Cum arta s-a născut în întuneric. Peștera Nerja

TIPĂREȘTE

Suntem în provincia Malaga, în Almunecar. Suntem mulți și am vrut să stăm împreună, așa că am ales un apartament cu 4 camere pe trei nivele, plus living, bucătărie, două băi, terasă, balcon și spațiu suficient. Văzusem și două piscine, una eram avertizați că va fi închisă, de cealaltă am uitat. Ne-am amintit de ea pe când să plecăm, era deja târziu.

Ne îmbarcăm devreme, avem de văzut peștera Nerja. Nu e departe, sunt mai puțin de 30 de kilometri, vedem marea pe toată durata drumului. Ne minunăm la fiecare pas de flori colorate și copaci gigantici. Ne mirăm ca niste copii când vedem avocado în copaci, lime, portocali, lămâi, încercam sa identificam florile și ne facem planuri să le cultivăm acasă. Vrem din toate, dacă am putea muta și clima.

Lasăm mașinile în parcarea de lângă peștera, pentru o sumă infima, 1-2 euro. Încerc să îmi imaginez ce mă așteaptă, văzusem niște poze pe net, dar nu sunt neapărat amatoare de obiective sub pământ. Sunt dirijată de soare și de lumină și știu ca nu am ce căuta în adâncuri. Aveam bilete rezervate de acasa online, undeva la 80 de lei de fiecare cu ghid audio. La intrare ne descărcam ghidul pe telefoane. Am avut noroc să am și căștile la mine.

Cîneva informații le știam dinainte. La poalele munților Sierra de Almijara, peștera are 4 kilometri de galerii, bineînteles, o parte din ele nu sunt accesibile publicului. Într-una din galeriile neaccesibile, au fost descoperite niște picturi cu foci vechi de probabil 42 000 de ani, atribuite Neanderthalienilor. Daca e așa, sunt unele din cele mai vechi opere de artă din lume deși controverse există. Sunt o mulțime de camere neexplorate complet, accesibile doar cercetătorilor și speologilor. Și ce minuni le sunt accesibile! Un ecosistem subteran unic. Sunt specii de crustacee oarbe, adaptate la viața în întuneric care nu se gasesc nicăieri altundeva pe planetă.

Sala Catedralei are o acustică incredibilă, motiv pentru care aici se organizează Festivalul de Muzica și Dans din Nerja. E un eveniment anual care a început in 1960.

Există o coloană imensă formată din unirea stalactitelor si stalagmitelor, numită Columna del Cataclismo, cea mai mare din lume. Are peste 32 de metri înălțime și 13 metri diametru.

În subteran, timpul stă pe loc. Doar pașii umezi ai turiștilor lasă o urmă tăcută a civilizației, spartă doar de picurii care de mii de ani sculptează forme ciudate în piatră.

Peștera a fost descoperită întâmplator în 1959, de 5 tineri din sat care căutau lilieci. Francisco, Manuel, Miguel și doi Jose. 😊 Ce întâmplare norocoasă! Să cauți vietățile nopții și să dai peste o comoară a lumii.

De mii de ani, pământul a ascuns acolo o taină. O lume care nu cunoaște timpul. Aerul e mai rece, iar lumina s-a stins treptat. Lăsăm ziua în urmă și pășim timizi ca într-o catedrală subterană sculptată de răbdarea apei. Apa, a fost un artist atent modelând într-un dans lent de mii de ani, piatra. În sala catedralei, liniștea vorbeste despre începuturi. Înțeleg acum că arta s-a născut în întuneric, nu în lumină.

Din loc în loc avem indicații ce filă audio a ghidului să ascultăm. Sunt mai multe variante de audioguid-uri. Eu am avut norocul, din pura întâmplare, să îl descarc pe cel al Pepitei care m-a transpus complet și firesc în lumea ei. Nu întelegeam de ce ceilalti din grup nu erau la fel de entuziasmati de poveste.

Deci să vă povestesc de Pepita, care m-a purtat în lume ei, departe în timpuri stravechi, de acum 10 mii de ani, o lume în care scopul principal al vieții era să supravietuiești fiecărei zile. Peștera era prima ei imagine gravată în memorie. Poate de la 4-5 ani. Oamenii din clanul Pepitei călcau apăsat pe rocile muntelui, căutând un loc unde să poposească. Să își facă un adăpost. Un loc protejat de pericole cu acces la apă de băut, posibilități de hrană și o temperatură bună pentru trăit. Cu toate condițiile întrunite, viata era tot grea. Grupul trecuse prim multe încercări de-a lungul călătoriei. Mulți erau prea tineri, alții sufereau de boli, răni, dureri... Viața era dificilă, dar în același timp uimitoare, plină de mistere, incertitudini și surprize.  Așa au descoperit peștera.

Prima cameră, Camera Intrarii era iluminată atunci de razele soarelui. Oamenii nu se avântau adânc în întuneric, în zone de nelocuit. Preferau protecția peșterilor de vânt, ploaie și frig, dar nu se îndepîrtau prea mult de sursa de lumină. Nu cultivau pămîntul, ca cei din Neolitic, acceptau de la el doar ce le oferă. Grupul Pepitei era unul de vânatori și pescari. Iepuri, cerbi sau capre sălbatice nu erau tot timpul suficiente pentru toți. Viața era o surpriză, iar hrana nu era zilnică. Uneori norocul le surâdea, vânatul îmbelșugat era motiv de sărbatoare și dans, o rază de lumină în strădaniile zilnice. Alteori ei erau cei vânați, otraviți de câte o plantă sau fructe necunoscute, sau victime ale unui pas greșit. O glezna luxata, o înțepătura sau zgârietură, orice pericol cât de mic acum, atunci putea fi fatal.

Cea de-a doua sală e numită acum Camera Bethlehem. Sarcinile erau împărtite în clanul Pepitei. Cei care nu vânau, tăbăceau piei sa își facă îmbracaminte, împleteau funii, ciopleau unelte pentru diferite întrebuințări. Toată lumea muncea. Pepita își aminteste de o după amiaza târzie când o parte din cei puternici erau plecati în pădure la vânătoare și unul dintre copiii din grup a venit speriat urlând și semnalând un pericol. Un alt clan rival încerca printr-un atac surpriză să ocupe peștera. Cei vulnerabili s-au retras în întuneric în Camera Bethlehem, în timp ce femeile și copiii mai mari au rămas să lupte în prima cameră.  S-au luptat cu vitejie și disperare. Cine pierdea era condamnat la o viață fără protecția unui adăpost. Numai sosirea vânătorilor a împiedicat dezastrul. Bucuria victoriei a fost umbrită de nenorocirea morții. O mare parte din luptători au plătit cu viața.

Viața și-a reluat cursul, dar Pepita simțise în timpul refugiului din Camera Bethlehem o prezență stranie, o umbra care a început sa o obsedeze. Curiozitatea o face să treacă peste interdicțiile tatălui de a intra mai adânc în peșteră. Își corupe o prietenă și împreună pornesc în aventură într-o noapte în care ceilalti dormeau.

Trec în cea de-a treia cameră, Camera Cascadei. Fiecare cu câte o torță în mână, mânate de curiozitate, ajung într-o cameră de dimensiuni enorme, din care puteau vedea doar o mică parte la lumina difuza a torțelor. Aici Pepita devine un real om de știință si ne explica procesul de formare al stalactitelor si al stalagmitelor, cum întâlnirea lor dă naștere coloanelor de-a lungul celor 4 milioane de ani. Timpul încremenește pentru Pepita, la fel cum ni se întâmplă și nouă. O prezență rece o face să se trezească din visare.

Intram în Camera Fantomei, locul unde Pepita si prietena ei au avansat pentru a descoperi secretele peșterii. Un vânt ușor a facut ca torța să se stingă și să proiecteze pe formațiunile peșterii niște umbre înspăimântătoare. Spiritele peșterii se revoltau pentru că au intrat fără permisiune. Hărțuite de entități necunoscute fetele încearca sa își gasească calea spre iesire. Pepita se împiedică, în timp ce prietena ei fuge mai departe. Spiritele o înconjoara într-o mustrare aspră, iar Pepita își face curaj să le înfrunte. Își dă seamacă sunt proiectii ale propriei torțe.

Cei cinci adolescenți care au descoperit peștera in 1959, au intrat direct în aceasta cameră în expediția lor. Și ei au fost înspăimântați de ceva. Aici au găsit oase omenești care au fost datate din Neolitic. Povestea a alimentat zvonuri referitoare la comori ascunse, cadavre și forțe misterioase.

Revenim la Pepita, care rămase în Camera Fantomei în timp ce prietena ei își găsise drumul spre ieșire. În căutarea ei, au pornit tatal acesteia și samanul clanului. Frica de fantome e înlocuită de frica pedepsei pe care o așteaptă. Dar ca orice părinte, indiferent în ce epocă ar fi, tatăl se bucură ușurat că Pepita e în siguranță.  

Pentru a-i stăpâni curiozitatea, șamanul îi îndrumă spre următoarea sala, Sala Cataclismului. Pașii le erau alunecoși, iar întunericul profund. În sala Cataclismului, se află uriașa coloana de 32 de metri înălțime. Este cea mai mare coloană din lume. Numeroase alte coloane, stalactite căzute din tavan și-au întrerupt cursul, rasturnate aleator. Cu 800 de mii de ani în urma, un cutremur a întrerupt creația apei. Marea coloana încă nu fusese formată.

Ajungem cu Pepita la vârsta de 15 ani. Mulți dintre membri clanului ei pierduseră lupta cu viața în accidente, atacuri ale animalelor, boli, dar și multi copii s-au născut. Grupul era tot mai numeros, și ei tot mai puternici. Începeau să învete, să faca unelte care sa îi ajute, bijuterii și chiar jucării pentru copii. O forma artistică de comunicare o pasionează, și anume picturile pe piatră. Pepita își pierde tatăl, care la vârsta de 40 de ani era considerat un om bătrân. Datoria fiecaruia din grup nu se rezuma doar la munca pe care o desfașoară. Viața nu avea însemnătate, dacă totul se termină odata cu moartea ta. Relațiile între ei, așa cum ne explică Pepita erau foarte diferite față de cele de acum. Ideea de partener stabil, iubire romantică, perspectiva unei familii, visul de a avea un copil, erau diferite. Nevoia de a avea copii nu era născută din dorință, ci era o nevoie naturală. Te naști, crești, ai copii, mori. Era vorba doar de spuravietuirea speciei.

O lasăm pe Pepita și viata ei, prima naștere, o infectie la ureche, a doua naștere care îi aduce moartea, întâlnirea cu tatal ei și alte povești preistorice. A fost un ghid bun, o prezență caldă, complet diferit de vocea ghidului care recită un text scris de un om de știință.

Poveștile localnicilor spun că în galeriile neexplorate s-ar afla comorile piraților berberi ascunse acolo din secolul XVIII.

Dar ce comori ar putea să te uimească mai mult decât pereții ascunși pe care s-au păstrat urmele unor mâini dintr-o lume de demult, mult mai vechi decât istoria scrisă a omenirii. La lumina tremurândă a unui foc primitiv cineva, a vrut sa spuna” am fost aici” .

Ieșim din peșteră, dar aventura continuă în altă încăpere. Avem parte de un tur virtual care ne poarta din confortul unui scaun zburător de la malul mării spre peșteră si apoi în interiorul acesteia. E un video imersiv 360 °. Vedem lava, pământul care se formează, apoi focuri aprinse de oamenii peșterii și minunile pe care apa le-a sculptat în interiorul pământului. Vedem câteva zone ale peșterii care nu sunt accesibile din motive de conservare. Picturile rupestre sunt sensibile la lumină, și trebuie protejate. Ne întâlnim chiar cu un om primitiv care se apropie și ne adulmecă curios. Avem parte de o aventură completă în doar 10-12 minute. Plecăm de acolo cu o convingere. Minunile planetei nu se termină nicăieri. Așteaptă doar să le descoperim.

Lăsam oamenii cavernelor deocamdată, mai avem un loc de bifat azi. Ziua nu e gata. Ne vedem la El Balcon de Europa. :)

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 38 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI