În inima orașului: vechile cartiere cu parfum de epocă

TIPĂREȘTE

Una dintre marile plăceri gustate de rezidenți și turiști deopotrivă (dar parcă mai mult de turiști) este plimbarea pe străduțele celor mai vechi cartiere din oraș: Plaka, Monastiraki și Psyrri, singurele rămase locuite, dar numai de circa 5.000 de suflete, la începutul veacului XIX, când Atena își pierduse de mult gloria antică și decăzuse, sub ocupația otomană, la statutul de sat. Vă puteți închipui așa ceva?!!

Nu întâmplător însă, aceste mici drumuri prăfuite vara iar toamna înecate în noroi se aflau grupate la poalele colinei Acropolei, cel mai falnic memento al cetății care, în sec. VI-IV î. Hr., fusese cel mai puternic stat din Bazinul Mediteranean și model de organizare politico-socială și de cultură pentru Imperiul Roman și civilizațiile care s-au succedat ulterior în Europa, un fapt cu care grecii se mândresc și azi.

Extinderea orașului a făcut ca aceste cartiere să se găsească acum în centrul Atenei și adevărul este că mi-a fost greu să le delimitez pe hartă. Și poate că nici nu are prea mare relevanță dacă strada pe care te plimbi se află în Plaka, Monastiraki sau Psyrri, căci în esență toate au în comun o atmosferă cu parfum de epocă, case cu arhitectură încântătoare, înecate în ghivece de mușcate și tufe de bougainvillea, scuaruri pitorești mărginite de taverne și cafenele pline mai tot timpul și de magazine cu suvenire pe care turiștii le iau cu asalt.

PLAKA

Situat (cu aproximație) între Psyrri și Piețele Syntagma și Monastiraki, cartierul își trage probabil numele de la cuvântul „pliaka” („vechi”), folosit în sec. XVI de soldații albanezi aflați în serviciul turcilor, deși o altă variantă face trimitere la o lespede de piatră descoperită la biserica Agios Georgios Alexandrias din vecinătatea teatrului lui Dionysos. Denumirea s-a încetățenit abia în primii ani de domnie ai Regelui Otto al Greciei; până atunci, atenienii îi spuneau Alikokou, Kontito sau Kandili. Mai este cunoscut și drept „Cartierul Zeilor”, din cauza apropierii de stânca sacră a Acropolei.

Zona este în mare măsură pietonală și plimbându-vă pe jos pe aleile înguste și întortocheate veți putea admira conacele în stil neoclasic printre care se intercalează însă și case cu tencuiala scorojită ce amintesc de anii ʼ50-ʼ60, când cartierul era unul muncitoresc și asfaltul încă nu se turnase. În aceeași perioadă și tot aici, sub influența muzicii franceze și italiene, în micile cluburi de noapte numite „boîtes” s-au lansat mulți cântăreți și compozitori greci.

Nu-i de mirare așadar că printre buticurile cu tricouri, eșarfe, șepci inscripționate sau statuete de zei cam kitsch se strecoară și câte un magazin de muzică sau Muzeul de Instrumente Populare Muzicale Grecești. Și dacă tot am pomenit de el, să amintesc pentru cei interesați și care au mai mult timp la dispoziție că Plaka găzduiește și alte instituții culturale: Muzeul particular Kanellópoulos, care expune obiecte de artă din întreaga lume elenă, Muzeul de Artă Populară Greacă, Muzeul Copiilor sau Muzeul Evreiesc.

Explorarea poate începe de la stația de metrou Acropoli de pe strada Makrygianni, unde se află taverna Liondi, lăudată de colegele și prietenele @irinad și @crismis. Noi nu am poposit acolo, ci la cafeneaua din colț - nu mi-am notat numele -, unde ne-am hidratat cu câte o bere (4,50 euro), respectiv un frappé (3 euro).

De aici, pentru a urca spre Acropolă (sau a coborî), se străbate strada Dionyssiou Aeropagitou, o arteră largă, una dintre cele mai impresionante din Atena, cu superbe clădiri rezidențiale în stil neoclasic sau modernista ce reflectă preferințele elitei burgheze de la finele secolului XIX și începutul secolului XX. Artiștii ambulanți își fac aici veacul, așa încât, după ce studiem detaliile arhitectonice ornamentale ale conacelor atent restaurate și zugrăvite în nuanțe calde, facem o mică oprire pentru a privi (și recompensa) doi frați gemeni ce dau un spectacol reușit de street dance iar mai încolo un țambalagiu tuciuriu pe care îl „mirosim” de la o poștă: e de-al nostru!

Întreaga zonă cuprinsă între colinele Acropolei și Philopappos a fost minunat sistematizată în anii 1950, cu poteci pavate și bănci plasate sub măslini umbroși, după planurile arhitectului Dimitris Pikionis, și reprezintă un binevenit respiro după efortul vizitării Parthenonului și celorlalte edificii din situl arheologic.

Ne continuăm drumul pe strada Vyronos, cotim și ajungem la Plateia Lysikratous, o fermecătoare oază de verdeață înconjurată de copaci bătrâni, taverne și cafenele ispititoare. Ne așezăm pe o piatră, deranjând o pisică leneșă, pentru a privi Monumentul lui Lysikrates, datând din 334 î. Hr., ce se fălește cu cele mai vechi capiteluri corintice exterioare din lume, fiind totodată și unicul monument choregic păstrat, în ciuda încercărilor lordului Elgin de a-l „exporta” la Londra.

Monumentele choregice erau ridicate în cinstea sponsorului (choregos) trupei câștigătoare a festivalului dramatic și coral organizat anual la Teatrul lui Dionysos din Acropola aflată în apropiere iar Lysikrates a fost unul dintre aceștia. Admirăm cele șase coloane și domul din marmură ce are în vârf o rozetă sculptată în formă de frunze de lauri, pe care era așezat trofeul învingătorului. Friza înfățișează probabil tema spectacolului, o luptă dintre Dionysos și pirații tirenieni, pe care zeul îi transformă în delfini, în timp ce catargul corabiei lor e transformat în șarpe.

În 1658 pe acest loc a fost întemeiată o mănăstire capucină iar în 1669 călugării au cumpărat monumentul și l-au folosit ca bibliotecă. Filozoful Chateaubriand a locuit un timp la mănăstire, la fel și celebrul lord Byron, care în 1810 a compus o parte din poemul Childe Harold într-un mic birou din incinta lăcașului religios. Iar în grădinile mănăstirii călugării au cultivat pentru întâia oară în Grecia roșii.

Pornim acum să străbatem strada Adrianou, numită așa în onoarea împăratului roman Hadrian, un binefăcător al orașului cu care vom avea ocazia să ne mai „intersectăm”. Este cea mai veche stradă din Atena și cea mai lungă din cartier, pe care îl împarte în două zone: cea înaltă (Ano Plaka), amplasată sub colina Acropolei, și cea inferioară (Kato Plaka), între piețele Syntagma si Monastiraki.

Raiul amatorilor de cumpărături la prețuri măricele aici e: de-a lungul străzii se înșiră magazine cu suvenire de tot felul, dar și buticuri cu bijuterii, covoare și blănuri, iar micile alei ce pornesc din ea în dreapta și în stânga gem de cafenele și taverne.

Ieșim la un moment dat de pe Adrianou și ne pierdem prin niște pasaje urât mirositoare, dar în final ajungem la Plateia Mitropóleos, o vastă esplanadă elegantă vegheată de două statui: cea a lui Constantin XI Paleologul, ultimul împărat bizantin, care și-a dat viața în asediul Constantinopolului din 1453, și a lui Damaskinos, arhiepiscop al Atenei în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, regent al regelui grec George II și prim-ministru al țării în 1946.

Așa cum o arată și numele, piața adăpostește catedrala (Mitrópoli) Atenei, cea mai mare biserică din oraș - 40 m lungime, 20 m lățime, 24 m înălțime. Lucrările de construcție, pentru care s-a folosit marmura recuperată din 72 de biserici demolate de otomani, au demarat în 1842, piatra de temelie fiind pusă de regele Otto și regina Amalia, și tot în prezența lor lăcașul a fost sfințit 20 de ani mai târziu cu hramul Bunei Vestiri. Catedrala era închisă la ora vizitei noastre dar am citit despre ea că adăpostește mormintele a doi sfinți uciși de turci: Agia Filothei (m. 1589, despre care voi adăuga mai-jos câteva amănunte) și Grigore V, patriarh al Constantinopolului, spânzurat și aruncat în Bosfor în 1821.

Imediat în stânga catedralei se află o mică bijuterie bizantină, destul de neobișnuită ca ornamentații exterioare. Se cheamă Panagia Gorgoepíkoös și poartă numele Fecioarei care aude șoaptele (o icoană făcătoare de minuni cu această temă este cea mai prețioasă posesiune a bisericii), însă este mai cunoscută pentru al doilea hram, Agios Elefthérios (protectorul femeilor care nasc) sau drept Mikri Mitrópoli (catedrala mică).

Datează din sec. XII și a fost ridicată pe locul unui lăcaș de cult mai vechi, probabil din sec. VII, din care s-au folosit marmura și basoreliefurile. Unele elemente decorative sunt însă și mai vechi: friza de pe boiandrug, deasupra intrării, care înfățișează zodiacul și lunile anului conform calendarului attic, fiecare lună cu activitățile sale agricole, a fost „împrumutată” dintr-un monument de dinainte de Hristos iar crucea din centru a fost adăugată în sec. XII. Alte frize reprezintă un bărbat bărbos încadrat de două cruci, precum și animale alegorice.

Biserica a fost sediul episcopilor atenieni dar a fost abandonată în timpul Războiului de Independență, pentru ca între 1841-1868 să servească drept bibliotecă. Din fericire, a revenit la vechea funcțiune și la vechiul aspect, clopotnița modernă fiind înlăturată la restaurare.

Spuneam că Adrianou e cea mai veche stradă din Atena și drept dovadă, la numărul 96 se află cea mai veche casă din oraș - Conacul Benizelos, după numele bogatei familii proprietare, care a reconstruit-o în sec. XVIII pe locul unei case mai vechi cu două veacuri, aparținând tot lor și locuită la acea vreme de Agia Filothei, poreclită Revoula. Aceasta s-a călugărit după moartea soțului și s-a dedicat activităților filantropice. Și-a găsit sfârșitul după ce a fost torturată de turci, a fost canonizată iar mormântul său se află, așa cum am arătat, în catedrală.

În 2017 conacul Benizelos a fost transformat într-un muzeu care prezintă viața sfintei și a familiei sale în epoca otomană.

Din Adrianou, cotind pe câteva alei, se ajunge într-o altă stradă bine cunoscută, Ermou, după numele lui Hermes, zeul comerțului. A fost una dintre primele străzi pavate în anii 1850, când regele Otto a angajat arhitecți germani care să sistematizeze orașul, și până în anii ʼ70 a reprezentat centrul modei feminine din Atena. Și acum mulți designeri de marcă își au aici buticurile cu îmbrăcăminte, accesorii și încălțăminte de lux, alături de magazine de bijuterii și decorațiuni interioare.

MONASTIRAKI

Strada Ermou trece prin fața stației de metrou de suprafață Monastiraki, cea mai veche din Atena (1895), una dintre cele mai frecventate dar și mai murdare din oraș, aflată în inima cartierului cu același nume. Cu ocazia săpăturilor efectuate atunci au fost descoperite ruine de clădiri, ateliere, ziduri și drumuri antice, ca și apeducte, țevi, rezervoare prin care apele râului Iridanos erau captate și înmagazinate.

Monastiraki, vechi cartier comercial al orașului, cândva centru al Atenei otomane, se întinde spre vest până la Thission, o zonă plină de săli de spectacole și cafenele.

Când spui „monastiraki”, gândul te poartă automat spre o mănăstire, și într-adevăr, „mica mănăstire” („monastiraki”) Pantánassa sau Koimisis Theotokou, datând probabil din sec. X, se află la originea numelui cartierului. Se găsește vizavi de stația metroului, în Plateia Monastirakiou, un loc supraaglomerat și mai puțin sigur din cauza „faunei” de cerșetori și drogați care mișună pe acolo. Din fericire, pavajul mozaicat multicolor compensează, la fel și priveliștile superbe către Acropolă.

Moștenirea otomană e prezentă în piață prin fosta moschee Tsisdarakis (1759), lipsită de minaret, transformată acum în Muzeul de Ceramică Populară Kyriazópoulos. Pentru ridicarea acesteia, Moustafa Agas zis Tsisdarakis, guvernatorul Atenei, a utilizat fără permisiunea sultanului materiale preluate din Templul lui Zeus Olimpianul, demers pentru care a plătit cu funcția și, se pare, și cu viața.

De cealaltă parte a pieței și până în Plateia Abyssinia se întinde bazarul, un loc de unde, cu puțintică răbdare și ceva noroc, poți pleca nu numai cu amintiri plăcute, ci și cu chilipiruri: tricouri de bumbac de 5-6 euro, eșarfe de mătase de 8 euro, pantaloni de damă sau bărbătești de 8-12 euro. Încă din 1910, în Plateia Abyssinia, duminica se organizează un târg de vechituri, unde poți găsi de toate pentru toți: obiecte decorative din alamă și ceramică, piese de mobilier de pe vremea bunicii, cărți și monede vechi, discuri vinil.

Împinși de colo-colo de mulțimea de cumpărători sau doar gură-cască, ne croim drum înapoi spre piața Monastiraki și pornim în direcția opusă către Biblioteca lui Hadrian.

Se poate vizita (intrarea este 4 euro), însă la fel de bine poate fi văzută direct din stradă. Ansamblul arhitectural a fost ridicat în sec. II d. Hr. din porunca împăratului roman Hadrian, un mare admirator al filozofiei și culturii grecești care a dorit să pună în practică un proiect ambițios de reamenajare a Atenei. Complexul de dimensiuni impresionante (120 x 80 m) cuprindea cea mai mare bibliotecă a orașului (cu 16.800 de manuscrise, conform scrierilor istoricului și geografului Pausanias), depozitele unde se păstrau arhivele statului, precum și sediile școlilor filozofice. Este posibil să fi servit și ca forum

Unele ziduri erau din calcar poros iar altele din marmură pentelică. Porțile de intrare („propileele”) erau decorate cu coloane corintice din marmură adusă din insula Evia iar în incintă au fost amenajate o grădină înconjurată de statui și un bazin decorativ.

Din toate acestea s-au păstrat: o porţiune din zidul exterior de pe latura de vest, decorat cu 7 coloane corintice din marmură, porticul larg prin care se făcea accesul în curtea interioară, pedimente ale unor coloane interioare, fundaţii şi ziduri, precum și vestigii ale celor trei biserici bizantine înălțate ulterior.

În 1988, în fundația unei cisterne din perioada otomană aflată pe latura sudică a complexului a fost descoperită o statuie de 3 m înălțime aproape intactă, reprezentând-o pe zeița greacă Nike („Victoria”), despre care se crede că făcea parte din monumentul din Agora Romană închinat victoriei împăratului Augustus asupra parților în războiul din 17-16 î. Hr.

De la Biblioteca lui Hadrian începem să urcăm pe strada Areos și trecem pe lângă Moscheea Fethiye, construită de otomani în 1456 (pe ruinele unei basilici cu trei nave) în onoarea vizitei la Atena a sultanului Mohamed II Cuceritorul. În prezent, clădirea adăpostește arhivele Serviciului Arheologic și este închisă publicului.

Este trecut de 8 seara: la un restaurant cu terasă mica orchestră se pregătește să atace primele acorduri și imediat ajungem în fața unui alt sit arheologic - Agora Romană. Și aceasta se poate vizita (6 euro intrarea), dar la fel de bine poate fi admirată de pe stradă.

În piața romană ne întâmpină o clădire cu formă neobișnuită, octogonală. Este Turnul Vânturilor, un orologiu hidraulic de 12 m înălțime construit din marmură pentelică în sec. I î. Hr., finanțat fiind de astronomul macedonean Andronikos Kyrrestes.

Denumirea sa provine de la cele opt basoreliefuri de pe frizele exterioare reprezentând zeitățile eoliene, fiecare amplasat în funcție de direcția din care bătea vântul respectiv: Boreas spre nord, Skiron la N-V, Zephyros la vest, Lips la S-E, Notos la sud, Euros la S-E, Apeliotes la est și Kaikias la N-E. Imaginile sunt pline de forță și originalitate: astfel, Apeliotes este un tânăr care aduce fructe și cereale, Skiron suflă jar dintr-un vas iar Euros e un bătrân bărbos înfășurat într-o mantie.

Sub basoreliefuri erau sculptate cadranele solare, acestora adăugându-li-se o clepsidră cu apă și o giruetă.

În perioada creștină timpurie turnul a fost folosit drept clopotniță de biserică bizantină, pentru ca în sec. XVIII să devină loc de refugiu spiritual pentru derviși, la vremea respectivă numai o mică parte din construcție aflându-se la suprafață. Turnul fost excavat integral în anii 1837-1845.

Agora Romană, complexul ridicat între anii 19-11 î. Hr., avea dimensiuni mai mici decât Agora Antică (Ateniană), numai 112 x 96 m. Iulius Caesar și Augustus au fost împărații care au susținut și finanțat acest proiect.

Spațiul dreptunghiular deschis era înconjurat de colonade ionice în umbra cărora stăteau numeroase prăvălii. Pe latura sudică se afla o fântână iar pe cea vestică Poarta Atenei Conducătoarea (Athena Archegetis) , pe care am reușit să o fotografiez frumos la asfințit. De aici pornea drumul spre Agora Antică. Pe treptele dintre coloane se pot observa și acum mici inscripții circulare, folosite ca unități de măsură a mărfurilor, în timp ce alte scrijelituri (mai discrete) făceau reclamă serviciilor oferite de prostituate...

După căderea Imperiului Roman, pe locul fostei Agorei au fost ridicate biserici, moschei, case și ateliere.

Între Plaka și Monastiraki, imediat la nord de Acropolă, între bisericile Agios Geórgios tou Vráchou și Agios Symeón, micro-cartierul Anafiótika uimește vizitatorii cu străduțele sale pietruite, mărginite de clădiri mici zugrăvite în alb, cu balconașe pline de ghivece sau cu hârdaie cu mușcate în față. Plus nelipsitele pisici... Scări, nenumărate scări urcă pe dealul abrupt și pe trepte stau cocoțate mese de cafenele și restaurante deservite de chelneri agili.

Suntem într-un sat, un sat într-un oraș, mai precis un sat cicladic, căci zona a fost „colonizată” începând de prin 1841 de muncitori din insula cicladică Anáfi angajați la construirea Palatului Regal al lui Otto. Cu dorul de casă în suflet, ei și-au ridicat aici locuințe aidoma caselor din satele natale iar rezultatul este unul uimitor.

Urcăm și noi pe strada Lysiou și căscăm ochii la o camionetă cu pepeni, după care facem un popas de hidratare la Café Melina (evident, e vorba de celebra Melina Mercouri, după cum ne-o confirmă posterele și fotografiile din interior), irezistibil atrași de imensa tufă de bougainvillea care acoperă strada ca o arcadă. Vizavi, taverna Zorbas încă își așteaptă clienții; e prea devreme pentru masa de prânz dar s-a făcut deja mise en place-ul.

Mai urcăm nițel, rătăcindu-ne prin labirintul de alei și scări, și la un moment dat dăm cu ochii de un hammam, o baie turcească, reminiscență a epocii otomane. Iar mai încolo, la numai câțiva pași distanță, e o biserică bizantină în formă de cruce, Agios Ioannis Theologos, despre care citesc că datează din sec. XI-XII. Două culturi, două civilizații conviețuind (acum) pașnic

PSYRRI

Situat la nord de Monastiraki, acest cartier a devenit în ultimii 30 de ani un important nucleu comercial și al vieții de noapte din Atena.

Străduțele sale cu case cam coșcovite și debordând, din câte am observat, de graffiti, nu ne-au inspirat totuși suficientă încredere pentru a ne aventura în explorare, și cu atât mai puțin după lăsarea întunericului. Așa încât ne-am mărginit la a străbate strada Athinas, cea mai importantă din cartier, care se întinde între piețele Omonia și Monastiraki. A fost una dintre primele artere construite odată cu sistematizarea orașului sub domnia regelui Otto și este înțesată de mici magazine și de tarabe cu iz oriental, pe care stau așezate cam claie peste grămadă blugi, tricouri, fuste și alte alea, mai toate made in Taiwan și la prețuri foarte mici.

Trecem prin dreptul unei bisericuțe bizantine din sec VI - Agia Kyriaki, apoi îi dăm onorul lui Pericle, a cărui statuie a fost amplasată vizavi de primăria orașului, o clădire impunătoare construită în 1872 în stil neoclasic în Piața Kotzia.

Și după alți câțiva pași ajungem la Varvakeios, cea mai mare piață agro-alimentară din Atena. Admirăm construcția dreptunghiulară acoperită datând din 1886 și facem la interior și exterior turul standurilor cu legume, carne, pește, condimente etc. etc. Amușinăm, mirosurile sunt îmbătătoare iar prețurile rezonabile, dar n-am venit aici pentru cumpărături, suntem în drum spre alte și alte locuri interesante, unele de-a dreptul surprinzătoare, despre care vă voi povesti în reviewurile următoare.

Atena are încă multe povești de spus, multe crâmpeie de istorie de deslușit și multe frumuseți tainice de dezvăluit celor curioși să o cunoască!

PS. Fotografiile sunt postate respectând ”firul epic” al reviewului, așa încât unele dintre cele mai frumoase se găsesc mai pe la sfârșit...

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 4003 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI