Hoinărind prin Atena și Santorini (1): Atena

TIPĂREȘTE

Spre deosebire de alte călătorii, în care încercam să bifăm obiectivele ghidului, respectând până și ordinea :), de această dată, ne-am lăsat pașii să hoinărească prin locurile care ne-au încântat privirile. Am avut nouă zile la dispoziție, dintre care patru, pentru Atena, alte patru, pentru Santorini și una, pentru Aegina.

Am început și închis cercul călătoriei noastre în Atena, un oraș cu un farmec aparte, pe care vă sfătuim să-l vizitați. În prima zi, am făcut un tur al centrului istoric/turistic, bucurându-ne câte puțin de fiecare loc – faimoasa „triadă arhitecturală” formată din Biblioteca Națională, Universitatea și Academia Atenei, Parlamentul Atenei, Acropola, bazarul, străduțele însuflețite etc.

În cea de-a doua zi dedicată Atenei, am pornit de dimineață spre Acropolă, locul care amintește și va aminti mereu de măreția poporului grec. Biletele ne-au costat 40 de euro, câte 20 de persoană. Fiind cu arheologul lângă mine (iubitul :) ), am avut parte de o adevărată lecție de istorie.

Am vizitat și admirat Templele Erehteion și Partenon, Teatrul lui Dionysos Eleuthereos, Odeonul lui Herodes Atticus, Templul Atenei Nike, Sanctuarul lui Asclepius etc. (1). Am recunoscut stilul doric și ionic, volutele și capitelele, arhitravele și metopele grecești... Lecția de istorie a fost lungă și predată cu mult patos, dar, din păcate, nu am reușit să rețin toate denumirile. :)

Termenii - mult mai accesibili mie :) - cu care aș descrie Acropola ar fi: cultură, civilizație, splendoare, încântare, încărcătură, istorie.

Am coborât prin partea opusă celei prin care am urcat, din dorința de a descoperi piatra de pe care ar fi cuvântat Sf. Pavel. Nu știm cu exactitate dacă am reușit să o identificăm, dar ne-am oprit pe „o stâncă”, de pe care am făcut multe poze (2).

Făcând o digresiune, am respectat sfatul celor care au scris înaintea noastră și ne-am încălțat adecvat, pentru a nu aluneca și pentru a nu combina transpirația cu praful. Am mers pe principiul că este mai bine să învățăm din greșelile altora. :)

Încă de cum am ajuns în Atena, am constatat că acesta este un oraș cu vegetație aridă, excepție făcând câteva „pădurici”, pe care grecii le-au valorificat. Una dintre ele adăpostește chiar „Grădinile Naționale”, un parc frumos, în care merită să faceți o promenadă.

Astfel, după ce ne-am bucurat de Acropolă, am decis să mergem în căutarea răcorii și să ne ascundem, la umbra copacilor, de soarele încă foarte puternic de la începutul lunii septembrie. Pe lângă evadarea din mijlocul toropelii și farmecul plimbării în sine, ne-am bucurat să descoperim o micuță grădină zoologică, o varietate de specii de copaci și plante, plus două lacuri mici în care conviețuiau foarte multe broaște țestoase, unele dintre ele fiind chiar mari „dansatoare”, după cum veți vedea și în poze (3). :) Dacă veți auzi foșnete prin tufișuri, să nu vă așteptați să iasă, ca la noi, vreun cățel sau vreo pisică. Veți fi surprinși de câte o broscuță țestoasă, care își cară alene carapacea.

Tot în Grădinile Naționale, există și o Grădină Botanică, pe care noi însă nu am găsit-o deschisă. Nu am avut același ghinion și la cafeneaua cochetă :), unde am savurat o cafea grecească și un freddoccino, o băutură de care m-am îndrăgostit la prima vedere și despre care am aflat că a fost inventată de un grec. (Am încercat să mă bucur în fiecare zi de câte un minunat freddoccino.)

După ce ne-am răcorit, am căpătat energie de la cele două băuturi și ne-am bucurat de frumusețea Grădinilor Naționale, ne-am făcut curaj să reluăm drumul prin căldură. Și pentru că ceasul arăta ora 18.30, ne-am gândit să ne îndreptăm spre Lycabettus Hill, despre care citisem că oferă imaginea unui apus spectaculos. De la ieșirea din Grădinile Naționale, am făcut în jur de 20 de minute până în vârf. Urcușul a fost foarte plăcut, vegetația (cactuși, aloe, arbuști pitici etc.) încântându-ne privirea.

La punctul de belvedere, nu erau prea multe persoane, în momentul în care am ajuns. Cu puțin timp înainte de a apune soarele, au apărut însă, de nicăieri, zeci de oameni. Eram toți atât de dornici să imortalizăm apusul, încât s-au creat câteva clipe în care soarele părea o frigăruie străpunsă, din toate părțile, de bețele care ajutau la fotografiat...

Chiar și așa, ne-am îndrăgostit de acel loc, pe care am decis să-l revedem, în liniște, a doua zi dimineață, când lumina se anunța favorabilă fotografiilor (4).

Ne-am încheiat astfel ziua, dar nu înainte de a ne plimba pe străduțele pline de viață din centru. Erau atât de fermecătoare la lumina stâlpilor și animate de oamenii plini de energie, încât ne-au îndemnat seară de seară să le simțim pulsul.

Într-o altă zi, am urcat pe Philopappou sau Dealul Muzelor, de unde am descoperit o panoramă încântătoare asupra Acropolei. Ne-am mai plimbat prin bazarul din apropierea stației de metrou Monastiraki, de unde am achiziționat nelipsiții magneți și alte suvenire.

Am avut norocul să prindem, într-o duminică, la ora 10.45, schimbarea gărzii, cu tot alaiul cel vestit, acompaniat de fanfară. Circulația se blochează timp de o jumătate de oră, cât are loc parada, iar apoi revine totul la normal. Schimbarea gărzii se desfășoară diferit doar duminica, lucru pe care l-am aflat chiar atunci și de care am profitat. :)

Înainte de a descrie minunata escapadă la Santorini, voi deschide un subiect foarte drag mie – cel referitor la mâncare. În această vacanță, ne-am îndrăgostit iremediabil de tzatziki, kalamaki și freddoccino. Le-am adăugat, fără să stăm pe gânduri, în lista mâncărurilor care ne fac să ne simțim ca-n rai. :)

Urmând recomandare de pe acest site, am ajuns la Restaurantul Lionti (5), aflat la câțiva pași de stația de metrou Acropoli. Citisem că acolo lucrează o româncă. Nu mică ne-a fost însă mirarea să constatăm că, în bucătăria restaurantului, lucrează două românce drăguțe, din același județ cu noi, una fiind chiar și din același cartier. :) Întreg personalul a fost extrem de amabil și prietenos. Am petrecut trei seri reușite pe terasa acestui restaurant cu specific grecesc. Am aflat că Lionti este, de fapt, numele satului din care se trag patronii. Tot de acolo „se trag” și legumele delicioase, și vinul. Chiar în acea perioadă, patronii se aflau la cules de struguri.

Cu 12 euro de persoană, ne-am bucurat de mâncărurile lor tradiționale, la care s-au adăugat gratuit vinul și apa. Chef-ul ne-a propus de fiecare dată să ne lăsăm pe mâna lui și bine am făcut că l-am ascultat. Prima dată, am mâncat o salată grecească (cu faimoasă bucată mare de brânză în mijloc), pita, tzatziki (primul fel) și musaca, brânză prăjită, chiftele din legume (felul al doilea), plus trei prăjiturele care însoțeau nota.

A doua oară, am început tot cu o salată grecească, pita și tzatziki. Am continuat cu pastisio (un fel de musaca cu paste), iar apoi am primit un souvlaki mare într-un castron de lut.

În ultima seară, ne-am răsfățat cu un meniu mai scump, în care au fost incluse fructe de mare (creveți, calamari, caracatițe) și un pește delicios.

În timpul zilei, am mai mâncat și la „To Ɵɛїkόv” (în apropierea stației de metrou Sintagma), unde am savurat câte un souvlaki și un kalamaki, plus o porție delicioasă de prăjitură tradițională - bougatsa. Deși personalul nu a fost la fel de prietenos ca la Lionti, a fost amabil și prompt.

[by webm:] Despre partea a 2-a a excursiei, alocată insulei Santorini, puteți citi aici: vezi impresii

---

VIZUALIZĂRI: 2787 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI