GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un local de clasă
Prin periplul meu, din vara asta prin Madeira, am mâncat la divese localuri, mai bune sau mai puțin bune. Dintre toate acestea, doar unul m-a impresionat în mod deosebit și despre acesta aș vrea să vă vorbesc.
Localul cu pricina este denumit Sea View și este amplasat chiar în hotelul în care am fost cazați în Porto Muniz și anume în Aqua Nature Madeira. Un restaurant în hotel? Cum să scrii așa ceva!?
Ei bine acest local, cu toate că era situat în interiorul hotelului si deservea clienții acestuia era deschis și publicului larg.
Restaurantul Sea View era denumit așa, după privelistea deosebită pe care o oferea spre piscinele naturale din Oceanul Atlantic. Atât la prânz, cât și la cină pe aici aveai mare noroc dacă găseai vreo masă liberă, fără o rezervare prealabilă! Restaurantul are o capacitate de vreo 50-60 de persoane. Mesele sunt dispuse atât în interior, dar și pe o terasă exterioară. Afară, pe terasă, trebuia musai să rezervi, pentru a prinde un loc, deoarece sunt doar câteva mese, iar cererea e foarte mare. Nu sunt multe restaurante în Porto Muniz, doar vreo 10 din ce am văzut eu, dar acesta era singurul care necesita rezervare în orele de vârf.
Prețurile la acest local erau cam cu 10-15% mai ridicate decât în restul stațiunii. Noi, ca și clienți ai hotelului am primit de la receptie trei vouchere, că tot e la modă asta cu voucherele (vezi rev vulpe mihaela), cu reducere de 10%. Astfel am putut scoate un preț apropiat de celelalte restaurante. Evident nu am ratat oferta și am mâncat de trei ori aici.
Da ce mi-a plăcut în mod deosebit, la acest local? Ei bine, dupa cum deja am menționat anterior, priveliștea deosebită făcea toți banii. În special la apus era o desfătare să stai la terasă, cu un pahar în mână. Dar acest lucru, cât de deosebit ar fi, nu e de-ajuns totuși. Mai trebuie ceva ca să fii total satisfăcut.
Al doilea lucru care mi-a plăcut la acest hotel era servirea ireproșabilă. Erau în permanența trei chelneri, buni vorbitori de limba engleză, care te serveau cu ștaif. Se vedeafoarte clar, că nu erau niște angajați sezonieri, ci probabil erau școliți pentru așa ceva. Felicitări managementului de la această locație.
Și încă nu am ajuns la punctul forte al acestui restaurant și anume produsele culinare! Meniul era in patru limbi și anume: portugheză, engleză, germană și franceză. Acesta nu era foarte bogat. Existau cam patru –cinci feluri de mâncare din fiecare categorie, aperitiv, supă, fel principal, produse marine sau desert. Bucătăreasă era o doamnă în vârstă care se vedea cu ochiul liber, că pune pasiune în tot ce face. Din ce am auzit eu pe acolo, se pare ca doamna e școlită în Italia. În afara faptului că toate produsele gătite și consumate aici erau de calitate și foarte gustoase, aveau si o prezentare de nota 10!!! De multe ori înainte să-ți bucuri papilele gustative e cel putin de bun augur, ca să fii impresionat din punct de vedere vizual și de aranjament! Aici doamna bucătăreasă era de înaltă clasă.
Dar ce-am consumat noi aici? Ei bine am mâncat „tomato with peached egg, served in bread bowl”, respectiv o supă de roșii în pâine, cam cum e la noi cea de fasole. Fireste la pâine mă refer, pentru că gustul era total diferit. Am mai comandat „stewed rabbit with garden vegetables and potatoes”, anume o friptură de iepure absolut delicioasă.
Fiind la mare trebuia musai să încerc si ceva produse marine, astfel am optat pentru specialitatea bucatarului „grilled trilogy of the sea (scallops, limpets and shrimps) with pureed fennel", adică scoici, melci și creveți! Delicios!
Evident nu puteam rata o fripura de porc în stil portughez, astfel că am comandat și savurat o „pork steak filled with sweet potato and orange sauce”. Combinatiile de ingredinte sunt absolut incredibile, față de ce suntem noi obișnuiți în bucătăria românească și chiar balcanică!
Cum la acest restaurant am fost de trei ori, am decis ca de fiecare dată să încercăm altceva! Ultima dată când am mâncat acolo am optat pentru "beef tornado with foie gras and mustard sauce", adica o friptura de vita delicioasă, dar si pentru o porție de „chicken stuffed with portuguese sausage an a bed of mushrooms and glazed shallots”, adică o friptură de pui cu ciuperci. Această alegere nu prea ne-a dat pe spate, a fost bună, dar nu deosebită.
Pentru desert am optat pentru sugestia bucătarului, respectiv „petit gateau with vanilla ice cream”, un fel de budincă portugheză cu înghețată. Foarte bună! Am mai consumat și"trilogy of chocolate with ice cream". Cam puțină, dar așa e la tipul ăsta de restaurante, calitatea și prezentarea sunt pe primul plan și nu cantitatea.
Nota de plată, pentru trei feluri de mâncare și o limonadă și două pahare de vin sau de bere, după caz, se învârtea invariabil în jurul a 50 de euro. Cu reducerea inclusă firește. Nota conținea și tva-ul aferent, dar și taxa de servicii, astfel nu mai era necesar nimic suplimentar.
Scump, dar rafinat. Atât aș vrea să spun în încheiere.
Trimis de robert in 27.08.18 13:39:57
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în PORTUGALIA.
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
rog: https://www.youtube.com/watch?v=BGPTA-teWGM
mersi frumos!
Bună recomandarea
Mutat în rubrica "Unde mâncăm prin Madeira?, MADEIRA [insula]" (nou-creată pe sait)
--
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Votat cu ˝poftă˝reviewul. Oare când bucătarii noştri vor prezenta măcar la jumătate ca aspect ceeace ne servesc?
@Michi: mersi de vizită si de ecou!
Probabil trebuie să mai curgă multă apă pe Dâmbovița...
@robert: Am sa ii propun lui Cornel un nou premiu pentru care cel putin pana in prezent si nu cred ca te va intrece cineva, esti pe locul I.
Premiul se va numi "Sadicul anului".
Citeam si inghiteam in sec si nici macar nu mai voiam sa vad pozele. Iar astea arca erau facute de cel mai mare profesionist, puea sa iti tremure si tie mana sa le vedem mai in ceata.
In fine, raul a fost facut, ma duc sa imi gatesc ceva usor de seara, niste paste cu zucchini, creveti si smantana ca prea m-ai suparat.
Felicitari, votat cu mare drag.
@mishu: hai ca-i tare asta! Eu si cu România, dacă e să fim pe primul loc la ceva e musai să fie de rău!
Glumesc, nu mi-o lua in serios!
Revenind la oile noastre iti doresc să ai poftă bună ! Apropo , si la tine in Austria , chiar ai mâncare gustoasă!
Mersi de vizită si de comentariu. Chiar m-ai făcut să râd! Seară bună!
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
Foarte apetisant! Ce-o fi comestibil în farfurie? dar asta cu ghicitul, e greu, pentru că la ora asta, deja imaginația mi-a luat-o pe câmpii... Bine că am mâncat!
@maryka: majoritatea erau comestibile! Foarte putine erau doar pentru design! Mersi de vizită si de comentariu!
Pfff se aproprie prânzul!
Hai sa ghicesc (in ordinea pozelor): carne cu sos si flori, apoi paine cu flori, legume si rulouri umplute si flori, carne cu morcovi si flori, creveti acompaniati si flori, desert un fel de negresa cu o albitura. Am nimerit ceva? Sa stii ca prima data am ghicit si pe urma am citit ce ai scris ca ati mancat ,de aia mi-a iesit asa de bine Si totusi, banuiesc ca floarea aia portocalie ultraprezenta, nu era buna de mancat?
@mogly: ooooo, lume nouă! Da Mogly ai dreptate, ai ghicit toate mâncarurile. Sau poate că nu!!! Nu mai bine le las rod imaginației? Oricum toate au fost bune! Într-adevăr, cert e că floarea aia portocalie era doar de decor!
Mersi de vizita si de ecou și vă doresc și vouă, să-mi călcați pe urme și să-mi transmiteți apoi, dacă v-a plăcut mâncarea ori ba!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2024 De mâncat și de băut în Madeira — scris în 07.08.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Apr.2022 [Restaurant Quinta do Furão] Quinta do Furão, un restaurant bun cu o vedere extraordinară la Ocean — scris în 23.02.24 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2022 [Restaurant Cachalote [Porto Moniz]] Cachalote - un restaurant bun cu super vedere la Ocean și la piscinele naturale din Porto Moniz — scris în 19.09.22 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2022 [Restaurantul O Lagar [Camara de Lobos]] O Lagar, un restaurant tradiţional în apropiere de Funchal — scris în 27.07.22 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ