Mărirea şi decăderea Atenei sau cum civilizaţia 'modernă' îngroapă în gunoi istoria lumii

TIPĂREȘTE

Buna seara dragi prieteni, pentru ca e sambata si pentru ca am reusit sa ne tragem sufletul dupa concediul exceptional din Loutraky, am zis sa impartasesc si propria viziune asupra a ceea ce a fost odata Atena, capitala Greciei si leaganul civilizatiei umane.

In Grecia am fost de multe ori in vacanta insa pana anul acesta nu am reusit sa vizitam Atena, asa ca am pus-o inca de la inceput pe harta cu gandul de a ajunge in leaganul civilizatiei si istoriei umanitatii si a -i vizita vestigiile seculare si a incerca sa gustam din pitorescul si sarmul istoric al orasului. Personal am considerat mereu ca orice om este dator in viata asta sa viziteze Atena, a vizita Atena este o datorie pentru orice calator modern care vrea sa obtina o imagine completa asupra istoriei lumii si originilor umanitatii orasul luan numele zeitei Intelepciunii.

Asadar intr-o zi ce se anunta usor innourata am luat autobuzul charter din Loutraky si am purces la drum catre Atena, aceasta aflandu-se la 80 de km departare de statiune, iar cei mai multi ne-au sfatuit sa alegem varianta cu transportul in comun, orasul fiind sufocat de masini. Am ajuns in Atena dimineata in jur de 11, incarcati de sentimente si emotii si cu asteptari uriase, dupa ce a plecat autocarul am coborat la metrou cu gandul de a ajunge cat mai aproape de acropole si zona istorica.

Prima surpriza neplacuta a fost la metrou unde fix in fata noastra s-au inchis barierele si o duduie intr-o engleza stalcita ne-a anuntat sec ca e greva de la 11 la 17 si sa luam autobuzul, asa neavand alternativa am iesit la suprafata si ne-am indreptat spre ceez ce se vroia o statie de autobuz. Socul a fost aproape instantaneu pentru ca absolut toti peretii caselor, cladirilor din drumul nostru erau mazgalite de graffiti, iar statia mirosea ingrozitor a urina si singura umbra era data de-o cladire mizerabila ce mai statea sa cada. Am zis ca na asa e in toate capitalele mari, mai sunt si cladiri din astea si ne-am continuat drumul dupa o jumatate de ora de asteptare cu un troleibuz catre centrul orasului si piata Syntagma, intr-o inghesuiala si mirosuri pestilentiale, apropo am observat ca grecilor le plac animalele de casa, sau de subrat, ca aproape toti erau cu veveritele la ei :)) ).

Am ajuns in apropierea centrului istoric si ghidati de gps-ul telefonului ne-am inceput aventura in ceea ce inseamna istoria lumii pas cu pas, stradute inguste pitoresti, taverne, magazine de suveniruri, mii de turisti in grupuri ghidati de cate o umbrela, atmosfera frumoasa de vacanta, incetisor am lasat in urma strazile comerciale si am inceput urcarea aproape dureroasa prin niste stradute extrem de inguste coplesite de istorie, catre ceea ce se vedea majestuos in varf, Acropolele.

Am trecut prin curte unei case ca de pitici care parca ne privea rusinata ca facem parte din lumea moderna, ea fiind incremenita undeva in timp si in secole de istorie si am ajuns la platoul cu casele de bilete pentru a intra in parcul arheologic mult visat. De la nivelul caselor de bilete senzatia era absolut coplesitoare, noi jos umani, mici, iar sus in varf coloanele semete in vant macinate de ploi de batalii, de priviri, de istorie. In minte mi se derulau filme cu tot ceea ce citisem despre zei si parca ma asteptam ca ei sa fie cumva acolo sus acasa si sa ne primeasca. Am inceput urcarea catre prima cladire strajuita de coloane trecand pe langa teatrul lui Dyonisos, teatru din care parca doar ce plecasera actorii si cazuse cortina. Am calcat cu grija sa nu ranim sentimentele dalelor de piatra ce stateau acolo in calea noastra cuminti si tocite de istorie si am ajuns in varful platoului unde parca dintr-o data ne-am teleportat cu niste mii de ani in urma, unde noi eram niste mici gandaci de preerie, iar de jur imprejur niste cladiri fabuloase ni se dezvaluiau privirilor.

Magnific exact in dreapta platoului era Parthenon-ul o cladire fabuloasa cu sute de coloane privind semet spre cer, imbratisate de macarale moderne ce inca lucrau la completarea puzzelului istoric, in stanga cuminti si sfioase cariatidele tineau pe umeri acoperisul lumii. Respiratia aproape ca ne era orpita, pentru ca fiecare aer tras in piept insemna istorie, civilizatie, facerea lumii, eram ca intr-un vis purtati printre pietrele omenirii.

Sus de tot pe un zid al cetatii ne-am oprit sa admiram semet steagul Eladei, iar de pe margine am vazut cum la piciarele noastre se intindea orasul forfotind de viata, era un amestec de sentimente, iar pentru o clipa m-am simtit zeu si mi-am imaginat cum era sa te uiti de aicide sus din nori la muritorii de rand.

Imbatati de greutatea momentelor traite am coborat usor catre orasul secolului 21 si odata reveniti in pietele orasului ne-am trezit ca dupa un pumn in plex pentru ca brusc ne-am trezit inconjurati de mizerie, de emigranti, de grafitti de saltele intinse pe care dormeau oameni fara adapost. Mirosuri pestilentiale la fiecare colt de strada, o mizerie ce nu avea ce cauta acolo unde e leaganul civilizatiei umane si am inteles ca doar noi oamenii putem strica repede si iremedialbil ce au creat zeii pentru noi.

Am coborat in metrou unde am trait si o experienta urata fiind furat portofelul cu acte al unuia dintre noi fapt ce a insemnat o vizita la politie pentru declararii si apoi la consulat pentru acte, totul intr-o forfota urat mirositoare printre graffiti, emigranti, cersetori o scursura ciudata a carui existenta acolo in Atena nu mi-o puteam explica. Aveam senzatia ca suntem in doua zile diferite, in doua filme diferite, unul despre civilizatie si marire si altul urat american cu ghetouri, mizerie si putori. Cumva imi venea sa plang de ciuda ca ceva creat in milenii se poate distruge in cativa ani. Am ales sa raman in bula mea de sapun cu imaginile maretiei atenienilor din antichitate si sa refuz realitatea cruda mizerabila, nu stiu daca am vazut in vreun oras din Europa mai multe graffiti decat am vazut in Atena, doua lumi care nu pot convietui impreuna si cred ca pentru lumea civilizatiei umane ar trebui o viza a umanitatii cu care sa poti intra.

Aveam senzatia ca undeva era o mana a lui Zeus intinsa dupa ajutor, norocul a fost ca am luat autobuzul si pana inapoi in Loutraky am trait emotiile pozelor facute acolo unde lumea, istoria si civilizatia s-au nascut, dar aia e o alta Atena.

---

VIZUALIZĂRI: 2606 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI