De mâncat și de băut în Madeira

TIPĂREȘTE

În vacanțele noastre, latura gastronomică este unul dintre cele mai importante aspecte, de aceea atunci când ajungem undeva încercăm să mâncăm cât mai în spiritul locului (mă rog, cu unele limite). Cu Madeira n-am avut emoții defel, știam că orice am alege va fi greu să ne dezamăgească și cam așa a fost. Ne plac peștele și fructe de mare „la ele acasă” , preparate cât mai degrabă după recoltare, ne plac fructele și legumele și în general nu prea facem mofturi. Am avut parte de toate cele visate din plin și la final, când am tras linie, ne-am declarat absolut satisfăcuți.

Ce are Madeira particular? Bolo do caco – aperitiv tradițional, niște lipii unite între ele cu o umplutură de unt, usturoi și pătrunjel; absolut minunate, le găsiți pe prima pagină a fiecărui meniu de restaurant, de la cele mai modeste până la cele cu stele Michelin. Bolo de mel – prăjitură cu fructe uscate și semințe (fistic, migdale etc), cu melasă din trestie de zahăr și mirodenii; extrem de consistentă, noi nu puteam mânca mai mult de o îmbucătură-două deodată. Poncha – băutură tradițională ce combină suc de citrice (lămâie, portocală), melasă și alcool din trestie de zahăr; am asistat la preparare și am degustat câte o mostră în Parcul Tematic din Santana. Fructele – o diversitate mai mare n-am întâlnit niciunde! Madeirezii sunt experți în crearea de soiuri de fructe și pe cele mai bune le veți cumpăra, desigur, din piețele tradiționale. În Funchal, la Mercado dos Lavradores, vă recomand standul din dreapta-extrem, ținut de un cuplu tânăr de români, care o să vă povestească o sumedenie și o să vă dea să gustați din toate. Și, nu în ultimul rând, celebrul vin de Madeira (cam dulce pentru gustul nostru) !

Casa Velha do Palheiro – Relais & Chateau

Este fostul conac de vânătoare al contelui de Carvalhal, reabilitat și transformat într-un splendid hotel de 5*. Face parte din Palheiro Estate, precum face parte și Palheiro Village, „satul” de vile și apartamente cotate la 4* unde am avut cazarea. Și pentru că printre beneficii se număra 10% reducere la nota de plată la oricare din cele 2 restaurante de pe domeniu, am zis să vedem pe care-l nimerim primul și să-l testăm. L-am nimerit pe ăsta de la conac (pe celălalt l-am dibuit abia peste câteva zile, deservește mai degrabă oaspeții terenului de golf).  

Am lăsat mașina în parcarea spațioasă din spatele hotelului, pe care l-am ocolit, întrucât intrarea în micul restaurant de la parter se face, desigur, prin față. Există și o terasă exterioară, de fapt noi nici n-am intrat, am ocupat din start una din mesele de afară, dornici de soare, lumină și temperaturi blânde (vă reamintesc că ne aflam în februarie, acasă primăvara încă nu se întrezărea la orizont). Nu era deloc aglomerat, cred că doar o masă sau două am mai găsit ocupate, pentru ca în curând să rămânem singuri. Ce-i drept, nici ora nu era prea ortodoxă, aflându-ne fix între prânz și cină.  

Am primit meniuri și am fost lăsați să le studiem. Studiază dacă ai ce!... Subțire rău de tot oferta, un fel de fast food mai elevat, să zicem... Prețurile groscioare însă; deh, ca de 5*... Ospătarul (genul la patru ace, dar un pic cam tupeist) ne-a întrebat curând de sănătate. Am cerut o sticlă mare de apă (5,75 euro) și am întrebat dacă nu servesc totuși și mâncare normală. A zis că da, dar numai după ora 19, când intră în vigoare meniul de cină, deocamdată bucătăria merge pe cel de bistro. În fine, singura chestie cât de cât era ceva pește cu legume (28 euro) și pe aceea am solicitat-o amândoi, contrar obiceiului de a comanda 2 feluri diferite din care să gustăm pe rând. A, și odată cu comanda, l-am înștiințat pe tip că suntem rudele (ceva) mai sărace de la 4*, să facă bine să ne aplice discountul de 10% la final. A zis că sigur, cum să nu.

În față ni se etala curtea interioară a vechiului conac - un dreptunghi de gazon frumos îngrijit delimitat de alei de promenadă și de tot felul de copaci și arbuști, între care câteva magnolii și camelii superbe. Am pornit să pozez ambientul din diverse unghiuri, ocazie cu care am constatat că există o comunicare directă cu Paheiro Gardens, pe care tocmai le vizitaserăm! Pasămite, oaspeții conacului au acces liber și nelimitat în grădini, ceea ce mi se pare o adevărată treabă aristocratică!... Nu, pe bune, chiar e un loc fain conacul ăsta să te cazezi; sigur, dacă pentru tine banii se numără printre ultimele griji din lume...

Am primit repejor apa și, odată cu ea, chifle și unt din parte casei (recunosc că sperasem la acest mic aperitiv). Desigur, am primit și tacâmuri învelite frumos în șervete textile, așa cum se cade la casele mari. Am ras chiflele cu unt cu îmbucături cât mai mici, eram rupți de foame, dar deh, eticheta... N-a durat mult și am primit și felurile principale. Când le-am văzut, am înțeles de ce n-a durat mult... Un file de pește (parrot-fish scria în meniu), bucăți de legume blanșate, două sosuri (unul alb și unul brun) și ceva paralelipipede din făină de mălai (mămăligă, cu alte cuvinte). Ce să zic? Arăta bine, a fost extrem de gustos, dar – sincer – puțin rău. Nu ne-am crizat totuși, tocmai ne făcusem aprovizionarea, frigiderul de la cazare ne aștepta burdușit! 😊 Așa că am cerut nota de plată.

Care a totalizat ea 61,75 euro, adică fix 28x2+5,75. Păi și discountul nostru unde e?! Am așteptat băiatul vreo 10 minute să-l luăm la întrebări, el n-a venit, noi am realizat că până vine, până face altă proforma, până plătim – se face vremea de decolat înapoi acasă, așa că ne-am dus după el înăuntru să-l căutăm. Ocazie cu care am văzut și cum e înăuntru. Frumooos! În fine, am găsit ospătarul, am achitat cu cardul fix 55,57 euro și nu i-am lăsat niciun bacșiș.  

Acum, ce să zic?! Nu e ca și cum n-aș recomanda o masă la conac, dar de preferat seara, ca să aveți ce mânca și pregătiți-vă să decartați.  

Cafeteria - Bistro da Museu Qiunta das Cruzes – Calçada do Pico 1, deschis Ma-S 9:30-17:30

Se află, desigur, în curtea Muzeului Quinta das Cruzes. Nu e un loc cu pretenții, dar are o terasă umbroasă cu vedere frumoasă asupra orașului și oceanului, lucru care ne-a făcut să rămânem. Asta și faptul că ne dureau picioarele și ne era foame. Am nimerit la o oră rezonabilă pentru prânz, dar tot nu era aglomerat.

Din meniul nu foarte stufos (oricum, mult mai generos decât la Casa Velha) am ales risotto cu pui și ciuperci (15 euro), cod cu cartofi și legume la cuptor (19,5 euro) și câte un draft de bere (4,5 euro). Timpul de așteptare n-a depășit juma de ceas, toaletele curate, atmosfera relaxantă. Porțiile au avut dimensiuni medii, ne-am săturat, iar mâncarea s-a dovedit foarte gustoasă. Drept desert, am mai împărțit o bere și un orange cake – un fel de pandișpan însiropat cu portocale, bun și el. Prânzul acesta ne-a ușurat cardul de 52 de euroi. Decent.

Snack Bar Concord – pe faleza din Ribeira Brava, deschis zilnic (mai puțin luni) de la 8 la miezul nopții

Dacă m-aș fi uitat pe Maps, cum facem de cele mai multe ori, nu ne-am fi oprit neam la terasa asta, deoarece deține o notă rușinoasă, de doar 2,2! Dar ne-a luat valul, n-am cercetat și ne-am trezit instalați la masă. Este genul de restaurant cu o zonă de interior și o terasă despărțite de o străduță (pe care mai circulă și mașini din când în când).

Meniul conține de toate, de la aperitive până la dulciuri. Am ales o porție de pește local (yellow fish) și una de caracatiță, fiind asigurați că vor fi acompaniate de legume și ceva carbohidrați sub formă de cartofi. Tânăra ospătăriță ne-a întrebat dacă vrem în deschidere garlic bread, un aperitiv tradițional și am zis de ce nu, citisem și eram curioasă cum e. Și 2 beri la fel de locale, vă rugăm frumos!

Berile au venit repede, urmate de aperitiv. Numit de madeirezi Bolo do Caco, acesta are în spate o istorie care sună cam așa. Se pare că făina de grâu nu se găsea chiar din abundență în trecut pe insulă, de aceea gospodinele au avut ideea de a „înmulți” aluatul cu piure de cartofi dulci și să-l coacă sub formă de lipii rotunde și subțiri. Acestea, abia scoase din cuptor, lipite două câte două între ele cu un amestec de unt, usturoi și pătrunjel reprezintă taman această delicioasă deschidere pentru majoritatea meselor madeireze! Turtița se servește tăiată în 4, cam așa aveam s-o primim mereu. Aveam s-o comandăm iar și iar, totuși nicăieri parcă n-a fost atât de bună ca aici, la Concord! Și nu, nu pentru că a fost prima, ci pentru că a fost chiar perfectă – blatul rumen și cald, umplutura din abundență și perfect echilibrată în componente și gust. Minunat!

Nici ce a urmat n-a fost rău deloc. Peștele proaspăt și delicios, tentaculele de caracatiță suculente, înglobate într-un sos foarte bun; una din porții a avut cartofi prăjiți drept garnitură, cealaltă legume trase la tigaie, deci le-am șeruit și am beneficiat fiecare de câte o masă completă dpv nutrițional. De îndestulătoare nu mai zic, o să vedeți pozele și o să-mi dați dreptate!

Nota de plată văd că n-o mai am, nici n-am fotografiat-o și-mi amintesc și de ce: am plecat să văd îndeaproape locul de vărsare a râului în ocean, în timp ce Tati a rămas să plătească. Dar am notat în carnețel: 37,8 euro total general.  

N-am cum să nu recomand cârciuma asta, pentru noi a fost de nota 10, pur și simplu n-am nimic de reproșat!

Restaurant Galé – Sitio da Penha d´Águia 44 (zona Santana)

Am încercat să mâncăm în Santana, chiar lângă căsuțele tradiționale palheiro, era un restaurant bine cotat și plin ochi. Degeaba am vânat noi o masă liberă, că vreun sfert de oră nu s-a uitat nimeni la noi. În plus, nu mi-a plăcut hărmălaia, aș fi vrut ceva mai chill, eventual cu vedere la ocean. Am prins a zoom-ui Maps și așa am dat de cârciumioara asta cu notă bună (4,7), ce părea destul de aproape de linia țărmului. La fața locului ne-am prins cum stă treaba: e ca în bancul ăla cu „la 5 minute de mare, dar pe verticală” . :)

Este o mică afacere de familie plasată în inima unui sătuc, nici vorbă de view, dar până la urmă ne-am gândit că om supraviețui și fără. Clădirea este o casă ceva mai mare, cu 2 niveluri, posibil ca la etaj să locuiască familia. Erau 3-4 mese afară, ocupate toate, așa că am stat înăuntru, destul de aglomerat și aici; semn bun, am zis. Oferta din meniu nu era prea vastă și se învârtea în jurul darurilor mării (se pare – am citit ulterior – că preparatul-vedetă este caracatița). Nouă ne-a făcut cu ochiul orezul cu pește și fructe de mare (32 euro/2 persoane), am cerut desigur și bolo di caco (3 euro), iar de băut, bere locală și apă.  

Am așteptat un pic pentru felul principal, ni s-a explicat că se prepară pe loc, n-a fost bai, căci odată cu pâinica bună (dar nu atât de bună ca dincolo) am primit și un bol cu măsline. Momentul cel mai bulversant a fost însă cel în care ni s-a adus, pe o tăviță, instrumentarul cu care se presupunea că vom dovedi lighioanele din farfurie! Sincer, era prima dată în viața noastră când vedeam așa ceva, de folosit nici atât, o singură piesă (ciocănelul) ne spunea ceva, celelalte habar n-aveam la ce și-ar fi putut dovedi utilitatea!... Hait, că ne-om face de râs... Deci am deschis rapid YouTube-ul și dă-i și caută cu febrilitate filmulețe lămuritoare.

În fine, am primit și mâncarea! Un vas de lut aburind, cu o tocană foarte lichidă ce conținea de toate: vreo 3 feluri de pește, inele de calmar, bucățele de caracatiță, scoici și... 2 picioare de homar. Evident, pentru ele era instrumentarul. În fine, nu ne-am crizat, am luat-o din aproape în aproape, am mâncat întâi chestiile familiare (a propos, delicios per ansamblu, foarte bine condimentat) și am lăsat la urmă marile necunoscute. Cu ciocănelul am spart cochilia tare, cu spatulele metalice am scobit după cărnița fragedă. Până la urmă cred că am mâncat 70-80% din ea și nici n-am văzut pe nimeni să râdă pe sub mustață în direcția noastră.  

Nici de aici n-am pozat nota, tot carnețelul de vacanță îmi amintește că am plătit 40 de euro. Restaurantul nu-i chiar simplu de accesat, dar dacă beneficiați de o mașină închiriată, zău că ar fi păcat să nu-i treceți pragul! Are și vinuri proprii, erau expuse câteva sticle și se poate vizita mica lor cramă.  

Pátio das Babosas – Largo das Babosas 16 (mai concret, lângă stația de telegondolă și intrarea la Monte Palace Tropical Garden)

Este găzduit într-o clădire „agățată” de versant, intrarea se află la nivelul solului, iar în partea opusă deja ești la 10 metri deasupra lui (părea că au și ceva spații de cazare dedesubt). Îl ochisem înainte de a vizita parcul, l-am accesat după, 2-3 după-amiaza să fi fost; puhoi de lume! Inițial părea să nu fie nicio masă liberă, la o privire mai atentă a descoperit Tati una (din cele 2) pe micuțul balcon lateral. Masă e mult spus, de fapt o policioară bună să găzduiască 2 farfurii și cam atât; plus 2 scaune. Era foarte, foarte cald, dar n-am mai comentat, am rămas acolo, eram destul de hămesiți și alte oferte prin zonă nu păreau să fie.

Meniurile le-am primit printate pe suporturile de farfurii. Nici stufoase, nici sărace: aperitive, salate, pizza, paste, feluri principale (specificul se vrea „tradițional portughez” ), deserturi. Am comandat bolo do caco, ton cu salsa de roșii și... un fel de mămăligă, friptură de vită cu cartofi și salată. Odată cu berea am primit un mic bol cu chestii de ronțăit (boabe crocante de porumb, sărate și ușor condimentate).  

Totul a fost minunat prezentat, gustos și extrem de sățios. Chiar un pic excedentar, adică tonul avea, pe lângă salsa de roșii (roșii pasate, practic, cu un pic de ulei și busuioc), încă un sos brun ceva mai consistent, iar friptura era însoțită de 2 surse de carbohidrați, cartofii și... mămăliga. A propos, era mămăligă cum se face pe la noi, doar că mălaiul părea mai fin, erau și ceva ierburi în compoziție – foarte bun per total, dar mult prea mult!

Nu știu cum se face, nici nota asta n-am imortalizat-o. Carnețelul zice 45,8 euro. Având în vedere că ne aflăm într-o zonă megaturistică, restaurantul ăsta chiar își merită renumele, lucru reflectat și de nota de pe Google – 4,6 din aproape 2000 de comentarii.

Restaurante Polo Norte – R. do Lugar, Porto Moniz

Porto Moniz a fost printre puținele locuri de pe insulă unde am avut parte de ceva nori, vânt și, în consecință, temperaturi mai puțin prietenoase. Am încercat să mâncăm la Oceana Rooftop (nota 3,9), chiar deasupra piscinelor naturale din capătul nordic, însă noroc că am aruncat un ochi pe meniul afișat afară și mai ales pe prețuri. Brrr!... Am traversat spre Polo Norte, nici 3,8 nu suna rău. Are o mică terasă exterioară, însă nu era de stat afară.

Înăuntru – spațios, cu mai multe încăperi, destul de aglomerat, multe grupuri organizate. Ni s-a indicat o masă chiar aproape de intrare și am fost aprovizionați rapid cu meniuri, din care am selectat: caracatiță cu legume și cartofi (19,9 euro), pește-spadă cu sos de fructul pasiunii și legume (15,9 euro) și câte o bere (2,8 euro).  

N-am așteptat mult, farfuriile au venit colorate și încărcate. Cartofii caracatiței erau din cei micuți, copți în coajă, ceilalți erau fierți. Legumele din prima porție – blanșate, celelalte – salată. Dresingul peștelui – absolut de senzație, n-aș fi crezut că arome atât de diferite se pot combina atât de bine.  

Citisem despre budinca de fructul pasiunii că ar fi ceva specific insulei, am regăsit-o în meniu (4,8 euro) și am ținut musai s-o încerc. Un desert ușor și delicios, precum te-ai aștepta! Tati s-a consolat cu o cafea (3,8 euro).  

Per total, o masă de 50 de euro, care ne-a picat foarte bine și de care ne vom aminti mereu cu plăcere.

Restaurante Cabrestante – R. da Pedra d´Eira 4, Caniçal

Am vrut să mâncăm inițial în Machico în ultima zi, dar pe urmă am citit despre vecinul Caniçal că-i mare port pescăresc și că deține mâncătorii recunoscute în domeniu, deci am zis să nu ratăm. L-am ales pe cel menționat mai sus la fața locului, plimbându-ne pe faleză: după atmosferă și după terasa drăguță.  

Meniul cuprinde capitolele obișnuite, de la aperitive la dulciuri. Evident, cu accent pe pește și fructe de mare. Am ales tocană de pește, porția pentru 2 persoane (28,95 euro), o pâinică din aia bună cu unt (3,5 euro), câte o bere mică (2 euro) și o sticlă mare de apă (3,5 euro). E redundant, dar trebuie să vă spun că totul a fost foarte, foarte gustos. Și mult, nici n-am putut termina oala cu mâncare (ceva între tocană și supă; dealtfel, am primit un mic polonic să ne servim) !... Am plătit aproape 40 de euro, absolut decent pentru un asemenea festin.

În concluzie... le recomand pe toate! Nu știu dacă ar fi ceva de nerecomandat, se pare că există niște standarde pe insulă și toată lumea se străduiește să țină stacheta sus. Pentru noi a fost mirific, am făcut o adevărată burtă de pește, cum se spune. Deja mi-e dor de Madeira... De fapt, mi-e dor din clipa în care am părăsit-o...

---

VIZUALIZĂRI: 867 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI