BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Două cine pe malul mării la Kavala
Una din atracțiile indiscutabile ale Kavalei este prezența unui număr semnificativ de taverne și cafenele-baruri în zona portului de agrement și pescăresc. De la terasele lor poți admira, delectându-te cu preparate delicioase sau sorbind alene dintr-o băutură, așa cum fac localnicii, atât ambarcațiunile acostate la mal și promenada străjuită de palmieri, cât și castelul cocoțat în vârful dealului/peninsulei Panagia.
Cunoșteam locurile din vizitele anterioare, așa că n-am stat pe gânduri și într-una din seri am pornit într-acolo. Mașina am lăsat-o în Piața Elefterias, după care am făcut o scurtă plimbare pe țărm, bun prilej pentru o ședință foto la asfințit. Nu aveam în minte nicio tavernă anume, nici nu lecturasem recenziile de pe Tripadvisor, am mers la noroc, pe principiul răsverificat de-a lungul anilor că în Grecia nu prea ai cum să dai greș cu alegerea cârciumii. ????
Panos Zafira este taverna în care am poposit pe strada Dimitriou nr. 20 (Karaoli Square), atrași mai mult de denumirea Zafira, despre care știam că înseamnă „safir” . De fapt, am aflat uitându-mă pe site-ul www.zafira. gr că Panos și Zafira (Zafeira) sunt numele proprietarilor, care au revenit în Grecia în 1965 după o perioadă (nespecificată) petrecută în străinătate și au deschis acest restaurant pescăresc în Kavala.
Nicio legătură, așadar, cu pietrele prețioase, poate doar apropierea mării să trimită cu gândul la albastrul transparent al safirului. Nici în privința decorului nu am regăsit nicio asociere, căci mesele erau acoperite cu fețe bej/albe iar în interior cu unele maro și albe deasupra. Tern și mult prea sobru pentru un local cu o așezarea atât de pitorească și spectaculoasă, în buza Mării Egee. ????
În fine, mari așteptări în materie de design flamboiant nu aveam????, știind bine că grecii nu prea pun preț pe aspectul localului - mă refer aici, firește, la tavernele obișnuite, nu la restaurantele de lux.
Am remarcat totuși spațiul foarte generos și poziționarea suficient de distanțată a meselor, menită să asigure baletul lejer al chelnerilor.
Să vedem acum meniul, prezentat în limbile greacă și română, cu mici poticneli la traducere. Panos Zafira este specializat, potrivit propriilor declarații, în pește și fructe de mare, carne la grătar și mâncare gătită. Lista e cuprinzătoare, ai de unde alege: aperitive calde și reci, pește afumat și sărat, pește proaspăt și fructe de mare prăjite, fierte sau fripte, supă de pește, salate, brânzeturi, ceva paste, fripturi de pui și porc la grătar, mâncăruri gătite la cuptor. La capitolul băuturi stau cam prost - doar ouzo, bere, retsina și vin la carafă, plus niște răcoritoare.
Toate bune și frumoase dar prețurile cam măricele... ???? În fine, asta e, hai să comandăm!
Pentru început tzatziki, dovlecei prăjiți și sărmăluțe, apoi calamar umplut (o delicatesă de la care nu mă abțin niciodată - și de ce aș face-o? ????) și musaca pentru Adrian. Udăm totul cu un litru de vin alb sec și două sticluțe de soda water.
Porții generoase, aperitivele excelente la gust, la fel și musacaua. La calamar am avut mici obiecții - mi s-a părut că brânza fusese frecată cu prea mult oregano, așa că am lăsat cam jumătate în farfurie. Nici Adrian n-a reușit să dovedească musacaua.
Serviciul a fost bun, chelnerul șef, un tip bătrâior dar fășneț, a glumit cu noi într-o engleză acceptabilă iar ajutoarele lui s-au mișcat cu suficientă repeziciune pentru a nu ne da motiv de cârcoteală.
A fost un festin aproape pantagruelic, și uitându-mă acum pe notițe mi-am dat seama de ce: în ziua aceea am fost plecați din oraș și săriserăm peste masa de prânz, așa că seara eram înfometați.
Total consumație: 58 euro, nici puțin, dar nici mult, având în vedere comanda substanțială.
The Godsfish of Kyra-Maria a fost recomandarea gazdei noastre vezi impresii și întâmplarea face ca localul să se afle gard în gard cu Panos Zafira, deși pe Google apare cu adresa Platia. Nu are site propriu, dar cei interesați pot citi reviewurile care îi sunt consacrate pe www.guru.com.
Denumirea God’s fish amintește de simbolul folosit de cei dintâi creștini iar Kyra-Maria este proprietăreasa și totodată bucătăreasa localului.
Taverna e parcă un picuț mai mică decât Panos Zafira, cu fețe de masă în carouri alb cu albastru categoric mai potrivite decât cele de la cârciuma învecinată. Meniul în limba română, practic o foaie A4 tipărită față-verso, cuprindea aperitive și salate, fructe de mare, carne de pui, porc și cârnați la grătar, plus câteva mâncăruri gătite la cuptor. Ca băuturi, bere, vin, ouzo și tsipouro. Prețuri ceva mai mici decât la Panos Zafira.
Comanda noastră a constat dintr-o porție de salată de icre pe care am împărțit-o, iar la felul principal midii înăbușite pentru mine și specialitatea zilei - miel la cuptor cu orez și roșii pentru Adrian.
Icrele înotau în prea mult ulei, după gustul meu. În schimb, midiile mi-au mers la suflet iar mielul se topea în gură - o bunătate! ???? Ca de obicei, am ajutat mâncarea să alunece lin pe gât cu ajutorul unui litru de vin alb sec și a două sticluțe de soda water. Nimic de reproșat în privința mărimii porțiilor și a serviciului.
Total consumație: 35 euro.
Și aici ne-am declarat mulțumiți de cină, deși la final parcă ar fi mers și o prăjiturică sau niște fructe - poate din partea casei?!! ????????
Adevărul este că oriunde ai lua masa în zona portului din Kavala, vei avea parte de feluri grecești arhicunoscute dar bine preparate - nimic special sau sofisticat - și mai ales de panorame minunate. Din păcate, neacompaniate de muzică live.
Așa că, pentru a compensa această lipsă, vă invit să-l ascultați pe Vasilis Karras, un cântăreț născut într-un sat din apropiere de Kavala.
Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube
Trimis de Carmen Ion in 16.11.22 16:31:58
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@Carmen Ion:
”Panos Zafira este specializat, potrivit propriilor declarații, în pește și fructe de mare, carne la grătar și mâncare gătită. Lista e cuprinzătoare, ai de unde alege: aperitive calde și reci, pește afumat și sărat, pește proaspăt și fructe de mare prăjite, fierte sau fripte, supă de pește, salate, brânzeturi, ceva paste, fripturi de pui și porc la grătar, mâncăruri gătite la cuptor.
cu un asa meniu greu sa te hotarasti ce sa iei, si cred ca l-as fi rasfirat de cateva ori pana sa ma decid .
”Pentru început tzatziki, dovlecei prăjiți și sărmăluțe, apoi calamar umplut și musaca pentru Adrian.
nu cred ca faceam fata si la aperitive si la felul principal, insa este bine de stiu, pentru ca mi s-a cam pus pata ca as vrea sa ajung pe acolo poate anul viitor, insa cine stie ce idei imi mai vin .
Trecem mai departe
”Icrele înotau în prea mult ulei, după gustul meu. În schimb, midiile mi-au mers la suflet iar mielul se topea în gură - o bunătate!
mie la miel mi s-a dus gandul, asta mi-as lua preparat in toate modurile posibile .
Cat despre "udatura" cred ca vinul a mers perfect pe gat, in fine, inghit in sec la greu asa ca nu pot decat sa spun felicitari, votat cu mare drag.
@mishu: Mersi frumos pentru vizită, ecou și vot, Mishulică.
Eu am în general o reținere când văd meniuri atât de cuprinzătoare, însă în Grecia cam știu la ce să mă aștept.
Ai dreptate, ne-am aruncat la prea multe feluri, mai ales că porțiile erau mari. Dar ne era foarte foame.
Calamarul umplut e o delicatesă pe care n-am unde să o gust pe meleagurile natale, mielul însă câteodată.
Vinul a fost chiar foarte bun și s-a potrivit de minune cu mâncarea.
Am mâncat și eu, dar nu o cină, ci prânzul, la o terasă la malul mării în Kavala (nu-i știu numele) o musaca grozavă și foarte generoasă ca porție, așa cum se obișnuieșete cam peste tot în Grecia. Vis-a- vis erau portul și faleza, o plăcere să stai la asemenea terasă, mâncarea aproape că nu mai conta. Tovărășie ne-a ținut o pisică, parcă a ghicit că eu sunt fan... pisici!
Felicitări și pentru acest review!
@Rodel: Așa e, tavernele astea din zona portuară a Kavalei sunt o atracție în sine, nici nu mai contează ce mănânci și cât e nota de plată fiindcă priveliștea face oricum toți banii...
Mulțumesc mult pentru vizită, vot și comentariu.
The Godsfish of Kyra-Maria, aici am mancat si eu in 2021, noi eram mai multi la masa, am mancat o multime de bunatati la ei (am gustat unii de la altii) si am primit si ceva din partea casei - dintre aperitive si desert.
Servire rapida, curat si preturi decente. Ce-i drept nu prea aveau turisti in 2021- ca in alti ani, se plangeau ca pandemia le-a afectat afacerea. Vad in pozele dvs ca acum terasa era ocupata de multi clienti, ma bucur ca si-au revenit.
@monaca: Și noi am fost mulțumiți de servicii și de gustul mâncării la Godsfish of Kyra-Maria. De altfel, localul ne fusese recomandat de gazdă și am presupus că știa ea ce vorbește.
Mulțumesc pentru vizită, ecou și vot.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2022 [Nemesis Tsipouradiko] Nu recomand — scris în 03.08.22 de steffeli1313 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Jun.2020 Poftiţi la masă, în Kavala! — scris în 18.10.20 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- May.2019 [Taverna Camping Alexandros [Nea Karvali]] Taverna Camping-ului Alexandros - un loc excelent de mâncat (și singurul la început de sezon) — scris în 27.06.19 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 [Restaurant Cafe Miloumolos] Cafe Restaurant Cafe-Miloumolos — scris în 07.07.18 de 2narv din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Pout Kira-Marie - recomand — scris în 21.07.17 de Adriana1983 din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Sep.2016 O cină (neromantică dar săţioasă) sub clar de lună la Taverna Perdikis — scris în 14.10.16 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2016 Alpha Bakery — scris în 03.01.17 de elviramvio din JUD. ILFOV - RECOMANDĂ