Două restaurante bune în La Matanza de Acejento

TIPĂREȘTE

Totdeauna când vreau să rezerv o cazare, trebuie să țin cont de multe alte considerente, de exemplu de disponibilitatea mâncătoriilor în apropiere. E important ca la finalul zilei turistice să scape și șoferul de corvoada abstinenței și să-și poată stropi cina cu un pahar de vin sau o bericică... Așa și în cazul pensiunii Willcommen im Paradis, despre care v-am povestit recent -- după ce am vizualizat-o virtual, am poziționat-o pe hartă și am remarcat că e încadrată de 2 restaurante, situate la distanțe rezonabile de parcurs la pas.

Eram deja la finalul vacanței noastre în Tenerife și cam învățasem cum stă treaba cu mâncătoriile, în sensul că e bine să verifici în prealabil dacă sunt deschise, deoarece fiecare are niște ore de funcționare, iar 1-2 zile pe săptâmână pot să-și ia pauză totală. Gazda noastră ni le recomandase pe amândouă în egală măsură, dealtfel și nota de pe Google e absolut identică (4,4), așa că nu avea nicio importanță cu care începem. Nici măcar în ceea ce privește distanța de parcurs nu erau mari diferențe, singura parte grea (și comună pentru amândouă) era că trebuia să urcăm (voinicește!) cei aproximativ 200 m în pantă până în Calle Acentejo, apoi unul era în stânga, celălalt în dreapta...

Tati a zis, la plesneală, să începem cu cel din stânga. Prevăzătoare, m-am uitat pe Google și l-am avertizat: „Vezi că ăștia închid la 20:30! Nici măcar o oră nu mai e până atunci, sigur n-or să ne mai primească! ”„Ei, na! Nu cred! Ce program e ăsta până la 20:30?! ”Mai din curiozitate, mai din ambiție, Tati n-a vrut să dea înapoi defel: „Hai totuși! Dacă nu ne lipim, mergem dincolo! ”

Restaurante Casa Juan de los Ahumados –adresă: Calle Acejento 77, La Matanza de Acejento -- casajuan.net -- tel. +34 922 57 70 12 -- program: 12:30–20:30 de miercuri până duminică, închis luni și marți.

În afară de cei 200 m de care vă spuneam, să zic că ar mai fi încă vreo 3-400 m, în maxim 15 minute eram acolo. Zona asta dinspre ocean a localității este foarte liniștită, abia de trece câte o mașină din când în când, am mers nestingheriți pe marginea drumului, inspirând aerul călduț și parfumat, mai trăgând cu ochiul la proprietățile pe lângă care treceam (majoritatea case ale localnicilor, dar și o pensiune sau două).

Când am zărit lumină și oarece agitație, am bănuit că am ajuns. Într-adevăr, pe o pancardă mare, albastră, am recunoscut numele restaurantului, erau trecute și alte informații utile, toate prezentate în limbile spaniolă, engleză și germană. Poarta era deschisă, am pătruns în curte, am înaintat pe o alee betonată flancată de o frumoasă grădină cu palmieri și plante exotice. Am urcat cele câteva trepte spre restaurant, o clădire cu un singur nivel, cu terasă în formă de L, o latură în față, alta în dreapta.

Am fost întâmpinați de o domnișoară, Tati a întrebat-o de o masă pentru 3 persoane (doar Paul ne însoțise, Milena e din categoria „eu seara nu mănânc"). Eram convinsă că vom fi refuzați politicos, dar nu, „Just a minute! ”, s-a dus să verifice și ne-a condus imediat la una din puținele mese disponibile, pe terasa din dreapta. M-am uitat în jur, ora închiderii era aproape, însă nimeni nu părea să se sinchisească de asta, multe cupluri aveau mesele împodobite cu baloane roșii în formă de inimă și mi-a picat fisa: era Valentine’s Day! Misterul s-a elucidat!

Am primit câte un meniu în limba engleză, am remarcat dintr-un foc prețurile ceva mai mari decât cele cu care eram obișnuiți și abundența felurilor de inspirație germană. Înclin să cred că zona se află printre preferatele turiștilor nemți... În fine, am avut de ales între preparate pe bază de pește, specialități cu carne, garnituri și dulciuri de casă;există și ofertă specială pentru cei mici, e bine de reținut.

Ne-am decis destul de repede: eu am luat file de ceva pește (în meniu era denumit abadejo, nu m-am lămurit despre ce nație de pește este vorba nici de la domnișoara ospătăriță, nici de la prietenul Google, care-l traduce prin „bosumflare") cu orez și legume (19,30 euro), Tati –o selecție de pește afumat (de casă, restaurantul deține afumătoare proprie;18,50 euro), iar Paul a poftit doar la ceva dulce, și anume la un ștrudel de mere cu înghețată de scorțișoară și sos de vanilie 6,45 euro). De băut, am luat o bere (2,40 euro), un suc (2 euro) și o carafă mică de vinul casei (7 euro). „Și un balon pentru doamna mea, dacă se poate! ”a plusat Tati. „Oh, sure! ”

Primul a venit balonul. Imediat după el băuturile, împreună cu ceva de ronțăit din partea casei, „for free”, chiar a specificat domnișoara: un coș de pâine, un bol cu măsline și câte o cutiuță cu unt. Au picat foarte bine, așa, ca aperitiv... Nici pentru restul n-a trebuit să așteptăm prea mult. Tati a fost cam dezamăgit, nu de consistența platoului, ci de faptul că produsele erau reci –mai multe sortimente de pește ușor afumat și sărat, presărate cu un pic de verdeață. Gustoase dealtfel. Eu însă m-am declarat foarte mulțumită de preparatul ales, fileul era bine făcut și scăldat într-un sos fin de muștar, legumele și orezul al dente. Am gustat la final și din desertul băiatului, o combinație de gusturi absolut divină!

N-am întins coarda prea tare, oricum jumătate din meseni deja plecaseră, am cerut și noi nota, care a totalizat aproape 54 de euro. Am putut plăti cu cardul, am mulțumit pentru masă, ne-am luat balonul și-am plecat. Când să ieșim din incintă, am remarcat stația de încărcare pentru mașini electrice, e bine de știut că aici găsiți și așa ceva!

La Bola de Jorge Bosch –adresa: Calle del Sol 7, La Matanza de Acejento -- tel. +34 922 57 86 15;program: de miercuri până sâmbătă 12:30 –16:30 și 19:30 –23:00, duminică 13:00 –17:00, luni și marți închis

E un pic mai aproape de pensiunea noastră, la finalul pantei am făcut dreapta și după alți 200-250 m iar dreapta și gata, l-am găsit. Restaurantul este o clădire pe două niveluri, de fapt din stradă intri direct la nivelul superior, după ce parcurgi o punte suspendată deasupra unei grădini îngrijite, ce conține chiar și un mic iaz. Tot parterul clădirii este ocupat de o parcare uriașă, aleea coboară accentuat de la poartă și până aici.

În restaurant se intră pe partea opusă, am ocolit pe o pasarelă și am ajuns pe terasa spațioasă. Interiorul era luminos, doar o masă sau două erau ocupate, noi însă am preferat să stăm afară, la aer (presimțeam noi ceva! ????). Mesele erau frumos aranjate, cu fețe albe și șervețele roșii de damasc, farfurii, tacâmuri, pahare. Am ocupat una de 4 persoane, de data asta eram în formație completă, sărbătoream ultima cină în Tenerife și abia așteptam să mâncăm mâncare adevărată după prostiile cu care fuseserăm nevoiți să ne mulțumim la prânz, pe Playa de Las Teresitas.

Un băiat drăguț ne-a preluat imediat și ne-a adus pentru început meniuri în limba engleză. Precum era de așteptat, oferta conține multe preparate canareze de tot felul, aperitive, feluri principale (de data asta, mai mult pe bază de carne), deserturi. Prețuri medii, accesibile.

Am ales câte un fel principal, n-am prea știut exact ce comandăm, am mers mai mult pe instinct (noroc că am păstrat nota????). Milena a fost singura care și-a luat pește (cod pe pat de legume, 14 euro), Paul coaste de porc (13 euro), eu și Tati am zis să ne lăsăm surprinși ???? cu câte un preparat pe bază de vită (17 euro bucata). De băut (dacă-i bal, bal să fie!), o sticlă de vin roșu local (21 euro), la recomandarea ospărarului.

Vinul l-am primit rapid, împreună cu un aperitiv din partea casei, un coș cu pâine prăjită și un fel de solniță cu două cupe, una cu ulei de măsline (de calitate excelentă), cealaltă cu sare grunjoasă. Ni s-a explicat că trebuie să picurăm ulei pe pâine și să presărăm apoi sare, am încercat, absolut delicios! Am mai primit un cadou –câteva biluțe de brânză aromatizată cu celebrele mojo rojo și mojo verde (sosuri canareze specifice, pe bază de ardei sau ierburi) –excelente și ele, ne-am străduit să ne punem frână ca să mai putem mânca în continuare.

Atrași de muzica ce răzbătea din apropiere, am pornit pe rând a explora domeniul. Am coborât în grădină, am urmat aleea care ne-a condus la un fel de club în aer liber, erau câteva grupuri de tineri pe la mese, alții dansau pe ring. Foarte drăguț locul, iar ziua priveliștea trebuie să fie fantastică, spre ocean și spre țărmul anfractuos!

Într-un interval de timp rezonabil am primit și preparatele comandate, frumos prezentate și apetisante. Copiii n-au avut nicio emoție, arătau cum și-au imaginat, peștele era însoțit de câțiva cartofiori fierți, iar coastele de cartofi pai. Porția mea era extrem de aspectuoasă, o să vedeți poza: o farfurie cu o gaură în mijloc, iar pe margine (doar pe jumătate din ea, în formă de semilună) alternau bucățele de carne și legume în sos. Tati a primit un fel de șnițel uriaș, cachopo se cheamă, m-am documentat și am aflat că se prepară astfel: se face un sendviș din 2 felii subțiri de vită, între care se pune jamon serrano și brânză, totul se dă prin ou și pesmet și apoi se prăjește în baie de ulei. În tot cazul, n-am prea știut noi ce-am mâncat acolo (cu mici excepții), dar totul a fost delicios!

Ospătarul ne-a îmbiat cu tot felul de deserturi, însă niciunul din noi nu mai ducea nimic, așa că am cerut nota de plată. Am decartat 82 de euro, am mulțumit frumos și am plecat.

***

Aici se încheie vacanța noastră în Tenerife. O vacanță plină de bucurie și relaxare, în care am experimentat și am învățat tot felul de lucruri noi. Am cunoscut o lume fascinantă, exotică și totuși familiară, cu peisaje de vis și cu istorie milenară, modernă și în același timp păstrătoare de tradiții autentice. Am colindat prin munți și prin păduri, pe vârfuri vulcanice selenare, pe țărmuri danteate scăldate de apele oceanului... Ni s-a lipit de suflet insulița asta care ni s-a dezvăluit cu drag și cu modestie, care ar fi avut încă multe să ne arate... Poate data viitoare...

---

VIZUALIZĂRI: 1010 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI