Am visat cu ochii deschisi

TIPĂREȘTE

Pe data de 31 ian 2011, am parasit Noua-Zeelanda, de pe aeroportul dinCristchurch, cu directia Indonezia Bali-aeroportul Denpasar, binenteles dupa un transfer destul de scurt in Sydney, care ne-a adus necazuri. Spun necazuri, pt ca in timp de 1h, cei de pe aeroport nu au reusit sa ne faca transferul bagajelor, la nici un calator de pe aceasta destinatie, in cursa de Denpasar, dupa cum am constatat cand am ajuns la destinatie. Si cum era o singura cursa pe zi, am stat o zi intreaga la Ubud, fara haine adecvate temp. de acolo, suportand caldura in tinuta de pe avion (eu care intodeauna sunt grijulie, pt ca sunt patita, mi-am pus in bagajul de mana o pijama, costumul de baie si o rochie adecvata, chiar si slapii, spre surpriza celorlalti).

Asa ca dupa o calatorie de 6h, am ajuns la ora 22 pe aeroportul din Denpasar (am plecat din Sydney la ora20, dar cu dif. de fus orar, de 4h, am ajuns la o ora rezonabila), si am iesit in fata aeroportului usori, f. bagaj, doar eu aveam un mic troler, iar restul cu posetele la brat, unde eram asteptati, de viitorul nostru ghid, care si-a luat si 2 ajutoare, pt. a face fata la numeroasele noastre bagaje, ca doar veneam dupa o lunga perioada de drum, de 50 zile, din Australia si NZ. Si mare le fu uimirea cand tot incercau, rotindu-se in jurul nostru sa descopere valizele, nu au gasit nimic. Fratele, meu jenat, ca sa nu creada ca au venit niste nepricopsiti, a inceput sa le explice care e soarta lucrurilor noastre, si ca in urmatoarea seara, o sa vina si bagajele, pe care au avut bunavointa cei de la birou, sa-i puna imaginile cu bagajele ramase pe aeroportul din Sydney, ramase, iar ale noastre reusise sa le identifice, cei drept nu pe toate, dar speram sa fie si cele care nu le putuse identifica. Asa ca Papagalul nostru (porecla data, ghidului, si care bine i se mai potrivea, din cauza baticului verde tipator pe care il avea legat pe cap), a dat comanda de plecare spre Resortul pe care-l aveam rezervat, un resort de lux, cu conditii de lux, dar si un pret pe masura (700 euro/noapte pt. o casuta in care stateam numai 2 persoane), deabia asteptam sa vad, pe ce a putut sa dea atatia bani iubitul meu frate, care stiu ca are toane cand vrea sa traiasca momente exclusiviste ca in filme, si zau ca asa a fost.

Dupa ce am traversat orasul Denpasar, cu multe buticuri incarcate cu statui, reprezentand fiinte malifice, am intrat pe un drum ingust, pe unde treceau pe langa noi, motociclisti in mare viteza, si care stapaneau bine arta condusului pe acest mijloc de transport, iar de o parte si alta era o vegetatie luxurianta, tropicala, am ajuns in fata unei porti, unde masina a fost oprita, si controlata si pe dedesupt cu o oglinda montata in varful unei tije, era destinatia noastra finala, Resort Village Ubud &Spa. Tot acest control se facea pt. securitatea persoanelor cazate in aceast loc, iar toata zona, care se intindea pe o imensa suprafata, intr-o orezarie (chiar numele resortului iti arata ca de fapt e un mic sat), avea in interior imediat la intrare o cladire care era sediul receptiei, restaurant, la care ajungeai folosind indicatoarele de pe aleile ingrijite permanent, strandul cu piscina, in fata caruia era locul unde urma sa ne intalnim zilnic la ora 17, pt. un mic antreu cu traditionalul “five o’clock “, si apoi traversai un mic elesteu, pt. a te indrepta spre casutele, unde aveai cazarea. Din acest moment, nu stiu daca am trait in realitate, sau a fost doar un vis, frumos, foarte frumos. Pe acest taram, cu plante luxuriante, pasari care cu trilul lor iti incanta auzul, flori in toate culorile, petale de flori, presarate pe aleile care ocolesc ochiurile de apa, pe care plutesc nuferi, dealuri frumos terasate, care iti dau impresia, unor unduiri marine, care coboara la vale, in care omul, este parte integranta a naturii, iar toata aceasta atmosfera e incarcata de un parfum cu aroma exotica in care te rupi de realitate si simti ca plutesti pe aripile unui frumos vis, de printesa. Asa intr-o stare de feerie, am intrat in casuta, destinata sa traiesc 6 zile minunate.

Casuta avea, o imensa camera cu 2 paturi, cu baldachine, masuta, fotolii, apoi intrai intr-o ante camera, unde era chiuveta, cu tot necesarul pt. spalatul pe dinti, si cu dulapul de haine, de aici pe peretele din dr. era usa de la toaleta, iar pe stg. usa de la dus, in fata se dechidea o usa dubla pe care treceai in sala cu cada –spa, aceasta fiind in exteriorul cladirii, iar de o parte si alta erau bazine cu apa, in care inotau pestisori, frumos colorati, sau stateau ascunsi, sub florile de nufar. Te simteai in paradis. Dupa ce intrai pe poarta, pe care era scris numele tau, pt. a sti ca in aceste zile esti propietara ei, inainte de a ajunge in cladire, era curtea care avea o piscina, inconjurata de sezlonguri si paturi pt. masaj.

Curatenia ti se facea de 2-ori/zi, si la fiecare curatenie, ti se puneau petale de flori, atat la intrare cat si pe masuta din camera.

Dar sa revin la insula Bali, denumita si Dimineata Lumii, particularitatea acestei zone, este credinta ca in toate elementele naturii salajuieste fie zei, fie fiinte malefice. Este insula celor 1000 de temple., pe tot teritoriu, sunt temple si altare induse.

Centrul cultural e in Ubud, orasel, cu stradute inguste, impanzite de magazine artizinat, cu arta indusa. Casele sunt compuse dintr-o curte cu o constructie pe dreapta, unde locuiesc parintii, iar baietii cand se insoara, raman cu parintii si isi construiesc alta cladire in care sta cu fam. lui. In spatele casei, e altarul casei, un mic templuDin. intreaga fam, cei care nu au servici, lucreaza parcela de orez a fam... Fiecare fam. are o parcela, pe care o cultiva cu orez si care asigura necesarul fam., acest lot, nu se mosteneste, dar ramane fam. pe care. o lucreaza cu totii. Ref. la sistemul de asigurari, cei care lucreaza au sist de asigurari de la locul de munca, pt. agricultori, este sistemul privat de asigurare de sanatate. Contributia din venitul castigat, dat la stat e de 1,5 %. Acum am sa fac cateva referiri la modul cum se cultiva orezul. Loturile sunt asezate in trepte, apa pt. irigare se face de pe lotul cel mai de sus, unde e o conducta alimentata cu apa, se pune un strat de seminte pe primul lot, apoi se umple cu apa, cand au iesit frunzele se goleste parcela de apa, cand iese pistilul verde se umple din nou parcela cu apa si se lasa in apa planta pana incepe pistilul sa se ingalbeneasca usor, atunci se goleste lotul de apa, golirea se face lasand apa sa curga pe lotul de jos, de fiecare data, de data asta se lasa lotul fara apa pana la recoltare, cand pistilul e un galben intens. Bobul de orez cules, este uscat si apoi trimis la procesare, cand capata aceea culoare alba, si care inainte de procesare are culoarea galbuie. De fiecare data cand se goleste un lot de apa, aceasta e deversata pe lotul inferior, irigand treapta cu treapta. Aceste culturi de orez, asezate pe trepte uriase, acoperind dealurile care inconjoara toata zona, da farmecul si pitorescul acestei insule induse, iar orezariile sunt inconjurate de padurile tropicale cu plante luxuriante, facand aceasta zona paradisiatica, si complectata cu plajele albe marginite de palmieri, la tarmul oceanului Indian, intrece orice imagine frumoasa de pe pamant. Cand ajungi in fata dealurillor acoperite cu culturile de orez, ai senzatia ca valurile mici ale unei mari verzi se indreapta spre tine, o suprafata unduita acopera toata zona pana la picioarele tale.

Dupa ce am admirat orezariile, ghidul nostru ne-a oferit o surpriza, spunand ca ne va duce la o cultura de cafea. Aici am aflat un lucru, pe care eu nu l-am stiut pana atunci, si cred ca multi nu-l stiu, am aflat secretul cafelei Luwak. Luwakul e un animal, ca o vulpita si care traieste in aceste culturi de cafea, se alimenteaza cu vanilie, papaia, tamarino, scortisoara, cacao, ginger, un fruct ca un pepene si care e recomandat sa-l mananci pt. scaderea tensiuni, si cu boabe de cafea, pe care nu le digera ci le trateaza cu sucurile din toate fructele ingerate de el, fructe, pe care le gaseste cultivate in aceasta plantatie de cafea. Dupa ce bobul e tratat, e eliminat, fiind indepartat apoi din excremente, curatat de coja si prajit. Este cea mai buna cafea din lume si cea mai scumpa, este destinata in totalitate exportului, in cele mai scumpe restaurante sau cafenele din lume, nu stiau pretul ei, dar stiau ca o cafea facuta in NY, costa 50 $ (au aflat de la un turist american) Acolo am fost serviti, dar cum eu nu consum cafea, nu am putut=o aprecia la adevarata valoare. In schimb pe mine m-au incantat ceaiurile, de scortisoara, tamarino, cacao, vanilie.

Ultima vizita am facut-o in aceeasi zi, la Templul Irigatiei din Kardisa unde ei merg sa se roage in perioade de seceta. Intai am sa va fac o descriere a tuturor templelor. Templele sunt compuse din 3 parti, ca si corpul uman, intrarea in templu se face pe 3 parti. 1-prima poarta, are la intrare gardienii templului, incruntati, seriosi, severi; 2-urmeaza cladirea mare, locul de intalnire a enoriasilor, unde au loc ceremoniile religioase. Aici e si cutia milei, unde fiecare pune cat poate, dupa posibilitati, dupa 6 sapt. se desface, iar banii se impart in 3 parti, 1 parte e pt. intretinerea templului; a 2-a parte e destinata celui care tine ceremonia; iar a 3-a parte e pt. ceremoniile ulterioare. Partea a 3-a a templului, este in spate si spatiul e destinat persoanelor sfinte si famiiliei lor, aici aceste persoane tin ceremoniile religioase, numai pt. ei... Dupa ce am vizitat acest templu ne-am intors inapoi spre Ubud.

La intoarcere, ghidul a fost de acord sa vedem o locuinta din Ubud, adica locuinta lui, era asa cum ne-a prezentat mai devreme casele locuitorilor, in curte erau 2 case, una a fam. lui si cealalta a parintilor lui, iar in fundul curtii era templul casei cu statuia zeului familiei.

Ajunsi acasa, am stat pana cand am plecat la masa in piscina, iar a 2-a zi am petrecut-o numai in oraselul Ubud, unde am vizitat micuta, dar decorativa localitate ,,cu multe magazine cu tablouri, cu pictura indusa, maruntisuri artizanale, si in care intram in fiecare, aici fiind singurele locuri unde mai puteam sa ne revenim dupa caldura sufocanta de afara si eram in luna februarie, cum o fi in lunile de vara? Nu cred ca rezista cineva acolo. vara. Asa ca din magazin in magazin, din cafenea in cafenea, la fel ca toti ceilalti turisti, am strabatut toata localitatea, cautand un taxi, care sa ne aduca la resort. Nu am fi putut face drumul pe jos pt. ca ar fi trebuit sa strabatem o zona, unde nu aveam cum sa gasim un adapost, dar la pretul care ne ducea un taxi, nici nu merita sa ne gandim sa o luam pe jos.

Si ultima zi, pt. ca aici stateam doar 3 nopti, am petrecut-o in resort, pt. a putea sa-i descoperim toate frumusetile lui. Iar modul in care am fost tratati, de personalul locatiei, este unic, mergand pe alei, esti salutat si intrebat cum te simti, daca doresti ceva, daca iti poate fi de folos, cu ceva. Pe alei, din loc in loc sunt suporturi cu umbrele, pt. a fi asigurat fiecare musafir, ca nu este udat, de ploaia care se isca ca din senin, si de care atat timp cat am stat in acest resort, nu am avut parte, am avut 3 zile de cer senin, incat nici un moment al zilei, nu ne-a fost stricat.

Dupa 3 zile ne-am mutat sediul intr-o locatie mult mai ieftina si la malul oceanului Indian. Aveam rezervare pt. urmatoarele 3 zile, la Sanur, un resort popular, asezat la malul oceanului, unde sunt asezate toate resorturile populare, la rand, in aceasta statiune, cu plaje, cu un nisip, fin, alb, marginite de palmieri, si in interior cu piscine, marginite la o extremitate de barul resortului, unde din piscina iti comandai ceva de baut, si intre 2 sorbituri mai faceai o tura de bazin (in fata barului stai pe scaune de bar amplasate in apa, pt. a te si odihni in timp ce mai luai o sorbitura) A doua zi am plecat prin oras, care e mai mare ca intindere, cu moluri si supermarketuri, de unde am facut si ceva cumparaturi, printre care mi-am luat orez rosu si negru, sunt sotimente diferite de orezul alb, cel rosu seamana la gust cu arpacasul nostru, iar cel negru mi s-a parut ca ar fi un sortiment de orez fermentat din orezul alb. Se apropia sfarsitul vacantei si in aceasta locatie, am inceput sa ne revenim si sa ne gandim si la cei ramasi acasa, sau sa ne luam suveniruri, care sa ne reaminteasca, in momentele triste, de acest frumos vis, trait cu ochii deschisi. Au trecut repede, frumoasele zile petrecute in aceasta insula, dar fiecare coltisor pe care l-am colindat, mi-a ramas in suflet si de aceea am vrut sa va povestesc si voua, despre acest rai pe pamant.

Pozele o sa va faca sa intelegeti, de ce este acolo atat de frumos. In privinta mancarurilor, eu una m-am axat pe peste, sau pe mancare Italiana, si nu am vrut sa incerc mancarurile tipic Indoneziene stiind ca sunt f. picante, l-am lasat pe fratele meu si pe cumnata mea, sa se delecteze cu ele. De multe ori fratele le cerea chelnarilor, mancarea cea mai picanta pe care o aveau, iar mie orice, numai picant sa nu fie, de multe ori si acestea cu greu le mancam, pt. ca stomacul meu depista condimentul picant si in aceste, asa zise mancaruri necondimentate...

Si mai e o locatie minunata in Asia, pe care am vizitat-o, Singapore, despre care am sa scriu in alta zi, pt ca acum, e tarziu. Dupa 6 zile, de stat aici la 35-40 grade si dupa o perioada f. lunga de cand suntem plecati de acasa, de 2 luni, perioada in care din toamna si inceput de iarna, pe care am lasat-o la plecare si intrand in sezonul de vara, cu temp. de la 20 grade pana la 40 grade, urma sa ne revenim si sa ne aducem aminte ca in Europa e inca iarna. Asa ca am scos hainele groase (niste pantaloni si un plovar era tot ce aveam mai gros), din fundul valizei si in aeroport, le-am pus pe noi, asteptand sa vedem ce surpriza ne ofera vremea in Europa.

Pe aeroportul din Frankfurt, desi era ora 5 dimineata, am fost surprinsi placut de o temp. de 9 grade C, ceea ce a fost bine venit pt. ca trebuia sa iesim pe afara sa luam autobuzul pt. schimbarea terminalului, am simtit, ca iarna nu mai tine mult, pacalind-o in acest an, 2011.

---

VIZUALIZĂRI: 5214 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI