Turul Berlinului cu autocarul

TIPĂREȘTE

Sfîrșit de iulie 2010: prima parte a celei de-a doua zi a sejurului în Berlin a fost dedicată vizitării orașului, într-un circuit cu autocarul de o jumătate de zi.

Ne-am adunat cu toții la autocar și fix la ora 8,00, cu o punctualitate tipic germană, am făcut cunoștință cu ghida germană vorbitoare de limba română, care urma să ne însoțească pe parcursul acestui minicircuit. Doamna cu pricina ni s-a adresat în primul rând mulțumindu-ne că am preferat capitala germană pentru petrecerea concediului sau vacanței noastre și ne-a asigurat că nu vom avea de ce regreta. Orele următoare petrecute în compania dumneaei ne-au demonstrat că avea dreptate: atunci și în ziua ce a urmat am descoperit Berlinul ca fiind o metropolă pe gustul tuturor! Un oraș pentru toate generațiile deopotrivă, pentru iubitori de artă, istorie sau tradiții, dar și pentru cei ce prețuiesc sportul, spectacolele sau distracția, pentru risipitori sau împătimiți de shoping, dar și pentru cei cumpătați sau strâmtorați de posibilitățile financiare, pentru oameni comuni sau pentru cei excentrici, pentru hetero și homosexuali deopotrivă, pentru cei dornici de a studia la o universitate cu tradiție sau pentru cei doar trecători. Am descoperit Berlinul ca fiind unul din cele mai cosmopolite orașe pe care le-am vizitat și un amestec tulburător de vechi și nou, cunoscut și necunoscut, comun și spectaculos, moral și imoral, dar totdeauna ospitalier, în pofida legendarei superiorități sau aroganțe afișate cu care este caracterizată de regulă etnia germană.

Itinerariul nostru a început cu traversarea cartierului muncitoresc Hellersdorf, cel despre care am povestit într-un alt review. Am străbătut bulevardele largi, perfect sistematizate, mărginite de cartiere de blocuri născute în perioada comunistă (anii '80), însumând peste 40 mii de locuințe. Toate au fost renovate într-un stil prietenos, extrem de colorat și divers, oferind trecătorului imaginea unor construcții cu totul și cu totul noi. Unele au avut privilegiul de a fi experimentul unor echipe de artiști din orașul francez Lyon, care pe cheltuiala lor și cu acordul autorităților locale și-au materializat viziunea artistică aplicând pe fațade adevărate fresce stilizate cu motive vegetale, faunistice sau mitologice. O plimbare printre aceste blocuri este ca o vizita la un muzeu de pictură în aer liber.

Pădurile, parcurile și grădinile abundă în Hellersdorf, acesta situându-se pe locul 2 între cartierele Berlinului, în privința suprafeței de spațiu verde alocată pe cap de locuitor.

Trecerea spre cartierul Marzan a fost neobservabilă pentru că și aici se continuă peisajul cartierelor de blocuri despărțite de vaste spații verzi și locuri de joacă pentru copii. Gradul de refacere a fațadelor era însă mai limitat, fenomen constatat și în trecerea prin următorul cartier, Lichtenberg.

Apropiindu-ne de centrul orașului am admirat din fuga autocarului zona rezidențială a cartierului Freidrichshein, în care prinde viață proiectul transformării fostei fabrici de carne într-un ansamblu de locuințe de lux (cca. 300 mii euro un apartament de trei camere complet mobilat și utilat după preferințele viitorilor proprietari). Tot aici este consemnată cea mai mare densitate de hoteluri din Berlin, în condițiile în care Berlinul concentrează mai mult de 100.000 de paturi în diverse unități de cazare, mai mult chiar decât New York-ul.

Am depășit în viteză clădirea O2World, o arenă sportivă monumentală de 17 mii de locuri, gazdă a numeroase evenimente culturale și mai ales sportive de nivel mondial.

Primul popas pietonal l-am făcut lângă legendarul și de tristă amintire ”Zid al Berlinului”, adică ce a mai rămas din el. Zidul urmează cursul râului Spree și azi este o adevărată expoziție de grafică și pictură murală în cele mai diverse stiluri. Subiectele nu amintesc neapărat de evenimentele legate de istoria zidului, ba din ce am zărit, acestea sunt chiar rare. Am ascultat explicațiile ghidei în legătură cu ceea ce a însemnat zidul pentru națiunea germană și pe lângă ceea ce deja știam, am aflat că zidul a fost ridicat pe toată lungimea lui (155 km) într-o singură noapte (13 august 1961), prin mobilizarea fără precedent după război a armatei. Am făcut fotografii și am pornit mai departe.

Treptat, aspectul străzilor și al construcțiilor a început să se schimbe, semn că ne aflam deja în centrul capitalei. Clădiri robuste, cu arhitectură veche, cu sobrietatea cuvenită unui oraș cu istorie milenară, cu biserici copleșind cu înălțimea turlelelor construcțiile din jur, cu forfotă de oameni și de mijloace de transport, toate se contopeau într-un peisaj plin de viață. Și dintr-o dată, avalanșa de repere turistice cu care am fost confruntați din momentul primului popas în centrul Berlinului și până la finalul acestui periplu, m-au copleșit pur și simplu, încât și atunci, dar și acum, cu greu pot reproduce în ordinea corectă și pas cu pas întreg traseul străbătut. De aceea, iertate fie-mi posibilele stângăcii, omisiuni sau imprecizii cu care voi rememora următorii pași prin Berlin, dar și descrierea mai schematică și mai didactică a principalelor puncte de reper.

Centrul Berlinului înseamnă de fapt o zona ce cuprinde 3 centre citadine: centrul istoric din jurul Pieței Alexanderplatz (cartierul Mitte), centrul nou (guvernamental) și centrul fostului Berlin de Vest grupat în jurul grădinii zoologice Tiergarten.

Urmând această structură, turul cu autocarul al centrului capitalei germane a început, firește, de la Alexanderplatz, unde am făcut și un scurt popas pietonal. Piața poartă numele țarului rus Alexandru I, care a vizitat-o în 1805, atunci când a și reinaugurat-o după o renovare de ansamblu. Clădirile de patrimoniu de pe acea vreme nu au rezistat însă bombardamentelor de la sfârșitul celui de-al doilea RM. Dat fiind că aparținea Berlinului de Est, zona a fost reconstruită ulterior în stilul arhitecturii socialiste, cu construcții impozante, dar sarbede. Dintre ele, una s-a constituit chiar ca reper al capitalei germane: turnul de televiziune cunoscut sub numele Fernsehturm, sau Telespargel (scobitoarea) . El străjuiește extremitatea estică a pieței și a fost ridicat în 1969 de o echipă mixtă de arhitecți germani și suedezi la o înălțime de 365 metri. În afara utilității sale ca antenă de emisie a televiziunii germane, turnul oferă iubitorilor de peisaje panoramice, posibilitatea ca de la înălțimea de 203 metri a platformei de vizionare să admire o priveliște la scară macro a Berlinului. Spectacolul nu e gratuit și nici prea ieftin, dar în ciuda acestor rânduieli, de cele mai multe ori doritorii trebuie să aștepte la o coadă respectabilă pentru a putea accesa platforma de vizionare de sus.

Tot în 1969, s-au construit în Alexanderplatz o modernă fântână arteziană cunoscută ca Fântâna Prieteniei Internaționale, precum și un monument foarte original, denumit Ceasul Lumii (Weltzeituhr) care indică ora în diferite orașe ale lumii, iar în partea superioară reproduce în miniatură sistemul nostru solar.

Azi, Alexanderplatz este socotit punctul 0 al capitalei germane, locul unde se află intersecția tuturor liniilor de metrou și punct de escală al celor mai multe linii de transport în comun. Tot aici puteți găsi magazine și centre comerciale pe toate gusturile și pentru toate buzunarele, zona concurând cu succes oferta magazinelor de pe bulevardul consacrat prin tradiție comerțului berlinez, Kurfὓrstendamm (prescurtat Ku-Damm).

Părăsind Piața Alexanderplatz ne-am continuat drumul pe bulevardul Karl Liebknecht, admirând în trecere silueta elegantă a Primăriei Berlinului. A fost numită Primăria Roșie (Rotes Rathaus) după culoarea fațadei sale și nu după urmele trecutului său comunist. Inaugurarea este consemnată în 1869, dar ca atâtea alte clădiri ale Berlinului, actuala clădire a primăriei municipale este reproducerea cu acurațe de 100% a celei distruse de bombardamentele războiului. Am aflat de la ghidă că Primăria Roșie se poate vizita în tururi organizate, bineînțeles nu în spațiile de lucru, ci în cele destinate accesului publicului. Sala armelor, Sala coloanelor și Sala Mare sunt încăperi destinate azi expozițiilor, recepțiilor, conferințelor și concertelor, dar tot ele sunt puncte de repere istorice despre care vorbesc documentele autentice expuse în incinta lor.

În fața Primăriei se află Neptunbrunnen (Fântîna lui Neptun) , o fântână arteziană oferită ca dar orașului de către împăratul Wilhelm al II-lea. E decorată cu frumoase statui ce-l înfățișează pe zeul mării înconjurat de patru femei voluptoase, simbolizând Germania udată de apele celor patru mari fluvii: Elba, Rin, Oder și Vistula. A doua zi, când am străbătut pe jos zona, fântâna era asaltată de copii și tineri care se răcoreau de văpaia verii intrând direct în bazinul cu apă limpede și rece.

Alături se află Marienkirche (Biserica Sf. Maria) , o construcție simplă cu o singură turlă, sobră în exterior, dar plină de comori arhitectornice și spirituale în interior. Este una din cele mai vechi biserici din Berlin (anul 1270) și deși a fost renovată de mai multe ori, a supraviețuit în bună parte distrugerilor războiului, astfel încât multe din elementele decorative sunt originale. Revenind a doua zi în zonă, am intrat și în această biserică. Am fost surprinși că încă de la intrare ni s-a înterzis insistent să facem fotografii, lucru rar pe la nemți, dar am înțeles apoi de ce: era o măsură în plus de protejare a impresionantei picturi în frescă ce decorează de jur-împrejur interiorul bisericii, recreând decorul mai multor scene cu subiecte biblice.

Din autocar am trecut în revistă Insula Muzeelor (Museuminsel) cu respectabilele sale muzee pline de comori de artă și istorie: Altes Museum, Neues Museum, Alte Nationalgalerie, Bode Museum și Pergamon Museum (despre care am povestit click aici). Am depășit Berliner Dom, catedrala gotică cea mai renumită și cea mai mare a capitalei germane, traversând de câteva ori podurile de peste Spree, râul înțesat de ambarcațiuni turistice.

Autocarul ne-a purtat apoi pe străzile cartierului Nicolai (Nicolaiviertel) , o frumoasă zonă din vecinătatea râului Spree, cu clădiri afișând o arhitectură veche, deși construcțiile originale s-au pierdut în ruinele bombardamentelor. Reconstrucția nu a respectat decât în mică măsură proiectele originale, motiv pentru care la un moment dat cartierul a fost numit cu ironie ”Disneylandul lui Honecker”. Cu toate acestea, clădirile păstrează stilul impozant al vechii arhitecturi, iar aerul său boem, numeroasele terase, cafenele și boutiquri, atrag fără rezervă puhoi de turiști.

Drumul nostru a continuat pe bulevardul Unter den Linden, cel mai cunoscut bulevard al Berlinului, aflat parțial în renovare la momentul trecerii noastre pe acolo. De aceea poate, a doua zi, parcurgându-l pe jos de la un capăt la altul, n-am reușit să descoperim farmecul acelei străzi cândva umbrite de zeci de tei uriași, acum mai rari și mai săraci în coronament decât pe vremea când asistau la impecabilele parade militare. În trecere am admirat însă fără rezervă clădirile Universității Humboldt, cea mai veche și cea mai importantă universitate a Berlinului, Operei de Stat (Staatsoper) , înființată în 1741, Bibliotecii Centrale de Stat, Memorialului Național al Victimelor Războaielor și Tiraniei (Neue Wache) .

Bulevardul este marcat în capătul de est de statuia ecvestră a împăratului Wilhelm Friedrich al II-lea, înfățișată astfel încât să redea disprețul protagonistului pentru oamenii de artă și de știință: ei sunt imortalizați în partea inferioară a soclului statuii, sub aliniamentul personajelor ce reprezintă generali de armată sau simpli soldați.

În capătul de vest, bulevardul Unter den Linden este închis de Poarta Brandenburg (Brandenburger Tor), la care am ajuns după ce am făcut un popas pietonal la Memorialul Holocaustului , oficial numit Memorialul evreilor uciși în Europa. Este un obiectiv turistic și memorialistic relativ nou în peisajul Berlinului, fiind deschis publicului în mai 2005, cu ocazia comemorării a 60 de ani de la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial. Ocupă o suprafață de cca. 205 mii m. p. și e alcătuit din 2711 paralelipipede de piatră de diverse mărimi și înălțimi, simbolizând firește diversitatea umană a celor ce au pierit ca victime ale Holocaustului. Ne-am plimbat și noi pe aleile dintre lespezi și ca într-un adevărat labirint, am reușit să ne dezorientăm, astfel încât la ieșire am fost nevoiți să înconjurăm întregul ansamblu pentru a ne regăsi la autocar. Am aflat de la ghidă că memorialul dispune de un centru de informare subteran, unde doritorii pot accesa diferite materiale documentare care povestesc despre atrocitățile Holocaustului, dar și despre simbolistica construcției și menirea ei. Noi nu am avut timp pentru o astfel de incursiune, care fără îndoială ne-ar fi frânt inimile, așa că am pornit mai departe.

Am străbătut pe jos distanța mică dintre memorialul Holocaustului până la Poarta Brandenburg. A urmat un popas mai lung, cu reprize entuziaste de fotografiat și cu explicații foarte amănunțite din partea ghidei în legătură cu istoria porții, a pieței din fața sa (Pariser Platz) și a clădirilor ce o mărginesc.

De inspirație greacă, arhitectura Porții Brandemburg redă măreția unui arc de triumf închinat inițial păcii. Wilhelm al II-lea, cel care a dispus construirea lui, este cel care a și finanțat lucrarea. Proiectul a prins viață în perioada 1778-1791, înlocuind o poartă veche de acces în orașul vechi. Doi ani mai târziu, arcul a fost împodobit cu basoreliefuri imaginând personaje mitologice grecești, precum și cu cvadriga de bronz (un car cu patru cai) purtând-o pe zeița păcii și a armoniei.

În istoria Porții Brandenburg memorabil a rămas momentul în care Napoleon a dispus mutarea monumentului la Paris și cel în care, după înfrângerea de la Waterloo a împăratului francez, poarta a fost înapoiată Berlinului. De atunci arcul de triumf a fost dedicat ideii de victorie, cvadrica cu patru cai a devenit Zeița Victoriei, iar piața din fața monumentului a fost botezată Pariser Platz.

A urmat perioada militarismului prusac și cea a naționalismului fascist, când poarta a servit marilor adunări publice și paradelor militare, apoi distrugerile și urmările celui de-al doilea RM au marcat și destinul Porții Brandenburg: ea a devenit un fragment de graniță între Berlinul de Vest și Berlinul de Est, despărțind ca și zidul Berlinului, familii, prieteni, o națiune.

După memorabilele evenimente de la sfârșitul anului 1989, Poarta a devenit simbolul reunificării, iar Pariser Platz, lăsată până atunci în părăsire, locul de celebrare a marilor evenimente naționale și de desfășurare a unor concerte de anvergură.

În vecinătatea de vest a porții se mai zăresc pe trotuare urmele fundației zidului de tristă amintire: sunt atât de apropiate de zidurile construcțiilor, încât pare că era ușor să conversezi de pe balcon cu vecinii de peste zid. În realitate, așa ceva nu era posibil, fiindcă pe partea Berlinului de Est, construcțiile lipseau cu desăvârșire, fuseseră demolate pentru a asigura o zonă de protecție a…. valorilor socialiste și pentru a face posibilă supravegherea continuă a zidului.

Am părăsit Pariser Platz și Poarta Brandenburg îndreptându-ne cu autocarul spre Piața Republicii, în fundalul căreia este plasată clădirea Bundestagului german (parlamentul) , cunoscut mai mult sub vechea denumire de Reichstag (am povestit despre el: click aici).

În vecinătate am făcut cunoștință cu cartierul guvernamental (Regierungsviertel) , o zonă în care predomină construcțiile noi și cu arhitectură modernă, destinate activităților desfășurate de diferite instituții de stat. Între ele, atrag atenția Marie Elisabeth Lὓders Haus, cunoscută mai ades drept Bundeskanzleramt (Cancelaria Federală), Jakob Kaiser Haus - un ansamblu de 8 clădiri date în folosință în anul 2002 pentru folosința comisiilor parlamentare și a grupurilor politice, inclusiv Palatul Președenției Federale și Paul Lὄbe Haus - clădirea guvernului federal. Districtul guvernamental mărginește râul Spree atât pe dreapta, cât și pe stânga, ansamblul de construcții fiind interconectat prin superbe poduri de traversare, care deși sunt construcții noi, păstrează un aer medieval, datorită numeroaselor sculpturi și lampadare decorate după vechi modele.

Depășind cartierul guvernamental, autocarul nostru a traversat Tiergarten, un fost domeniu imperial de vânătoare, transformat în anul 1830 într-un parc cu o suprafață de cca. 200 ha, spre folosința tuturor berlinezilor, indiferent de statutul lor social. Și azi, Tiergarten este adăpost pentru sălbăticiuni, în special iepuri și căprioare, pe care le putem întâlni ades pe alei, iar pentru locuitorii capitalei, un accesibil loc de recreere, odihnă și picnic cu grătar. În incinta parcului, un obiectiv turistic interesant este Schloss Bellevue (Palatul Bellevue) , pe care l-am zărit și noi din mersul autocarului.

În mijlocul Tiergarten, la intersecția cu sens giratoriu a patru mari bulevarde, este plasată Coloana Victoriei (Siegessἅule) , un superb obelisc de 69 m, cu o statuie aurită în vîrf și cu o bază monumentală plină de basoreliefuri, care comemorează victoria prusacă din războiul danezo-prusac din 1864. Se poate urca la nivelul superior al coloanei pentru a te bucura de o priveliște panoramică.

Ieșind din zona Tiergarten, un tur al ambasadelor nordice din Tiergarten ne-a prilejuit întâlnirea cu mai multe construcții originale, care se fac remarcate prin culoarea verde a fațadelor lor, perfect integrată peisajului comun al parcului plin de verdeață.

Nu departe, pe Budapester Straße se află una din cele două intrări ca de poveste în Zoologischer Garten, marcată de siluetele a doi elefanți sub acoperișul de inspirație asiatică al porții. Este casa ursulețului polar Knut, acum un urs în toată firea, pe care ne-ar fi plăcut să-l vedem a doua zi, dar …timpul, bată-l vina, ne-a obligat să renunțăm în favoarea altor atracții turistice.

Părăsind frumoasă zonă verde a capitalei germane și făcând un arc de cerc am ajuns curând în Breitscheidplatz, centrul fostului Berlin de Vest. Cunoscutul bulevard Ku-Damm și Europa Center, centru comercial cu peste 70 de magazine de renume internațional, delimitează această zonă ca fiind adevărata inimă comercială a Berlinului. Aici am făcut iarăși un popas pietonal, pentru a admira mai de aproape Kaiser-Wilhelm-Gedächtniskirche sau Biserica Memorială a Împăratului Wilhelm I. Este un punct de reper al Berlinului, de fapt singura construcție care nu a fost refăcută după război, singura construcție care își etalează încă rănile suferite după bombardamente ca un perpetuu semnal de aducere aminte: priviți și nu uitați ororile războiului! Nu repetați greșeala beligeranților noștri strămoși, căci iată cu ce vă veți alege! Biserica este dezafectată, pentru serviciul religios fiind construită alături o clopotniță ca un bloc-turn și o biserică nouă, într-un stil modern, dar pentru mine bizar: este o structură octogonală cu pereți din sticlă albastră, care nu pare deloc a fi o biserică. Din ansamblul vechii biserici, poate fi vizitat turnul de vest, care găzduiește memorialul bisericii, de fapt o expoziție care vorbește despre istoria lăcașului și o ilustrează cu relicve supraviețuitoare bombardamentului.

La nici trei sute de metri ne-am oprit în Zoologischer Garten Platz, unde se află una dintre numeroasele gări ale Berlinului, aflată la acel moment în renovare exterioară. Scopul nu a fost unul turistic, nici de informare, ci unul …necesar și lumesc. Asta nu a însemnat că am trecut cu vederea admirabilele peroane și căi publice de acces ale gării, eleganța toaletei sau bunăvoința personalului pentru a ghida călătorii. Mi-a plăcut această gară micuță și cu părere de rău am trecut-o pe lista surogatelor ce au înlocuit vizitarea adevăratelor atracții turistice. Iar una dintre acestea a fost Gara centrală din Berlin, considerată cea mai mare și mai grandioasă din Europa, iar după unele păreri, cea mai frumoasă din lume. Inaugurată cu mare fast în 2006, gara centrală a Berlinului se recomandă a fi un adevărat obiectiv turistic, chiar dacă în această calitate nu ai nevoie de serviciile ei: este o megaconstrucție uimitoare, dotată cu tot ceea ce înseamnă tehnologie de vârf și de ultimă generație.

Am părăsit această zonă foarte circulată și tare agitată (se spune că a fost și încă mai este centru de comerț cu droguri) și ne-am îndreptat cu autocarul spre Postdamer Platz (Piața Postdam) . Înainte de război era cel mai aglomerat și mai accesat loc din Berlin, fiind plin de atracții populare: terase, restaurante, teatre, cinematografe. Războiul le-a ras pe toate de pe fața pământului, astfel încât fosta piață a devenit un loc pustiu, cu multe ruine, peste care trecea nepăsător Zidul Berlinului. Abia în 1994 cartierul a constituit subiectul celui mai mare proiect edilitar din Berlinul postcomunist, iar azi, uimește trecătorii prin îndrăzneala construcțiilor sale. Dintre ele, iese în evidență Sony Center, un complex de zgârie-nori care găzduiește birouri, magazine, restaurante, un hotel, câteva cinematografe, un teatru, muzee și un centru de conferințe, un parc Legoland și, bineînțeles, un supermagazin cu produse originale Sony. Sony Center iese din comun seara, când neoanele de pe fațadele turnului principal capătă pe rând culorile curcubeului.

Turul a continuat pe Friedrichstrasse spre Checkpoint Charlie, unul din simbolurile Războiului Rece și ale Zidului Berlinului. A fost punct de control și de trecere între estul și vestul Berlinului divizat. Lângă el se mai păstrează fragmente ale zidului, fără picturi și fără alte amenajări, ci simple, așa cum au supraviețuit încercărilor de demolare. Și tot acolo ne-a fost arătată clădirea securității statului (fostul Stasi) , care încă nu și-a schimbat destinația, numai că duce o … altă politică.

Cândva înconjurat de tancuri sovietice și americane, Checkpoint Charlie este azi o gheretă mică, străjuită de două manechine înfățișând doi soldați: unul rus, celălat american. Firește, pentru cei ce poposesc aici, este un loc potrivit pentru fotografii. Noi am trecut cu autocarul pe lângă el și nu am aflat lucruri inedite despre istoria lui, pentru că ghida ne-a recomandat simplu: dacă vreți să cunoașteți mai multe despre cei ce s-au încumetat să evadeze, o vizită la Haus am Checkpoint Charlie – expoziția încercărilor (reușite și nereușite) de trecere a Zidului- aflată în apropiere, este mai mult decât necesară!

Am ajuns pe Leipziger Straße, o stradă comercială mult apreciată înainte de război. La reconstrucție a fost modernizată și lărgită, dar și astăzi multe clădiri se află în plin proces de reabilitare.

Curând, autocarul nostru a făcut o nouă escală pentru un popas pietonal în Gendarmenmarkt, considerată una din cele mai frumoase piețe din Europa. Faima ei se datorează celor două biserici monumentale ridicate în sec. 17 de-o parte și de alta a pieței – Französischer Dom, opera hugehnoților francezi emigrați aici după revocarea Edictului de la Nantes (1685) și replica ei germană, Deutscher Dom – dar și clădirii Konzerthaus (Casa concertelor) , construită în 1821. În mijlocul pieței poate fi admirată statuia poetului Friedrich Schiller. Nu am vizitat interior niciuna din cele trei clădiri, mărginindu-ne să parcurgem dintr-un capăt într-altul trotuarul frontal ce mărginea piața, întrucât întreaga zonă era izolată pentru refacerea pavajului, iar parte din ea se afla în curs de amenajare a scenei și tribunelor pentru spectatorii unui apropiat concert.

Îmbarcându-ne din nou în autocar, ne-am îndreptat către Friedrichswerdersche Kirche, aflată la mai puțin de jumătate km. de Gendarmenmark, pe o mică insulă între două brațe ale râului Spree. Este o biserică din cărămidă roșie în stil neo-gotic, vestită pentru colecția sa de sculpturi semnate de nume celebre ale secolului al XIX-lea.

Și iată-ne la finalul turului nostru ghidat: ne aflam iarăși în capătul de răsărit al bulevardului Unter den Linden. Ne-am luat rămas bun și i-am mulțumit în cor stimabilei doamne care ne-a fost ghid pe parcursul întregului nostru periplu berlinez. Deja eram bulversați de atâtea locuri și repere turistice pe care le văzusem din mers. Trecuseră aproape șase ore de la plecare și iată, reușisem să trecem în revistă o mare parte din obiectivele recomandate spre vizitare în capitala germană. Dar…. drumul nostru a continuat în același ritm. Despre ținta următorului popas, într-un viitor review. Deocamdată, am ajuns la capătul puterii cu scrisul, iar voi, dragi cititori, cu cititul….

---

VIZUALIZĂRI: 5267 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI