Hotelul Hellemitte și cartierul Hellersdorf din Berlin

TIPĂREȘTE

V-ați fi imaginat un hotel amplasat într-un mall? Eu una n-aș fi crezut că este posibil, dar împrejurările au venit să mă contrazică. Trei nopți în Berlin le-am petrecut într-un astfel de hotel. Surpriza descoperirii lui a venit într-un târziu, după ce autocarul nostru a părăsit autostrada Marzan și a intrat într-unul din cartierele mărginașe din estul Berlinului. Deși GPS-ul indica clar că am ajuns la țintă, ne-am învârtit de căteva ori pe străzile cartierului, trecând firește de fiecare dată și prin fața mall-ului cu pricina, fără să bănuim că ținta noastră era chiar el. Într-un târziu, după ce au fost întrebați câțiva trecători, că de polițiști nici urmă, autocarul s-a oprit în fața mall-ului: ghida noastră a dispărut în incintă și a apărut după vreun sfert de oră, anunțându-ne că ne putem lua bagajele.

Am pătruns pe una din cele două intrări într-un mall plin de culoare și de lumini multicolore de neon, care ne-a întâmpinat la rându-i cu mare forfotă de oameni și muzică... pe toate gusturile. Mall-ul era astfel construit încât clădirile alăturate îngrădeau un fel de curte interioară cu acoperiș de sticlă din care era posibil accesul spre mai multe magazine, restaurante și cafenele, spre un cinematograf multiplex CineStar situat la etajul 1 al uneia dintre clădiri, dar și către mult căutatul nostru hotel. Era o intrare discretă, abia observabilă, iar când am trecut de ea am ajuns într-un hol mic cu pereți de sticlă: în față erau scările de acces spre hotel, la stânga liftul ce desigur servea aceluiași scop. Abia după vreo jumătate de oră armata noastră de 38 excursioniști a reușit să se reunească la recepția hotelului, aflată la etajul I al clădirii, adică tot acolo unde era și restaurantul pentru servirea micului dejun.

Ne-a întâmpinat cu un cuvânt de bun venit chiar proprietarul hotelului, un domn în vârstă, binevoitor și glumeț. Ghida noastră a tradus mesajul lui, dar și explicațiile legate de accesul în hotel. Am aflat astfel că, pentru a evita eventuale evenimente neplăcute, dată fiind vecinătatea unui loc public atât de accesat, după ora 23,00 ușile hotelului sunt încuiate. Cei ce doreau să rămână în afara hotelului după acea oră, trebuiau să știe că accesul se face doar pe scări și numai cu cheia de la cameră, care descuia ușa de intrare doar pe etajul în care era amplasată acea cameră. Cu alte cuvinte toate cheile camerelor de pe un etaj se potriveau cheii de acces pe etajul respectiv al hotelului, dar nu și altor camere, cum te-ai fi așteptat. Ciudat, nu-i așa?

În sfârșit, ne-au fost înmânate cheile camerei ce urma să ne găzduiască trei nopți. Am pătruns într-un spațiu modest ca suprafață, dar curat și proaspăt cu desăvârșire. Hotelul este cotat la confort de trei stele și apreciez că este o clasare corectă din punctul meu de vedere: mobilată standard, cu televizor, telefon, frigider cu bar, baie cu cabină de dus și dotările corespunzătoare, camera a corespuns pretențiilor noastre din punct de vedere al confortului.

Din păcate nu pot acorda nota maximă din cauza unui neajuns peste care noi am trecut în virtutea faptului ca eram atât de obosiți când ajungeam în cameră, încât până la un punct chiar nu ne mai păsa de gălăgia de afară. Căci despre acest neajuns era vorba: am avut neșansa să primim o cameră ale cărei ferestre se deschideau înspre curtea interioară a mall-ului. De acolo venea un zgomot permanent, firesc de altfel într-un spațiu circulat de atâția oameni, 24 de ore din 24. În plus, pe pereții construcțiilor ce îngrădeau acea curte interioară erau amplasate niște rame de neon care pe timpul nopții își schimbau permanent lumina, colorând întunericul din camera noastră când în roșu, când în violet, galben sau verde. La început era chiar interesant, dar cum ce e prea mult, strică, pe măsură ce se prelungea, spectacolul devenea chiar enervant. Ar fi fost simplu să ecranăm zgomotul și lumina de afară închizând pur și simplu geamurile și trăgînd draperiile, mai ales că din prezentarea hotelului rezulta că ferestrele sunt izolate fonic. Din păcate, deși exista o instalație de ventilare controlată a aerului, ea nu era funcțională, iar în plin iulie, spațiul mic al camerei lăsa să se încingă atât de mult atmosfera interioară, încât nu puteai dormi decât cu fereastra deschisă. Și chiar și această soluție s-a dovedit a fi insuficientă, pentru că acea curte interioară nu avea niciun sistem de aerisire, circulația aerului se făcea doar prin curentul ce se isca între cele două intrări și care nu împrospăta deloc atmosfera, ba dimpotrivă aducea aerul încins de afară în interior și-l conserva acolo pe tot parcursul nopții. Abia aerul dimineții reușea să răcorească cât de cât atmosfera.

Dacă acestea au fost micile neajunsuri ale sejurului nostru la Hellemitte, nu pot trece cu vederea nici facilitățile acestui hotel: acces la internet în toate cele 45 de camere, parcare subterană (10 euro/zi), spațiu pentru întruniri și conferințe, receptie deschisă zilnic între orele 6,00-23,00, comună cu barul și restaurantul pentru servirea micului dejun. Am aflat, dar prea târziu, că hotelul avea chiar și o terasă în incinta mall-ului, loc unde se practicau dicounturi pentru cei ce erau cazați la hotel.

Micul dejun servit în cele două dimineți cât am fost oaspeții hotelului Hellemitte a fost unul suedez, cu un meniu variat și proaspăt. Personalul de serviciu nu ne-a supravegheat și nici nu ne-a avertizat în prealabil că pregătirea sandvișurilor este interzisă. Cu toate acestea, n-am zărit pe nimeni care să strecoare în bagaj fie și numai un măr sau un corn, semn că turiștii noștri au început să se civilizeze...

În dimineața celei de-a doua zile, același proprietar simpatic care ne-a întâmpinat la sosire, ne-a dovedit că proverbialul aer rece și superior al cetățeanului german este doar o poveste. Știa probabil că este ziua noastră liberă și a ținut să ne dea căteva sfaturi utile pentru vizitarea capitalei germane. Ne pregătise un teanc de pliante imprimate pe o parte cu harta Berlinului, iar pe cealaltă parte cu schema rețelei de metrou. După ce ni le-a împărțit, cu ajutorul ghidei, ne-a explicat cum putem ajunge în centru. Era foarte simplu, dar pentru străini și neștiutori ca noi, relativ complicat: la circa 200 m de hotel se afla stația Hellersdorf a liniei de metrou U5. Urma să ne procurăm bilete de pe peron și să ne îmbarcăm în direcția Alexanderplatz, care era din întâmplare chiar stația finală a liniei U5. De acolo eram liberi să urmăm pe jos orice traseu doream. Firește, omul ne-a făcut câteva recomandări în această privință, dar fiecare a ales în final ceea ce-l interesa: cumpărături, plimbări pe jos în contemplarea grandioaselor construcții berlineze sau vizite la obiective turistice, muzeale, comemorative sau religioase.

Gazda ne-a făcut o prezentare a sistemului de taxare a transportului în comun din Berlin, arătându-ne că nu era recomandat să achiziționăm un Welcome Card de minim 48 ore, care pe lângă o broșură-ghid cu hartă ne oferea transport gratuit pe toate mijloacele de transport și reduceri la intrarea în diferite muzee, pentru simplul motiv că prețul de 17 euro nu se justifica în raport de ceea ce am fi putut vizita doar într-o zi. La sfatul său am optat cu toții pentru achiziționarea unor bilete simple de 1,30 euro per călătorie. Omul ne-a explicat chiar și cum se procură biletele de metrou de la automatele aflate pe peron, numai că la fața locului foarte mulți dintre colegii de călătorie au fost puși în situația de a cere ajutorul altor călători, pentru că explicațiile de folosire a automatelor erau în limba germană. Exista desigur și posibilitatea schimbării limbii de comunicare, dar această opțiune era inițial afișată tot în germană.

Ceea ce a omis să ne spună gazda a fost cum să folosim biletele procurate de la automat. Așa că tot grupul nostru, inclusiv noi, ne-am urcat în primul metrou și potrivit propriei noastre experiențe, am început să căutăm din priviri aparatele de compostat. N-am zărit niciunul și ne agitam de zor să aflăm cum să procedăm, pentru că totuși gazda ne prevenise că cei prinși într-un mijloc de transport fără bilet inscripționat cu ora și data de acces valabile, sunt pasibili de plata unei amenzi de 40 euro și două ore de lucru în folosul comunității. Ei bine, tot călătorii germani ne-au venit în ajutor și asta fără ca noi să le solicităm sprijinul. Pesemne au înțeles din gesturile noastre care era problema și atunci câțiva dintre călătorii aflați pe banchete ne-au lămurit mai în germană, mai în engleză, mai prin semne, că imprimarea biletelor se face pe peron, înainte de urcarea în tren. Așa că am coborât la prima stație, am ”compostat” biletele și... am așteptat următoarea garnitură.

Deși hotelul Hellemitte este amplasat într-un cartier periferic din partea de est a Berlinului, nu se poate spune că turistul găzduit aici este privat în vreun fel de confortul și facilitățile caracteristice unui mare oraș. Dimpotrivă, toată zona dimprejur, așa cum bine spunea colega noastră @ileanaexperta, este un adevărat oraș într-un oraș. Nu-i lipsește nimic (primărie, bănci, magazine, școli, spitale, așezăminte de cultură) și poate fi ea însăși un interesant obiectiv turistic. Asta pentru că întreg complexul și zona comercială dimprejur au fost date în folosință relativ recent (1997), integrând și materalizînd concepte arhitectornice de ultimă oră. Astfel, peste drum de mall se află un impresionant complex comercial cu restaurante, terase, zeci de magazine, unele dintre ele aparținând unor firme de renume, dar și cu un mare magazin Real ce ocupă o parte din parter și subsolul complexului. Făcând cumpărături acolo, am înțeles cît de repede ne-am aliniat și noi prețurilor practicate în mai toată Uniunea Europeană: aproape nimic nu diferea de prețurile de la noi din țară. Poate doar autenticitatea produselor să fi fost cu totul alta și pentru a achiziționa un astfel de produs cred că merita să-ți cheltuiești valuta. Oricum, ar fi păcat să nu spun că prețurile de aici erau semnificativ mai mici decât cele din centrul Berlinului, iar în condițiile în care chiar aveai ce alege, era mai profitabil să te orientezi la cumpărături chiar aici.

În după-amiaza sosirii noastre, îndemnați de nebuneasca dorință de a vedea și a cunoaște cât mai multe și profitând de lăsarea târzie a întunericului, am făcut o incursiune prin cartier. Ne-am întors la hotel târziu, dar profund impresionați de ceea ce am văzut!

Cartierul Hellersdorf în care e plasat hotelul este de fapt o zonă muncitorească, dar arată ca o zonă rezidențială: sunt blocuri cu arhitectură ”socialistă”, de proporțiile și formele celor foarte familiare nouă din mai toate cartierele capitalei și reședințelor de judete. Deși majoritatea au fost construite înainte de 1989, se pare că arhitecții germani au avut încă de atunci o viziune corectă asupra arhitecturii locative. De aceea poate, spațiile dintre diferitele clădiri sunt foarte largi și abundă de parcuri și grădini verzi, parcări, locuri de popas și locuri de joacă pentru copii. Mai mult, clădirile ce sunt demolate azi, nu fac loc vreunui zgârie-nori strident sau oricărei alte construcții, ci se constituie prin lege într-un nou spațiu verde.

Fațadele, fără excepție, sunt divers și viu colorate, bogat ornamentate, încât nu poți găsi două aidoma. În plus, nemții au reușit ca în ultimii douăzeci de ani să renoveze toate fațadele fostelor blocuri muncitorești, astfel că întreg cartierul pare a fi nou-nouț. În mare majoritate (80%), apartamentele de bloc sunt închiriate. După căderea comunismului, aceste construcții nu au fost puse în vânzare ca la noi, la cumpărare dându-se prioritate locatarilor. Și asta, întrucât soluția plăților în rate n-a fost considerată rentabilă și nici posibilitatea cumpărării cu toții banii jos, viabilă pentru toată lumea. Așa că instituția de stat care le patrona s-a desfăcut în mai multe cooperative care funcționează azi pe principii similare societăților comerciale (capital constituit din părți sociale subscris de locatarii doritori) și care le administrează pe baza regulilor economiei de piață: încasează chirii și amenzi pentru proastă folosire, din veniturile totale finanțează întreținerea si funcționarea spațiilor comune și a instalațiilor, iar profitul îl împarte celor ce dețin părțile sociale.

Străzile, bulevardele și trotuarele sunt largi și curate, cu o circulație nu moderată, ci chiar săracă, cel mai adesea, cele ce străbat rețele de trafic fiind mijloacele de transport în comun (autobuze și tramvaie). Din câte am aflat de la gazda noastră, acestea sunt demne de toată încrederea, căci doar în cazuri de forță majoră se întâmplă să nu-și respecte orarul de circulație, orarele sunt afișate în toate stațiile, iar intervalul de așteptare nu e niciodată mai mare de 6 minute. În aceste condiții nu e de mirare că berlinezii preferă să călătorească cu transportul în comun decât cu propria mașină și astfel circulația în capitala germană este permanent fluidă, iar poluarea extrem de redusă.

În apropierea hotelului se deschidea spațiul unei mari piețe pietonale, punctată ici-colo de bănci și de puieți de arbori abia plantați. Era locul unde se adunau grupuri de tineri gălăgioși, skateboarderi și motocicliști deopotrivă. Cred că era un loc de întâlnire, pentru că nu staționau acolo mai mult de o oră. În ciuda faptului că unii dintre ei aveau înfățișări care mai de care mai ciudate (mă refer la îmbrăcăminte, coafură, culoarea părului, piercenguri și machiajul fetelor), am descoperit că erau prietenoși și deschiși dialogului, mai ales dacă te arătai interesat de drăgălășenia câinelui ce-l însoțea pe vreunul dintre ei.

Cît despre siguranța cetățeanului pe străzile din Hellersdorf, ce să spun? Deși am circulat și la ore târzii, nu m-am simțit nicio clipă în primejdie, deși am întâlnit și grupuri de petrecăreți, cheflii sau alte grupuri de tineri zgomotoși în afara bunului simț. De fapt, noaptea, în sfârșit am zărit mașinile poliției care patrulau pe străzi cu viteză redusă. Nu știu însă cât de vigilenți erau polițiștii, pentru că, iată, în a doua noapte a sejurului la Hellemitte, autocarul nostru, parcat la 300 m de hotel, într-un loc semnalizat ca fiind rezervat autocarelor, a făcut obiectul unei vandalizări: dimineața l-au găsit șoferii vopsit pe toate părțile cu inscripții antisemite. Parbrizul a fost mai ușor de răzuit și redat vederii, dar vopseaua de de pe părțile laterale nu a fost chip să se șteargă și așa ne-am întors cu ea în țară. Bineînțeles că în timp ce noi, turiștii, nu aveam habar de această întâmplare și ne bucuram de ziua noastră liberă prin Berlin, proprietarul hotelului, ghida și cei doi șoferi au trebuit să contacteze poliția, să dea explicații, să semneze procesul-verbal de constatare întocmit de polițiști, care ne dădea dreptul de a circula în continuare, dar servea și ca document justificativ pentru dauna produsă, în cazul recuperării cheltuielilor de refacere de la asigurator.

În prima zi a șederii noastre la Berlin, grație explicațiilor ghidei germane de limbă română care ne-a însoțit în turul orașului cu autocarul am aflat că sectorul în care este amplasat hotelul Hellemitte, este sectorul 10 al capitalei (din cele 12), Marzan-Hellersdorf. Istoria acestor locuri este foarte veche, dar, cred că nimeni nu este prea interesat de detalii. Cred că mai important ar fi să spun că regret sincer un lucru: acest sector are el însuși cîteva obiective turistice foarte interesante, pe care mi-ar fi plăcut să le văd, dar timpul nu mi-a permis: Grădinile Lumii, un parc de excepție în care sunt reconstituite până la amănunt o grădină chineză, una japoneză, una coreeană și una din insulele Bali (puteți face o călătorie virtuală în acest spațiu accesând adresa: click aici ); Complexul de tratare a apei potabile, considerat monument de arhitectură din sec. 19, datorită aspectului său de fortăreață și instalației încă funcționale, unică în Europa; Castelul Biesdorf și parcul din jurul lui; Moara de vânt; Conacul și ferma medievală Mahlsdorf, datând din secolul al 18-lea; satul medieval de la Angersdorf-Marzan, menționat documentar încă din anul 1300.

Și acum, la final, nu-mi rămâne decăt să vă invit la călătorie și fie să aveți parte de timp frumos, chef și putere spre a pucede și la vizitarea acelor locuri despre care avem cunoștințe puține și păreri preconcepute, dar pe care putem să le descoperim a fi altfel decît ne-am închipuit și care, iată cît de mult ne îmbogățesc spiritual!

---

VIZUALIZĂRI: 2086 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI