Nouă zile de circuit andaluz, foarte frumos, dar prea scurt

TIPĂREȘTE

 Urmând recomandarea călduroasă a mai multor perechi de prieteni vechi de a vizita Andaluzia, considerând-o un ţinut magic pe care să-l vezi cel puţin o dată în viaţă, am găsit oportunitatea atunci când, anul trecut prin aprilie, primisem de la Wizzair înştiinţare despre zboruri foarte ieftine operate în ianuarie anul acesta de la Otopeni spre Málaga. Atunci am început să creionez un plan ce includea şi ziua liberă de 24 ianuarie, apoi am plusat ca intrarea să fie prin Málaga şi ieşirea prin Sevilla, după ce verificasem şi zborurile de întoarcere, la fel de ieftine. Curând,  de la o minivacanţă de patru nopţi am ajuns la o vacanţă în toată regula, de opt nopţi.

   Odată cumpărate biletele de avion, următorul pas era să conturăm programul pe zile şi să antamăm cazările în oraşele pe unde ne vor fi purtat paşii, lucru deloc uşor deoarece deodată aş fi vrut câte în lună şi în stele... andaluze.

 Dacă la făurirea planului pe zile, soţul meu a fost interesat şi a colaborat, având idei precise care mi-au schiţat o linie clară asupra itinerarului, la cazări mi-a dat mână liberă să aleg ce cred eu, făcându-mă să înţeleg că are deplină încredere în experienţa mea.

Am avut în minte să cuprindem cât mai mult din frumuseţea şi obiectivele Andaluziei, de aceea am avut nevoie de documentare asiduă şi multe informaţii pe care le-am obţinut din mai multe surse: AFA, ghiduri de călătorie, bloguri, articole de pe internet. În final, după ce am cântărit îndelung totul, după ce adăugam una, tăiam alta, estimam timpi de parcurs, am stabilit să parcurgem o rută în sens trigonometric, adică să aterizăm în Málaga unde să stăm două nopţi, apoi să plecăm spre Granada în care să petrecem, la fel, două nopţi, pe urmă ne îndreptăm spre Córdoba unde aveam să stăm o noapte, ca în final să plecăm la Sevilla în care să rămânem trei nopţi şi de unde să decolăm spre casă.  

Un traseu lung de circa 500 km, un plan ambiţios, cu obiective fel de fel, dar şi entertainment în fiecare, o vacanţă activă, concentrată, însă odată ce mergi acolo, îţi vin idei să vezi cel puţin ce este reprezentativ pentru acel oraş.  

Despre cazări voi scrie separat, dar aş vrea să spun de la început că rezervările optime le-am făcut direct pe website-urile hotelurilor (cu excepţia celei din Sevilla pe care am făcut-o mai avantajos prin booking), cu anulare gratuită până la câteva zile înainte de sosire şi plata la proprietate, toate cu mic-dejun inclus. Am avut patru cazări, câte una în fiecare oraş, în clădiri mai noi sau mai vechi, în case-palat sau chiar construite deasupra unor ruine antice.

Desigur că am avut în vedere şi satele albe andaluze ori Cádiz, Jerez de la Frontera, Gibraltar sau chiar şi o excursie de o zi pe pământ african, dar am renunţat repede, lăsându-le pe altă dată, când vom închiria maşină pentru o libertate de mişcare mai mare.  

 De data aceasta, nu am închiriat maşină, deplasarea între oraşe făcând-o cu autobuzele, găsind că cele de la ALSA, o firmă mare, prezentă peste tot în Andaluzia şi nu numai, au fost cele mai potrivite pentru ce aveam noi nevoie, la preţuri ok.  

De prisos să menţionez că am călătorit doar cu bagaj de mână (rucsac), deoarece a fost varianta ideală care să ne ajute să ne deplasăm facil între oraşe, şi, făcând şi desfăcând bagaje frecvent, nu aveam o opţiune mai bună pentru un bagaj flexibil care fie cărat uşor şi purtat în permanenţă cu noi, fără a fi lăsat la cală.  

Organizarea a presupus rezervări online la cele mai de seamă obiective din fiecare oraş, pe zile şi ore, adică destul de precis, în pofida faptului că exista riscul ca ceva să nu funcţioneze ca uns şi să se piardă acea rezervare, însă ne-am asumat fiindcă „dacă nu rişti, nu câştigi!” . Pentru unele obiective este obligatoriu să se facă rezervare chiar şi cu mai mult de o lună înainte (de pildă Alhambra, Granada) pentru siguranţă, altele necesită rezervare cu doar o săptămână-două înainte. Cert este că până la urmă am rezervat în fiecare dintre oraşe accesul la cel puţin două obiective importante, iar în Granada şi Sevilla, pe lângă acestea, şi show-uri de flamenco pentru ca serile să se desăvârşească foarte agreabil.

Suplimentar, când a venit vorba de „capitolul” Sevilla, soţul meu mi-a zis să nu uit de Ramón Sánchez Pizjuán, eu nedumerită cer detalii, şi el îmi răspunde: “Nu mai ştii? Steaua, 07 mai 1986!” pe loc, mi-am amintit de uriaşa victorie a Stelei, doar că nu cred să fi ştiut că aşa se numeşte stadionul pe care s-a desfăşurat spectacolul din care îmi răsuna în minte mereu expresia: “Apără Duckadam!!!”  

 Treaba asta cu achiziţionarea biletelor dinainte, online, ar fi putut implica un risc destul de mare, în caz că s-ar fi anulat zborul spre Spania sau, din diverse motive, n-am fi putut ajunge la orele indicate, ar fi dus la pagube/pierderi, dar nu am avut probleme totul concretizându-se, după ce astrele s-au aliniat, aşa cum bine zice o vorbă.  

Andaluzia ar putea fi definită ca un mix perfect din care fac parte un lanţ muntos abrupt şi sălbatic, văi înverzite, livezi întinse de măslini, vârfuri muntoase înzăpezite, albastrul Mării Mediterane, sate colinare uluitoare, un şir de castele maure şi de conace renascentiste.

 Andaluzia, cel mai sudic teritoriu spaniol, cu o mică prelungire chiar şi în nordul Africii, este ultima regiune pe care maurii au fost obligaţi s-o părăsească atunci când monarhii catolici Fernando şi Isabela s-au îndreptat spre sud. Acest lucru avea loc în 1492 când a căzut şi ultima redută maură, oraşul Granada, cucerit de catolici. Dar, istoria acestui ţinut fierbinte şi temperamental coboară în vremuri străvechi atunci când fenicienii, ibericii sosiţi aici din nordul Africii, celţii, cartaginezii şi grecii s-au perindat pe rând, întemeind porturi, aşezări.  Mai târziu, au apărut romanii care au invadat peninsula şi au colonizat-o, numind-o Baetica. Sub romani, în secolul al IV-lea D. C., Spania a devenit o țară creștină, iar limba spaniolă a început să capete aproximativ forma actuală.

După prăbușirea Imperiului Roman, Andaluzia a fost devastată de valuri succesive de triburi barbare venite din nordul Europei, predominante fiind cel de vizigoți. Acest popor războinic a domnit haotic asupra peninsulei timp de aproape două secole, lăsând Spania deschisă invaziei maurilor, războinici islamici din Arabia și Africa de Nord, în anul 711, și care au numit regiunea al-Andalus pentru că o asociau cu vandalii, unul dintre triburile barbare care, cu câteva secole în urmă, au străbătut strâmtoarea Gibraltar, până în Africa de Nord.

Maurii au făcut din regiune căminul lor timp de aproape opt secole și au marcat-o permanent cu moștenirea lor culturală, lăsând o influenţă majoră în multe domenii: arhitectură, cultură, artă.

Cum spuneam, recucerirea creștină a ajuns în Andaluzia, ocupând orașele Cordóba și Sevilla. Până la sfârșitul secolului al XV-lea, monarhii catolici, Isabela de Castilia și Ferdinand de Aragon, au luat şi ultima fortăreață a maurilor, Granada și Palatul Alhambra.

Cu tot trecutul său glorios, Andaluzia este astăzi cea mai pauperă zonă a Spaniei, însă nimic nu-i poate ştirbi din farmecul şi atracţia pe care le emană acest meleag. Toate imaginile emblematice cu Spania provin din Andaluzia: fieste, sieste, coride, flamenco şi o abordare relaxată a vieţii, iar adevărul nu este prea departe de acestea, toate la un loc însemnând Andaluzia.

 Am decolat de la Bucureşti dimineaţa la 07,00, la timp, aterizând la Málaga după cinci ore, cu ceva întârziere cauzată de o vreme vântoasă care împiedica pilotul să aşeze în pace avionul la sol, după ce turbulenţele ne dăduseră bătăi de cap şi stări de vomă pe parcurs.  

Primele două zile au fost dedicate oraşului Málaga, cel de-al doilea ca mărime din Andaluzia, privită de cele mai multe ori, în primul rând, ca poartă de acces în Andaluzia, deşi este şi ea foarte ofertantă din punctul de vedere al obiectivelor deţinute.

 În ziua sosirii, nu am introdus nimic în program de teamă că nu vom fi putut ajunge la timp din varii cauze, aşa că am alocat-o luării la pas a oraşului pentru a ne familiariza cu acesta. În acele zile, Andaluzia fusese bătută de „Juan” , o furtună ce a adus vânt, ploaie şi frig, resimţită şi de noi în prima zi şi în după-amiaza celei de-a doua. Acest lucru nu ne-a împiedicat să batem oraşul la pas şi să ne punem în aplicare planul conturat cu multă vreme înainte.

Pentru a doua zi rezervaserăm bilete la cetatea Alcazaba, fostă cetate maură şi Gibralfaro, fortăreaţa din vârf de colină ce asigură vederi spectaculoase spre Marea Mediterană. Am avut pe listă şi Teatrul Roman, Paseo del Parque, Paseo Maritime, plaja Malagueta, centrul isoric cu străduţele sale fermecătoare, Catedrala Malanquita, piaţa Atarazanas, etc.  

Partea cea mai bună a fost că, în prima jumătate a zilei în care am vizitat Alcazaba şi Gibralfaro, ca un făcut, vremea a fost foarte frumoasă şi caldă, bucurându-ne din plin de simbolurile Málagăi.  

În cea de-a treia zi, după micul-dejun, am plecat spre autogară pentru a lua autobuzul ALSA spre Granada (circa 135km), oraşul ce avea să ne găzduiască pentru următoarele două zile. Vremea îşi revenise simţitor, cerul era senin, însă în Granada, situată la poalele munţilor Sierra Nevada, aceasta este de fel ceva mai rece faţă de restul Andaluziei.

Prima zi în Granada a fost de acomodare în oraşul ce te uimeşte cu aspectul său încântător şi, fiindcă voiam să avem primul contact real cu autenticitatea pentru care este vestită Granada şi cu muzica autohtonă, am urcat în Albaicin, cartierul cocoţat pe dealul aflat faţă-n faţă cu Alhambra, ştiut drept locul primei fortăreţe arabe. Şi, da, este cartierul cu alei pitoreşti în pantă, cu privelişti superbe în fiecare colţ, dar cel mai important este că acolo eşti spectator liber la recitaluri stradale susţinute de localnici, artiştii-gitanes, care se întrec în a se exprima cât mai original în cântece tradiţionale. Mai ales la Mirador de San Nicolas de unde ai privilegiul să priveşti spre Alhambra în timp ce asculţi cântece ritmate vioaie interpretate cu foc de localnici talentaţi.

A doua zi în Granada, a fost plină pe tot parcursul său, având rezervate vizite la complexul Alhambra, la 12,00 fix obligatoriu la Palatul Nasrid, pentru care nu se acceptă nicio întârziere, apoi, după-amiază la Catedrală, ca pe seară, să se desăvârşească totul la un spectacol minunat de flamenco la un local dedicat, Tablao La Alborea. Rezervările le-am făcut direct pe website-urile oficiale, mai puţin la flamenco unde am ales site-ul GetYourGuide fiind mai avantajos deoarece mi-a făcut o reducere de zece procente faţă de site-ul propriu, pe motiv că sunt clientul lor de mai multă vreme. Absolut minunat tot ce am văzut şi trăit în Granada, dar experienţa Alhambra a fost wow!

În dimineaţa celei de-a cincea zile a vacanţei, ne-am decazat din Granada şi am plecat spre Córdoba, la fel tot cu autobuz ALSA luat de la autogara principală, circa 200 km, unde am rămas o noapte şi două jumătăţi de zi, dar cu ţinte precise. Cea mai de seamă dintre acestea a fost moscheea-catedrală, de fapt scopul pentru care balanţa a înclinat să ne abatem o zi şi în Córdoba. La Mezquita, într-adevăr, mirifică, parcă ireal de frumoasă!

Bineînţeles că am găsit şi alte obiective importanţe ca Alcazar de Los Reyes Cristianos, rezervat încă de acasă chiar pentru ziua sosirii, centrul istoric cu străduţe pitoreşti precum Calleja de Flores, fostul cartier evreiesc La Juderia, Ponte Romano, Torre de Calahora, dar şi a doua zi dimineaţă centrul cu pieţe largi, Ayuntamento (primăria), Templul Roman, pe care le-am luat sârguincios la picior, plăcut impresionaţi de ceea ce vedeam etc.  

Despre Córdoba numai de bine şi foarte bine, am rămas doar cu regretul că nu am reuşit să-i alocăm mai mult timp, dar atât a fost posibil la un  prim contact. De asemenea, vremea a ţinut cu noi, încălzindu-se de-a binelea, cu peste 20◦C în termometre la prânz, acum urmare unui val de aer african venit peste Andaluzia.  

În cea de-a şasea zi, după miezul zilei, ne-am luat tălpăşiţa spre Sevilla, cum altfel?! decât cu un autobuz ALSA, care a străbătut distanţa de circa 150km în aproape trei ore, având şi câteva opriri în localităţi şi aeroportul din Sevilla.  

Sevilla a fost destinaţia în care am stat trei nopţi, până la finalul vacanţei şi de unde am plecat către casă în cursul celei de-a noua zile. Pentru Sevilla am avut, în mod asemănător, rezervări făcute de ceva vreme de acasă, pentru câteva obiective dorite neapărat, dar s-a întâmplat să vizităm şi altele ad-hoc, fără să fi avut ceva antamat.   

    Prima zi în Sevilla, de fapt doar după-amiaza şi seara rămase le-am dedicat, conform obiceiului  deprins deja, orientării în areal, adică luatului la pas a frumoasei Sevilla. Da, cu mână pe inimă, Sevilla este un oraş superb, după părerea mea! Eram foarte curioşi să vedem cu proprii ochi Plaza de España, locul ce ne cucerise doar din fotografii sau filmuleţe. Pentru a ajunge acolo de la cazarea noastră, am străbătut la picior pe străduţe bună parte din centru, lucru ce ne-a picat mănuşă, folosindu-ne zilele următoare pentru o bună orientare în spaţiu. Într-adevăr, Plaza de España este o minune arhitectonică, un loc splendid în care nu ştii încotro să priveşti mai întâi şi din care nu-ţi mai vine să pleci. Pe timpul  zilei, aici am prins şi spectacole de flamenco interpretate de artişti stradali.       Seara am ţinut să mergem la un local numit „La Carboneria” , situat pe o străduţă în centru, relativ aproape de cazarea noastră. Este mai degrabă un fost depozit, amenajat acum ca un bar destul de mare, în aer liber, în care aflaserăm că se ţin în fiecare seară câte două concerte de flamenco gratuite, începând cu orele 19,00. Total adevărat, artiştii au fost de admirat de fiecare dată, fiindcă nu ne-am putut abţine să nu dăm o raită de măcar câteva minute în fiecare seară.      Cea de-a şaptea zi se anunţa concentrată, fiind cuprinse în program obiective emblematice ale Sevillei pentru care, la fel, am făcut rezervări în prealabil: Palatul Real Alcázar, Catedrala împreună cu turnul său Giralda, biserica barocă San Salvador. Pentru masa de prânz am căutat special localul El Rinconcillo, cel mai vechi restaurant din Sevilla, datând din 1670.       După-amiază, am luat oraşul la pas, am ajuns la Las Setas, alias Metropol Parasol, construcţia futuristă din lemn care arată ca un uriaş fagure cu formă cel puţin ciudată. Ne-a plăcut mult arealul, am tot rătăcit pe străduţe, mai ales că era oarecum prin vecinătatea cazării noastre.     Seara, la 18,00 aveam rezervare la Museo Baile Flamenco, desigur pentru un show de flamenco în toată regula, din acela „lucrat” , dus la stadiul de artă pură. Plătit încă de acasă (25€/pers.), specacolul s-a dovedit a fi foarte reuşit, cu un singur mare dezavantaj: nu am avut voie să fotografiem sau să filmăm, aşa că totul a rămas doar în memoria... internă a fiecăruia, acum depinde cât are fiecare creierul de mare să le depoziteze în condiţii bune pentru a-şi putea aminti ulterior.     Pe seară, nu ne-am putut abţine să nu mergem din nou la La Carboneria pentru un alt spectacol de gen, mai brut şi mai necizelat, dar absolut natural şi foarte important: gratis.    Pentru a opta zi în Andaluzia (a treia în Sevilla), ultima întreagă, aveam doar un singur obiectiv rezervat şi acela după prânz: tur al stadionului Ramón Sánchez Pizjuán, un fel de templu al fotbalului pentru noi, românii, acolo desfăşurându-se  meciul de infarct din 07 mai 1986, cred că vă amintiţi, în urma căruia Steaua Bucureşti a învins la penalty-uri FC Barcelona, în finala Cupei Campionilor Europeni, de la vremea respectivă. Şi, desigur, eroul s-a numit Helmut Duckadam, de aceea poarta la care a apărat cele patru lovituri de la 11 metri am fotografiat-o şi răsfotografiat-o.     Însă, în prima parte a zilei am avut program de voie în care ne-am tot plimbat prin centru, am dat de Torre del Oro, Plaza de Toros de la Real Maestranza, am admirat faleza Canalului Alfonso al XIII-lea, cea a Gualdaquivir-ului, singurul râu navigabil al Spaniei, de unde Columb sau Magellan au plecat spre noi cuceriri.     Am ajuns la Parque Maria-Luisa, din nou la splendida Plaza de España unde am zăbovit ceva timp luând-o la pas pe conturul său arcuit, dintr-un capăt în celălalt, fiind spectatori de ocazie la micile spectacole de flamenco ce se produceau ad-hoc.    După ce ne-am întors de la stadion, mai aveam „o fereastră” de vreo două-trei ore până la cel din urmă spectacol antamat de flamenco, aşa că am vizat un alt obiectiv de seamă, situat la câţiva metri de cazarea noastră: Casa de Pilatos pe lângă care treceam de câteva ori pe zi. Nu credeam să-mi placă atât de mult acest muzeu, fostă reşedinţă medievală a marchizilor de Tarifa, care deţine adevărate comori de arhitectură.     Seara ne-a găsit la Teatro Flamenco Sevilla pentru a asista la spectacolul Pasión, cumpărat tot de pe GetYourGuide (18€/pers.) care s-a dovedit de vis! Parcă am avut un presentiment cu ordinea acestora, alegându-l pe cel mai bun la sfârşit, iar la final de seară, pentru a încununa o vacanţă care a stat sub semnul flamenco, ne-am îndreptat spre acelaşi local „La carboneria” pentru o ultimă reprezentaţie la 21,30.     În cea de-a noua zi, după micu-dejun, am mai dat o raită pe străduţe până în centru, apoi cu bagajele făcute dis-de-dimineaţă, dar lăsate la hotel, am luat drumul către aeroport, având avionul după prânz. Nimic de zis, eram ceva osteniţi, dar mai ales trişti că vacanţa se terminase şi ce e frumos trece repede.    

Această vacanţă andaluză a fost o mare reuşită, deşi poate cam condensată, dar riguros organizată. A presupus, în spatele ei, multă muncă de documentare, de sincronizare a obiectivelor, de calcul al timpilor de vizite şi deplasări, ceea ce pentru mine a însemnat o reală plăcere dar şi consum mare de timp în faţa monitorului. La acestea se adaugă o disponibilitate accentuată de mişcare, o condiţie fizică cel puţin la nivel mediu, care să permită un ritm mai vioi, deşi până la urmă oboseala se instalează vrei-nu vrei, dar măcar să fie una agreabilă.

  Pe de altă parte, vremea ne-a ajutat foarte mult, fiind foarte potrivită pentru ceea ce aveam noi nevoie într-o asemenea vacanţă, doar în primele două zile resimţindu-se uşor capriciile ei. De aceea, sunt de părere că perioada aleasă pentru un asemenea circuit trebuie să fie bine gândită, ştiut fiind faptul că verile andaluze sunt tare fierbinţi.  

Andaluzia uimeşte prin stil şi frumuseţe, este absolut fascinantă, iar oamenii locului mi s-au părut unii dintre cei mai amabili, politicoşi, cumsecade din câţi am văzut de pe unde am fost. Vizitând Andaluzia nu ai cum să rămâi indiferent la ceea ce vezi, nu ai cum să nu îndrăgosteşti de acest mic paradis. Pentru mine rămâne ţinutul învăluit în aromă de portocale amare, fiind locul în care nu credeam că pot vedea atâţia portocali cu portocale ca nişte globuri şi simţi atât de pregnant mirosul lor fin.  

  Cu mâna pe inimă, vă invit să vizitaţi Anadaluzia, este seducătoare, este misterioasă, are cel mai frumos cer albastru şi cei mai frumoşi nori albi din lume, are cele mai bune tapas, la cele mai frumoase terase, aflate pe străduţe înguste, din altă lume, are case albe gătite cu ghivece de flori, palate ca-n poveşti, şi flamenco, la fiecare colţ de stradă. Pe deasupra, nu este nici foarte scumpă, sper să mai povestesc şi să ating mai mult latura practică şi să detaliez exact şi despre aceste chestiuni.  

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=sVW8Lg3_ugA

---

VIZUALIZĂRI: 1181 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI