O croazieră pe apele Spreeului

TIPĂREȘTE

În ultima zi plină a sejurului în Berlin, vremea ne-a făcut o surpriză plăcută: soarele! ????Eram la început de octombrie, o perioadă destul de ploioasă în general, așa că cele 19 grade anunțate nu au putut decât să ne bucure. Și ne-am grăbit să profităm de acest cadou neașteptat mergând într-o croazieră pe apele Spreeului.

Înainte de toate, două-trei vorbe despre râu: Spree izvorăște din Munții Luzațieni, formând pe o mică porțiune granița dintre Germania și Republica Cehă, după care, cale de aproape 400 km, se îndreaptă spre nord-vest și în final străbate centrul Berlinului pe o lungime de 46 km pentru a se vărsa în râul Havel în cartierul Spanau din vestul capitalei germane.

Parcursul său în oraș însumează, cu tot cu canale, aproape 200 km de curs navigabil (mai mult decât posedă Amsterdamul), traversați de 960 de poduri (mai multe decât în Veneția, dar nici pe departe la fel de pitorești????).

Deși orașul își datorează practic existența acestui râu, pe malurile căruia s-au întemeiat în secolul al XIII-lea primele așezări din zonă, Spree a rămas foarte mult timp pentru localnici o apă curgătoare și nimic mai mult. Lucru surprinzător poate, spre deosebire de londonezi sau parizieni, pentru care Tamisa, respectiv Sena au reprezentat mereu repere de maximă importanță, berlinezii au „întors spatele” râului lor, așa cum o dovedește poziția în care au fost ridicate multe clădiri emblematice ale orașului, ca de exemplu catedrala sau Reichstagul. Ce-i drept însă, Spreeul nu se compară ca spectaculozitate cu fluviile sus-menționate.

Abia în ultimii 20 de ani, în paralel cu eforturile făcute de autorități pentru curățarea apelor Spreeului, poluate de la trecerea prin arii de exploatare a minelor de cărbuni, s-a început cu adevărat valorificarea potențialului râului, atât prin construirea de edificii ultramoderne, futuriste, cât și prin atragerea de turiști în croaziere.

Astăzi, vizitatorii au de ales dintr-un număr mare de variante de plimbări pe apă, cu durata cuprinsă între o oră și trei ore și jumătate, unele din ele incluzând și Potsdamul, altele efectuate seara, cu sau fără masă inclusă sau în combinație cu hop-on hop-off ori tur pe jos/cu bicicleta. Detalii găsiți aici: visitberlin.de/en/boat-tours-berlin.

Din câte am citit, sunt mai multe firme care organizează astfel de croaziere din aprilie până în octombrie. Noi am mers cu Reederei Bruno Winkler - reedereiwinkler.de/de în Classic Tour 1 de o oră (în fapt a durat aproape 75 de minute). Am regretat apoi că nu am luat un tur mai lung până la East Gallery sau cartierul Charlottenburg. În fine, asta a fost... ☹ Vestea bună e că am beneficiat de un discount de 25% cu Welcome Card, așa că biletele ne-au costat doar 12,50 euro/persoană.

Mi-a plăcut maxim faptul că vasul are punte superioară descoperită și ne-am putut încălzi la soare stând la masă pentru a comanda o bere (știți voi cine????) și o cafea (iarăși știți????). Foarte comod, super-drăguț, iar prețurile nu difereau de cele din oraș. În plus, cu căștile pe urechi, am ascultat în tihnă comentariul în limba engleză.

Râul Spree nu e foarte lat și din fericire, nici „îngropat” , așa cum este Ill la Strasbourg, unde malurile înalte și acoperișul de sticlă al vasului ne-au împiedicat să vedem mare lucru. Prin urmare, ne-am putut delecta pe parcursul croazierei cu imagini încântătoare de clădiri vechi și noi, căci Berlinul, așa cum precizat în mai multe rânduri, este un oraș al contrastelor.

Și încă ceva: am văzut cât de mult le place berlinezilor să se scalde nu în Spree, e verboten! ????, ci în razele călduțe ale soarelui, fie tolăniți pe malurile înierbate, fie pe o bancă sau la câte o cafenea ori cârciumioară cu mese scoase afară. Nu-i de mirare, având în vedere ce climă au, sărmanii... Și cred că aici e cazul să amintesc și de tinerele care închiriaseră (cel puțin așa cred, sau te pomenești că una din ele era chiar proprietara❗) un vaporaș și dădeau o petrecere pe el, cu muzică la volum maxim și DJ! ????

Să revenim însă la distracția noastră mai cumințică.

Punctul nostru de îmbarcare a fost cheul de pe Reichstagufer numărul 19. Exact vizavi, pe celălalt mal, se înșiră mai multe resturante, printre care Berliner Republik, unde aveam să luăm prânzul după terminarea croazierei -- vezi impresii.

În imediata apropiere a punctului de îmbarcare, sub viaductul de peste Spree și având în spate clădirea înaltă din aluminiu și sticlă a sediului Ernst &Young, se află stația Friedrichstraße. Acolo am descins și noi în zonă, venind cu linia 7 a S-Bahn de la Potsdam

Povestea acestei gări e foarte impresionantă: a fost constrută între 1878-1882 ca parte a sistemului de transport urban berlinez ce lega zona de est a orașului (Friedrichshain) cu cea de vest (Charlottenburg). Între 1919-1925 a fost extinsă pentru a permite circulația trenurilor pe distanțe lungi iar în 1936, cu puțin înaintea deschiderii Jocurilor Olimpice, au fost inaugurate tunelul pietonal și platforma subterane.

Imediat după declanșarea pogromului în așa-numita Noaptea de Cristal (Kristallnacht, 9 spre 10 noiembrie 1938), mii de copii din familii de germani evrei și-au luat rămas bun de la părinți în această gară în cadrul programului Kindertransport, prin care Regatul Unit și în mai mică măsură Țările de Jos, Belgia, Suedia, Elveția și Franța au preluat înainte de declanșarea războiului și au găzduit în timpul conflagrației refugiați minori neînsoțiți din Germania, Austria sau Cehoslovacia, și în multe cazuri aceștia au fost singurii supraviețuitori ai holocaustului din familiile lor. ????

După război, Aliații au împărțit Berlinul în patru sectoare potrivit propriilor interese și fără a ține cont de aspectele de natură practică. Cartierul central Mitte, aflat sub ocupație sovietică, a fost înconjurat pe trei laturi de Berlinul de Vest iar Zidul ridicat începând din 1961 a trecut exact prin inima orașului și a creat disfuncționalități în sistemul de transport public.

Pentru a ajunge dintr-o parte într-alta a Berlinul de Vest trebuia să traversezi sectorul sovietic, așa încât autoritățile RDG au interzis oprirea trenurilor vest-berlineze în gările din Berlinul de Est, devenite stații-fantomă. Fiind singura în care se întâlneau mai multe linii de transport vest-berlineze care străbăteau sectorul sovietic, o adevărată „gaură” în Cortina de Fier, gara Friedrichstraße a fost înconjurată de puncte de control și bariere. Clădirea construită ca punct de control la hotarul dintre cele două Berlinuri a fost numită Tränenpalast (Palatul lacrimilor) din cauza scenelor emoționante de despărțire care au avut loc aici iar după 1990 a fost transformată în muzeu.

Navigăm spre est, trecând pe lângă sediul En BW Energie, către Podul Weidendammer. Un pod basculant a fost ridicat pe acest loc încă din 1685 la porunca Marelui Elector Friedrich Wilhelm I de Hohenzollern. A fost înlocuit în 1824 cu unul din fontă, demolat și reconstruit în 1895-1896 în forma actuală, cu balustrade, felinare și decorațiuni înfățișând vulturul imperial din fier forjat.

În fapt, mai toate podurile vechi din Berlin au fost dărâmate după al Doilea Război Mondial și foarte probabil cele nou apărute nu au același farmec.

În spatele podului Weidendammer se înalță Berliner Ensemble, o sală de teatru care găzduiește din 1949 reprezentațiile trupei cu același nume, înființată de marele dramaturg Bertolt Brecht și soția sa.

Ne apropiem ușor-ușor de Insula Muzeelor -- vezi impresii. Trecem pe sub Ebertsbrücke, dat în funcțiune în 1992 și deloc spectaculos, și ne îndreptăm către un alt pod, pietonal de această dată, mai vechi (1902) și cu mult mai pitoresc - Monbijoubrücke. În dreapta vedem Muzeul Bode, catedrala și în fundal Turnul TV, iar în stânga micul parc Monbijou -- vezi impresii.

Foarte frumoasă această zonă din Berlin, care îmbină atât de armonios cultura cu frumusețea naturii. Lumea multă ieșită la plimbare pe maluri completează atmosfera agreabilă.

Ne îndreptăm în continuare către o altă parte interesantă a orașului, însă mai înainte vom ofta cu invidie???? (căci bugetul nu ne permite extravaganța cazării într-un stabiliment de mare lux) în timp ce aruncăm un ochi spre Radisson Collection Hotel, care adăpostește cel mai mare acvariu cilindric din lume. AquaDom, căci așa se numește, are 25 m înălțime și 12 m diametru și conține un milion de litri de apă în care se zbenguie nu mai puțin de 2.600 de pești din 56 de specii diferite.

Trecem pe sub Podul Karl-Liebknecht, o structură din beton construită între 1949-1950 pentru a înlocui o alta mai veche (1889). Despre acest pod nu pot spune decât că face legătura dintre Parcul Monbijou și Insula Muzeelor și e, în general, aglomerat.

Peisajul urban se schimbă: după malurile pline de petice de iarbă unde berlinezii au ieșit la picnic, urmează Nikolaiviertel, cel mai vechi cartier al orașului, complet reconstituit. În spatele clădirilor elegante se înalță cele două turnuri gemene ale Nikolaikirche, locașul religios care a dat denumirea cartierului, și în plan mai îndepărtat, omniprezentul Turn de televiziune.

Ne prelingem pe sub un alt pod cu o istorie complicată. Se cheamă Rathausbrücke - primăria Rotes Rathaus se află în imediata apropiere și cărămizile sale roșii se ițesc din spatele copacilor. Și aici a existat un pod de lemn încă din secolul al XIII-lea, dărâmat și reconstruit în stil baroc între 1692-1694 la ordinul lui Friedrich III (viitorul rege Friedrich I), care a cerut și amplasarea aici a statuii ecvestre a bunicului său, Marele Elector. În 1895 podul a fost demolat și înlocuit cu o structură considerată mai solidă, care a fost însă grav avariată în cursul retragerii trupelor Wehrmachtului în 1945. Statuia fusese deja evacuată, sau mai bine zis aruncată în Lacul Tegel, situat la nord de Berlin, de unde a fost pescuită și așezată în curtea de intrare la palatul Charlottenburg -- vezi impresii. După o altă refacere în 1973, cea mai recentă datează din 2012.

În acest punct vaporul face cale întoarsă. Revedem Humboldt Forum și celelalte clădiri superbe de pe Insula Muzeelor, trecem de Podul Weidendammer și ne apropiem de Reichstag. Da, de pe vapor, pot admira, în fine, cupola futuristă din sticlă, simbol al reunificării Germaniei, adăugată în 1995. Așa cum am menționat într-un alt review, aici se poate urca gratis, dar cu programare, pentru vederi panoramice la 360 de grade ale orașului.

Vaporul se avântă pe sub o pasarelă către Marie-Elisabeth-Lüders Haus, o clădire ultramodernă, inaugurată în 2003, care găzduiește centrul de servicii științifice și biblioteca Parlamentului German, precum și un memorial deschis publicului în care au fost reconstruite fragmente din Zidul Berlinului, care trecea exact prin acest loc. Construcția poartă numele unei activiste pentru drepturile femeilor, politician și deputat în Bundestag, care a trăit între 1878-1966.

De cealaltă parte a râului Spree se află Paul-Löbe-House, după numele unui alt politician (1875-1967). Împreună cu Marie-Elisabeth-Lüders Haus, clădirea formează o unitate, fiind proiectată de același arhitect, care le-a descris drept „o săritură peste Spree” menită să simbolizeze unitatea dintre estul și vestul Germaniei.

De la aceste construcții moderne pornește Band des Bundes (Panglica Federală), ansamblul cartierului guvernamental, întins pe 900 m, dincolo de Spreeborgenpark, până la sediul Cancelariei Federale. Edificarea sa s-a întins din 1997 până în 2003, însă dintre clădirile proiectate lipsește Forumul Cetățenesc, un spațiu public prevăzut a avea numeroase cafenele, galerii de artă și magazine, simbol al suveranității poporului. Ideea era aceea de a integra acest simbol cu conceptul de guvern (reprezentat de clădirea Cancelariei) și cu cel de legislatură (Parlamentul). Din cauza costurilor ridicate, s-a renunțat la Forum și a fost creată în schimb o frumoasă promenadă pe malul Spreeului, în imediata apropiere a Cancelariei.

După clădirile istorice de pe Insula Muzeelor, o altă față a Berlinului ne e înfățișată. Totul aici este nou-nouț și avangardist: Kronenprinzenbrücke, Bundespressekonferenz, Ministerul Federal al Educației și Cercetării. Printre instituții „se strecoară” și sedii de firme precum 3XN Cube, cu fațada complet vitrată, eficientă energetic și totodată spectaculoasă (își schimbă culoarea în funcție de unghiul de incidență al luminii), dar și gara centrală a orașului - Berlin Hauptbahnhof, inaugurată în 2006. A funcționat începând din 1871 sub numele Lehrter ca stație terminus a legăturii feroviare dintre Berlin și Lehrte, un oraș de lângă Hanovra, apoi dintre Berlin și Hamburg. A fost renovată în 1987, la aniversarea de 750 de ani a Berlinului și modernizată după reunificarea Germaniei.

Trecem acum pe sub Moltkebrücke, după numele feldmareșalului prusac, contele Helmuth Karl Bernhard von Molke (1800-1891). Podul din gresie roșie, construit între 1886-1891, cu frumoase ornamentații sculpturale înfățișând portrete de eroi militari, grifoni, o bufniță așezată pe un teanc de cărți și hărți și vulturul imperial a avut un predecesor. Un pod de lemn a existat pe acest amplasament începând din 1851.

Ajungem la Bundeskanzleramt, sediul Cancelariei Federale, o clădire postmodernistă din 2001, cu pereții din sticlă, simbol al transparenței actului guvernamental, ce încheie traseul Panglicii Federale. Este cea mai mare clădire guvernamentală din lume, depășind până și Casa Albă. În fața sa, pe promenadă, lumea se relaxează la plajă. Pe celălalt mal al Spreeului, legată de cancelarie printr-o pasarelă, se întinde Kanzlergarten, unde n-am reușit să aflu dacă are acces doar cancelarul sau și muritorii de rând... ????

Mai avem puțin de „vizionat” : Tiergarten, imensul parc semi-sălbatic al Berlinului, și „stridia gravidă” , aka Haus der Kulturen der Welt, o altă construcție modernistă despre care am făcut vorbire într-unul din reviewurile precedente.

Vaporul se întoarce și pornim înapoi spre Reichstagufer, cheul de la care am pornit în această scurtă dar fascinantă călătorie pe apă. O oră și câteva minute în care prin fața ochilor ne-au defilat clădiri interesante, unele vechi, altele foarte noi, poduri, parcuri, fiecare cu propria poveste.

Închei prin a vă îndemna ca în excursiile pe care știu că le veți face la Berlin????, să nu ratați o croazieră pe Spree. Una, de ce nu? , mai lungă decât cea făcută de mine, despre care să ne relatați aici, pe AFA.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 3559 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI