceresc. Cu mâna stângă sprijină lumea, reprezentat de globul ceresc, iar cu dreapta susține vălul ce acoperă capul Madonei. Isus Cristos este cu crucea în mâna dreaptă și coroana în stânga.

Fecioara este smerită în slava ei, are o față luminoasă, radiază frumusețe și iubire, mâinile ei sunt unite în rugăciune, iar rochia ei alb-bleu este foarte vaporoasă.

Culoarea albastră a rochiei dă un sentiment de maiestuoasă mișcare, de parcă ar fi un cer, un decor perfect pentru grupurile de îngeri și heruvimi ce împrăștie flori asupra celor de față.

Pe luneta frontală este fresca L' Adorazione dell' Agnelo- Adoration of the Lamb, în care una din figurile importante este cea a Sfintei Agatha, care ține într-o mână cleștele cu care au fost tăiați sânii ei, iar cu cealaltă se acoperă peste bust. Se pare că această frescă îi este atribuită lui Giovanni Marino-1763.

Pe spațiile triangulare sunt alte două fresce-Castità în dreapta și Obedienzza în stânga.

Pereții laterali ai bisericii sunt deasemenea acoperiți cu fresce minunate, le-am admirat și vi le spun, Imaculata Concepție-L' Immacolata, realizată de Sebastiano Lo Monaco și San Benedetto de Michele Rapisardi (1822-1886), sau Crocifiso , opera lui Giulio Gallo din 1685. Lucrarea lui Matteo Desiderato- San Michele, l' Arcangelo Raffaele e Tobiolo-este din 1780. Celelalte două sunt Il Martirio di Sant' Agata și chiar deasupra ușii de acces, în dreapta este Il Martirio di San Placido.

Excepționale sunt toate lucrările, culorile folosite sunt în tonuri puternice, contrastante. Minute bune am admirat cu capul pe sus, citind și informațiile ca să știm la ce ne uităm. Nu erau turiști mulți, doar vreo trei persoane. Am avut timp berechet.

Cu adevărat grandios, da, cred că acesta ar fi cuvântul potrivit. După ce am „acoperit” tot ce se putea vedea, am stat preț de câteva clipe în liniștea desăvârșită, rostind câte o rugăciune în gând, fericiți că am putut vedea toate acestea.

Dacă veți ajunge cândva în Catania, nu ratați această minunăție, noi ne bucurăm că nu am trecut pe lângă ea, fie chiar și în ultima zi. Așadar vă recomand cu drag!

Webmaster, o rugăminte: youtu.be/-gh6iygBUyE

mulțumesc frumos!

---

VIZUALIZĂRI: 7679 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI