GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Bali este doar una dintre cele 17508 insule ce alcătuiesc Arhipeleagul Indonezian. Ea se află în partea centrală, la extremitatea vestică a a lanțului de insule supranumit „ Micile Insule Sundaj”. La doar 8 grade mai jos de Ecuator. La vest se învecinează cu Insula Java, iar la est cu Insula Lombok. De altfel este despărțită de Insula Lombok de o depresiune oceanică cu o adâncime de circa 1300 metri. În sudul insulei este scăldată de Oceanul Indian, iar în nord de Marea Javei. Suprafața insulei reprezintă doar 0.33% din teritoriul indonezian. De la vest la est insula are 112 km. În insula Bali trăiesc în jur de 3.4 milioane de locuitori, iar limba oficială este bahasa indonesia, dar în viața de zi cu zi ei vorbesc balineza.
Indonezia este una dintre cele mai mari țări din Asia. Are o populație de 238 milioane de locuitori. Majoritatea sunt de religie musulmană. Ei bine insula Bali, cea mai cunoscută și iubită din Indonezia este majoritar hindusă. Din acest motiv, insula Bali are o cultură aparte și aici s-au păstrat tradiții străvechi. Aici găsești temple hinduse la tot pasul. De altfel fiecare își are amenajat propriul mic templu, fie că e la intrarea în casă, fie că este în mașină sau in fața magazinului. Aici nu este ceva nemaiîntâlnit, ca să vezi diverse procesiuni religioase. Dacă în articolul despre Maldive vezi primul review din serie spuneam că am întâlnit raiul de sub ape, aici datorită festivalului de flori și de mirosuri deosebite sau a plajelor mirifice și a peisajelor deosebite, pot decreta că am întâlnit raiul pe pământ. Dacă mai adaug ospitalitatea deosebită a localnicilor și felul lor de a fi, o să vă dați seama despre ce vorbesc. Sunt foarte deschiși și foarte echilibrați sunt oameni de la care ai ce învăța!
Dar să începem cu începutul. Până acum principala mea perioadă de concediu era vara. Anul ăsta m-am decis să schimb și am ales iarna. Cum oasele mele bătrâne au început să scârțâie din toate încheieturile și nu se mai pune problema de o vacanță la ski, mi-am îndreptat atenția tot către mare și soare. Unde găsim așa ceva iarna? Firește într-o țară exotică.
Sejurul era foarte clar că trebuie organizat în timpul vacanței copiilor. Niciodată nu am plecat până acuma fără copil, în concediu. Probabil că o să vină vremea, să nu mai vrea ea să meargă cu noi. Dar să revenim la poveste. În perioada sărbătorilor de iarnă prețurile o iau razna, așa că m-am orientat să caut bilete în cealaltă vacanță de iarnă, cea inter semestrială, care este un pic mai scurtă, de la sfârșitul lui ianuarie, începutul lui februarie.
Așa mi-a sărit în ochi, o ofertă foarte bună către Bali. Doar că aici am procedat diferit, adică am pus căruța înaintea cailor. Astfel am prins o ofertă foarte bună la cazare, respectiv o reducere de 57%. Nu am mai stat pe gânduri și am făcut rezervare. Mai ales că nici nu trebuia să achit nimic înainte.
Apoi am căutat bilete de avion și am găsit o ofertă, care îmi convenea. Pentru trei persoane am dat pe biletele de avion, care în paranteză fie spus sunt cele mai importante, puțin peste 2000 de euro. Biletele le-am achiziționat la sfârșitul lui iulie. Zborul urma să fie făcut cu AirFrance și KLM, două companii foarte ok, din punctul meu de vedere. Trebuie să mai menționez, că în mod curent un bilet de avion București-Denpasar, se învârte undeva în jurul a 900 de euro de persoană.
Cu două zile înainte de începerea anului școlar, onor ministru al educației anunță tam nesam că se modifică programa școlară, programă ce era aprobată și după care mă ghidasem când am achiziționat biletele de avion. Astfel se mută vacanța de iarnă de la sfârșitul lui ianuarie, din 30 ian- 7 februarie. Prin urmare vacanța va avea loc între 6 febr- 14 febr. Noi aveam întoarcerea în București pe 7 februarie, așa că efectiv ne-au dat toate planurile peste cap.
Așa că ce să fac? Iau biletele de avion si mă duc la sediul Agenției Air France de pe Calea Buzești. Puteam să dau telefon, dar eu prefer să ma uit în ochii interlocutorului, când este ceva mai important de rezolvat. Ajung acolo și surpriză, bodyguardul mă informează că nu mai au relații cu publicul la sediul companiei, de doi ani. Orice problemă se rezolvă exclusiv telefonic. E foarte clar, că așa pot să te refuze mai ușor. Sun la companie le explic problema. Inițial am făcut și o simulare pe noile date dorite și chiar biletele ieșeau un picuț mai ieftine. Cu o voce glaciară îmi raspund că îmi fac fără nicio problemă schimbarea de bilete, dar costă 111 euro de persoană! Să dau 333 euro așa ușor, nu mi se pare foarte corect. Luasem și hotelul la o ofertă foarte bună, care nu mai era valabilă, așa că această schimbare m-ar fi costat în jur de 600 de euro. Enorm. N-am avut de ales și am respectat programul stabilit inițial.
Toată această întâmplare m-a făcut să-mi schimb un pic optica, referitor la vacanțele organizate și rezervate cu mult timp înainte. Mai ales ca prin noiembrie a fost o ofertă la biletele de avion pentru Denpasar mult mai avantajoasă, nu atât ca preț, cât mai ales ca număr de ore zburate și ca număr de ore pierdute prin aeroporturi, evident cu Qatar Airlines. La toate acestea se mai adaugă amenințările teroriste (foarte bine subliniate de dorgo într-un articol), ce ne pot da tot programul peste cap. De altfel cu două săptămâni înainte de plecarea noastră în concediu, a fost un atentat în Indonezia, respectiv la Jakarta. Sincer am avut așa o mică strângere de inimă!!!
Hotelul cum am mai spus, l-am rezervat prin intermediul hotels.com, unde am prins o reducere de 57%, așa că pentru 9 nopți de cazare cu mic dejun am dat 740 de dolari, pentru 3 persoane. O ofertă foarte bună, la un hotel situat în Nusa Dua. Cu toate astea cu două săptamâni înainte de plecare, tot citind articole ale colegilor de pe AFA, care au fost pe aceste meleaguri și au și împărtășit cu noi impresiile personale de la fața locului (drept pentru care le mulțumesc), am decis să-mi împart sejurul în două. Jumătate în Ubud, unde simți viața autentică đin Bali si unde este locul perfect pentru plecat în călătorii si jumătate la plajă în stațiunea Nusa Dua. Așa că mi-am anulat cazarea inițială și am făcut alte două rezervări, la un hotel de 3 stele în Ubud situat exact lângă Pădurea maimuțelor, denumită Sacred Monkey Forest Sanctuary și la unul de 5 stele situat în capatul statiunii Nusa Dua.
În decursul vieții am avut diverse călătorii pe meleaguri îndepărtate. Sunt învățat cu zborurile lungi, intercontinentale. Numai că de data asta pot spune că mi-am dat kilometrajul peste cap. Pentru a ajunge într-o țară exotică, în afară de prețul ridicat, mai trebuie să treci de furcile caudine ale drumului până acolo. Doar gândul la destinația la care o să ajungi, îți dă putere să reziști.
S-a făcut și ziua de plecare. În jurul orei 14 ne-am îmbarcat într-un avion KLM cu destinația Amsterdam. După trei ore am aterizat la Amsterdam și am început să așteptăm, preț de cinci ore, următorul avion cu destinația Denpasar. Eh, aici au început surprizele. Prima a fost că avionul avea întârziere. Eu sunt Stan Pățitul cu întârzierile astea la cursele lungi, când de fapt ele se transformă în anulări. Din fericire pentru mine a fost doar o întârziere de o oră. Apoi am aflat cu stupoare că o să facem escală în Singapore. Aveam în mână biletele cu locuri cu tot și nu scria nicăieri acest lucru. Inițial am fost supărat gândindu-mă că această escală neprevăzută ne va lungi calătoria. Noi ne așteptam la cel mai lung zbor din viață de 16 ore neîntrerupt. Ei bine această escală a fost foarte binevenită, deoarece am putut să ne mai dezmorțim picioarele. A treia surpriză a fost că a apărut pe ecran prenumele si inițiala numelui fetei mele. Am mers la front office și un olandez scorțos ne-a spus că nu e vorba de ea. Ei bine s-a făcut timpul să ne urcam în avion și la scanarea biletului a luat-o deoparte că să-i dea un nou bilet de avion, cu alt loc firește. M-am dus peste ei: băi ce faceți aici, sunteți nebuni la cap? Suntem o familie și trebuie să mergem împreună! Au realizat eroarea și au căutat probabil alți fraieri.
Zborul Amsterdam Singapore a durat 11 ore jumate si ne-a ieșit os prin os. Ne-am bucurat când la Singapore ne-au dat jos din avion. Mă gândeam că fac doar o scurtă escală, de o oră, de realimentare. Ei bine escala s-a prelungit vreo 2 ore jumate. Ne-am plimbat un pic prin aeroportul Changi din Singapore și apoi ne-am pus iar la controlul de securitate pentru a ne sui în avion. Ca un beneficiu toți care și-au continuat cursa catre Bali au primit aceleași locuri. Aici a fost doar o stație în care unii au coborât si alții s-au urcat.
În jurul orei 21,35, cu doar 15 minute întârziere am aterizat pe aeroportul din Bali. Aici ne aștepta șoferul recomandat de colega andreea72, drept pentru care profit de ocazie să-i mulțumesc. De altfel doresc să le mulțumesc încă o dată, tuturor colegilor de pe AFA, ce au fost acolo si au scris despre asta de bine sau de mai putin bine.
Dar să revenim. Șoferul ne-a condus la hotel si am făcut planurile pentru următoarele zile. După 30 de ore de când am plecat de-acasă spre aeroport am putut să ne întindem într-un pat.
Ce-ar mai fi de spus la acest articol? Drumul de întoarcere a fost doar un pic mai scurt, 28 de ore. A respectat cu sfințenie același scenariu cu o escală în Singapore. Având în vedere că la întoarcere am zburat cu Air France a doua escală a fost la Paris. Iar zborul Singapore-Paris a fost extrem de lung, în jur de 13 ore jumate. După o așteptare de două ore, ne-am suit în avionul ce urma să ne debarce la București. Ei bine aceasta cursă de numai 2 ore 50 de minute mi s-a parut cea mai lunga din viață. Treceau minutele precum orele!!! În final am ajuns acasă, era să zic teferi si nevatămați, dar nu pot pentru că m-am ales cu o durere de urechi de la atâta zbor!
În încheiere aș vrea să precizez că și la ducere și la întoarcere am zburat deasupra României. Te apucă și nervii că nu fac și aștia o escală, să te lase acasă. Ei bine din acest motiv recomand pentru zborurile lungi spre Asia de Sud –Est zboruri cu escală în Emirate sau în Qatar. Se economisesc multe ore de zbor si probabil multe ore de viață. ;)
Călătorii frumoase tuturor.
Trimis de robert in 10.02.16 10:17:07
- A fost prima sa vizită/vacanță în INDONEZIA
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@robert - Felicitări ţie şi tuturor acelora care au curajul să se înhame la zboruri aşa de lungi pentru a vedea locuri îndepărtate şi a lua contact cu civilizaţii foarte diferite de cea europeană. Cum nu mai sunt la vârsta la care "să-mi permit" asemenea aventuri, nu pot decât să îi încurajez pe tinerii (şi mai puţini tinerii) AFA-işti să-ţi urmeze exemplul şi, dacă îi ţin baierele pungii, să meargă să vadă lumea atâta timp cât mai pot.
Eu am avut o singură experienţă de acest gen, cu 25 de ani în urmă, când am fost în Singapore, şi zborul - cu Taromul, care încă mai opera pe vremea aceea pe ruta asta, şi cu 2 escale, la Abu Dhabi şi Bangkok - m-a terminat, deşi eram mai tânără decât eşti tu acum...
Aştept continuarea: povesteşte-ne pe unde ai fost, ce ai văzut, ce ai făcut.
L-am citit pe fuga dar l-am trecut la favorite nu ca voi putea merge, exclus - motive "tehnice" ale persoanei mele, asa precum Carmen- dar imi rezerv placerea sa savurez articolul in liniste, pentru suflet. Au si calatoriile virtuale farmecul lor. Si nu in ultimul rand, spun si eu, profitati de tinerete, de indrazneala si farmecul ei caci, din pacate , trece repede. Vacante frumoase sa ai!
@Carmen Ion - Nu stiu dacă mă credeți când vă spun că acu 10 ani am făcut primul zbor din viață! Am luat-o usor întâi cu Europa. Apoi am fost în China! Acu dacă mă uit în urmă pot spune că mi-am dat kilometrajul peste cap.
Iar pentru a ajunge în aceste minunate destinații exotice, am renunțat la City breakuri. Făceam cel putin 2,3 pe an și cheltuiam mai mult decât într-o destinație exotică.
Și eu vreau să-i încurajez pe cei care au posibilitatea și se simt în stare să se rupă de destinațiile tradiționale. Firește dacă sunt interesați să exploreze, să vadă lumea.
Mersi pentru apreciere. O să vină si povestile din călatorie, cu bune si cu rele! Călătorii frumoase să aveți.
@elviramvio - Tinerețe nu mai avem. Dar încercăm să profităm de această lume minunată, pe cât ne țin puterile și baierile pungii.
Eu mă ghidez după o vorbă: " nu regret nimic din ce am făcut în viață, ci regret ce n-am făcut"- Tudor Mușatescu
Mulțumesc frumos pentru aprecieri. Toate bune vă doresc!
Desi ma incadrez si eu la aceeasi categorie de varsta cu colegele de mai sus @Carmen Ion si @elviramvio (acum nu stiu cam la ce valori sunt ele, despre Carmen stiu ca are un plus valoare fata de mine) tot as merge in tari indepartate, chiar daca drumul este groaznic si mai ales sa nici nu poti dormi, sau daca dormi chit ca ai dopuri in urechi mai sforaie cineva langa tine, in fine asta este.
Eu prin prisma unor conjuncturi favorabile (in interes de serviciu am ajuns in 2013 si 2014 in China, Malaesia, Taiwan- despre care am spus o multime de povesti aici pe forum) si m-as intoarce oricand in detrimentul unor tari mai apropiate. Este o alta cultura, o alta civilizatie, foarte diferita si interesanta.
Articolul tau mi-a placut in mod deosebit prin destinatia finala care a facut sa treci cu vederea oboseala drumului plus restul emotiilor.
In ceea ce priveste absenta de la scoala (aici sper sa nu citeasca copiii) noi am fost la inceput de decembrie intr-o minivacanta in Austria, asta a insemnat o absenta de 3 zile in pragul tezelor. L-am intrebat pe baiatul cel mic (clasa X-a) din timp daca isi asuma riscul de a da eventuale teze singur si a fost de acord, apoi am cumparat biletele. Spre nesansa lui in acele 3 zile lipsa s-au dat 2 teze pe care apoi le-a dat singur. Eu gandesc aceasta absentare astfel - daca ar fi fost bolnav cum ar fi fost, mi-as mai fi pus problema ca nu da teza? si astfel si el s-a simtit mai responsabil prin faptul ca nu a fost privat de ceva ce i-ar fi facut placere, si de ce sa nu fim seriosi chiar a fost si invidiat de colegi.
Astept continuarea. Votat cu mare placere.
Cu scartaitul oaselor, nu iti dau dreptate, nu avem voie sa ne lasam.
Pentru vacanta multe felicitari! Si daca ati rezistat 30 de ore pe drum cu atat mai mult ati dovedit ca stati bine la capitolul rezistenta. Si fiica mea viseaza la o vacanta exotica, anul viitor are bac si intrarea la facultate si m-a pus sa-i promit ca dupa o sa mergem intr-un loc exotic. Cand mi-a spus Bora Bora am crezut ca glumeste, ne-am interesat la agentie, insa ne-am dat seama ca ori vom muri pe drum ori ne vom pierde pana acolo. Si binenteles ca biletele de avion au un cost astronomic. O sa cautam ceva mai pe aproape totusi.
@mishu - În primul rând vreau să-ți mulțumesc pentru aprecieri. Eu sincer mă bucur ca mai sunt persoane care au plăcerea și curajul aș putea zice să exploreze lumea.
O parte din articolele tale despre China, le-am citit cu plăcere, mai ales că și eu am fost de multe ori acolo și sincer mi-e dor.
Parte cu școala e clar că e rezolvabilă cu o scutire, ceva. Eu am vrut altceva să subliniez, imprectabilitatea guvernului nostru. Îți faci și tu un plan, ceva și totul este dat peste cap la cheremul unora. Trist!
Dar să ne vedem de-ale noastre. Vacanțe frumoase vă doresc!
@mogly - Multumesc frumos.
Ce să zic Bora Bora este o destinație mai scumpă. Nici eu nu m-am înhamat la așa destinație.
Eu îți sugerez altceva, vorba aia tot ai un nick name așa de sugestiv: alege o destinație cu adevarat exotică, gen Thailanda, Indonezia, Vietnam, Sri Lanka etc
Până acolo e un pic mai scump avionul, dar recuperezi la prețul cazărilor!
Părerea mea! Orice ați alege vă doresc vacanță frumoasă și succes la examene!
@robert - Mulţumim mult! Undeva tot vom merge, până la anul mai avem timp să ne gândim.
Cât despre examene, o sa se tină lant, incepand cu anul acesta pentru ca fiul meu e în clasa a XII-a, Mălina a XI-a, iar cea mică a X-a. Suntem cu toţii constienţi că în momentul în care vom avea trei muschetari la facultate, calatoriile vor fi suspendate din lipsa de fonduri. Aşa ca anul acesta si anul viitor trebuie sa profitam cat mai putem.
@mogly - 3 consecutivi!? Ați avut mare curaj! Sincere felicitări!
Subscriu şi eu la ce a scris Elviramvio ˝Si nu in ultimul rand, spun si eu, profitati de tinerete, de indrazneala si farmecul ei caci, din pacate, trece repede. ˝În ´90 când am început să circulăm aveam 56 de ani şi înafară de o excursie cu paşaport colectiv în URSS, nu am avut voie să mergem nici în Bulgaria. Bine că n-aţi trăit zeci de ani cu senzaţia de cetăţean de rangul doi! Am început să circulăm la vârste mature, de ex. am vizitat Japonia la 73 de ani, New- Yorkul la 74 dar nu se compară cu desinvoltura pe care o aveţi voi care circulaţi de foarte tineri. Îmi pare rău că din motive de mobilitate aria călătoriilor s-a restrâns an de an, aşa că profitaţi acum cât sunteţi tineri sau la vârstă medie.
In august 2016, dupa 7 zile in Singapore vom ajunge in Bali pentru 5 zile din care 3 zile la Tjampuhan Hotel Ubud si 2 zile la Kuta Beach Heritage Resort. Am citit toate descrierile si rog sa-mi spuneti cum pot sa iau contact cu soferul de taxi care v-a plimbat pe insula? Unde-l gasesc si daca aveti un nr de telefon. Multumesc
@Michi - Ati calatorit singur sau in excursii organizate de agentii?
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2024 Bali — vacanta perfecta — scris în 19.04.24 de roxana198 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Mayong Cultural Walk: exact așa trebuie să arate un tur cultural — scris în 26.02.23 de garcia din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2019 Bali cea mai vizitata insula din Asia — scris în 31.01.20 de dan39 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2019 My Bali dream - cum am descoperit raiul verde — scris în 15.05.19 de malli_alisar din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2017 Despre plajele din Bali — scris în 26.03.19 de r-Uca din TIMIşOARA - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Balangan Beach — scris în 09.09.18 de Alexandra_26 din ARAD - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Honeymoon, fabulos — scris în 09.08.17 de Isabela93 din CRAIOVA - RECOMANDĂ